(1) ANCOM realizează periodic, dar cel puțin o dată la trei ani, studii în scopul determinării ariei teritoriale de acoperire a rețelelor publice de comunicații electronice capabile să furnizeze servicii de comunicații electronice în bandă largă. În scopul realizării acestor studii, ANCOM colectează informații privind acoperirea cu un grad corespunzător de detaliere la nivel local, precum și informații privind calitatea serviciilor de comunicații electronice. ANCOM stabilește conținutul și formatul informațiilor care trebuie transmise.
(2) Studiile de acoperire prevăzute la alin. (1) vizează situația existentă la o anumită dată de referință, dar pot include și previziuni pentru o perioadă stabilită de ANCOM, dar care nu poate fi mai extinsă de trei ani.
(3) Previziunile prevăzute la alin. (2) vizează informații relevante despre investițiile planificate în ceea ce privește instalarea de noi rețele sau modernizarea ori extinderea rețelelor existente. ANCOM stabilește care dintre informațiile privind previziunile de acoperire primite să fie luate în considerare, putând solicita, dacă este cazul, date suplimentare.
(4) ANCOM publică rezultatele studiilor de acoperire prevăzute la alin. (1), cu excepția informațiilor care, potrivit legii, au caracter de secret comercial.
(5) ANCOM realizează primul studiu de acoperire potrivit prezentului articol până cel târziu la data de 21 decembrie 2023.
(1) Pe baza rezultatelor studiilor de acoperire realizate potrivit art. 13^2, ANCOM determină și publică zonele, având delimitări teritoriale clare, care, în mod cumulativ, nu sunt acoperite și pentru care nici nu există, pentru o perioadă avută în vedere, previziuni de acoperire din perspectiva rețelelor de foarte mare capacitate și nici a rețelelor capabile să asigure viteze de descărcare a datelor de cel puțin 100 de Mbps.
(2) Pentru zonele determinate potrivit alin. (1) ANCOM sau, cu acordul prealabil și în condițiile dispuse de ANCOM, alte autorități ale administrației publice centrale ori locale sau organizații ori asociații pot organiza proceduri în urma cărora să fie validate declarații de intenție de instalare a unor rețele de foarte mare capacitate în perioada avută în vedere de previziunile de acoperire.
(3) Procedurile prevăzute la alin. (2) trebuie să fie transparente, obiective, nediscriminatorii și să urmărească îndeplinirea cu eficiență a celor asumate prin declarațiile de intenție. În cadrul acestor proceduri se realizează informarea și cu privire la acoperirea sau previziunile de acoperire din perspectiva rețelelor de acces de generație următoare capabile să asigure viteze de descărcare a datelor mai mici de 100 de Mbps, dacă nu există informații disponibile public în acest sens ori dacă informarea nu s-a realizat anterior prin orice mijloc.
(4) Declarațiile de intenție se validează pe baza unor informații având cel puțin același grad de detaliere precum cel avut în vedere de ANCOM la momentul determinării previziunilor de acoperire.
(5) Pentru zonele în care au fost validate declarații de intenție ANCOM sau celelalte entități prevăzute la alin. (2) pot solicita informații actualizate în vederea stabilirii și altor intenții de instalare a unor rețele de foarte mare capacitate de modernizare sau extindere a unor rețele capabile să asigure viteze de descărcare a datelor de cel puțin 100 de Mbps.
(6) ANCOM sau celelalte entități prevăzute la alin. (2) publică informații despre declarațiile de intenție validate potrivit prezentului articol, precum și orice informații actualizate despre previziunile de acoperire obținute potrivit alin. (5), cu excepția informațiilor care, potrivit legii, au caracter de secret comercial.
(1) ANCOM, precum și alte autorități ale administrației publice centrale sau locale țin cont de rezultatele celor mai recente studii realizate potrivit art. 13^2, precum și de zonele în care au fost validate declarații de intenție potrivit art. 13^3 atunci când, în conformitate cu atribuțiile legale conferite, adoptă măsuri de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice, definesc obligații de acoperire corespunzătoare drepturilor de utilizare a frecvențelor radio, verifică disponibilitatea serviciilor care intră sub incidența obligațiilor de serviciu universal, proiectează măsuri de intervenție publică în vederea instalării sau modernizării rețelelor de comunicații electronice ori elaborează planuri de dezvoltare a rețelelor sau a serviciilor de comunicații electronice în bandă largă ori alte asemenea strategii.
(2) ANCOM transmite autorităților prevăzute la alin. (1), la solicitarea motivată a acestora, informații din studiile realizate potrivit art. 13^2 care, potrivit legii, au caracter de secret comercial, în următoarele condiții:
a) dacă informațiile sunt necesare pentru ca autoritățile să își exercite atribuțiile legale care le-au fost conferite;
b) numai dacă autoritățile își asumă să ia toate măsurile tehnice și organizatorice necesare pentru protejarea caracterului confidențial al informațiilor primite de la ANCOM;
c) părțile de la care provin informațiile având caracter de secret comercial sunt informate despre posibilitatea sau faptul transmiterii acestora către autorități în condițiile indicate anterior.
(1) ANCOM pune la dispoziția utilizatorilor finali un instrument de informare prin care aceștia să identifice, la un nivel de detaliu util, disponibilitatea conectivității la rețele de comunicații electronice într-o anumită zonă, operatorii care asigură conectivitate și furnizorii serviciilor de comunicații electronice, dacă un astfel de instrument nu există pe piață.
(2) Instrumentul de informare prevăzut la alin. (1) se actualizează periodic în funcție de rezultatele obținute în urma studiilor de acoperire realizate potrivit art. 13^2.
Atunci când pune în aplicare dispozițiile art. 13^2-13^5, ANCOM ține seama de orientările OAREC emise potrivit prevederilor art. 22 alin. (7) din Codul european al comunicațiilor electronice, motivând eventualele decizii contrare acestor orientări.
(la 27-07-2023, Articolul 13^6, Capitolul II^1 a fost modificat de Punctul 2., Articolul I din LEGEA nr. 255 din 21 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 678 din 24 iulie 2023 )
(1) ANCOM publică cel puțin o dată la 3 ani, pe baza măsurătorilor sau simulărilor de acoperire, lista unităților administrativ-teritoriale aflate în zona de graniță în care există riscul pentru utilizatorii finali de a intra în roaming involuntar din țările vecine.
(2) În termen de 60 de zile de la data publicării listei prevăzute la alin. (1), ANCOM are obligația să informeze toate autoritățile administrației publice locale ale căror unități administrativ-teritoriale se regăsesc pe lista prevăzută la alin. (1), precum și consiliile județene în care se regăsesc unitățile administrativ-teritoriale respective, în calitate de administratori ai drumurilor județene, precum și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de administrator al drumurilor naționale, cu privire la publicarea listei în care există risc de roaming involuntar din țările vecine.
(3) La intrările în unitățile administrativ-teritoriale care se regăsesc în lista publicată de ANCOM conform alin. (1) se vor amplasa indicatoare cu rolul de a atenționa utilizatorii că urmează să tranziteze o localitate în care există risc de roaming involuntar din țările vecine.
(4) Administratorii drumurilor care se regăsesc pe raza unităților administrativ-teritoriale indicate în lista prevăzută la alin. (1) au obligația ca, în cel mult 6 luni de la data publicării de către ANCOM a listei prevăzute la alin. (1), să instaleze sub indicatorul de intrare în unitatea administrativ-teritorială în care a fost identificat riscul de roaming involuntar un indicator pe fiecare sens de mers, amplasat într-un loc cu vizibilitate pentru toți participanții la trafic, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, care să conțină în mod obligatoriu textul: «ATENȚIE! RISC DE ROAMING INVOLUNTAR».
(5) Indicatoarele vor respecta dimensiunile, condițiile tehnice și descrierile prevăzute de standardele române de semnalizare rutieră în vigoare, similare cu cele ale indicatoarelor de localizare pentru intrarea sau ieșirea din localitate. Textul indicat la alin. (4) va fi scris cu majuscule, după cum urmează: cuvântul «ATENȚIE!» va fi scris cu roșu, iar «RISC DE ROAMING INVOLUNTAR» va fi scris cu negru.
(la 27-07-2023, Capitolul II^1 a fost completat de Punctul 3., Articolul I din LEGEA nr. 255 din 21 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 678 din 24 iulie 2023 )
Notă Conform articolului II din LEGEA nr. 255 din 21 iulie 2023 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 678 din 24 iulie 2023, prima publicare de către ANCOM a listei prevăzute la art. 13^7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012 , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se realizează în maximum un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.