Capitolul II — Educația financiară

Pe această pagină

Articolul 4

(1) Autoritățile publice, creditorii precum și organizațiile neguvernamentale pot contribui la educația consumatorilor cu privire la practicile responsabile de împrumut și de gestionare a datoriilor, îndeosebi cu privire la contractele de credit pentru consumatori garantate cu ipotecă. Acestea furnizează, prin acțiunile organizate, informații clare și generale cu privire la procesul de acordare a creditelor, pentru a oferi orientări consumatorilor, mai ales celor care contractează un credit garantat cu ipotecă pentru prima oară.

(2) Creditorii, individual sau prin asociațiile profesionale, organizează cel puțin anual activități de informare și educare a consumatorilor.

(3) Societățile de asigurare care vând produse de asigurare ce sunt complementare la produsele instituțiilor de credit au obligația de a informa persoanele care contractează astfel de produse de asigurare cu privire la caracteristicile produsului, la costurile și beneficiile acestuia.

(4) Se interzice creditorilor și societăților de asigurare derularea unor evenimente și/sau publicarea unor materiale, sub titulatura de "campanii de educație financiară", cu scopul de a promova achiziția de produse și/sau servicii financiare.

Articolul 5

Creditorii, precum și organizațiile neguvernamentale comunică bianual Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor acțiunile preconizate, precum campaniile de informare, website-urile sau materialele destinate unităților de învățământ.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.