(Anexa nr. 4 la procedură)
Criterii de eligibilitate - întreprindere
Documente relevante
Este înregistrată potrivit Legii societăților nr. 31/1990
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
sau Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea
cooperației, republicată.
Certificat constatator
Realizează o investiție inițială în România, în unul din
domeniile de activitate eligibile.
Cerere de acord pentru
finanțare
Certificat constatator
Nu înregistrează debite restante la bugetele componente
ale bugetului general consolidat.
Certificate fiscale
Nu intră în categoria "întreprinderilor în dificultate".
Cerere de acord pentru
finanțare - declarație pe
propria răspundere
Situații financiare
Nu se află în procedură de executare silită, insolvență,
faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere
operațională, lichidare sau suspendare temporară a
activității.
Cerere de acord pentru
finanțare - declarație pe
propria răspundere
Certificat constatator
Nu face obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor
de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost
emise, acestea au fost executate.
Cerere de acord pentru
finanțare - declarație pe
propria răspundere
Nu a beneficiat de ajutoare de stat regionale pentru
costuri eligibile de natura activelor corporale și
necorporale în cadrul aceluiași proiect unic de
investiții.
Cerere de acord pentru
finanțare - declarație pe
propria răspundere
Nu a închis o activitate identică sau similară în spațiul
economic european în ultimii 2 ani anteriori
înregistrării cererii de acord pentru finanțare și, la
momentul înregistrării cererii, nu are planuri concrete
de a închide o astfel de activitate într-o perioadă de 2
ani după finalizarea, în regiunea în cauză, a investiției
inițiale.
Cerere de acord pentru
finanțare - declarație pe
propria răspundere
Creează pentru fiecare locație a realizării investiției
minimum 10 locuri de muncă, dintre care minimum 3 locuri
de muncă pentru lucrători defavorizați.
Cerere de acord pentru
finanțare
Plan de creare a locurilor de
muncă
Determină corect valoarea costurilor eligibile și a
finanțării solicitate pe baza modelului din Ghidul
solicitantului.
Plan de creare a locurilor de
muncă
Are rentabilitatea cifrei de afaceri > = 1% în ultimul
exercițiu financiar încheiat, în cazul întreprinderilor
în activitate.
Situații financiare
Are capitaluri proprii pozitive în ultimul exercițiu
financiar încheiat, în cazul întreprinderilor în
activitate.
Situații financiare
Are capital social subscris vărsat în valoare de minimum
30.000 lei, în cazul întreprinderilor nou-înființate.
Certificat constatator
Nu aparține unor acționari care dețin sau au deținut în
ultimii 2 ani anteriori datei înregistrării cererii o
altă întreprindere înregistrată conform Legii nr. 31/1990
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
sau Legii nr. 1/2005, republicată, care desfășoară sau a
desfășurat activitatea pentru care solicită finanțare, în
cazul întreprinderilor nou-înființate.
Cerere de acord pentru
finanțare - declarație pe
propria răspundere
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.