Articolul 69
(1) Biroul de informare și relații publice funcționează în subordinea directă a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.
(2) Biroul de informare și relații publice are următoarele atribuții:
a) mijlocește și facilitează relațiile reprezentanților Direcției Naționale Anticorupție cu cei ai mijloacelor de informare în masă, naționale sau internaționale;
b) prezintă procurorului șef direcție cererile de interviuri ale reprezentanților mass-mediei și stabilește locul și condițiile în care vor fi acordate;
c) organizează conferințele de presă ale procurorului șef direcție;
d) realizează activitățile de informare asupra evoluției urmăririi penale în diferite cauze și furnizează, cu aprobarea procurorului șef direcție, datele și informațiile noi;
e) întocmește proiectele comunicatelor de presă, iar după aprobarea lor de către procurorul șef direcție, le difuzează operativ mass-mediei;
f) monitorizează articolele din presa centrală și, cu sprijinul serviciilor teritoriale, pe cele din presa locală, cu privire la reflectarea activității Direcției Naționale Anticorupție, și întocmește zilnic o notă în acest sens;
g) îndeplinește, prin personalul abilitat, oficiul de purtător de cuvânt al Direcției Naționale Anticorupție;
h) identifică în presă semnalele cu privire la fapte ce ar putea constitui obiectul verificărilor efectuate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție;
i) duce la îndeplinire dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;
j) exercită orice alte atribuții prevăzute de legi, regulamente și ordine sau stabilite din dispoziția conducerii Direcției Naționale Anticorupție, în condițiile legii.