Capitolul XXIII — Dispoziții tranzitorii și finale

Pe această pagină

Articolul 126

(1) Consumatorii nu pot renunța la drepturile care le-au fost conferite prin prezenta ordonanță de urgență.

(2) Consumatorii beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe de urgență în cazul tuturor contractelor prevăzute la art. 2 alin. (1), indiferent de modul în care contractele sunt intitulate sau formulate ori de obiectul acestora.

Articolul 127

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor are în vedere orientările și recomandările emise de Autoritatea Bancară Europeană în domeniul reglementat de prezenta ordonanță de urgență și emite, după caz, reglementări, instrucțiuni și/sau precizări care stabilesc regimul aplicării respectivelor orientări și recomandări și le adaptează, dacă este cazul, condițiilor specifice pieței din România.

Articolul 128

(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2017:

a) vor putea să acorde credite dezvoltatorii imobiliari înregistrați de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor;

b) vor putea să desfășoare activitatea de recuperare creanțe, entitățile înregistrate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

(2) Pentru a fi înregistrate, entitățile prevăzute la alin. (1) transmit Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor o cerere însoțită de informații și documente care atestă respectarea cerințelor prevăzute de prezentul articol.

(3) Entitățile, respectiv creditorii nonfinanciari prevăzuți la alin. (1), îndeplinesc următoarele condiții:

a) au sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii și pentru a răspunde contravențional și/sau penal în fața autorităților publice;

b) persoanele responsabile pentru conducerea și administrarea activității au o bună reputație;

c) în cazul creditorilor nonfinanciari, personalul acestora dispune de cunoștințe și experiența adecvate naturii, extinderii și complexității activității vizate, îndeplinind cerințele prevăzute în anexa nr. 3;

d) în cazul entităților de recuperare creanțe, modul în care este remunerat și motivat personalul nu trebuie să depindă exclusiv de realizarea unor obiective privind recuperarea creanțelor și nici nu este raportat exclusiv la sumele recuperate.

(4) Condițiile prevăzute la alin. (3) se pot actualiza prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) În aplicarea prezentului articol, se emite, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care se prevăd:

a) documentația și informațiile necesare înregistrării;

b) modalitatea și termenele de raportare.

(6) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor evaluează și comunică solicitantului hotărârea sa cu privire la acceptarea sau respingerea cererii de înregistrare în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii cererii.

(7) În termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data primirii cererii, în situația în care cererea ori documentele depuse nu sunt complete, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor comunică solicitantului documentele și informațiile ce trebuie transmise, termenul specificat la alin. (6) începând să curgă de la data primirii documentelor și informațiilor solicitate.

(8) În situația în care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor respinge cererea de înregistrare, solicitantul are dreptul de a contesta hotărârea în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(9) Respingerea cererii de înregistrare de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor nu limitează dreptul solicitantului de a introduce o nouă cerere având același obiect.

(10) Entitățile de recuperare creanțe, respectiv creditorii nonfinanciari, raportează Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor numărul de cazuri, respectiv de contracte de credite aflate în curs de derulare, în condițiile prevăzute prin ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

(11) Activitățile de recuperare creanțe pot fi desfășurate doar de creditorii prevăzuți la art. 3 pct. 2 și de entitățile înregistrate care desfășoară activitatea de recuperare creanțe.

(12) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor poate radia înregistrarea unei entități de recuperare creanțe, respectiv a unui dezvoltator imobiliar, în cazul în care acesta:

a) renunță în mod explicit la înregistrare sau nu a desfășurat activități de recuperare creanțe, după caz, activități de creditare, în ultimele șase luni;

b) a obținut înregistrarea prin declarații false sau înșelătoare sau prin orice alte mijloace nelegitime constatate conform legii;

c) nu mai îndeplinește cerințele în temeiul cărora a fost înregistrat;

d) a încălcat în mod repetat prevederile legale din domeniul protecției consumatorilor;

e) a încălcat grav sau sistematic prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

(13) Entitățile care desfășoară activitate de recuperare creanțe au obligația de a raporta la Centrala Riscului de Credit a Băncii Naționale a României date individuale cu privire la creanțele achiziționate și titularii acestora, în conformitate cu reglementările în domeniu emise de Banca Națională a României.

(la 26-05-2023, Articolul 128 din Capitolul XXIII a fost completat de Punctul 20, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 134 din 22 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 mai 2023 )

(14) Nu se consideră încălcare a obligației de păstrare a secretului profesional transmiterea de către Banca Națională a României a informațiilor raportate de către entitățile care desfășoară activitate de recuperare creanțe către celelalte entități declarante la Centrala Riscului de Credit.

(la 26-05-2023, Articolul 128 din Capitolul XXIII a fost completat de Punctul 20, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 134 din 22 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 mai 2023 )

(15) Entităților care desfășoară activitate de recuperare creanțe li se aplică prevederile reglementărilor referitoare la Centrala Riscului de Credit emise de Banca Națională a României.

(la 26-05-2023, Articolul 128 din Capitolul XXIII a fost completat de Punctul 20, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 134 din 22 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 mai 2023 )

Articolul 129

Se interzice caselor de ajutor reciproc și caselor de amanet înregistrate în Registrul de evidență prevăzut la art. 5 lit. g) din Legea nr. 93/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și altor persoane care nu sunt creditori în sensul prezentei ordonanțe de urgență, să acorde credite garantate cu un bun imobil ori care implică un drept legat de un bun imobil.

Articolul 130

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:

j) contractelor de credit privind vânzarea, respectiv cumpărarea unor bunuri imobile, contractelor de credit garantate cu ipotecă asupra unor bunuri imobile, contractelor de credit ce implică un drept legat de un bun imobil.

2. La articolul 7, după punctul 16 se introduce un nou punct, punctul 17, cu următorul cuprins:

17. entități care desfășoară activitatea de recuperare creanțe - persoane juridice, altele decât creditorii, cu un capital social minim subscris și vărsat ce nu poate fi mai mic de 500.000 lei, care desfășoară activitatea de recuperare creanțe și/sau care obțin drepturile, conform art. 70 alin. (4) asupra unor debite scadente ce rezultă din contractele de credit.

3. Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 30

(1) Înainte de încheierea unui contract de credit, creditorul evaluează bonitatea consumatorului, având în vedere inclusiv capacitatea acestora de a face față unor evoluții nefavorabile privind cursul de schimb, rata dobânzii și venitul.

(2) Creditorul realizează evaluarea bonității consumatorului pe baza unui volum suficient de informații obținute, inclusiv de la consumator, și, după caz, pe baza consultării bazei de date relevante cu respectarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.

(3) În cazul în care părțile convin să modifice valoarea totală a creditului după încheierea contractului de credit, creditorul actualizează informațiile financiare aflate la dispoziția sa privind consumatorul și evaluează bonitatea consumatorului înainte de efectuarea oricărei creșteri semnificative a valorii totale a creditului.

(4) Prin creștere semnificativă se înțelege o creștere de peste 15% din valoarea totală inițială a creditului.

(5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică creditorilor nonfinanciari înscriși în Registrul de evidență prevăzut la art. 5 lit. g) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare.

4. La articolul 38, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Rata dobânzii penalizatoare se calculează pe bază de procent fix ce nu poate fi mai mare de trei puncte procentuale, care se adaugă la rata dobânzii curente și se aplică la principalul restant.

5. La articolul 38, după alineatul (3) se introduc opt noi alineate, alineatele (4)-(11), cu următorul cuprins:

(4) Se interzice aplicarea dobânzilor penalizatoare la soldul creditului sau la valoarea totală a creditului ori la valoarea totală plătibilă de către consumator.

(5) În toate cazurile, cuantumul dobânzilor penalizatoare nu trebuie să depășească principalul restant.

(6) După declararea scadenței anticipate, se poate percepe doar o dobândă penalizatoare, calculată pe bază de procent fix și care ce nu poate fi mai mare de două puncte procentuale, care se adaugă la rata dobânzii prevăzute în contract.

(7) Prin excepție de la prevederile art. 38 alin. (2) și (4), dobânda penalizatoare se aplică la datoria exigibilă. Se interzice perceperea altor dobânzi după declararea scadenței anticipate.

(8) Pe parcursul procedurii de executare silită se interzice perceperea dobânzilor și a dobânzilor penalizatoare.

(9) Creditorul poate declara creditul scadent anticipat după înregistrarea unui număr de 90 de zile consecutive restanță de către consumator.

(10) Perioada dintre declararea scadenței anticipate și declanșarea executării silite nu poate fi mai mică de 3 luni. La solicitarea expresă a consumatorului, creditorul reduce această perioadă. În cazul în care executarea silită nu este inițiată în cel mult 6 luni de la data declarării scadenței anticipate, începând cu ziua imediat următoare expirării acestui termen, creditorul nu va mai percepe dobânzi penalizatoare.

(11) Prevederile alin. (5), (6), (9) și (10) se aplică și procedurilor derulate de entitățile care desfășoară activități de recuperare creanțe.

6. Titlul capitolului VI se modifică și va avea următorul cuprins:

Cesiunea

7. Articolele 70 și 71 se modifică și vor avea următorul cuprins:

Articolul 70

(1) În cazurile în care contractul de credit însuși ori numai creanțele rezultate dintr-un contract de credit se cesionează, consumatorul are dreptul să invoce împotriva cesionarului, orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva cedentului inițial, inclusiv dreptul la despăgubire.

(2) Contractele de credit și creanțele rezultate din acestea pot fi cesionate numai către creditori, astfel cum sunt definiți la art. 7 pct. 5.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), creanțele rezultate din contractele de credit pot fi cesionate și către entități ce au drept obiect de activitate emiterea de instrumente financiare securitizate în baza unui portofoliu de creanțe, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/2006 privind securitizarea creanțelor.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (2), creanțele rezultate din contractele de credit pentru care perioada de rambursare stabilită contractual a expirat sau pentru care creditorul a declarat scadența anticipată ori a inițiat procedura executării silite a consumatorului pot fi cesionate către entitățile definite la art. 7 pct. 17.

(la 26-05-2023, Alineatul (4) din Articolul 70 , Punctul 7. , Articolul 130 , Capitolul XXIII a fost modificat de Punctul 21, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 134 din 22 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 mai 2023 )

Art. 71. - (1) Consumatorul este informat cu privire la cesiunea prevăzută la art. 70. Cesiunea, individuală sau în cadrul unui portofoliu de creanțe, devine opozabilă consumatorului prin notificarea adresată acestuia de către cedent.

(2) Cesionarul contractului de credit, respectiv cesionarul creanței, este obligat să aibă sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii și pentru a răspunde contravențional și/sau penal în fața autorităților publice.

(3) Cesiunea se notifică de către cedent consumatorului, în termen de 10 zile calendaristice de la transferul dreptului de proprietate asupra creanțelor către noul creditor, prin scrisoare recomandată.

(la 26-05-2023, Alineatul (3) din Articolul 70 , Punctul 7. , Articolul 130 , Capitolul XXIII a fost modificat de Punctul 22, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 134 din 22 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 mai 2023 )

(4) Notificarea este redactată în scris, într-un limbaj clar, vizibil și ușor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12, pe hârtie, și vor menționa cel puțin următoarele:

a) numele și datele de contact, inclusiv numărul de telefon, fax, e-mail ale creditorului, ale entității care va încasa de la consumator sumele pentru rambursarea creditului după cesiune, precum și, după caz, ale reprezentantului acesteia din România;

b) numele creditorului original de la care a fost preluată creanța;

c) data la care s-a realizat cesiunea;

d) cuantumul sumei datorate și documentele care atestă elementele componente ale acestei sume;

(la 26-05-2023, Litera d) din Alineatul (4) , Articolul 70 , Punctul 7. , Articolul 130 , Capitolul XXIII a fost modificată de Punctul 22, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 134 din 22 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 mai 2023 )

e) conturile în care se vor efectua plățile.

(5) În plus față de obligațiile prevăzute la alin. (4), entitățile care desfășoară activitatea de recuperare creanțe atenționează consumatorul cu privire la:

a) termenul în care consumatorul ia legătura cu entitatea care desfășoară activitatea de recuperare creanțe. Acest termen nu poate fi mai mic de 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării de către consumator;

b) dreptul consumatorului de a transmite entității care desfășoară activitatea de recuperare creanțe o contestație a existenței debitului ori a cuantumului acestuia în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificării;

c) dreptul consumatorului de a primi răspuns în termen de 15 zile calendaristice la contestația formulată;

d) dreptul consumatorului de a se adresa direct instanței de judecată în cazul în care contestă existența debitului ori a cuantumului acestuia;

e) faptul că necontestarea de către consumator, în termenul de 30 de zile calendaristice, a debitului nu reprezintă o recunoaștere a sumei de către acesta și nu îl privează pe consumator de dreptul de a se adresa instanței de judecată.

(6) Reprezentanții entităților care desfășoară activitatea de recuperare creanțe își declină identitatea și, după caz, se legitimează atunci când se adresează consumatorilor.

8. După articolul 71 se introduc două noi articole, articolele 71^1 și 71^2, cu următorul cuprins:

Articolul 71^1

Entitatea care desfășoară activitatea de recuperare creanțe elaborează, împreună cu consumatorul, un plan de achitare a datoriilor/obligațiilor adaptat la veniturile actuale ale acestuia, ce poate include:

a) eșalonarea plății sumelor datorate;

b) reducerea sumei totale de plată;

c) oferirea unei perioade fără plăți;

d) consolidarea mai multor datorii.

Art. 71^2. - Se interzice:

a) cesionarea contractului de credit și a accesoriilor, precum și a creanței către o entitate care nu are sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România;

b) perceperea de comisioane, dobânzi și dobânzi penalizatoare, cu excepția dobânzilor penalizatoare legale, de către entitățile de recuperare creanțe;

c) perceperea de costuri aferente activității de recuperare de către entitățile de recuperare creanțe, cu excepția costurilor aferente procedurilor de executare silită;

d) derularea activităților de recuperare creanțe în perioada celor 30 de zile calendaristice prevăzute la art. 71 alin. (5) lit. b) și până când este transmis consumatorului răspunsul la contestație;

e) utilizarea de tehnici care să hărțuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanțelor;

f) utilizarea, în cadrul procesului de recuperare creanțe, de amenințări sau alte tehnici agresive, cu scopul de a vătăma fizic ori psihic consumatorul ori rude ale acestuia ori de a-i afecta reputația sau proprietatea;

g) contactarea consumatorului, în cadrul procesului de recuperare creanțe, la locul de muncă al acestuia;

h) contactarea, în legătură cu recuperarea creanțelor, a oricărei altei persoane diferită de consumator, succesorii legali, avocatul sau împuternicitul acestuia, creditorul, avocatul sau împuternicitul creditorului;

i) afișarea la ușa apartamentului/blocului a notificărilor/ somațiilor/adreselor în legătură cu recuperarea creanțelor, cu excepția actelor de procedură afișate la solicitarea executorului judecătoresc ori a instanței de judecată;

j) comunicarea cu consumatorul în intervalul orar 20.00-9.00.

(la 26-05-2023, Litera j) din Articolul 71^1 , Punctul 8. , Articolul 130 , Capitolul XXIII a fost modificată de Punctul 23, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 134 din 22 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 mai 2023 )

9. La articolul 86, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

10. După articolul 89 se introduce un nou articol, articolul 89^1, cu următorul cuprins:

Articolul 89^1

Încălcarea prevederilor art. 30 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 80.000 lei. Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

11. După articolul 95 se introduce un nou articol, articolul 95^1, cu următorul cuprins:

Articolul 95^1

(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2017 vor putea să desfășoare activitatea de recuperare creanțe doar entitățile înregistrate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

(2) Pentru a fi înregistrate, entitățile prevăzute la alin. (1) transmit Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor o cerere însoțită de informații și documente care atestă respectarea cerințelor prevăzute de prezentul articol.

(3) Entitățile prevăzute la alin. (1) îndeplinesc următoarele condiții:

a) sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii și pentru a răspunde contravențional și/sau penal în fața autorităților publice;

b) persoanele responsabile pentru conducerea și administrarea activității au o bună reputație și dispun de cunoștințe și experiența adecvate naturii, extinderii și complexității activității vizate;

c) în cazul societăților de recuperare creanțe, modul în care este remunerat și motivat personalul nu trebuie să depindă exclusiv de realizarea unor obiective privind recuperarea creanțelor și nici nu este raportat exclusiv la sumele recuperate.

(4) În aplicarea prezentului articol se emite, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care se prevăd:

a) documentația și informațiile necesare înregistrării;

b) modalitatea și termenele de raportare.

(5) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor evaluează și comunică solicitantului hotărârea sa cu privire la acceptarea sau respingerea cererii de înregistrare în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii cererii.

(6) În termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data primirii cererii, în situația în care cererea ori documentele depuse nu sunt complete, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor comunică solicitantului documentele și informațiile ce trebuie transmise, termenul specificat la alin. (5) începând să curgă de la data primirii documentelor și informațiilor solicitate.

(7) În situația în care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor respinge cererea de înregistrare, solicitantul are dreptul de a contesta hotărârea în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(8) Respingerea cererii de înregistrare de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor nu limitează dreptul solicitantului de a introduce o nouă cerere având același obiect.

(9) Entitățile care desfășoară activitatea de recuperare creanțe raportează Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor numărul de cazuri aflate în curs de derulare, în condițiile prevăzute prin ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

(10) Activitățile de recuperare creanțe pot fi desfășurate doar de creditorii prevăzuți la art. 7 pct. 5 și de entitățile care desfășoară activitatea de recuperare creanțe admise potrivit alin. (1)-(8).

(11) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor poate radia înregistrarea unei entități de recuperare creanțe, respectiv înregistrarea unui dezvoltator imobiliar, în cazul în care acesta:

a) renunță în mod explicit la înregistrare sau nu a desfășurat activități de recuperare creanțe, după caz, activități de creditare, în ultimele 6 luni;

b) a obținut înregistrarea prin declarații false sau înșelătoare sau prin orice alte mijloace nelegitime constatate conform legii;

c) nu mai îndeplinește cerințele în temeiul cărora a fost înregistrat;

d) a încălcat în mod repetat prevederile legale din domeniul protecției consumatorilor;

e) a încălcat grav sau sistematic prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

(12) Entitățile care desfășoară activitate de recuperare creanțe au obligația de a raporta la Centrala Riscului de Credit a Băncii Naționale a României date individuale cu privire la creanțele achiziționate și titularii acestora, în conformitate cu reglementările în domeniu emise de Banca Națională a României.

(la 26-05-2023, Articolul 95^1 din Punctul 11. , Articolul 130 , Capitolul XXIII a fost completat de Punctul 24, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 134 din 22 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 mai 2023 )

(13) Nu se consideră încălcare a obligației de păstrare a secretului profesional transmiterea de către Banca Națională a României a informațiilor raportate de către entitățile care desfășoară activitate de recuperare creanțe către celelalte entități declarante la Centrala Riscului de Credit.

(la 26-05-2023, Articolul 95^1 din Punctul 11. , Articolul 130 , Capitolul XXIII a fost completat de Punctul 24, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 134 din 22 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 mai 2023 )

(14) Entităților care desfășoară activitate de recuperare creanțe li se aplică prevederile reglementărilor referitoare la Centrala Riscului de Credit emise de Banca Națională a României.

(la 26-05-2023, Articolul 95^1 din Punctul 11. , Articolul 130 , Capitolul XXIII a fost completat de Punctul 24, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 134 din 22 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 mai 2023 )

Articolul 131

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 2 alin. (3) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 21 aprilie 2009, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 132

(1) În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, numărul maxim de posturi al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor se suplimentează prin hotărâre de Guvern cu un număr de maximum 200 de posturi, necesare desfășurării activității de cooperare și efectuării schimbului de informații cu statele membre, derulării activității de înregistrare a intermediarilor de credite, a reprezentanților desemnați, a entităților care desfășoară activitatea de recuperare creanțe și a creditorilor nonfinanciari, precum și a activității de supraveghere piață în domeniul financiar-bancar.

(la 26-05-2023, Alineatul (1) din Articolul 132 , Capitolul XXIII a fost modificat de Punctul 25, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 134 din 22 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 mai 2023 )

(2) Organizarea și funcționarea noii structuri a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor se vor stabili prin hotărâre a Guvernului în termen de 120 de zile calendaristice de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 133

(1) Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la 10 zile de la data publicării.

(2) Intermediarii de credite care desfășoară, înainte de data intrării în vigoare, activitățile de intermediere de credite prevăzute la art. 3 pct. 5 pot continua desfășurarea acestor activități până la data de 21 martie 2017 fără a îndeplini obligația înregistrării.

(3) Prevederile alin. (2) se aplică intermediarilor de credite care notifică, în termen de cel mult 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în acest sens și care pot face dovada că desfășoară activitatea dinainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. În cazul intermediarilor de credit legați prevăzuți la art. 3 pct. 7 lit. a), notificarea poate fi transmisă de către creditorul în numele căruia aceștia acționează în mod exclusiv. Notificarea va cuprinde lista tuturor intermediarilor de credite legați, precum și confirmarea că aceștia desfășoară activitatea dinainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(4) În cazul în care un intermediar de credite exercită dreptul prevăzut la alin. (2), acesta poate desfășura respectivele activități numai în România.

(5) Până la data de 21 martie 2017, creditorii, intermediarii de credite și reprezentanții desemnați care desfășoară activități reglementate prin prezenta ordonanță de urgență dinainte de 20 martie 2014 respectă prevederile art. 86-91.

Articolul 134

Autoritatea de Supraveghere Financiară elaborează, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, legislația secundară privind informațiile și documentele pe care asigurătorul le solicită consumatorului în vederea evaluării riscului pentru preluarea în asigurare.

Articolul 135

(1) Prevederile art. 1-129 din prezenta ordonanță de urgență nu se aplică contractelor de credit aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a acesteia.

(2) Dispozițiile art. 38 alin. (2) și alin. (4)-(9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările ulterioare, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență, nu se aplică contractelor în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 136

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu aduc atingere dispozițiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

Articolul 137

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor informează Comisia Europeană și Autoritatea Bancară Europeană în legătură cu orice modificări aduse desemnării autorității competente.

Articolul 138

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.