Capitolul IX — Autorități competente

Pe această pagină

Articolul 48

(1) A.S.F. este responsabilă de supravegherea prudențială a AFIA stabiliți în România, indiferent dacă AFIA administrează și/sau distribuie titluri de participare ale unui FIA într-un alt stat membru sau nu și cu respectarea prevederilor prezentei legi.

(2) În cazul în care un AFIA stabilit în România și autorizat în temeiul prezentei legi care administrează sau distribuie titluri de participare ale unor FIA pe teritoriul unui alt stat membru, în mod direct sau prin intermediul unei sucursale, refuză să furnizeze autorităților competente din statul său membru gazdă informațiile care intră în sfera de responsabilitate a acestora sau nu ia măsurile necesare pentru a înceta încălcarea regulilor relevante, A.S.F. este informată de către autoritatea competentă din statul membru gazdă. În cel mai scurt timp, A.S.F.:

a) ia toate măsurile adecvate pentru ca AFIA în cauză să furnizeze informațiile solicitate de autoritățile competente din statul său membru gazdă sau să înceteze încălcările notificate;

b) solicită informațiile necesare autorităților de supraveghere din statele terțe, dacă este stat membru de referință al respectivului AFIA;

c) informează autoritatea competentă din statul membru gazdă cu privire la natura măsurilor adoptate.

(3) În cazul în care o autoritate competentă din statul membru gazdă al AFIA apreciază justificat că respectivul AFIA încalcă obligațiile care îi revin în temeiul normelor în legătură cu care aceasta nu are o responsabilitate în ceea ce privește supravegherea respectării și comunică acest lucru A.S.F., în calitatea acesteia de autoritate competentă a statului membru de origine, A.S.F. adoptă măsurile necesare și, dacă acest lucru se impune, solicită informații suplimentare autorității de supraveghere competente din statul terț.

(4) În cazul în care A.S.F. nu este de acord cu aplicarea măsurilor corespunzătoare procedurilor de la art. 49 alin. (3)-(8) de către statul membru gazdă al AFIA din România, poate sesiza în acest sens ESMA, care poate acționa în conformitate cu prerogativele care i-au fost conferite în temeiul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010.

Articolul 49

(1) În cazul în care AFIA din alt stat membru administrează și/sau distribuie titluri de participare ale unor FIA printr-o sucursală în România, A.S.F., în calitatea sa de autoritate competentă din statul membru gazdă al AFIA, este responsabilă de supravegherea respectării de către AFIA a art. 12 și 14.

(2) AFIA dintr-un alt stat membru care administrează sau distribuie titluri de participare ale unor FIA pe teritoriul României, fie direct, fie prin intermediul unei sucursale, trebuie să furnizeze A.S.F. informațiile necesare pentru supravegherea respectării de către AFIA a normelor aplicabile care țin de responsabilitatea A.S.F. Aceste cerințe nu pot fi mai stricte decât cele pe care A.S.F. le impune AFIA pentru care este stat membru de origine în vederea monitorizării respectării de către aceștia a acelorași norme.

(2^1) În aplicarea prevederilor alin. (1) și (2), AFIA din alte state membre care administrează un FIA din România în mod direct sau prin intermediul unei sucursale trebuie să respecte obligațiile menționate în documentele de constituire și de funcționare ale respectivelor FIA, ce sunt similare celor prevăzute la art. 167 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2012 și conforme cu Legea nr. 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investiții alternative și pentru modificarea și completarea unor acte normative și reglementările emise de A.S.F. în aplicarea acesteia, în calitate de autoritate competentă din statul de origine al FIA.

(la 01-08-2022, Articolul 49 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 16, Articolul II din LEGEA nr. 237 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 22 iulie 2022 )

(3) În cazul în care A.S.F. constată că un AFIA pentru care este stat membru gazdă, care administrează și/sau distribuie titluri de participare ale unui FIA pe teritoriul României fie direct, fie prin intermediul unei sucursale, încalcă una dintre normele în legătură cu care aceasta are o responsabilitate în ceea ce privește supravegherea respectării, atunci A.S.F. solicită AFIA în cauză să pună capăt încălcării respective și să informeze autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la aceasta, conform reglementărilor A.S.F.

(4) În cazul în care AFIA menționat la alin. (3) refuză să furnizeze A.S.F. informațiile care intră în sfera de responsabilitate a acesteia sau nu ia măsurile necesare pentru a pune capăt încălcării menționate la alin. (3), atunci A.S.F. informează în consecință autoritățile competente din statul membru de origine al respectivului AFIA. A.S.F. este informată ulterior cu privire la natura măsurilor luate de autoritățile competente din statul membru de origine al AFIA.

(5) În cazul în care, cu toate că autoritățile competente din statul membru de origine al AFIA au adoptat măsuri în temeiul alin. (4) sau, chiar dacă au fost adoptate, respectivele măsuri nu au avut efectul scontat în statul membru respectiv, AFIA refuză în continuare să furnizeze A.S.F. informațiile solicitate în conformitate cu alin. (2) ori persistă în încălcarea actelor cu putere de lege sau a normelor administrative menționate la alin. (3) și aflate în vigoare în România, atunci, după ce a informat autoritățile competente din statul membru de origine al AFIA, A.S.F. poate să ia măsuri suplimentare, conform prerogativelor legale de care dispune, inclusiv cele prevăzute la art. 50 și 51, pentru a sancționa încălcarea respectivelor acte cu putere de lege sau a normelor administrative și pentru a împiedica AFIA în cauză să efectueze noi operațiuni pe teritoriul României. Dacă AFIA desfășoară în România activitatea de administrare a unor FIA, A.S.F. poate solicita AFIA să înceteze administrarea acelor FIA.

(6) În cazul în care A.S.F., în calitate de autoritate competentă a statului membru gazdă, apreciază justificat că AFIA încalcă obligațiile care îi revin în temeiul normelor în legătură cu care aceasta nu are o responsabilitate în ceea ce privește supravegherea respectării, atunci A.S.F. comunică aceste constatări autorității competente din statul membru de origine al AFIA.

(7) În cazul în care, cu toate că autoritățile competente din statul membru de origine al AFIA au adoptat măsuri sau, chiar dacă au fost adoptate, aceste măsuri se dovedesc inadecvate ori statul membru de origine al AFIA nu acționează într-un termen rezonabil, AFIA continuă să acționeze într-un mod care aduce prejudicii clare intereselor investitorilor FIA în cauză și stabilității financiare sau integrității pieței din România, atunci, după ce a informat autoritățile competente din statul membru de origine al AFIA, A.S.F. dispune măsurile adecvate necesare pentru a proteja investitorii români ai FIA în cauză și stabilitatea financiară și integritatea pieței de capital din România, aceste măsuri incluzând posibilitatea de a interzice AFIA să mai distribuie titluri de participare ale FIA în cauză în România.

(8) Procedurile prevăzute la alin. (6) și (7) se aplică și în cazul în care A.S.F. apreciază justificat că nu poate fi de acord cu autorizarea unui AFIA dintr-un stat terț de către statul membru de referință.

Articolul 50

(1) A.S.F. este învestit cu toate competențele de supraveghere și de investigare necesare pentru exercitarea funcțiilor sale. Aceste competențe se exercită în oricare dintre următoarele moduri:

a) în mod direct;

b) în colaborare cu alte autorități;

c) sub responsabilitatea lor, prin delegare către entități cărora li s-au delegat sarcini;

d) prin sesizarea autorităților judiciare competente.

(2) A.S.F. are următoarele competențe:

a) de a avea acces la orice documente deținute de persoanele fizice sau juridice asupra cărora prezenta lege este incidentă, indiferent de forma acestora, și de a primi o copie a acestora;

b) de a solicita informații de la orice persoane fizice sau juridice către care AFIA au externalizat anumite funcții operaționale sau activități sau care au legătură cu activitățile AFIA sau ale FIA și, în cazul în care este necesar, de a obține explicații scrise sau verbale de la respectivele persoane;

c) de a efectua inspecții la sediul persoanelor juridice subiecți ai prezentei legi, cu sau fără avertisment prealabil;

d) de a solicita AFIA înregistrările telefonice și cele privind schimburile de date în legătură cu acele fapte constatate de A.S.F. ca fiind contrare prezentei legi sau asupra cărora există suspiciuni că ar putea fi încadrate ca atare;

e) de a solicita AFIA sau persoanelor fizice sau juridice către care AFIA au externalizat anumite funcții operaționale sau activități încetarea oricărei practici contrare dispozițiilor adoptate în temeiul prezentei legi;

e^1) de a solicita autorităților judiciare competente indisponibilizarea sau punerea sub sechestru a activelor FIA administrate de AFIA subiecți ai prezentei legi;

(la 21-11-2015, Lit. e^1 al alin. (2) al art. 50 a fost introdusă de pct. 1 al art. IV din LEGEA nr. 268 din 6 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 18 noiembrie 2015. )

f) de a dispune, prin emiterea de acte individuale prevăzute la art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, interzicerea temporară a exercitării activității profesionale de către AFIA, FIA, depozitarii FIA, persoanele fizice implicate în activitatea AFIA indicate la art. 51 alin. (2), respectiv persoanele fizice sau juridice către care AFIA au externalizat anumite funcții operaționale sau activități;

g) de a adopta, în limitele competențelor sale legale, măsuri pentru a se asigura că AFIA sau depozitarii FIA respectă prezenta lege;

h) de a solicita AFIA, în interesul investitorilor, în circumstanțe excepționale și după consultarea AFIA, să activeze sau să dezactiveze instrumentul de administrare a lichidităților prevăzut în anexa nr. 4 pct. 1, în cazul în care există riscuri pentru protecția investitorilor sau pentru stabilitatea financiară care, dintr-o perspectivă rezonabilă și echilibrată, impun o astfel de activare sau dezactivare;

(la 16-04-2026, Litera h) , Alineatul (2) , Articolul 50 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 56. , Articolul II din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

i) de a retrage, în condițiile art. 11 și 52, autorizația acordată unui AFIA sau avizul acordat unui depozitar FIA, atât ca sancțiune principală, în condițiile în care respectivele entități nu mai întrunesc condițiile de la momentul autorizării/avizării, cât și ca sancțiune complementară;

j) de a sesiza organele abilitate în domeniul urmăririi penale;

k) să interzică distribuirea în Uniunea Europeană a titlurilor de participare ale unor FIA administrate de AFIA stabiliți în state terțe sau ale unor FIA dintr-un stat terț administrate de AFIA dintr-un stat membru în lipsa autorizației necesare în temeiul art. 39 sau a notificării impuse în temeiul art. 36 alin. (3), art. 40 alin. (2) și art. 42 alin. (3) sau în situația neîntrunirii condițiilor prevăzute la art. 46;

l) să impună restricții asupra AFIA stabiliți în state terțe cu privire la administrarea unui FIA în cazul unei concentrări excesive de riscuri pe o anumită piață sau la nivel transfrontalier.

m) de a suspenda autorizația de desfășurare a anumitor activități sau de exercitare a unor funcții, în cazul în care se constată sau există premise rezonabile de afectare a intereselor investitorilor sau a bunei reputații a AFIA în cauză, prin continuarea desfășurării respectivelor activități sau exercitarea respectivelor funcții.

(la 23-01-2020, Alineatul (2) din Articolul 50 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 4, Articolul 84, Titlul IV din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 )

n) să audieze orice persoană și să solicite informații în legătură cu activitățile desfășurate de aceasta pe piața de capital și/sau în legătură cu solicitări de asistență formulate de autorități similare A.S.F., în baza acordurilor internaționale la care A.S.F. este parte;

(la 28-08-2020, Alineatul (2) din Articolul 50 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 2, Articolul V, Capitolul III din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020 )

o) să solicite și să fie în drept să primească de la instituțiile de credit autorizate de către Banca Națională a României informații necesare investigațiilor A.S.F., precum și pentru a răspunde solicitărilor de asistență primite de A.S.F. în baza acordurilor internaționale la care aceasta din urmă este parte.

(la 28-08-2020, Alineatul (2) din Articolul 50 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 2, Articolul V, Capitolul III din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020 )

p) de a solicita motivat membrilor consiliului de administrație ori ai consiliului de supraveghere al AFIA ori FIA autoadministrat, respectiv directorilor sau membrilor directoratului AFIA ori FIA autoadministrat, întrunirea membrilor acestora sau, după caz, convocarea adunării generale a acționarilor, stabilind problemele ce trebuie înscrise pe ordinea de zi, în vederea aplicării prevederilor prezentei legi.

(la 01-08-2022, Alineatul (2) din Articolul 50 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 17, Articolul II din LEGEA nr. 237 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 22 iulie 2022 )

(3) În cazul în care A.S.F., în calitate de autoritate competentă din statul membru de referință, consideră că un AFIA neautorizat dintr-un stat terț încalcă obligațiile care îi revin în temeiul prezentei legi, aceasta notifică ESMA în acest sens, de îndată și în mod detaliat.

(4) A.S.F. se poate folosi de prerogativele sale pentru a lua măsurile care se impun în scopul garantării funcționării ordonate a piețelor în cazul în care activitățile unuia sau mai multor FIA pe piața unui instrument financiar ar putea afecta funcționarea ordonată a respectivei piețe.

(5) Obligația de a păstra secretul profesional se aplică tuturor persoanelor care lucrează sau care au lucrat pentru A.S.F., în ceea ce privește sarcinile delegate de ESMA. Informațiile care intră sub incidența secretului profesional nu sunt divulgate niciunei alte persoane sau autorități, cu excepția cazului în care divulgarea este necesară în cadrul procedurilor judiciare sau în cazuri reglementate de dreptul fiscal.

(la 16-04-2026, Articolul 50 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 57. , Articolul II din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

Articolul 51

(1) Încălcarea dispozițiilor prezentei legi și a reglementărilor adoptate în aplicarea acesteia atrage răspunderea contravențională sau penală, în condițiile legii.

(2) Constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de către AFIA, FIA autoadministrate, depozitarii FIA și/sau de către membrii consiliului de administrație ori ai consiliului de supraveghere ai AFIA ori FIA autoadministrat, directorii sau membrii directoratului AFIA ori FIA autoadministrat și ofițerii de conformitate ai unui AFIA ori FIA autoadministrat, precum și de către persoanele fizice care exercită funcții de conducere ori exercită cu titlu profesional activități reglementate de prezenta lege sau săvârșite de către AFIA ori FIA autoadministrat, stabilite în alt stat decât România, precum și de către reprezentanții permanenți ai acestora, în funcție de obligațiile aflate în sarcina lor, conform prezentei legi:

(la 05-07-2024, Partea introductivă a alineatului (2) , Articolul 51 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 8. , Articolul III , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 )

Notă Conform articolului 63^2 astfel cum a fost introdus prin Punctul 11, Articolul III, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024, în tot cuprinsul prezentei legi, sintagma «reprezentant al compartimentului de control intern» se va citi «ofițer de conformitate».

a) nerespectarea condițiilor care au stat la baza autorizării/avizării și a condițiilor de funcționare prevăzute la art. 2, 4 și 6-10;

b) nerespectarea regulilor prudențiale prevăzute la art. 12;

c) nerespectarea prevederilor art. 13 privind politicile de remunerare;

d) abrogată;

(la 01-08-2022, Litera d) din Alineatul (2) , Articolul 51 , Capitolul IX a fost abrogată de Punctul 18, Articolul II din LEGEA nr. 237 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 22 iulie 2022 )

e) nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (1)-(3) și (5) privind administrarea riscului, ale art. 16 privind administrarea lichidității și ale art. 16^1 privind cerințele aplicabile securitizărilor din portofoliul F.I.A.;

(la 28-08-2020, Litera e) din Alineatul (2) , Articolul 51 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 3, Articolul V, Capitolul III din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020 )

e^1) nerespectarea prevederilor art. 17 privind cerințele referitoare la resursele, procedurile și sistemele utilizate de AFIA;

(la 17-01-2025, Alineatul (2) , Articolul 51 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 2. , Articolul III din LEGEA nr. 306 din 5 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1228 din 6 decembrie 2024 )

f) nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (1), (3)-(9), (11) și (12) privind evaluarea activelor FIA;

g) nerespectarea prevederilor art. 19 privind delegarea activității de administrare a portofoliului colectiv sau de administrare a riscului;

h) nerespectarea prevederilor art. 20 alin. (1)-(11) referitoare la depozitari și la acordul dintre depozitar și S.A.I.;

i) nerespectarea obligațiilor de transparență și de raportare prevăzute la art. 21 și 23, respectiv a celor de transparență prevăzute la art. 22;

j) nerespectarea obligațiilor ce revin AFIA ca urmare a obținerii controlului asupra unor societăți necotate și a unor emitenți prevăzute la art. 25-29;

k) nerespectarea condițiilor privind distribuirea și administrarea în Uniunea Europeană de către AFIA dintr-un stat membru UE a FIA din UE, precum și a normelor specifice referitoare la țările terțe prevăzute la art. 29^1, art. 30 alin. (2) și (4)-(6), art. 31 alin. (2) și (6)-(9), art. 31^1, art. 31^2, art. 32 alin. (2) și (3), art. 32^1, art. 33 alin. (2), (3) și (5)-(7), art. 34 alin. (2), art. 35 lit. a), art. 36 alin. (2), (3), (5) și (9)-(11), art. 37 alin. (3) și (4), art. 38 alin. (1) lit. a), art. 39 alin. (1), (2), (6)-(8) și (14)-(18), art. 40 alin. (2), (4) și (8)-(12), art. 41 alin. (2) și (3), art. 42 alin. (3), (5), (9)-(12), art. 43 alin. (3) și (4), art. 44 alin. (2), (3), (6) și (7), art. 45 alin. (2), art. 46 alin. (1) lit. a), art. 47 alin. (2), art. 47^1, art. 47^2 și art. 49 alin. (2^1);

(la 01-08-2022, Litera k) din Alineatul (2) , Articolul 51 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 19, Articolul II din LEGEA nr. 237 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 22 iulie 2022 )

l) împiedicarea fără drept a exercitării drepturilor conferite de lege A.S.F., precum și refuzul nejustificat de a răspunde solicitărilor A.S.F. în exercitarea prerogativelor care îi revin acesteia.

m) nerespectarea solicitărilor A.S.F. prevăzute la art. 50 alin. (2) lit. p);

(la 01-08-2022, Alineatul (2) din Articolul 51 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 20, Articolul II din LEGEA nr. 237 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 22 iulie 2022 )

n) nerespectarea obligațiilor prevăzute în reglementările emise de A.S.F. cu privire la formarea, pregătirea și perfecționarea profesională.

(la 01-08-2022, Alineatul (2) din Articolul 51 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 20, Articolul II din LEGEA nr. 237 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 22 iulie 2022 )

Articolul 51^1

(1) Încălcarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 345/2013 și ale reglementărilor adoptate în aplicarea acestuia se constată și se sancționează de către A.S.F., în calitate de autoritate competentă, și atrage răspunderea contravențională, în condițiile legii.

(la 16-04-2026, Alineatul (1) , Articolul 51^1 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 58. , Articolul II din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

(2) Constituie contravenții faptele prevăzute la art. 21 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 345/2013, săvârșite de către administratorul EuVECA, depozitarii EuVECA și/sau de către membrii Consiliului de administrație ori ai Consiliului de supraveghere al administratorului EuVECA, directorii sau membrii directoratului administratorului EuVECA și reprezentanții compartimentului de control intern*) ai unui administrator EuVECA, precum și de către persoanele fizice care exercită funcții de conducere ori exercită cu titlu profesional activități reglementate de Regulamentul (UE) nr. 345/2013, în funcție de obligațiile aflate în sarcina lor, conform prevederilor aceluiași regulament.

(3) Încălcarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 346/2013 și a reglementărilor adoptate în aplicarea acestuia se constată și se sancționează de către A.S.F., în calitate de autoritate competentă, și atrage răspunderea contravențională, în condițiile legii.

(la 16-04-2026, Alineatul (3) , Articolul 51^1 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 58. , Articolul II din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

(4) Constituie contravenții faptele prevăzute la art. 22 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 346/2013, săvârșite de către administratorul EuSEF, depozitarii EuSEF și/sau de către membrii Consiliului de administrație ori ai Consiliului de supraveghere al administratorului EuSEF, directorii sau membrii directoratului administratorului EuSEF și reprezentanții compartimentului de control intern*) ai unui administrator EuSEF, precum și de către persoanele fizice care exercită funcții de conducere ori exercită cu titlu profesional activități reglementate de Regulamentul (UE) nr. 346/2013, în funcție de obligațiile aflate în sarcina lor, conform prevederilor aceluiași regulament.

(la 21-11-2015, Art. 51^1 a fost introdus de pct. 2 al art. IV din LEGEA nr. 268 din 6 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 18 noiembrie 2015. )

Notă Conform articolului 63^2 astfel cum a fost introdus prin Punctul 11, Articolul III, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024, în tot cuprinsul prezentei legi, sintagma «reprezentant al compartimentului de control intern» se va citi «ofițer de conformitate».

Articolul 51^2

Încălcarea de către un AFIA a dispozițiilor art. 3-13 referitoare la riscurile legate de durabilitate, transparența investițiilor durabile și a promovării caracteristicilor de mediu și sociale ale produselor financiare, precum și a dispozițiilor art. 18a alin. (1) din Regulamentul (UE) 2019/2.088 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informațiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2019/2.088, și ale reglementărilor adoptate în aplicarea acestuia sau a dispozițiilor art. 5-7 privind transparența investițiilor durabile și a produselor financiare care promovează caracteristici de mediu în informațiile precontractuale și în rapoartele periodice din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2.088, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2020/852, constituie contravenții și se sancționează de A.S.F., în calitate de autoritate competentă, potrivit dispozițiilor art. 52.

(la 16-01-2026, Articolul 51^2 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 3. , Articolul III din LEGEA nr. 238 din 12 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1171 din 17 decembrie 2025 )

Articolul 51^3

(1) Încălcarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 231/2013 se constată și se sancționează de A.S.F., în calitate de autoritate competentă, și atrage răspunderea contravențională, în condițiile legii.

(2) Constituie contravenții încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3), art. 16-29, art. 30-37, art. 67-74, art. 82, art. 100, art. 101, art. 106, art. 110, art. 112 și anexei IV din Regulamentul (UE) nr. 231/2013, săvârșite de către AFIA, FIA autoadministrate, depozitarii FIA și/sau de către membrii consiliului de administrație ori ai consiliului de supraveghere ai AFIA ori FIA autoadministrat, directorii sau membrii directoratului AFIA ori FIA autoadministrat și reprezentanții compartimentului de control intern*) ai unui AFIA ori FIA autoadministrat, precum și de către persoanele fizice care exercită funcții de conducere ori exercită cu titlu profesional activități reglementate de prezenta lege.

(la 01-08-2022, Capitolul IX a fost completat de Punctul 22, Articolul II din LEGEA nr. 237 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 22 iulie 2022 )

Notă Conform articolului 63^2 astfel cum a fost introdus prin Punctul 11, Articolul III, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024, în tot cuprinsul prezentei legi, sintagma «reprezentant al compartimentului de control intern» se va citi «ofițer de conformitate».

Articolul 52

(1) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 51, art. 51^1 alin. (2) și (4), art. 51^2 și art. 51^3 se sancționează după cum urmează:

(la 01-08-2022, Partea introductivă a Alineatului (1) din Articolul 52, Capitolul IX a fost modificată de Punctul 23, Articolul II din LEGEA nr. 237 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 22 iulie 2022 )

a) cu avertisment sau amendă de la 1.000 lei la 22.098.000 lei, pentru persoanele fizice;

(la 01-08-2022, Litera a) din Articolul 52 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 23, Articolul II din LEGEA nr. 237 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 22 iulie 2022 )

b) cu avertisment sau amendă de la 0,1% până la 5% din cifra de afaceri netă realizată în anul financiar anterior sancționării, în funcție de gravitatea faptei săvârșite, pentru persoanele juridice.

(2) În cazul în care cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior sancționării nu este disponibilă la data sancționării, este luată în considerare cifra de afaceri netă a anului financiar în care persoana juridică a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referință. Prin an de referință se înțelege anul anterior sancționării.

(2^1) În cazul în care persoana juridică este o societate-mamă sau o filială a societății-mamă care are obligația de a întocmi situații financiare anuale consolidate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare, cifra de afaceri anuală totală aplicabilă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul de venit corespunzător conform prevederilor legale relevante, pe baza ultimei situații disponibile a situațiilor financiare anuale consolidate, aprobate de organul statutar al societății-mamă principale.

(la 25-06-2024, Articolul 52 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 9. , Articolul III , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 )

(3) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul persoanei juridice nou-înființate și care nu a înregistrat cifra de afaceri în anul anterior sancționării, aceasta este sancționată cu amendă de la 10.000 lei la 1.000.000 lei.

(4) În cazul contravențiilor prevăzute de art. 51 alin. (2), odată cu sancțiunea contravențională principală, A.S.F. poate aplica și una dintre următoarele sancțiuni complementare:

a) suspendarea autorizației;

b) retragerea autorizației;

c) interzicerea pentru o perioadă cuprinsă între 90 de zile și 5 ani a dreptului de a ocupa o funcție, de a desfășura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea în condițiile prezentei legi.

(4^1) În cazul contravențiilor prevăzute la art. 51^1 alin. (2), odată cu sancțiunea contravențională principală, A.S.F. poate aplica și sancțiunea complementară de radiere din Registrul A.S.F. pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. b) și lit. e)-i) din Regulamentul (UE) nr. 345/2013.

(la 21-11-2015, Alin. (4^1) al art. 52 a fost introdus de pct. 4 al art. IV din LEGEA nr. 268 din 6 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 18 noiembrie 2015. )

(4^2) În cazul contravențiilor prevăzute la art. 51^1 alin. (4), odată cu sancțiunea contravențională principală, A.S.F. poate aplica și sancțiunea complementară de radiere din Registrul A.S.F. pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. b) și lit. e)-i) din Regulamentul (UE) nr. 346/2013.

(la 21-11-2015, Alin. (4^2) al art. 52 a fost introdus de pct. 4 al art. IV din LEGEA nr. 268 din 6 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 18 noiembrie 2015. )

(5) A.S.F. face publică orice sancțiune sau măsură administrativă impusă pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi și ale reglementărilor adoptate în aplicarea acesteia, în afara cazurilor în care această publicare riscă să perturbe în mod grav piețele financiare, să dăuneze intereselor investitorilor sau să aducă un prejudiciu disproporționat părților în cauză.

(la 23-01-2020, Alineatul (5) din Articolul 52 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 5, Articolul 84, Titlul IV din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 )

(6) În funcție de natura și gravitatea faptei, în cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la art. 51, 51^1, 51^2 sau art. 51^3, A.S.F. poate aplica măsuri administrative, precum:

(la 01-08-2022, Partea introductivă a Alineatului (6) din Articolul 52 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 24, Articolul II din LEGEA nr. 237 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 22 iulie 2022 )

a) o declarație publică în care se indică persoana responsabilă de încălcare și natura încălcării prevederilor legale;

b) o decizie prin care se solicită persoanei responsabile de încălcare să pună capăt respectivului comportament și să se abțină de la repetarea acestuia;

c) alte măsuri de atenționare și/sau cu scopul prevenirii sau remedierii situațiilor de nerespectare a dispozițiilor legale, conform reglementărilor A.S.F.

(la 23-01-2020, Articolul 52 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 6, Articolul 84, Titlul IV din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 )

(7) Sancțiunile contravenționale principale se pot aplica cumulativ cu una sau mai multe sancțiuni contravenționale complementare prevăzute în prezenta lege.

(la 23-01-2020, Articolul 52 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 6, Articolul 84, Titlul IV din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 )

(8) Măsurile administrative prevăzute la alin. (6) pot fi aplicate distinct sau împreună cu sancțiunile principale sau complementare prevăzute de prezenta lege.

(la 23-01-2020, Articolul 52 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 6, Articolul 84, Titlul IV din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 )

(9) În cazul constatării săvârșirii a două sau mai multe contravenții, se aplică amenda prevăzută pentru contravenția cea mai gravă, prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(la 23-01-2020, Articolul 52 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 6, Articolul 84, Titlul IV din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 )

(10) Prin derogare de la prevederile art. 28 alin. (1) și ale art. 29 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul sancțiunilor aplicate pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 51, art. 51^1 alin. (2) și (4), art. 51^2 și 51^3, persoanele sancționate achită amenda contravențională stabilită în decizia A.S.F. de sancționare în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării acesteia.

(la 05-07-2024, Alineatul (10) , Articolul 52 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 10. , Articolul III , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 )

Articolul 52^1

(1) În cazul retragerii autorizației unui AFIA prin decizie de sancționare conform prevederilor art. 52 alin. (4) lit. b), A.S.F. desemnează, prin aceeași decizie și cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute la alin. (4), un AFIA autorizat în calitate de administrator provizoriu, care efectuează acte de administrare pentru conservarea patrimoniului entităților administrate, precum și transferul obligatoriu al administrării către un alt AFIA și publicarea acestei situații, cu depunerea tuturor diligențelor necesare în acest sens.

(2) În termen de 15 zile de la numirea sa de către A.S.F., administratorul provizoriu desemnat în conformitate cu prevederile alin. (1) publică, în cel puțin 3 publicații periodice naționale cu apariție zilnică, lista entităților preluate în administrare temporară și face cunoscută, pe această cale, disponibilitatea sa de a primi solicitări de preluare a respectivelor entități, în vederea administrării acestora de către alte AFIA.

(3) Administratorul provizoriu este obligat să pună la dispoziția solicitanților toate informațiile pentru ca aceștia să ia o hotărâre în cunoștință de cauză.

(4) În analiza ofertelor primite, administratorul provizoriu trebuie să ia în calcul următoarele criterii:

a) nivelul capitalului inițial al AFIA ofertante;

b) gradul în care rețeaua de distribuție pe care o poate asigura noua AFIA acoperă rețeaua de distribuție inițială;

c) comisionul de administrare propus;

d) experiența și performanțele obținute în activitatea de administrare;

e) volumul activelor administrate la momentul evaluării;

f) sancțiunile aplicate de A.S.F., după caz.

(5) Administratorul provizoriu are obligația ca, în termen de maximum 90 de zile de la desemnarea sa, să identifice și să propună A.S.F. numirea unui alt AFIA.

(6) Pe perioada desfășurării activității sale, administratorul provizoriu întocmește și publică rapoartele aferente activității entităților preluate în administrare temporară, în termenul și conform cerințelor prevăzute de prezenta lege, de Regulamentul (UE) nr. 231/2013, de Legea nr. 24/2017 și de reglementările emise de A.S.F. în aplicarea acestora, după caz.

(la 16-04-2026, Alineatul (6) , Articolul 52^1 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 59. , Articolul II din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

(7) În cazul în care administratorul provizoriu depășește termenul specificat la alin. (5), A.S.F. poate prelungi prin decizie mandatul acestuia, o singură dată pentru o perioadă de 90 de zile, sau poate hotărî schimbarea lui cu alt AFIA autorizat, schimbare care trebuie să se producă până la terminarea mandatului precedentului administrator provizoriu.

(8) Comisionul de administrare perceput de administratorul provizoriu desemnat conform procedurii prevăzute în prezentul articol nu poate fi mai mare decât comisionul perceput de AFIA căruia i-a fost retrasă autorizația în conformitate cu alin. (1).

(9) În cazul în care nici ulterior expirării termenelor prevăzute la alin. (7) nu a fost îndeplinită condiția prevăzută la alin. (5), A.S.F. este în drept să dispună lichidarea fondului și să numească un lichidator ce:

a) deține și calitatea de auditor financiar sau firmă de audit avizat/avizată de A.S.F. conform reglementărilor emise de A.S.F.;

b) îndeplinește demersurile necesare în vederea retragerii de la tranzacționare a entităților administrate, dacă este cazul.

(10) În cazul nerespectării dispozițiilor alin. (2)-(4) și (6), administratorul provizoriu restituie entităților preluate în administrare temporară comisioanele încasate.

(11) Odată cu retragerea autorizației AFIA ca sancțiune, A.S.F. poate suspenda procesul de subscriere și răscumpărare a unităților de fond ale entităților administrate de administratorul în cauză în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 243/2019.

(la 01-08-2022, Capitolul IX a fost completat de Punctul 26, Articolul II din LEGEA nr. 237 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 22 iulie 2022 )

Articolul 53

Desfășurarea fără autorizație a oricăror activități sau operațiuni specifice AFIA pentru care prezenta lege cere autorizarea constituie infracțiune de exercitare fără drept a unei profesii sau activități și se pedepsește potrivit art. 348 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare.

(la 01-08-2022, Articolul 53 din Capitolul IX a fost modificat de Punctul 27, Articolul II din LEGEA nr. 237 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 22 iulie 2022 )

Articolul 54

(1) Săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 51 alin. (2) se constată de către A.S.F. prin intermediul personalului specializat împuternicit să exercite atribuții privind supravegherea, investigarea și controlul respectării dispozițiilor legale și ale reglementărilor aplicabile pieței de capital.

(2) La primirea actelor de verificare rezultate în urma activității de autorizare, supraveghere sau control, potrivit cărora se constată săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 51 alin. (2), A.S.F. dispune, prin emiterea de acte individuale, aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 52. De asemenea, prin acte individuale, A.S.F. poate dispune extinderea investigațiilor, luarea de măsuri conservatorii și/sau audierea persoanelor vizate de actele de verificare.

Articolul 56

(1) Prin derogare de la prevederile art. 13 și 14 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, termenul de prescripție a aplicării și executării sancțiunii contravenționale este de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

(2) În cazul contravențiilor continue, termenul de prescripție de 3 ani curge de la data constatării faptei.

Articolul 57

(1) În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, dispozițiile referitoare la contravenții se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 28 alin. (1) și a art. 29.

(la 01-08-2022, Alineatul (1) din Articolul 57 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 28, Articolul II din LEGEA nr. 237 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 22 iulie 2022 )

(2) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) și art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, actele administrative adoptate de A.S.F. conform prevederilor prezentei legi sau pentru aplicarea regulamentelor adoptate la nivelul Uniunii Europene în domeniile prevăzute de prezenta lege, motivate în mod corespunzător, pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ și fiscal. Actul administrativ individual prin care A.S.F. aplică sancțiunea cu amendă constituie titlu executoriu.

(la 01-08-2022, Alineatul (2) din Articolul 57 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 28, Articolul II din LEGEA nr. 237 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 22 iulie 2022 )

(3) În cazul în care A.S.F. nu a soluționat cererea de autorizare a AFIA în termen de 6 luni de la depunerea de către acesta din urmă a documentației complete prevăzute de prezenta lege și reglementările emise în aplicarea acestuia, AFIA se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel București.

Articolul 57^1

(1) Raportarea către A.S.F. a încălcărilor, posibile sau certe, ale prevederilor prezentei legi și/sau ale Regulamentului (UE) nr. 231/2013 se realizează în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.

(2) A.S.F. stabilește canale de comunicare independente și autonome, care sunt sigure și garantează confidențialitatea, pentru primirea raportărilor privind încălcările prevederilor prezentei legi, denumite în continuare metode de comunicare securizate.

(3) Metodele de comunicare securizate sunt considerate independente și autonome, în condițiile în care acestea îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:

a) sunt separate de canalele de comunicare generale ale A.S.F., inclusiv de cele prin care A.S.F. comunică pe plan intern și cu părți terțe în cadrul activității sale obișnuite;

b) sunt concepute, stabilite și utilizate într-un mod care garantează caracterul complet, integritatea și confidențialitatea informațiilor și împiedică accesul angajaților neautorizați ai A.S.F.;

c) permit stocarea durabilă a informațiilor, în conformitate cu reglementările emise de A.S.F., pentru a permite investigații suplimentare. A.S.F. păstrează evidențele prevăzute în prezenta literă într-o bază de date confidențială și sigură.

(4) Metodele de comunicare securizate permit raportarea încălcărilor posibile sau certe cel puțin în următoarele moduri:

a) raportarea scrisă a încălcărilor, în format electronic sau pe suport hârtie;

b) raportarea orală a încălcărilor prin intermediul liniilor telefonice, indiferent dacă este înregistrată sau neînregistrată;

c) întâlnirea cu angajați specializați ai A.S.F., dacă este cazul.

(5) A.S.F. se asigură că o raportare privind o încălcare primită prin alte mijloace decât prin metodele de comunicare securizate prevăzute în prezentul articol este transmisă imediat, fără modificare, angajaților specializați ai A.S.F., utilizând metodele de comunicare securizate.

(6) Procesul de gestionare de către A.S.F. a raportărilor transmise de persoanele ce reclamă încălcări ale prevederilor prezentei legi se realizează conform prevederilor alin. (2)-(5) și reglementărilor emise de A.S.F., cu asigurarea:

a) întocmirii de proceduri specifice pentru primirea raportărilor privind încălcările și luarea de măsuri ulterioare;

b) unui nivel adecvat de protecție a acelor angajați ai AFIA sau din cadrul depozitarilor FIA care raportează încălcările comise în cadrul respectivelor entități, cel puțin referitor la acte de răzbunare, de discriminare și la alte tipuri de tratament injust;

c) protecției datelor cu caracter personal atât cu privire la persoana care raportează încălcări la prezenta lege, cât și cu privire la persoana fizică suspectată că s-ar fi făcut vinovată de o încălcare, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 679/2016, precum și cu alte prevederi legale în vigoare în domeniul protecției datelor cu caracter personal;

d) confidențialității în ceea ce privește persoana care raportează o încălcare, cu excepția cazului în care legislația națională impune dezvăluirea identității sale, în contextul unor anchete sau al unor proceduri judiciare ulterioare.

(7) Raportarea de către angajații din cadrul AFIA sau din cadrul depozitarilor FIA, prevăzută la alin. (1)-(5), nu se consideră drept încălcare a vreunei restricții privind divulgarea de informații impuse prin contract sau prin orice act cu putere de lege sau act administrativ și nu atrage răspunderea persoanei care notifică în legătură cu acea raportare.

(la 23-01-2020, Capitolul IX a fost completat de Punctul 7, Articolul 84, Titlul IV din LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1035 din 24 decembrie 2019 )

Articolul 58

(1) A.S.F. își exercită competențele în scopul cooperării cu autoritățile competente din celelalte state membre, precum și cu ESMA și ESRB, ori de câte ori este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor sau pentru exercitarea competențelor care îi revin în temeiul prezentei legi.

(2) A.S.F. cooperează cu autoritățile competente din celelalte state membre, inclusiv în cazurile în care practicile care fac obiectul unei investigații nu constituie o încălcare a unei norme în vigoare în România.

(3) A.S.F. transmite către autoritățile competente din celelalte state membre, precum și către ESMA informațiile necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile care îi revin în temeiul prezentei legi. A.S.F., în calitate de autoritate competentă din statul membru de origine, transmite statelor membre gazdă ale AFIA în cauză o copie a acordurilor de cooperare relevante pe care le-au încheiat în conformitate cu art. 35 și 36, art. 39 și/sau art. 42 și 43, precum și informațiile primite de la autoritățile de supraveghere din statele terțe în conformitate cu acordurile de cooperare încheiate cu acestea în ceea ce privește AFIA sau, după caz, în temeiul art. 48 alin. (3) sau al art. 49 alin. (5), respectiv art. 49 alin. (6), autorităților competente din statul membru gazdă al AFIA în cauză.

Dacă A.S.F., în calitate de autoritate competentă dintr-un stat membru gazdă, consideră că acordul de cooperare încheiat între statul membru de origine al AFIA, respectiv în conformitate cu art. 35 și 36, art. 39 și/sau art. 42 și 43, are un conținut care nu respectă cerințele prevăzute de standardele tehnice de reglementare aplicabile, A.S.F. poate sesiza în acest sens ESMA, care poate acționa în conformitate cu prerogativele care i-au fost conferite în temeiul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010.

(4) În cazul în care A.S.F. are motive clare și demonstrabile să suspecteze că un AFIA care nu este supus supravegherii sale comite sau a comis acte care încalcă prezenta lege, aceasta notifică ESMA, autoritățile competente din statul membru de origine și pe cele din statul membru gazdă al AFIA în cauză cu privire la aceasta, într-un mod cât mai detaliat posibil.

(5) În cazul în care are motive rezonabile să suspecteze că un AFIA care nu face obiectul supravegherii sale comite sau a comis acte care încalcă prezenta lege, A.S.F. notifică împrejurarea ESMA, autorităților competente din statul membru de origine al AFIA și celor din statul membru gazdă al AFIA în cauză, într-un mod cât mai detaliat posibil. În cazul în care A.S.F. primește informații, în calitate de autoritate competentă din statul de origine sau gazdă al AFIA, adoptă măsurile necesare și comunică ESMA și autorităților competente care au transmis notificarea rezultatele intervenției sale și, în măsura posibilului, elementele importante apărute între timp. Prezenta dispoziție nu aduce atingere competențelor autorităților competente care au trimis notificarea.

(la 16-04-2026, Alineatul (5) , Articolul 58 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 60. , Articolul II din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

(6) În cazul în care A.S.F., în calitate de autoritate competentă din statul membru de origine al unui AFIA, își exercită competențele în temeiul art. 50 alin. (2) lit. h), informează în acest sens autoritățile competente din statul membru gazdă al AFIA, ESMA și, dacă există riscuri potențiale pentru stabilitatea și integritatea sistemului financiar, ESRB.

(la 16-04-2026, Articolul 58 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 61. , Articolul II din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

(7) A.S.F., în calitate de autoritate competentă din statul membru gazdă al unui AFIA, poate solicita autorităților competente din statul membru de origine al AFIA să își exercite competențele în temeiul art. 50 alin. (2) lit. h), precizând motivele solicitării și informând în acest sens ESMA și, dacă există riscuri potențiale pentru stabilitatea și integritatea sistemului financiar, ESRB.

(la 16-04-2026, Articolul 58 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 61. , Articolul II din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

(8) În cazul în care A.S.F., în calitate de autoritate competentă din statul membru de origine al AFIA, nu este de acord cu o solicitare de tipul celei prevăzute la alin. (7), formulată de autoritatea competentă din statul membru gazdă, A.S.F. informează în acest sens autoritatea competentă din statul membru gazdă, ESMA și ESRB, dacă a fost informat cu privire la solicitarea respectivă în temeiul alin. (7), precizând motivele dezacordului.

(la 16-04-2026, Articolul 58 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 61. , Articolul II din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

(9) În cazul în care A.S.F., în calitate de autoritate competentă din statul membru de origine al AFIA, nu acționează în conformitate cu avizul ESMA emis în baza art. 50 alin. (5d) din DAFIA sau nu intenționează să respecte avizul respectiv, aceasta informează ESMA și autoritatea competentă din statul membru gazdă în acest sens, precizând motivele nerespectării sau intenției sale de a nu se conforma.

(la 16-04-2026, Articolul 58 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 61. , Articolul II din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

(10) Dacă are motive întemeiate, A.S.F., în calitate de autoritate competentă din statul membru gazdă al unui AFIA, poate solicita autorităților competente din statul membru de origine al AFIA să își exercite, fără întârziere, competențele în temeiul art. 50 alin. (2), cu excepția lit. h), precizând motivele solicitării sale într-un mod cât mai detaliat posibil și informând în acest sens ESMA și, în cazul în care există riscuri potențiale pentru stabilitatea și integritatea sistemului financiar, ESRB. În cazul în care A.S.F, în calitate de autoritate competentă din statul membru de origine al AFIA, primește din partea autorității competente din statul membru gazdă al AFIA o solicitare de tipul celei prevăzute la prima teză, A.S.F. informează, fără întârziere nejustificată, autoritățile competente din statul membru gazdă al AFIA, ESMA și, în cazul în care există riscuri potențiale pentru stabilitatea și integritatea sistemului financiar, ESRB cu privire la competențele exercitate și la constatările sale.

(la 16-04-2026, Articolul 58 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 61. , Articolul II din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

(11) În cazul numirii unui depozitar stabilit în alt stat membru, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (5^1)-(5^5), A.S.F., în calitate de autoritate competentă din statul membru de origine al unui FIA, notifică fără întârziere ESMA și autoritățile competente pentru depozitarul în cauză, dacă are motive întemeiate să suspecteze că respectivul depozitar, care nu este supus supravegherii sale, comite sau a comis acte care încalcă prezenta lege. Prezenta dispoziție nu afectează competențele A.S.F.

(la 16-04-2026, Articolul 58 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 61. , Articolul II din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

(12) În cazul în care A.S.F., în calitate de autoritate competentă pentru depozitarul în cauză, primește o notificare în sensul celei prevăzute la alin. (11), adoptă măsurile necesare și comunică rezultatele intervenției sale ESMA și autorităților competente care i-au transmis notificarea.

(la 16-04-2026, Articolul 58 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 61. , Articolul II din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

Articolul 59

(1) În ceea ce privește transferul de date cu caracter personal între A.S.F. și autoritățile competente din alte state membre sau terțe, A.S.F. este considerat operator de date conform Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, și se supune condițiilor stipulate de respectivul act normativ.

(2) Datele cu caracter personal sunt păstrate de către A.S.F. pentru maximum 5 ani, urmând ca la expirarea acestei perioade respectivele date să fie arhivate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Articolul 60

(1) A.S.F. este îndreptățită să transfere date și analize de date către o țară terță pentru fiecare caz în parte, în situația în care sunt îndeplinite condițiile relevante ale Legii nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare, și se asigură că transferul este necesar conform prezentei legi. Statul terț în cauză nu transferă datele către un alt stat terț fără acordul expres în scris al A.S.F.

(2) A.S.F. nu poate divulga informații primite de la o autoritate competentă dintr-un alt stat membru unei autorități de supraveghere dintr-un stat terț dacă nu a primit acordul expres al autorității competente care i-a transmis informațiile și dacă, atunci când este cazul, informațiile sunt divulgate numai în scopul pentru care acea autoritate competentă și-a dat acordul.

Articolul 61

(1) A.S.F. comunică informații către autoritățile competente din alte state membre, ESMA și ESRB, în cazurile în care acest lucru este relevant pentru monitorizarea și reacția la implicațiile potențiale ale activității unui AFIA individual sau a mai multor AFIA luate împreună asupra stabilității instituțiilor financiare importante din punct de vedere sistemic și a funcționării ordonate a piețelor pe care activează AFIA.

(2) Sub rezerva condițiilor prevăzute la art. 35 din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010, A.S.F. comunică toate informațiile referitoare la activitățile AFIA aflate sub responsabilitatea sa către ESMA și ESRB.

Articolul 62

(1) Autoritățile competente dintr-un stat membru pot solicita cooperarea A.S.F. în cadrul unei activități de supraveghere sau în scopul unei verificări la fața locului sau în cadrul unei investigații pe teritoriul acestuia din urmă, în cadrul competențelor conferite de prezenta lege. În cazul în care A.S.F. primește o solicitare de verificare la fața locului sau de investigație, aceasta întreprinde una dintre următoarele acțiuni:

a) efectuează ea însăși verificarea sau investigația;

b) permite autorității solicitante să efectueze verificarea sau investigația;

c) permite auditorilor sau experților să efectueze verificarea sau investigația.

(2) În cazul menționat la alin. (1) lit. a), autoritatea competentă din statul membru care a solicitat cooperarea poate cere ca membri ai propriului personal să asiste personalul care efectuează verificarea sau investigația din partea A.S.F. Verificarea sau investigația face însă obiectul controlului general al A.S.F. În cazul menționat la alin. (1) lit. b), A.S.F. poate cere ca membri ai propriului personal să asiste personalul care efectuează verificarea sau investigația.

(3) A.S.F. poate refuza să facă schimb de informații sau să dea curs unei solicitări de cooperare în vederea efectuării unei investigații sau a unei verificări la fața locului doar în următoarele situații:

a) investigația, verificarea la fața locului sau schimbul de informații poate afecta securitatea națională sau ordinea publică a României;

b) a fost deja angajată o procedură judiciară pentru aceleași fapte și împotriva acelorași persoane pe lângă autoritățile din România;

c) a fost deja pronunțată o hotărâre definitivă în România pentru aceleași fapte și împotriva acelorași persoane. A.S.F. notifică autorităților competente solicitante orice decizie adoptată în temeiul primului paragraf, precizând motivele deciziei lor.

Articolul 62^1

(1) Toate informațiile schimbate în temeiul prezentei legi între A.S.F., autoritățile competente din alte state membre, AES și ESRB sunt considerate confidențiale, cu excepția situațiilor în care:

a) ESMA sau A.S.F. sau o altă autoritate ori un alt organism în cauză precizează la momentul comunicării că astfel de informații pot fi divulgate;

b) divulgarea este necesară în cadrul procedurilor judiciare; sau

c) informațiile divulgate sunt utilizate într-un rezumat sau într-o formă agregată, în care participanții individuali la piețele financiare nu pot fi identificați.

(2) Dispozițiile de la alin. (1) și de la art. 50 alin. (1) nu împiedică schimbul de informații între A.S.F. și autoritățile fiscale competente care sunt situate în România.

(3) În cazul în care informațiile provin dintr-un alt stat membru, acestea se divulgă în conformitate cu dispozițiile alin. (2), numai cu acordul expres al autorităților competente care le-au divulgat.

(la 16-04-2026, Capitolul IX a fost completat de Punctul 62. , Articolul II din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

Articolul 62^2

A.S.F. informează Comisia Europeană cu privire la derogările sau opțiunile prevăzute la art. 4^1, 4^2, art. 5 alin. (5), art. 9 alin. (6), art. 20 alin. (5^1) și art. 47 alin. (2), precum și cu privire la orice modificări ulterioare.

(la 16-04-2026, Capitolul IX a fost completat de Punctul 62. , Articolul II din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.