CONȚINUTUL documentului de referință al rețelei (prevăzut la art. 27)
Documentul de referință al rețelei, prevăzut la art. 27, trebuie să conțină următoarele informații:
1. un capitol care stabilește natura infrastructurii disponibile pentru operatorii de transport feroviar și condițiile de acces la aceasta. Informațiile din prezenta secțiune trebuie să fie armonizate anual cu registrele de infrastructură feroviare care se publică în conformitate cu prevederile art. 32 din Hotărârea Guvernului nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar, cu modificările ulterioare, sau să facă trimitere la acestea;
2. un capitol cu privire la principiile de tarifare și la tarife. Acesta conține detalii adecvate asupra sistemului de tarifare și informații suficiente asupra tarifelor, precum și alte informații relevante referitoare la acces, care se aplică serviciilor enumerate în anexa nr. II, asigurate de un singur furnizor. Detaliază metodologia, regulile și, după caz, baremele utilizate pentru aplicarea prevederilor art. 31-36, atât pentru taxe, cât și pentru costuri. Conține informații asupra modificărilor tarifare deja stabilite sau prevăzute în următorii 5 ani, dacă sunt disponibile.
Întreprinderile care gestionează infrastructura feroviară închiriată, în condițiile legii, vor transmite informațiile specifice din paragraful anterior, pentru includerea în documentul de referință al rețelei, sau indică un site web unde aceste informații sunt disponibile gratuit în format electronic;
3. un capitol asupra principiilor și criteriilor pentru alocarea capacităților de infrastructură. Acesta stabilește caracteristicile generale ale capacităților de infrastructură disponibile pentru operatorii de transport feroviar și orice restricții în legătură cu utilizarea ei, inclusiv condițiile probabile pentru mentenanța capacităților de infrastructură. De asemenea, specifică procedurile și termenele-limită în legătură cu procesul de alocare a capacităților de infrastructură. Conține criteriile speciale utilizate în timpul procesului, în special:
(la 03-07-2019, Partea introductivă a punctului 3. din Anexa nr. IV a fost modificată de Punctul 48, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 52 din 25 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 03 iulie 2019 )
a) procedurile conform cărora solicitanții pot cere capacități de infrastructură de la administratorul infrastructurii;
b) condițiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții;
c) planificarea proceselor de depunere a cererilor și de alocare, precum și procedurile care sunt urmate pentru solicitarea de informații referitoare la planificare și procedurile de planificare a unor lucrări de mentenanță programate sau neprevăzute;
(la 03-07-2019, Litera c) din Punctul 3. , Anexa nr. IV a fost modificată de Punctul 49, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 52 din 25 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 03 iulie 2019 )
d) principiile care reglementează procedura de coordonare și sistemul de soluționare a litigiilor disponibile ca parte a acestei proceduri;
e) procedurile care trebuie urmate și criteriile utilizate în situația în care infrastructura este saturată;
f) detalii asupra restricțiilor impuse utilizării infrastructurii;
g) condiții prin care se ține seama de nivelurile anterioare de utilizare a capacităților de infrastructură în determinarea priorităților pentru procesul de alocare.
Descrie amănunțit măsurile luate pentru a se asigura tratamentul adecvat al serviciilor de transport de marfă, serviciilor internaționale, precum și solicitărilor care se supun procedurilor de ultim moment. Conține un formular tipizat pentru cererile de alocare a capacităților de infrastructură. Administratorul infrastructurii trebuie să publice, de asemenea, informații detaliate referitoare la procedurile de alocare a traselor internaționale;
4. un capitol referitor la informațiile despre licența prevăzută la art. 25 din prezenta lege și la certificatele de siguranță feroviară emise în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2006 privind siguranța feroviară, cu modificările și completările ulterioare, sau care indică un site web unde aceste informații sunt disponibile gratuit în format electronic;
5. un capitol referitor la informațiile despre procedurile de soluționare a litigiilor și de introducere a căilor de atac în chestiuni ce privesc accesul la infrastructura și serviciile feroviare, precum și sistemul de îmbunătățire a performanțelor menționate la art. 35;
6. un capitol referitor la informațiile despre accesul la infrastructurile de servicii menționate în anexa nr. II și despre tarifarea acestora. Operatorii infrastructurilor de servicii care nu se află sub controlul administratorului infrastructurii furnizează informații despre tarifele pentru accesul la infrastructură și pentru prestarea de servicii, precum și despre condițiile tehnice de acces pentru includerea în documentul de referință al rețelei sau indică un site web unde aceste informații sunt disponibile gratuit în format electronic;
7. un model de acord pentru încheierea acordurilor-cadru între administratorul infrastructurii și un solicitant, în conformitate cu prevederile art. 42.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.