Articolul 1
Se aprobă Regulamentul privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară
Pentru aplicarea prevederilor art. 30 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 30 din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare,
luând în considerare dispozițiile art. 26 alin. (2), art. 27 alin. (1) și art. 30 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, ale art. 45 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților voluntari, ale art. 42 lit. b), art. 85 alin. 1 lit. b) și c) și art. 85 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 86 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, ale art. 38 alin. (1) lit. c) și art. 53 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 3 și art. 5 alin. 2 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 4^1 și 6 din Hotărârea Guvernului nr. 270/1999 privind stabilirea condițiilor de acordare a asistenței medicale, medicamentelor, concediilor medicale și scutirilor medicale cadrelor militare în activitate, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 677/2003 privind condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale și psihologice, a medicamentelor și protezelor pentru polițiști, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.996/2004 privind condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale și psihologice, a medicamentelor și a protezelor pentru funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 584/2005 privind finanțarea unităților sanitare din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională și autoritate judecătorească, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, cu modificările ulterioare, ale art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările ulterioare, și ale art. 23 alin. (3) din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul apărării naționale, viceprim-ministrul, ministrul administrației și internelor, și directorul Serviciului Român de Informații emit prezentul ordin.
Se aprobă Regulamentul privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Regulamentul privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale, al ministrului de interne și al directorului Serviciului Român de Informații nr. M.98/94/4.391/2001*).
--------
Notă *) Ordinul nr. M.98/94/4.391/2001 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece avea ca obiect reglementări din sistemul de apărare a țării și siguranță națională.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul apărării naționale,
Mihai Stănișoară
Viceprim-ministru,
ministrul administrației
și internelor,
Dan Nica
Directorul Serviciului Român
de Informații,
George-Cristian Maior
REGULAMENT 19/08/2009
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.