CRITERIILE de evaluare a ofertelor de participare în comun la investiții
a) Oferta de participare în comun la investiție este deschisă în mod nediscriminatoriu oricărei întreprinderi pe durata de existență a rețelei care face obiectul acestei oferte.
Întreprinderea desemnată ca având putere semnificativă pe piață poate include în ofertă obligativitatea îndeplinirii de către orice potențial ofertant a unor condiții rezonabile în ceea ce privește capacitatea financiară, cum ar fi prezentarea unor dovezi în ceea ce privește capacitatea de a efectua plăți eșalonate potrivit planurilor de instalare, asumarea unui plan strategic pe baza căruia sunt întocmite planurile de instalare pe termen mediu etc.
b) Oferta de participare în comun la investiție este disponibilă și ușor accesibilă pe pagina de internet a întreprinderii desemnate ca având o putere semnificativă pe piață.
c) Întreprinderea desemnată ca având putere semnificativă pe piață pune la dispoziția oricărui potențial ofertant care și-a exprimat interesul de a participa la investiții, fără întârzieri nejustificate, informații detaliate și complete despre prevederile acordului de participare în comun la investiții, inclusiv despre forma juridică a acestuia, precum și, dacă este cazul, clauzele esențiale referitoare la regulile de administrare a vehiculului investițional.
d) Întreprinderea desemnată ca având putere semnificativă pe piață stabilește în avans planul de acțiune pentru elaborarea și dezvoltarea proiectului de participare în comun la investiții și, de asemenea, oferă explicații clare, în scris, în acest sens oricărui potențial ofertant, respectiv comunică în mod clar tuturor întreprinderilor, fără discriminare, toate etapele importante ale proiectului.
e) Oferta de participare în comun la investiții conține termeni care, dintr-o perspectivă pe termen lung, favorizează concurența durabilă, în special dacă:
(i) tuturor întreprinderilor li se oferă condiții echitabile, rezonabile și nediscriminatorii de participare la acordul de participare în comun la investiție în raport cu momentul de la care participă la acesta, inclusiv în ceea ce privește:
• contribuția financiară solicitată pentru dobândirea anumitor drepturi;
• protecția pe care drepturile respective o acordă participanților în comun la investiții, atât în etapa de construcție, cât și în cea de exploatare, de exemplu prin acordarea unor drepturi irevocabile de utilizare „indefeasiblerights of use“ - IRU pe durata preconizată de existență a rețelei care a făcut obiectul investiției în comun;
• condițiile de participare în comun la investiție și de potențială încetare a respectivului acord.
În acest context, prin „condiții nediscriminatorii“ nu se înțelege faptul că tuturor potențialilor participanți în comun la investiție li se oferă exact aceleași condiții, inclusiv financiare, ci că toate diferențele în ceea ce privește condițiile oferite se justifică pe baza acelorași criterii obiective, transparente, nediscriminatorii și predictibile, cum ar fi numărul liniilor de acces la utilizatorii finali pentru care s-au asumat angajamente.
(ii) oferta permite flexibilitate în ceea ce privește valoarea și calendarul angajamentului asumat de fiecare participant în comun la investiție, de exemplu prin intermediul unui procent convenit, care să poată fi majorat, din totalul liniilor de acces la utilizatorii finali într-o anumită zonă, în privința căruia participanții în comun la investiție au posibilitatea de a se angaja treptat, și care se stabilește la un nivel care să le permită întreprinderilor cu resurse limitate să participe în comun la investiție pornind de la o scară minimă rezonabilă și să își majoreze treptat participarea, asigurând, în același timp, niveluri adecvate ale angajamentului inițial; determinarea contribuției financiare care este necesar a fi furnizată de către fiecare participant în comun la investiție trebuie să reflecte faptul că investitorii inițiali acceptă riscuri mai mari și participă cu capital mai devreme;
(iii) se consideră justificată impunerea unei prime, care să fie majorată cu timpul, în cazul participării în comun la investiție în etape ulterioare sau în cazul noilor participanți la investiție care se alătură după începerea proiectului, pentru a reflecta diminuarea riscurilor și a contrabalansa intenția de a nu angaja capital în etapele inițiale;
(iv) acordul de participare în comun la investiție permite cesiunea drepturilor dobândite altor părți la acest acord sau unor terți, cu condiția ca cesionarul să își asume îndeplinirea tuturor obligațiilor cedentului prevăzute în acord;
(v) participanții în comun la investiții trebuie să își acorde drepturi reciproce, conform unor condiții echitabile și rezonabile, în ceea ce privește accesul la infrastructura care a făcut obiectul investiției, în vederea furnizării de servicii în aval, inclusiv către utilizatorii finali, în conformitate cu condiții transparente, prevăzute în oferta și în acordul încheiat de participare în comun la investiție, în special atunci când părțile la acord sunt responsabile în mod individual și separat de instalarea anumitor părți ale rețelei; atunci când se constituie un vehicul investițional, acesta trebuie să acorde tuturor participanților în comun la investiție acces la rețea, direct sau indirect, raportat la echivalența contribuțiilor acestora și conform unor condiții echitabile și rezonabile, inclusiv unor condiții financiare care să reflecte diferitele niveluri de risc acceptate de către fiecare participant în comun la investiție;
f) Oferta de participare în comun la investiție asigură o investiție durabilă, susceptibilă să răspundă nevoilor viitoare, prin instalarea de noi elemente de rețea care să contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea rețelelor de foarte mare capacitate.
(la 10-07-2022, Actul a fost completat de Punctul 260, Articolul 2, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 )
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.