(1) Serviciul de investiții și achiziții publice este compartimentul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție specializat în verificarea, avizarea, aprobarea, urmărirea și recepția lucrărilor de investiții, respectiv construcții și reparații capitale, a lucrărilor de reparații curente, efectuate la sediile parchetelor din Ministerul Public, precum și în realizarea achizițiilor publice proprii ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
(2) Personalul Serviciul de investiții și achiziții publice are următoarele atribuții:
a) participă la achiziționarea echipamentelor necesare parchetelor din cadrul Ministerului Public, oferind asistență tehnică;
b) elaborează și prezintă, conform legii, programul de investiții al Ministerului Public, în funcție de obiectivele/proiectele de investiții prioritizate, în vederea cuprinderii cheltuielilor de investiții în proiectul de buget;
c) participă la evaluarea ofertelor potențialilor proiectanți, furnizori de echipamente și materiale sau executanți ai lucrărilor de construcții, cu ocazia derulării procedurilor de achiziție specifice, atunci când personalul este desemnat în comisiile proprii, cât și în cele ale celorlalte parchete;
d) urmărește și verifică întocmirea studiilor de fezabilitate tehnico-economice pentru investițiile planificate, precum și a documentațiilor de avizare a lucrărilor de intervenții pentru reparații capitale;
e) analizează periodic stadiul fizic al lucrărilor și propune măsuri de încadrare în termenele și bugetele alocate;
f) asigură îndrumarea și supravegherea tehnică pentru realizarea investițiilor și întocmește situațiile periodice privind stadiul de realizare a acestora;
g) verifică documentațiile tehnico-economice pentru obiectivele/proiectele de investiții, documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenții, respectiv, a notelor de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente categoriilor de investiții incluse la poziția C, «Alte cheltuieli de investiții», după care le supune aprobării, în condițiile legii;
h) elaborează strategia în domeniul investițiilor la nivelul Ministerului Public, stabilind prioritățile investiționale și legătura dintre diferite proiecte, precum și criteriile de analiză care determină introducerea în programul de investiții a unor obiective noi, în detrimentul celor aflate în derulare;
i) fundamentează necesarul de credite bugetare și credite de angajament pentru cheltuieli de investiții, reparații curente și obiecte de inventar destinate procesului investițional, în vederea cuprinderii acestora în proiectul de buget al Ministerului Public;
j) colaborează cu celelalte structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și cu celelalte parchete din Ministerul Public, în vederea cuprinderii în proiectul de buget a cheltuielilor de investiții, altele decât cele finanțate prin bugetul de stat;
k) verifică și avizează solicitările de deschideri lunare de credite ale ordonatorilor secundari de credite pentru cheltuieli de investiții, reparații curente și obiecte de inventar destinate procesului investițional;
l) întocmește, supune aprobării și transmite ordonatorilor de credite din subordinea Ministerului Public listele cheltuielilor de investiții aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, precum și modificările solicitate și aprobate pe parcursul anului;
m) verifică documentațiile tehnico-economice ale lucrărilor de reparații curente, după care le avizează, potrivit legii;
n) monitorizează derularea procesului investițional și întocmește centralizat rapoarte lunare de monitorizare pe care le transmite Ministerului Finanțelor Publice, în structura și la termenele prevăzute de lege;
o) verifică și avizează, în condițiile legii, propunerile de virări de credite bugetare și/sau credite de angajament neutilizate, între obiectivele/proiectele și categoriile de investiții înscrise în programul de investiții;
p) face demersurile legale pentru obținerea avizelor și a aprobărilor necesare de la autoritățile competente, pentru efectuarea lucrărilor de construcții și reparații capitale, după caz;
q) colaborează cu alte instituții publice în vederea fundamentării cheltuielilor aferente intervențiilor asupra construcțiilor sau a cheltuielilor de proiectare și execuție, în cazul investițiilor noi, în situația în care instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea își desfășoară activitatea în același sediu;
r) participă, prin specialiștii desemnați, la ședințele de avizare ale Comisiei Tehnico- Economice a Ministerului Public, asigurând și secretariatul acestora;
s) verifică și propune în cadrul comandamentelor renunțarea la unele dintre lucrările contractate, dacă nu mai sunt necesare, sau executarea de lucrări suplimentare, dacă sunt justificate, cu respectarea prevederilor legale în materie;
t) coordonează și verifică activitatea consilierilor tehnici angajați la ordonatorii de credite din cadrul Ministerului Public, precum și a diriginților de șantier pentru lucrările aflate în derulare;
u) inițiază proiecte de norme, instrucțiuni și proceduri în domeniul de competență; pe care le supun aprobării, pe cale ierarhică;
v) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în legi speciale sau dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit prevederilor legale în vigoare.