Articolul 141
Sectorul asigurări-reasigurări realizează activitățile de reglementare, autorizare, supraveghere și control în domeniul specific de activitate, cu excepția măsurilor și instrumentelor de rezoluție.
Sectorul asigurări-reasigurări realizează activitățile de reglementare, autorizare, supraveghere și control în domeniul specific de activitate, cu excepția măsurilor și instrumentelor de rezoluție.
Sectorul asigurări-reasigurări este responsabil de punerea în aplicare a legislației din domeniul asigurărilor în mod imparțial, cu onestitate și promptitudine, precum și de protejarea, în temeiul legii, a consumatorilor de produse de asigurări, în vederea menținerii stabilității pieței asigurărilor-reasigurărilor.
Obiectivele sectorului asigurări-reasigurări sunt:
1. funcționarea stabilă și eficientă a pieței asigurărilor-reasigurărilor, astfel încât să se asigure protecția asiguraților și menținerea stabilității pieței;
2. dezvoltarea și perfecționarea mecanismelor de supraveghere prudențială, precum și prevenirea sau diminuarea riscurilor ce pot afecta piața asigurărilor-reasigurărilor ca urmare a apariției unor probleme majore, prin intervenția într-un stadiu incipient;
3. asigurarea convergenței practicilor și instrumentelor de supraveghere și dezvoltarea metodologiilor privind activitățile de supraveghere și control al entităților din sectorul asigurări-reasigurări, cu luarea în considerare a profilului și indicatorilor de risc;
4. asigurarea convergenței reglementărilor adoptate în domeniul asigurărilor la nivel național și european;
5. dezvoltarea și menținerea unui dialog activ între A.S.F. și entitățile din piața asigurărilor-reasigurărilor, în vederea abordării unitare a organizării și funcționării acestei piețe.
(1) Coordonarea activităților din sectorul asigurări-reasigurări este realizată de un vicepreședinte.
(2) Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, vicepreședintelui i se poate delega, competența de a emite decizii, precum și alte acte individuale în ceea ce privește desfășurarea activității sectorului asigurări-reasigurări, potrivit prevederilor legale incidente.
(3) În situația în care vicepreședintele se află în imposibilitate de exercitare a prerogativelor legale, acesta poate fi înlocuit de către un alt vicepreședinte, desemnat prin decizie de către președintele și/sau prim-vicepreședintele A.S.F.
Vicepreședintele sectorului asigurări-reasigurări are în subordinea sa directă următoarele structuri organizatorice:
1. Cabinetul vicepreședintelui;
2. Direcția generală.
(la 01-02-2021, Articolul 145 din Sectiunea 1 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 59, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
În îndeplinirea atribuțiilor sale, vicepreședintele din sectorul asigurări-reasigurări este sprijinit de un Cabinet. Cabinetul vicepreședintelui asigură buna funcționare a activității vicepreședintelui din sectorul asigurări-reasigurări.
Atribuțiile specifice Cabinetului vicepreședintelui sectorului asigurări-reasigurări sunt:
1. analizează și formulează observații și propuneri fundamentate pe marginea documentelor/notelor întocmite de celelalte structuri, supuse aprobării/avizării vicepreședintelui;
2. colaborează cu alte structuri de specialitate din cadrul A.S.F. în vederea identificării celor mai bune soluții cu privire la problematica, documentele și materialele supuse dezbaterii și aprobării Consiliului A.S.F, respectiv vicepreședintelui sectorului asigurări-reasigurări;
3. întocmește analize, situații, sinteze și materiale suport cu privire la subiectele supuse aprobării/avizării de către vicepreședinte;
4. identifică, din analiza subiectelor supuse aprobării/avizării vicepreședintelui și/sau aprobării Consiliului A.S.F., aspectele care nu sunt reglementate corespunzător și formulează propuneri în vederea îmbunătățirii cadrului de reglementare;
5. transmite spre informare și/sau executare, dispozițiile și deciziile vicepreședintelui, precum și celelalte hotărâri ale conducerii/Consiliului A.S.F. și urmărește modul în care sunt duse la îndeplinire;
6. planifică, organizează și monitorizează fluxul informațiilor și al documentelor primite și/sau transmise de vicepreședinte din sectorul asigurări-reasigurări;
7. organizează și gestionează agenda de întâlniri a vicepreședintelui din sectorul asigurări-reasigurări, cu consultarea acestuia;
8. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.
Relațiile funcționale ale Cabinetului vicepreședintelui sunt:
1. de subordonare față de vicepreședintele sectorului asigurări-reasigurări;
2. de colaborare cu celelalte structuri organizatorice din cadrul A.S.F.
Direcția generală
(la 01-02-2021, Sectiunea a 3-a din Capitolul VII a fost modificată de Punctul 60, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
Direcția generală din cadrul sectorului asigurări-reasigurări asigură realizarea obiectivelor A.S.F. privind:
a) reglementarea entităților care activează în domeniul asigurărilor-reasigurărilor;
b) autorizarea, avizarea și evidenta entităților care activează în domeniul asigurărilor-reasigurărilor;
c) supravegherea activității, situației financiare și a conduitei asigurătorilor-reasigurătorilor și intermediarilor, precum și realizarea acțiunilor de control asupra activității desfășurate de aceștia;
(la 01-10-2021, Litera c) din Articolul 149 , Sectiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 17, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 9 septembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 21 septembrie 2021 )
d) supravegherea și controlul activității desfășurate de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, denumit în continuare B.A.A.R., și de Fondul de garantare a asiguraților, denumit în continuare F.G.A.
e) soluționarea petițiilor ce vizează activitatea entităților din domeniul asigurărilor-reasigurărilor, în conformitate cu prevederile legale incidente.
(la 01-10-2021, Articolul 149 din Sectiunea a 3-a , Capitolul VII a fost completat de Punctul 18, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 9 septembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 21 septembrie 2021 )
(la 01-02-2021, Articolul 149 din Sectiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 61, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
Obiectivele Direcției generale din cadrul sectorului asigurări-reasigurări sunt:
1. asigurarea unui cadru legal cuprinzător, stabil și coerent în domeniul asigurărilor-reasigurărilor prin actualizarea și consolidarea legislației secundare, ca urmare a experienței dobândite, în funcție de contextul intern și internațional al mediului economic și financiar;
2. asigurarea convergenței reglementărilor adoptate în domeniul asigurărilor la nivel național, european și internațional;
3. susținerea dezvoltării sectorului asigurări-reasigurări prin dezvoltarea cadrului de reglementare privind mecanismele de supraveghere și control;
4. verificarea, cu maximă operativitate și acuratețe, a îndeplinirii condițiilor legale legate de autorizarea, avizarea sau retragerea autorizațiilor sau avizelor pentru entitățile ce activează în sectorul asigurări-reasigurări;
5. asigurarea supravegherii prudențiale și a controlului, bazate pe identificarea, prevenirea și administrarea riscurilor;
6. alinierea modului de supraveghere a riscurilor conform celor mai bune practici internaționale;
7. dezvoltarea unui sistem de cuantificare adecvată a riscurilor și de definire a profilului de risc al entităților supravegheate;
8. promovarea utilizării tehnicilor actuariale moderne în scopul protejării intereselor asiguraților;
9. desfășurarea activității distribuitorilor de asigurări și/sau de reasigurări în conformitate cu prevederile legale, prin monitorizarea, supravegherea continuă și controlul activității de distribuție de asigurări și/sau de reasigurări a acestora, în scopul respectării drepturilor clienților de produse de asigurare și asigurării unui tratament corect al acestora;
10. asigurarea unui tratament corect și protejarea drepturilor clienților de produse de asigurare, prin supravegherea și controlul respectării regulilor de conduită, soluționarea petițiilor, a prevenirii conflictelor de interese, respectarea cerințelor privind cunoștințele și abilitățile în domeniu, a comunicării și transparenței în relația cu clienții de produse de asigurare și aplicarea celor mai bune practici în activitatea de distribuție și în furnizarea serviciilor de consultanță de către societățile de asigurare și/sau reasigurare, intermediarii principali și intermediarii secundari, inclusiv de către distribuitorii care desfășoară activitatea de asigurare-reasigurare pe baza dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii, așa cum rezultă din legislația în domeniul distribuției în asigurări;
(la 01-10-2021, Punctul 10. din Articolul 149^1 , Sectiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 9 septembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 21 septembrie 2021 )
11. gestionarea corectă a riscurilor operaționale de către distribuitorii de asigurări și/sau reasigurări, din perspectiva afectării drepturilor clienților de produse de asigurare, la nivel de procese, sisteme, personal și interacțiunea cu mediul extern;
12. desfășurarea activității B.A.A.R. și F.G.A., în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(la 01-02-2021, Sectiunea a 3-a din Capitolul VII a fost completată de Punctul 62, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
Relațiile funcționale ale Direcției generale din cadrul sectorului asigurări-reasigurări sunt:
1. de subordonare față de vicepreședintele sectorului asigurări-reasigurări;
2. de coordonare a serviciilor din subordine;
3. de colaborare cu celelalte structuri organizatorice din cadrul A.S.F.
(la 01-02-2021, Articolul 150 din Sectiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 63, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
Direcția generală din cadrul sectorului asigurări-reasigurări are în componență următoarele servicii:
1. Serviciul reglementare;
2. Serviciul autorizare-avizare;
3. Serviciul supraveghere prudențială I;
4. Serviciul supraveghere prudențială II;
5. Serviciul supraveghere prudențială III;
6. Serviciul actuariat și managementul riscului;
7. Serviciul control societăți de asigurare și reasigurare;
8. Serviciul supraveghere, control intermediari și canale alternative de distribuție;
9. Serviciul supraveghere și control conduită și scheme de garantare.
10. Serviciul petiții.
(la 01-10-2021, Articolul 151 din Sectiunea a 3-a , Capitolul VII a fost completat de Punctul 20, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 9 septembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 21 septembrie 2021 )
(la 01-02-2021, Articolul 151 din Sectiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 64, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
Atribuțiile specifice Serviciului reglementare sunt:
1. elaborează proiectele de acte normative privind domeniul asigurărilor-reasigurărilor și întocmește analize de impact cu privire la acestea;
2. transpune în legislația națională directivele Uniunii Europene din domeniul asigurărilor/reasigurărilor și participă la procesul de notificare către instituțiile de resort cu privire la măsurile luate pentru transpunerea acestora;
3. coordonează procesul de consultare publică cu asociațiile profesionale din domeniul asigurărilor-reasigurărilor și cu alte persoane interesate asupra proiectelor de acte normative emise;
4. analizează propunerile și observațiile la proiectele de reglementări transmise de asociațiile profesionale ale asigurătorilor, precum și ale brokerilor și altor intermediari în asigurări referitoare la activitatea de asigurare;
(la 22-06-2017, Punctul 4. din Articolul 152 , Subsecțiunea 3.1. , Secțiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
5. elaborează sau contribuie la elaborarea de ghiduri, proceduri și recomandări conform prevederilor legale și le avizează, după caz;
6. elaborează propuneri de modificare și/sau completare a legislației naționale din domeniul asigurărilor-reasigurărilor, care să asigure procesul de dezvoltare a cadrului legislativ privind pregătirea profesională în domeniul asigurărilor-reasigurărilor și contribuie la implementarea acestuia;
7. analizează și avizează proiectele de acte normative inițiate de alte structuri organizatorice și elaborează propuneri de modificare și/sau completare a acestora privind aspecte care intră în aria de reglementare a domeniului asigurărilor-reasigurărilor;
8. analizează și avizează proiectele de acte normative inițiate de alte autorități, privind aspecte care intră în aria de reglementare a domeniului asigurărilor-reasigurărilor;
9. elaborează recomandări pentru asigurarea implementării unitare a reglementărilor în vigoare, asigurând interpretarea prevederilor legale atât pentru structurile organizatorice din cadrul A.S.F., cât și pentru societățile din piața asigurărilor-reasigurărilor;
10. furnizează persoanelor fizice/juridice sau altor structuri organizatorice, la solicitarea acestora, puncte de vedere privind legislația referitoare la activitatea de asigurare-reasigurare și cea de intermediere în asigurări;
11. elaborează și propune spre aprobare Consiliului A.S.F. reglementări în aplicarea prevederilor privind redresarea și măsurile de intervenție timpurie asigurătorilor, în colaborare cu Serviciul supraveghere și reglementări integrate;
11^1. elaborează și propune spre aprobare Consiliului A.S.F. reglementări privind activitatea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, în conformitate cu prevederile legale incidente;
(la 27-11-2017, Articolul 152 din Subsecțiunea 3.1. , Secțiunea a 3-a , Capitolul VII a fost completat de Punctul 28, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 22 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 931 din 27 noiembrie 2017 )
11^2. propune Consiliului A.S.F. avizarea instrucțiunilor și procedurilor emise de Fondul de garantare a asiguraților;
(la 01-01-2019, Articolul 152 din Subsecțiunea 3.1. , Secțiunea a 3-a , Capitolul VII a fost completat de Punctul 12, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 16 din 13 decembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1077 din 19 decembrie 2018 )
11^3. elaborează și propune spre aprobare Consiliului A.S.F. reglementări privind organizarea și funcționarea Fondului de garantare a asiguraților, în conformitate cu prevederile legale incidente;
(la 01-01-2019, Articolul 152 din Subsecțiunea 3.1. , Secțiunea a 3-a , Capitolul VII a fost completat de Punctul 12, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 16 din 13 decembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1077 din 19 decembrie 2018 )
12. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.
Atribuțiile specifice Serviciului autorizare-avizare sunt:
1. analizează și formulează propuneri privind soluționarea solicitărilor transmise de societățile de asigurare și/sau reasigurare, brokerii și alți intermediari în asigurări și vehiculele investiționale, cu privire la obținerea avizului prealabil și/sau a autorizației de funcționare, precum și cu privire la aprobarea modificărilor documentelor sau condițiilor în baza cărora au fost autorizate, după caz, conform prevederilor legale în vigoare;
(la 22-06-2017, Punctul 1. din Articolul 153 , Subsecțiunea 3.2. , Secțiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
2. verifică și analizează documentele depuse pentru obținerea aprobării persoanelor care conduc efectiv societatea/persoanelor semnificative, aprobării intenției de a deveni acționar semnificativ direct sau indirect, aprobării acționarilor direcți sau indirecți semnificativi, precum și a avizării auditorilor IT externi și a auditorilor financiari;
3. Abrogat.
(la 01-02-2021, Punctul 3. din Articolul 153 , Subsectiunea 3.2. , Sectiunea a 3-a , Capitolul VII a fost abrogat de Punctul 65, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
4. verifică și analizează documentațiile depuse de societățile de asigurare și/sau reasigurare pentru obținerea avizului de practicare a unor noi clase de asigurări;
5. evaluează și emite recomandări privind anumite politici care compun sistemul de guvernanță;
6. informează de îndată, în scris, după luarea la cunoștință, serviciile de supraveghere din cadrul Direcției generale din sectorul asigurări-reasigurări și structura organizatorică care exercită funcția de rezoluție asupra oricărei modificări a structurii organizatorice și a activității, din prisma monitorizării funcționării asigurătorilor/reasiguratorilor în legătură cu respectarea condițiilor impuse la autorizare, modificări care ar putea impune o reevaluare sau o actualizare a planurilor de rezoluție;
(la 01-02-2021, Punctul 6. din Articolul 153 , Subsectiunea 3.2. , Sectiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 66, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
7. evaluează permanent modul de îndeplinire de către acționari, societăți și persoanele din conducerea acestora a condițiilor legale în baza cărora s-a acordat autorizarea/ aprobarea;
(la 22-06-2017, Punctul 7. din Articolul 153 , Subsecțiunea 3.2. , Secțiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
8. analizează documentația privind transferul de portofoliu, fuziunea, divizarea, lichidarea în cadrul procedurii de insolvență și în cadrul procedurii de lichidare voluntară a societăților de asigurare și/sau reasigurare și a brokerilor și a altor intermediari în asigurări;
(la 22-06-2017, Punctul 8. din Articolul 153 , Subsecțiunea 3.2. , Secțiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
8^1. Abrogat.
(la 27-11-2017, Punctul 8^1. din Articolul 153 , Subsecțiunea 3.2. , Secțiunea a 3-a , Capitolul VII a fost abrogat de Punctul 29, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 22 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 931 din 27 noiembrie 2017 )
9. verifică, în colaborare cu structura organizatorică de specialitate, în cazul în care se consideră necesar din punctul de vedere al protecției consumatorului, condițiile polițelor de asigurare și alte documente prezentate de asigurătorii care intenționează să desfășoare activități pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire sau a libertății de a presta servicii, în scopul respectării dispozițiilor legislației naționale referitoare la contractul de asigurare;
(la 01-02-2021, Punctul 9. din Articolul 153 , Subsectiunea 3.2. , Sectiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 66, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
10. analizează și propune, în condițiile prevăzute în Legea nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, autorizarea unui asigurător/instituții-punte care preia activitatea și portofoliul unui alt asigurător aflat în rezoluție și comunică asigurătorului și direcției care îndeplinește funcția de rezoluție despre decizia adoptată;
11. verifică, în colaborare cu alte direcții din A.S.F., nivelul de respectare a principiilor prudențiale de către societățile care își asumă angajamentul sau subscriu riscuri în alt stat membru și transmite/primește notificări către/de la autorități competente din alte state membre, ca urmare a avizării extinderii activității societăților de asigurare și/sau reasigurare, respectiv a brokerilor și a altor intermediari în asigurări pe teritoriul statelor membre în baza dreptului de stabilire sau în baza libertății de a presta servicii;
(la 22-06-2017, Punctul 11. din Articolul 153 , Subsecțiunea 3.2. , Secțiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
12. ia măsuri în vederea informării asiguraților, în cazul în care A.S.F. este notificată cu privire la retragerea autorizației de funcționare a unor societăți din alte state membre care desfășoară activitate pe teritoriul României;
13. furnizează altor autorități de supraveghere, la solicitarea acestora sau din proprie inițiativă, informații relevante, inclusiv opinii sau rezerve privind evaluarea unui proiect de achiziție a unor potențiali achizitori sau a unor persoane din conducere;
14. asigură actualizarea bazei de date SAR prin intermediul aplicației ”Bază SAR.exe”, ca urmare a deciziilor emise de direcție pentru asigurători/reasigurători, respectiv pentru brokeri și alți intermediari în asigurări și a notificărilor primite de la autorități din Uniunea Europeană și menține și actualizează Registrul asigurătorilor-reasigurătorilor, respectiv Registrul brokerilor de asigurare și/sau reasigurare;
(la 22-06-2017, Punctul 14. din Articolul 153 , Subsecțiunea 3.2. , Secțiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
15. întocmește lista cu societățile care intră sub incidența art. 167 alin. (1) și (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările ulterioare și o transmite supraveghetorilor din celelalte state membre;
16. transmite către EIOPA, în colaborare cu structura organizatorică de specialitate din cadrul A.S.F., denumirea societăților cărora le-a acordat sau retras autorizația de funcționare și informează supraveghetorii din celelalte state membre cu privire la retragerea autorizației societăților care desfășoară activitate pe teritoriul acestora;
(la 01-02-2021, Punctul 16. din Articolul 153 , Subsectiunea 3.2. , Sectiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 66, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
17. primește notificările asigurătorilor privind externalizarea unor funcții sau activități critice ori semnificative;
17^1. verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru membrii Consiliului de administrație/Consiliului director al Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România și al Fondului de garantare a asiguraților și propune avizarea/ aprobarea acestora, conform prevederilor legale;
(la 01-01-2019, Punctul 17^1. din Articolul 153 , Subsecțiunea 3.2. , Secțiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 16 din 13 decembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1077 din 19 decembrie 2018 )
17^2. analizează cererile și documentațiile necesare în vederea aprobării documentelor referitoare la organizarea/ funcționarea/activitatea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România și a Fondului de garantare a asiguraților, conform prevederilor legale;
(la 01-01-2019, Punctul 17^2. din Articolul 153 , Subsecțiunea 3.2. , Secțiunea a 3-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 16 din 13 decembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1077 din 19 decembrie 2018 )
18. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.
Abrogată.
(la 01-02-2021, Sectiunea a 4-a din Capitolul VII a fost abrogată de Punctul 67, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
Abrogat.
(la 01-02-2021, Articolul 154 din Sectiunea a 4-a , Capitolul VII a fost abrogat de Punctul 67, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
Abrogat.
(la 01-02-2021, Articolul 155 din Sectiunea a 4-a , Capitolul VII a fost abrogat de Punctul 67, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
Abrogat.
(la 01-02-2021, Articolul 156 din Sectiunea a 4-a , Capitolul VII a fost abrogat de Punctul 67, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
Abrogat.
(la 01-02-2021, Articolul 157 din Sectiunea a 4-a , Capitolul VII a fost abrogat de Punctul 67, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
Serviciul supraveghere prudențială
(la 22-06-2017, Titlul subsecțiunii 4.1. din Secțiunea a 4-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
Atribuțiile specifice Serviciului supraveghere prudențială I sunt:
(la 22-06-2017, Partea introductivă a Articolului 158 din Subsecțiunea 4.1, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificată de Punctul 13, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
1. urmărește respectarea indicatorilor de prudențialitate, conform normelor în vigoare, de către societățile de asigurare-reasigurare, supravegheate în cadrul serviciului potrivit deciziei vicepreședintelui SAR, precum și respectarea prevederilor legale referitoare la conținutul și termenul de transmitere a raportărilor de către societățile de asigurare-reasigurare repartizate de către conducerea ierarhică, cu avizul vicepreședintelui sectorului asigurări-reasigurări;
2. supraveghează activitatea desfășurată de societăți pe teritoriul României și pe teritoriul celorlalte state membre în baza dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii, prin verificarea nivelului solvabilității acestora, a modului de constituire a rezervelor tehnice, a activelor și a fondurilor proprii eligibile, precum și modul în care acestea respectă cerințele reglementărilor în vigoare în funcție de regimul de solvabilitate sub incidența căruia intră;
3. analizează și evaluează activitatea desfășurată de societățile de asigurare și/sau reasigurare, inclusiv activitățile și funcțiile externalizate, informațiile cuprinse în rapoartele și informările periodice și anuale, documentele transmise A.S.F., precum și politicile scrise, procesele și procedurile de raportare instituite de societăți conform reglementărilor interne și legislației în vigoare;
3^1. analizează și evaluează modul în care societățile de asigurare-reasigurare respectă cerințele referitoare la sistemul de guvernanță;
(la 22-06-2017, Articolul 158 din Subsecțiunea 4.1, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost completat de Punctul 14, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
3^2. analizează și evaluează împreună cu Serviciul actuariat și managementul riscului modul în care societățile de asigurare-reasigurare respectă cerințele referitoare la modalitatea de realizare a ORSA și de utilizare a rezultatelor acesteia;

4. întocmește rapoarte și note de informare către vicepreședintele sectorului asigurări-reasigurări/președinte/ Consiliul A.S.F. în cazul în care constată neîndeplinirea indicatorilor de prudențialitate de către societățile de asigurare și face propuneri de măsuri pentru redresarea/îmbunătățirea activității societăților sau pentru adoptarea de măsuri preventive și corective sau alte măsuri prevăzute de prevederile legale aplicate societăților și conducerii acestora;
4^1. transmite Serviciului control societăți de asigurare și reasigurare aspectele care necesită a fi verificate în cadrul activității de control în cazul în care identifică posibile încălcări ale legislației în vigoare;
(la 22-06-2017, Articolul 158 din Subsecțiunea 4.1, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost completat de Punctul 15, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
5. notifică Serviciului de rezoluție a asigurătorilor și a firmelor de investiții cu privire la faptul că un asigurător intră sau este susceptibil de a intra într-o situație de dificultate financiară și propune spre aprobare Consiliului A.S.F., după caz, aplicarea măsurilor de intervenție timpurie și/sau implementarea măsurilor de redresare de către un anumit asigurător/reasigurător, desemnarea administratorului temporar, rolul și funcțiile acestuia, precum și actele acestuia pentru aprobarea prealabilă;
6. primește și verifică planurile de redresare elaborate de asigurători și le transmite Serviciului de rezoluție a asigurătorilor și a firmelor de investiții, în vederea evaluării acestora;
7. realizează în colaborare cu Serviciul actuariat și managementul riscului și cu Direcția generală strategie și stabilitate financiară evaluări/simulări/teste de stres privind lichiditatea, solvabilitatea sau nivelul de capitalizare a societăților de asigurare și/sau reasigurare supravegheate și propune măsuri și, după caz, sancțiuni în cazul în care acestea s-ar afla în dificultate financiară;
(la 01-02-2021, Punctul 7. din Articolul 158 , Sectiunea a 4-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 68, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
8. contribuie și transmite propuneri pentru întocmirea planului anual de control și supraveghere întocmit la nivel de direcție;
9. transmite informații și contribuie la întocmirea rapoartelor de supraveghere și control semestriale ale direcției, pe grupe de entități supravegheate, cu identificarea profilelor de risc și a potențialelor vulnerabilități;
10. participă în baza deciziei de control la efectuarea acțiunilor de control;
(la 22-06-2017, Punctul 10. din Articolul 158, Subsecțiunea 4.1, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
10^1. realizează controlul permanent al asigurătorilor-reasigurătorilor alocați serviciului prin realizarea acțiunilor de supraveghere stabilite în planul de supraveghere;
(la 22-06-2017, Articolul 158 din Subsecțiunea 4.1, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost completat de Punctul 17, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
11. sesizează, cu aprobarea Consiliului A.S.F., alte organe și instituții ale statului, în cazul în care apreciază incidența competenței acestora;
(la 22-06-2017, Punctul 11. din Articolul 158, Subsecțiunea 4.1, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
12. monitorizează modul în care societățile remediază deficiențele care au determinat impunerea de măsuri și întocmește informări către vicepreședintele din sectorul asigurări-reasigurări/președinte/Consiliul A.S.F. privind modul de implementare a măsurilor dispuse de A.S.F. societăților de asigurare și/sau reasigurare;
13. prezintă propuneri pentru elaborarea, modificarea și completarea cadrului de reglementare având la bază constatările din activitatea de supraveghere a societăților de asigurare și/sau reasigurare;
14. transmite către EIOPA și/sau statele membre informațiile prevăzute de reglementările în vigoare, precum și informațiile solicitate de colegiile de supraveghere din care fac parte societățile de asigurare/reasigurare supravegheate de A.S.F. cu respectarea procedurilor privind activitatea în colegiile supraveghetorilor și a acordurilor de coordonare semnate;
15. participă la întâlnirile colegiilor constituite pentru supravegherea grupurilor din care fac parte societățile de asigurare-reasigurare supravegheate de A.S.F.;
16. efectuează analize și evaluări, inclusiv fișa societății supravegheate, stabilind frecvența și granularitatea acestora, având în vedere principiul proporționalității, și monitorizează profilul de risc al societăților și dacă acesta se abate semnificativ de la ipotezele care stau la baza calculului SCR cu formula standard/modelul intern aprobat;
17. evaluează, în colaborare cu Serviciul actuariat și managementul riscului gradul de adecvare a metodelor și a practicilor dezvoltate de societăți pentru a identifica potențialele evenimente sau schimbări ale condițiilor economice cu efecte nefavorabile asupra situației lor financiare globale și colaborează cu Serviciul actuariat și managementul riscului pentru analizarea planului tranzitoriu al societăților de asigurare și/sau reasigurare în cazul extinderii sferei de aplicare a modelului intern la alte submodule de risc și/sau unități operaționale majore pentru un anumit modul;
(la 22-06-2017, Punctul 17. din Articolul 158, Subsecțiunea 4.1, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
18. colaborează cu Serviciul autorizare-avizare pentru analiza documentațiilor privind fuziunea, divizarea, transferul integral sau parțial al portofoliului de contracte al societății și cu Serviciul petiții, în vederea soluționării de către acest din urmă serviciu, cu celeritate, a petițiilor care necesită suport de specialitate;
(la 01-10-2021, Punctul 18. din Articolul 158 , Sectiunea a 4-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 21, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 9 septembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 21 septembrie 2021 )
19. îndeplinește atribuții specifice privind identificarea, prevenirea și reducerea impactului potențial negativ al riscurilor operaționale generate de utilizarea de către entitățile supravegheate și controlate a tehnologiei informației și comunicațiilor, potrivit prevederilor legale incidente;
20. asigură actualizarea bazei de date din aplicația „Bază SAR.exe“ conform deciziilor emise de serviciu pentru asigurători/reasigurători;
21. analizează, în colaborare cu alte structuri organizatorice, și propune spre aprobare valoarea elementelor fondurilor proprii auxiliare, inclusă în valoarea totală a fondurilor proprii;
22. propune, în colaborare cu alte structuri organizatorice, limitarea, suspendarea sau încetarea activității, la cererea societăților de asigurare/reasigurare, după verificarea situației financiare a acestora;
23. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.
Serviciul supraveghere prudențială II
(la 22-06-2017, Titlul subsecțiunii 4.2. din Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
Atribuțiile specifice Serviciului supraveghere prudențială II sunt:
(la 22-06-2017, Partea introductivă a Articolului 159 din Subsecțiunea 4.2, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificată de Punctul 20, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
1. urmărește respectarea indicatorilor de prudențialitate, conform normelor în vigoare, de către societățile de asigurare-reasigurare, supravegheate în cadrul serviciului potrivit deciziei vicepreședintelui SAR, precum și respectarea prevederilor legale referitoare la conținutul și termenul de transmitere a raportărilor de către societățile de asigurare-reasigurare repartizate de către conducerea ierarhică, cu avizul vicepreședintelui sectorului asigurări-reasigurări;
2. supraveghează activitatea desfășurată de societăți pe teritoriul României și pe teritoriul celorlalte state membre în baza dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii, prin verificarea nivelului solvabilității acestora, a modului de constituire a rezervelor tehnice, a activelor și a fondurilor proprii eligibile, precum și modul în care acestea respectă cerințele reglementarilor în vigoare în funcție de regimul de solvabilitate sub incidența căruia intră;
3. analizează și evaluează activitatea desfășurată de societățile de asigurare și/sau reasigurare, inclusiv activitățile și funcțiile externalizate, informațiile cuprinse în rapoartele și informările periodice și anuale, documentele transmise A.S.F., precum și politicile scrise, procesele și procedurile de raportare instituite de societăți conform reglementărilor interne și legislației în vigoare;
3^1. analizează și evaluează modul în care societățile de asigurare-reasigurare respectă cerințele referitoare la sistemul de guvernanță;
(la 22-06-2017, Articolul 159 din Subsecțiunea 4.2, Secțiunea a 4-a din Capitolul VII a fost completat de Punctul 21, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
3^2. analizează și evaluează împreună cu Serviciul actuariat și managementul riscului modul în care societățile de asigurare-reasigurare respectă cerințele referitoare la modalitatea de realizare a ORSA și de utilizare a rezultatelor acesteia;
(la 22-06-2017, Articolul 159 din Subsecțiunea 4.2, Secțiunea a 4-a din Capitolul VII a fost completat de Punctul 21, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
4. întocmește rapoarte și note de informare către vicepreședintele sectorului asigurări-reasigurări/președinte/ Consiliul A.S.F. în cazul în care constată neîndeplinirea indicatorilor de prudențialitate de către societățile de asigurare și face propuneri de măsuri pentru redresarea/îmbunătățirea activității societăților sau pentru adoptarea de măsuri preventive și corective sau alte măsuri prevăzute de prevederile legale aplicate societăților și conducerii acestora;
4^1. transmite Serviciului control societăți de asigurare și reasigurare aspectele care necesită a fi verificate în cadrul activității de control în cazul în care identifică posibile încălcări ale legislației în vigoare;
(la 22-06-2017, Articolul 159 din Subsecțiunea 4.2, Secțiunea a 4-a din Capitolul VII a fost completat de Punctul 22, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
5. notifică Serviciului de rezoluție a asigurătorilor și a firmelor de investiții cu privire la faptul că un asigurător intră sau este susceptibil de a intra într-o situație de dificultate financiară și propune spre aprobare Consiliului A.S.F., după caz, aplicarea măsurilor de intervenție timpurie și/sau implementarea măsurilor de redresare de către un anumit asigurător/reasigurător, desemnarea administratorului temporar, rolul și funcțiile acestuia, precum și actele acestuia pentru aprobarea prealabilă;
6. primește și verifică planurile de redresare elaborate de asigurători și le transmite Serviciului de rezoluție a asigurătorilor și a firmelor de investiții, în vederea evaluării acestora;
7. realizează în colaborare cu Serviciul actuariat și managementul riscului și cu Direcția generală strategie și stabilitate financiară evaluări/simulări/teste de stres privind lichiditatea, solvabilitatea sau nivelul de capitalizare a societăților de asigurare și/sau reasigurare supravegheate și propune măsuri și, după caz, sancțiuni în cazul în care acestea s-ar afla în dificultate financiară;
(la 01-02-2021, Punctul 7. din Sectiunea a 4-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 69, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
8. contribuie și transmite propuneri pentru întocmirea planului anual de control și supraveghere întocmit la nivel de direcție;
9. transmite informații și contribuie la întocmirea rapoartelor de supraveghere și control semestriale ale direcției, pe grupe de entități supravegheate, cu identificarea profilelor de risc și a potențialelor vulnerabilități;
10. participă în baza deciziei de control la efectuarea acțiunilor de control;
(la 22-06-2017, Punctul 10. al Articolului 159 din Subsecțiunea 4.2, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
10^1. realizează controlul permanent al asigurătorilor-reasigurătorilor alocați serviciului prin realizarea acțiunilor de supraveghere stabilite în planul de supraveghere;
(la 22-06-2017, Articolul 159 din Subsecțiunea 4.2, Secțiunea a 4-a din Capitolul VII a fost completat de Punctul 24, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
11. sesizează, cu aprobarea Consiliului A.S.F, alte organe și instituții ale statului, în cazul în care apreciază incidența competenței acestora;
(la 22-06-2017, Punctul 11. al Articolului 159 din Subsecțiunea 4.2, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
12. monitorizează modul în care societățile remediază deficiențele care au determinat impunerea de măsuri și întocmește informări către vicepreședintele din sectorul asigurări-reasigurări/președinte/Consiliul A.S.F. privind modul de implementare a măsurilor dispuse de A.S.F. societăților de asigurare și/sau reasigurare;
13. prezintă propuneri pentru elaborarea, modificarea și completarea cadrului de reglementare având la baza constatările din activitatea de supraveghere a societăților de asigurare și/sau reasigurare;
14. transmite către EIOPA și/sau statele membre informațiile prevăzute de reglementările în vigoare, precum și informațiile solicitate de colegiile de supraveghere din care fac parte societățile de asigurare/reasigurare supravegheate de A.S.F. cu respectarea procedurilor privind activitatea în colegiile supraveghetorilor și a acordurilor de coordonare semnate;
15. participă la întâlnirile colegiilor constituite pentru supravegherea grupurilor din care fac parte societățile de asigurare-reasigurare supravegheate de A.S.F.;
16. efectuează analize și evaluări, inclusiv fișa societății supravegheate, stabilind frecvența și granularitatea acestora, având în vedere principiul proporționalității, și monitorizează profilul de risc al societăților și dacă acesta se abate semnificativ de la ipotezele care stau la baza calculului SCR cu formula standard/modelul intern aprobat;
17. evaluează, în colaborare cu Serviciul actuariat și managementul riscului gradul de adecvare a metodelor și a practicilor dezvoltate de societăți pentru a identifica potențialele evenimente sau schimbări ale condițiilor economice cu efecte nefavorabile asupra situației lor financiare globale și colaborează cu Serviciul actuariat și managementul riscului pentru analizarea planului tranzitoriu al societăților de asigurare și/sau reasigurare în cazul extinderii sferei de aplicare a modelului intern la alte submodule de risc și/sau unități operaționale majore pentru un anumit modul;
(la 22-06-2017, Punctul 17. al Articolului 159 din Subsecțiunea 4.2, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
18. colaborează cu Serviciul autorizare-avizare pentru analiza documentațiilor privind fuziunea, divizarea, transferul integral sau parțial al portofoliului de contracte al societății și cu Serviciul petiții, în vederea soluționării de către acest din urmă serviciu, cu celeritate, a petițiilor care necesită suport de specialitate;
(la 01-10-2021, Punctul 18. din Sectiunea a 4-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 9 septembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 21 septembrie 2021 )
19. îndeplinește atribuții specifice privind identificarea, prevenirea și reducerea impactului potențial negativ al riscurilor operaționale generate de utilizarea de către entitățile supravegheate și controlate a tehnologiei informației și comunicațiilor, potrivit prevederilor legale incidente;
20. asigură actualizarea bazei de date din aplicația „Bază SAR.exe“ conform deciziilor emise de serviciu pentru asigurători/reasigurători;
21. analizează și propune spre aprobare valoarea elementelor fondurilor proprii auxiliare, inclusă în valoarea totală a fondurilor proprii;
22. propune, în colaborare cu alte structuri organizatorice, limitarea, suspendarea sau încetarea activității, la cererea societăților de asigurare/reasigurare, după verificarea situației financiare a acestora;
23. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.
Serviciul supraveghere prudențială III
(la 22-06-2017, Titlul Subsecțiunii 4.3. din Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
Atribuțiile specifice Serviciului supraveghere prudențială III sunt:
(la 22-06-2017, Partea introductivă a Articolului 160 din Subsecțiunea 4.3, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificată de Punctul 27, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
1. urmărește respectarea indicatorilor de prudențialitate, conform normelor în vigoare, de către societățile de asigurare-reasigurare, supravegheate în cadrul serviciului potrivit deciziei vicepreședintelui SAR, precum și respectarea prevederilor legale referitoare la conținutul și termenul de transmitere a raportărilor de către societățile de asigurare-reasigurare repartizate de către conducerea ierarhică, cu avizul vicepreședintelui sectorului asigurări-reasigurări;
2. supraveghează activitatea desfășurată de societăți pe teritoriul României și pe teritoriul celorlalte state membre în baza dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii, prin verificarea nivelului solvabilității acestora, a modului de constituire a rezervelor tehnice, a activelor și a fondurilor proprii eligibile, precum și modul în care acestea respectă cerințele reglementărilor în vigoare în funcție de regimul de solvabilitate sub incidența căruia intră;
3. analizează și evaluează activitatea desfășurată de societățile de asigurare și/sau reasigurare, inclusiv activitățile și funcțiile externalizate, informațiile cuprinse în rapoartele și informările periodice și anuale, documentele transmise A.S.F., precum și politicile scrise, procesele și procedurile de raportare instituite de societăți conform reglementărilor interne și legislației în vigoare;
3^1. analizează și evaluează modul în care societățile de asigurare-reasigurare respectă cerințele referitoare la sistemul de guvernanță;
(la 22-06-2017, Articolul 160 din Subsecțiunea 4.3, Secțiunea a 4-a din Capitolul VII a fost completat de Punctul 28, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
3^2. analizează și evaluează împreună cu Serviciul actuariat și managementul riscului modul în care societățile de asigurare-reasigurare respectă cerințele referitoare la modalitatea de realizare a ORSA și de utilizare a rezultatelor acesteia;
(la 22-06-2017, Articolul 169 din Subsecțiunea 4.3, Secțiunea a 4-a din Capitolul VII a fost completat de Punctul 28, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
4. întocmește rapoarte și note de informare către vicepreședintele sectorului asigurări-reasigurări/președinte/ Consiliul A.S.F. în cazul în care constată neîndeplinirea indicatorilor de prudențialitate de către societățile de asigurare și face propuneri de măsuri pentru redresarea/îmbunătățirea activității societăților sau pentru adoptarea de măsuri preventive și corective sau alte măsuri prevăzute de prevederile legale aplicate societăților și conducerii acestora;
4^1. transmite Serviciului control societăți de asigurare și reasigurare aspectele care necesită a fi verificate în cadrul activității de control în cazul în care identifică posibile încălcări ale legislației în vigoare;
(la 22-06-2017, Articolul 160 din Subsecțiunea 4.3, Secțiunea a 4-a din Capitolul VII a fost completat de Punctul 29, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
5. notifică Serviciului de rezoluție a asigurătorilor și a firmelor de investiții cu privire la faptul că un asigurător intră sau este susceptibil de a intra într-o situație de dificultate financiară și propune spre aprobare Consiliului A.S.F., după caz, aplicarea măsurilor de intervenție timpurie și/sau implementarea măsurilor de redresare de către un anumit asigurător/reasigurător, desemnarea administratorului temporar, rolul și funcțiile acestuia, precum și actele acestuia pentru aprobarea prealabilă;
6. primește și verifică planurile de redresare elaborate de asigurători și le transmite Serviciului de rezoluție a asigurătorilor și firmelor de investiții, în vederea evaluării acestora;
7. realizează în colaborare cu Serviciul actuariat și managementul riscului și cu Direcția generală strategie și stabilitate financiară evaluări/simulări/teste de stres privind lichiditatea, solvabilitatea sau nivelul de capitalizare a societăților de asigurare și/sau reasigurare supravegheate și propune măsuri și, după caz, sancțiuni în cazul în care acestea s-ar afla în dificultate financiară;
(la 01-02-2021, Punctul 7. din Sectiunea a 4-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 70, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
8. contribuie și transmite propuneri pentru întocmirea planului anual de control și supraveghere întocmit la nivel de direcție;
9. transmite informații și contribuie la întocmirea rapoartelor de supraveghere și control semestriale ale direcției, pe grupe de entități supravegheate, cu identificarea profilelor de risc și a potențialelor vulnerabilități;
10. participă în baza deciziei de control la efectuarea acțiunilor de control;
(la 22-06-2017, Punctul 10. al Articolului 160 din Subsecțiunea 4.3, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
10^1. realizează controlul permanent al asigurătorilor-reasigurătorilor alocați serviciului prin realizarea acțiunilor de supraveghere stabilite în planul de supraveghere;
(la 22-06-2017, Articolul 160 din Subsecțiunea 4.3, Secțiunea a 4-a din Capitolul VII a fost completat de Punctul 31, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
11. sesizează, cu aprobarea Consiliului A.S.F., alte organe și instituții ale statului, în cazul în care apreciază incidența competenței acestora;
(la 22-06-2017, Punctul 11. al Articolului 160 din Subsecțiunea 4.3, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 32, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
12. monitorizează modul în care societățile remediază deficiențele care au determinat impunerea de măsuri și întocmește informări către vicepreședintele din sectorul asigurări-reasigurări/președinte/Consiliul A.S.F. privind modul de implementare a măsurilor dispuse de A.S.F. societăților de asigurare și/sau reasigurare;
13. prezintă propuneri pentru elaborarea, modificarea și completarea cadrului de reglementare având la baza constatările din activitatea de supraveghere a societăților de asigurare și/sau reasigurare;
14. transmite către EIOPA și/sau statele membre informațiile prevăzute de reglementările în vigoare, precum și informațiile solicitate de colegiile de supraveghere din care fac parte societățile de asigurare/reasigurare supravegheate de A.S.F. cu respectarea procedurilor privind activitatea în colegiile supraveghetorilor și a acordurilor de coordonare semnate;
15. participă la întâlnirile colegiilor constituite pentru supravegherea grupurilor din care fac parte societățile de asigurare-reasigurare supravegheate de A.S.F;
16. efectuează analize și evaluări, inclusiv fișa societății supravegheate, stabilind frecvența și granularitatea acestora, având în vedere principiul proporționalității, și monitorizează profilul de risc al societăților și dacă acesta se abate semnificativ de la ipotezele care stau la baza calculului SCR cu formula standard/modelul intern aprobat;
17. evaluează, în colaborare cu Serviciul actuariat și managementul riscului gradul de adecvare a metodelor și a practicilor dezvoltate de societăți pentru a identifica potențialele evenimente sau schimbări ale condițiilor economice cu efecte nefavorabile asupra situației lor financiare globale și colaborează cu Serviciul actuariat și managementul riscului pentru analizarea planului tranzitoriu al societăților de asigurare și/sau reasigurare în cazul extinderii sferei de aplicare a modelului intern la alte submodule de risc și/sau unități operaționale majore pentru un anumit modul;
(la 22-06-2017, Punctul 17. al Articolului 160 din Subsecțiunea 4.3, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 32, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
18. colaborează cu Serviciul autorizare-avizare pentru analiza documentațiilor privind fuziunea, divizarea, transferul integral sau parțial al portofoliului de contracte al societății și cu Serviciul petiții, în vederea soluționării de către acest din urmă serviciu, cu celeritate, a petițiilor care necesită suport de specialitate;
(la 01-10-2021, Punctul 18. din Articolul 160, Sectiunea a 4-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 9 septembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 21 septembrie 2021 )
19. îndeplinește atribuții specifice privind identificarea, prevenirea și reducerea impactului potențial negativ al riscurilor operaționale generate de utilizarea de către entitățile supravegheate și controlate a tehnologiei informației și comunicațiilor, potrivit prevederilor legale incidente;
20. asigură actualizarea bazei de date din aplicația „Bază SAR.exe“ conform deciziilor emise de serviciu pentru asigurători/reasigurători;
21. analizează și propune spre aprobare valoarea elementelor fondurilor proprii auxiliare, inclusă în valoarea totală a fondurilor proprii;
22. propune în colaborare cu alte structuri organizatorice limitarea, suspendarea sau încetarea activității, la cererea societăților de asigurare/reasigurare, după verificarea situației financiare a acestora;
23. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.
Abrogată.
(la 22-06-2017, Subsecțiunea 4.4. din Secțiunea a 4-a , Capitolul VII a fost abrogată de Punctul 33, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
Abrogat.
(la 22-06-2017, Articolul 161 din Subsecțiunea 4.4, Secțiunea a 4-a , Capitolul VII a fost abrogat de Punctul 33, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
Serviciul actuariat și managementul riscului
(la 22-06-2017, Titlul Subsecțiunii 4.5. din Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 34, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
Atribuțiile specifice Serviciului actuariat și managementul riscului sunt:
(la 22-06-2017, Partea introductivă a Articolului 162 din Subsecțiunea 4.5, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificată de Punctul 35, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
1. asigură suportul tehnic, prin furnizarea de analize, consultanță, ghiduri, puncte de vedere, specializate pentru toate structurile A.S.F. în activitatea cărora sunt necesare analize actuariale;
2. monitorizează și analizează indicatorii cu specific actuarial ai societăților de asigurare și/sau reasigurare și furnizează metodologii și specificații tehnice pentru realizarea unor rapoarte de analiză a indicatorilor specifici societăților de asigurare și/sau reasigurare;
3. analizează calitatea și conținutul rapoartelor actuariale ale societăților de asigurare și/sau reasigurare, inclusiv adecvarea și relevanța metodelor și datelor statistice utilizate în calculul rezervelor tehnice în funcție de planul de supraveghere elaborat în baza profilului de risc al fiecărei societăți de asigurare și/sau reasigurare;
4. participă în cadrul acțiunilor de control ce presupun verificări ale produselor de asigurare practicate, a activelor și a obligațiilor, inclusiv a rezervelor tehnice și a ipotezelor care stau la baza SCR și MCR, sau altă tematică ce necesită suport actuarial;
(la 22-06-2017, Punctul 4. din Articolul 162 din Subsecțiunea 4.5, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 35, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
5. analizează și furnizează opinii și soluții referitoare la adecvarea tarifelor asigurărilor obligatorii, pe baza documentațiilor furnizate de actuari/funcția actuarială din societățile de asigurare-reasigurare;
6. analizează condițiile generale și speciale pentru asigurările de sănătate care se pot substitui parțial sau integral asigurării de sănătate furnizate de sistemul de asigurări sociale, precum și bazele tehnice transmise de asigurători pentru acestea cu scopul de a verifica că acestea sunt încheiate cu respectarea legislației referitoare la protejarea interesului general;
7. participă la procesul de analizare prealabilă și aprobare a modelelor interne parțiale sau a modelelor interne integrale ori a utilizării de parametri specifici în cadrul formulei standard propuse spre aprobare de societățile de asigurare și/sau reasigurare conform cerințelor Solvabilitate II și prezintă propuneri de decizie privind aprobarea sau respingerea acestora, pe care o transmite Consiliului A.S.F. motivată temeinic;
8. analizează și propune spre aprobare aplicarea primei de echilibrare, a primei de volatilitate și a măsurilor tranzitorii prevăzute de Legea nr. 237/2015, cu modificările ulterioare;
9. furnizează opinii și informații la solicitarea Comitetelor de modele interne, EIOPA, pentru Asociația Internațională a Supraveghetorilor în Asigurări și/sau statelor membre și centralizează și transmite date statistice de la/către autoritățile din statele membre ale Uniunii Europene, conform prevederilor Protocolului de la Siena;
10. elaborează și propune spre publicare tabelele de morbiditate și datele statistice relevante în cazul în care sunt produse de asigurări de sănătate care se pot substitui parțial sau integral asigurării de sănătate furnizate de sistemul de asigurări sociale și transmite supraveghetorilor din celelalte state membre de origine aceste date așa cum este prevăzut la art. 128 din Legea nr. 237/2015, cu modificările ulterioare;
11. colaborează cu asociațiile profesionale pentru dezvoltarea profesiei actuariale în România, analizarea și dezbaterea propunerilor de norme/ghiduri/standarde în domeniu;
12. evaluează, în colaborare cu serviciile de supraveghere și control, gradul de adecvare a metodelor și a practicilor dezvoltate de societăți pentru a identifica potențialele evenimente sau schimbări ale condițiilor economice cu efecte nefavorabile asupra situației lor financiare globale;
13. asigură centralizarea și analiza datelor privind sucursalele din România ale societăților de asigurare și/sau reasigurare din străinătate și întocmește note de analiză privind activitatea în România a societăților de asigurare și/sau reasigurare din state membre și a societăților din România în state membre, pe baza datelor statistice raportate de autoritățile de supraveghere din statele membre și a societăților de asigurare din România;
14. realizează, împreună cu serviciile de supraveghere din cadrul sectorului asigurări-reasigurări și cu Direcția generală strategie și stabilitate financiară, evaluări/simulări/teste de stres privind lichiditatea, solvabilitatea sau nivelul de capitalizare a societăților de asigurare-reasigurare supravegheate și propune măsuri și, după caz, sancțiuni în cazul în care acestea s-ar afla în dificultate financiară;
(la 01-02-2021, Punctul 14. din Articolul 162 , Subsectiunea 4.5. , Sectiunea a 4-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 71, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
15. contribuie și transmite propuneri pentru întocmirea planului anual de control și supraveghere întocmit la nivel de direcție;
16. transmite informații și contribuie la întocmirea rapoartelor de supraveghere și control semestriale ale direcției, pe grupe de entități supravegheate, cu identificarea profilelor de risc și a potențialelor vulnerabilități;
17. colaborează și efectuează schimb de informații cu autorități, în scopul menținerii stabilității și integrității sistemului financiar, cu organismele sau persoanele din celelalte state membre și din România;
17^1. analizează și evaluează modul în care societățile de asigurare-reasigurare respectă cerințele referitoare la sistemul de management al riscului;
(la 22-06-2017, Articolul 162 din Subsecțiunea 4.5, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost completat de Punctul 36, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
17^2. analizează și evaluează împreună cu serviciile de supraveghere modul în care societățile de asigurare-reasigurare respectă cerințele referitoare la modalitatea de realizare a ORSA și de utilizare a rezultatelor acesteia;
(la 22-06-2017, Articolul 162 din Subsecțiunea 4.4, Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost completat de Punctul 36, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
18. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.
(la 22-06-2017, Secțiunea a 4-a din Capitolul VII a fost completată de Punctul 37, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
Atribuțiile specifice Serviciului control societăți de asigurare și reasigurare sunt:
1. propune derularea de controale inopinate;
2. organizează desfășurarea acțiunilor de control inopinat și periodic conform deciziilor președintelui A.S.F. sau planului de control anual aprobat de Consiliul A.S.F la societățile de asigurare-reasigurare;
3. primește și analizează observațiile la procesul-verbal de control, transmise de entitatea controlată, și le integrează în documentul transmis spre analiză și decizie Consiliului A.S.F.;
4. raportează vicepreședintelui sectorului asigurări-reasigurări rezultatele acțiunilor de control desfășurate la societățile de asigurare-reasigurare și propune măsuri/sancțiuni în vederea remedierii situațiilor constatate ca urmare a controalelor efectuate;
5. întocmește note cu privire la rezultatele acțiunilor de control care conțin propuneri de măsuri/sancțiuni în vederea remedierii situațiilor constatate ca urmare a controalelor efectuate;
6. informează structurile organizatorice implicate cu privire la măsurile dispuse de președintele A.S.F., vicepreședintele sectorului asigurări-reasigurări și/sau Consiliul A.S.F., ca urmare a activității de control specifice serviciului;
7. contribuie și transmite propuneri pentru întocmirea planului anual de control și supraveghere întocmit la nivel de sector;
(la 01-02-2021, Punctul 7. din Articolul 162^1 , Subsectiunea 4.6 , Sectiunea a 4-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 72, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
8. transmite informații și contribuie la întocmirea rapoartelor semestriale de supraveghere și control ale Direcției generale din cadrul sectorului asigurări-reasigurări;
(la 01-02-2021, Punctul 8. din Articolul 162^1 , Subsectiunea 4.6 , Sectiunea a 4-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 72, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
9. formulează propuneri cu privire la modificarea/ completarea cadrului de reglementare din domeniul activității societăților de asigurare-reasigurare;
10. sesizează, cu aprobarea Consiliului A.S.F., alte organe și instituții ale statului, în cazul în care apreciază incidența competenței acestora;
11. colaborează cu Serviciul petiții, în vederea soluționării cu celeritate de către acesta a petițiilor care necesită suport de specialitate;
(la 01-10-2021, Punctul 11. din Articolul 162^1 , Subsectiunea 4.6 , Sectiunea a 4-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 9 septembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 21 septembrie 2021 )
12. asigură actualizarea bazei de date din aplicația ”Bază SAR.exe” conform deciziilor emise de serviciu pentru societățile de asigurare și/sau reasigurare;
13. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate al sectorului asigurări-reasigurări dispuse de conducerea ierarhică.
(la 22-06-2017, Subsecțiunea 4.6 din Secțiunea a 4-a, Capitolul VII a fost completată de Punctul 37, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
Abrogată.
(la 01-02-2021, Sectiunea a 5-a din Capitolul VII a fost abrogată de Punctul 73, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
Abrogat.
(la 01-02-2021, Articolul 162^2 din Sectiunea a 5-a , Capitolul VII a fost abrogat de Punctul 73, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
Abrogat.
(la 01-02-2021, Articolul 162^3 din Sectiunea a 5-a , Capitolul VII a fost abrogat de Punctul 73, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
Abrogat.
(la 01-02-2021, Articolul 162^4 din Sectiunea a 5-a , Capitolul VII a fost abrogat de Punctul 73, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
Abrogat.
(la 01-02-2021, Articolul 162^5 din Sectiunea a 5-a , Capitolul VII a fost abrogat de Punctul 73, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
Serviciul supraveghere, control intermediari și canale alternative de distribuție
(la 09-07-2018, Titlul subsecțiunii 5.1 din Secțiunea a 5-a, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 7 din 29 iunie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 576 din 09 iulie 2018 )
(la 22-06-2017, Secțiunea a 5-a din Capitolul VII a fost completată de Punctul 38, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
Atribuțiile specifice Serviciului supraveghere, control intermediari și canale alternative de distribuție sunt:
1. supraveghează respectarea cerințelor privind desfășurarea activității, a cerințelor organizatorice și de raportare a intermediarilor principali, prevăzute de legislația privind distribuția de asigurări;
2. efectuează procesul de monitorizare și/sau supraveghere sau control permanent asupra intermediarilor principali, atât de la sediul A.S.F., cât și controale periodice sau inopinate la sediile acestora, în conformitate cu legislația în vigoare;
3. monitorizează activitatea intermediarilor secundari înregistrați, care acționează sub răspunderea intermediarilor principali, supraveghează respectarea condițiilor care au stat la baza acordării autorizației sau avizului intermediarilor principali și poate solicita documente și informații necesare derulării procesului de monitorizare și supraveghere;
4. verifică respectarea de către intermediarii principali a prevederilor legale privind înscrierea informațiilor obligatorii în registrele menținute de A.S.F.;
5. supraveghează situația financiară a intermediarilor principali, prin analizarea și evaluarea informațiilor cuprinse în rapoartele și informările periodice, precum și a altor documente și informații solicitate de A.S.F. în cadrul procesului de supraveghere;
6. realizează analiza modurilor și canalelor de distribuție a produselor de asigurări, inclusiv analiza tendințelor și vulnerabilităților potențiale ca efect al soluțiilor de distribuție adoptate;
7. verifică respectarea de către intermediarii principali a cerințelor de informare și consultanță prevăzute de legislația în domeniul distribuției în asigurări, inclusiv cerințele suplimentare privind produsele de investiții bazate pe asigurări (PRIIPs);
8. verifică respectarea de către intermediarii principali, atât în calitate de creatori, cât și de distribuitori de produse de asigurare, a cerințelor legale privind procesul de supraveghere și guvernanță a produselor de asigurare;
9. analizează politicile de remunerare ale intermediarilor principali din perspectiva compatibilității metodelor de remunerare și de evaluare a performanțelor intermediarilor secundari cu care aceștia colaborează și propriilor angajați, cu cele mai bune interese ale clienților de produse de asigurare, potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
10. analizează politicile în materie de conflicte de interese ale intermediarilor principali, din perspectiva identificării, prevenirii, controlului, informării și respectării cerințelor legale privind gestionarea conflictelor de interese;
11. poate exercita atribuțiile prevăzute la pct. 1, 2, 8 și 9 și asupra intermediarilor secundari care acționează sub răspunderea intermediarilor principali, în situația în care se constată că aceștia nu întreprind măsurile necesare și suficiente care să asigure funcționarea intermediarilor secundari în conformitate cu prevederile legislației în domeniul distribuției de asigurări;
12. verifică respectarea cerințelor legale privind dezvoltarea și pregătirea profesională continuă pentru intermediarii principali și/sau secundari cu care aceștia colaborează și pentru personalul acestora care activează în distribuția produselor de asigurare, inclusiv politicile privind competența profesională și probitatea morală a angajaților proprii și a intermediarilor secundari;
13. analizează practicile comerciale dintre societățile de asigurare-reasigurare și intermediari, precum și dintre aceștia și asigurați în vederea respectării prevederilor legale incidente;
14. identifică profilele de risc și vulnerabilitățile la nivelul intermediarilor principali;
15. verifică și analizează evoluția indicatorilor privind activitatea intermediarilor principali și întocmește note de informare către vicepreședintele sectorului asigurări-reasigurări/președintele A.S.F./Consiliul A.S.F.;
16. organizează desfășurarea acțiunilor de control la sediul intermediarilor principali și/sau secundari cu care aceștia colaborează, conform reglementărilor interne și legislației în vigoare, și întocmește procese-verbale de control, respectiv note de informare către vicepreședintele sectorului asigurări-reasigurări/Consiliul A.S.F.;
17. exercită activități de monitorizare, supraveghere și control asupra entităților care organizează cursuri de pregătire profesională inițială și continuă, precum și de perfecționare profesională a distribuitorilor de asigurări și reasigurări;
18. propune vicepreședintelui sectorului asigurări-reasigurări/Consiliului A.S.F. adoptarea de măsuri preventive și/sau corective și/sau sancțiuni administrative și/sau recomandări intermediarilor principali; propune radierea intermediarilor secundari;
19. sesizează, cu aprobarea Consiliului A.S.F., alte organe și instituții ale statului, în cazul în care apreciază incidența competenței acestora;
20. întocmește informări către vicepreședintele sectorului asigurări-reasigurări/Consiliul A.S.F. privind modul de implementare de către intermediarii principali a măsurilor și recomandărilor dispuse/emise de A.S.F.;
21. raportează vicepreședintelui sectorului asigurări-reasigurări/Consiliului A.S.F. rezultatele acțiunilor de control desfășurate la intermediarii principali și/sau secundari cu care aceștia colaborează și propune sancțiuni/măsuri/recomandări în vederea remedierii situațiilor constatate ca urmare a controalelor efectuate;
22. înregistrează și ține evidența măsurilor dispuse în urma activității desfășurate de serviciu;
23. contribuie și transmite propuneri pentru întocmirea planului anual de control și supraveghere întocmit la nivel de sector;
(la 01-02-2021, Punctul 23. din Articolul 162^6 , Subsectiunea 5.1 , Sectiunea a 5-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 74, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
24. transmite informații și contribuie la întocmirea rapoartelor de control și supraveghere semestriale ale direcției, pe grupe de entități supravegheate, cu identificarea profilelor de risc și a potențialelor vulnerabilități;
25. colectează date și actualizează fișa intermediarilor principali privind orice informații referitoare la societățile supravegheate și/sau grupurile din care acestea fac parte, din rapoarte anuale, raportări etc.;
26. îndeplinește atribuții specifice privind identificarea, prevenirea și reducerea impactului potențial negativ al riscurilor operaționale generate de utilizarea de către intermediarii principali a tehnologiei informației și comunicațiilor, potrivit prevederilor legale incidente;
27. asigură actualizarea bazei de date din aplicația ”Bază SAR.exe” conform deciziilor emise de serviciu pentru intermediari;
28. colaborează cu Serviciul petiții în vederea soluționării cu celeritate de către acesta a petițiilor care necesită suport de specialitate;
(la 01-10-2021, Punctul 28. din Articolul 162^6 , Subsectiunea 5.1 , Sectiunea a 5-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 9 septembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 21 septembrie 2021 )
29. propune, în colaborare cu alte structuri organizatorice, limitarea, suspendarea sau încetarea activității la cererea intermediarilor principali, după verificarea situației financiare a acestora;
30. formulează propuneri cu privire la modificarea/ completarea cadrului de reglementare din domeniul asigurărilor;
31. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.
(la 01-01-2019, Articolul 162^6 din Subsecțiunea 5.1 , Secțiunea a 5-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 16 din 13 decembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1077 din 19 decembrie 2018 )
(la 22-06-2017, Subsecțiunea 5.1 din Secțiunea a 5-a, Capitolul VII a fost completată de Punctul 38, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 4 din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 22 iunie 2017 )
Serviciul supraveghere și control conduită și scheme de garantare
(la 01-01-2019, Titlul subsecțiunii 5.2 din Secțiunea a 5-a, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 16 din 13 decembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1077 din 19 decembrie 2018 )
(la 27-11-2017, Subsecțiunea 5.2 din Secțiunea a 5-a, Capitolul VII a fost modificată de Punctul 35, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 22 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 931 din 27 noiembrie 2017 )
Atribuțiile specifice Serviciului supraveghere și control conduită și scheme de garantare sunt:
1. participă la elaborarea strategiei A.S.F. în domeniul protecției clienților de produse de asigurare și verifică implementarea acesteia, elaborează și verifică aplicarea recomandărilor și ghidurilor de conduită pentru societățile de asigurare și/sau reasigurare și intermediar;
2. monitorizează piața produselor de asigurare comercializate, distribuite sau vândute în și din România;
3. efectuează procesul de monitorizare, supraveghere și control asupra activității societăților de asigurare și/sau de reasigurare în ceea ce privește produsele de asigurare pe ciclul de viață al acestora, desfășurarea activității de distribuție, în conformitate cu legislația specifică, inclusiv activități de supraveghere a conduitei pentru societățile care desfășoară activități de asigurare și/sau de reasigurare în România pe baza dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii;
(la 01-10-2021, Punctul 3. din Articolul 162^7 , Subsectiunea 5.2 , Sectiunea a 5-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 9 septembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 21 septembrie 2021 )
3^1. colaborează cu Serviciul petiții în vederea soluționării cu celeritate de către acesta a petițiilor care necesită suport de specialitate.
(la 01-10-2021, Articolul 162^7 din Subsectiunea 5.2 , Sectiunea a 5-a , Capitolul VII a fost completat de Punctul 27, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 9 septembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 21 septembrie 2021 )
4. verifică respectarea de către distribuitorii de tipul societăților de asigurare și/sau de reasigurare a cerințelor privind informarea clienților de produse de asigurare și consultanța prevăzute de legislația în domeniul distribuției în asigurări, inclusiv cerințele suplimentare privind produsele de investiții bazate pe asigurări (PRIIPs);
5. verifică respectarea de către societățile de asigurare și/sau reasigurare, în calitate de creatori și distribuitori de produse de asigurare a cerințelor legale privind procesul de supraveghere și guvernanță a produselor de asigurare;
6. analizează politicile de remunerare ale societăților de asigurare și/sau reasigurare, din perspectiva compatibilității metodelor de remunerare și de evaluare a performanțelor intermediarilor secundari cu care acestea colaborează și propriilor angajați, cu cele mai bune interese ale clienților de produse de asigurare, potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
7. analizează politicile societăților de asigurare și/sau reasigurare în materie de conflicte de interese, din perspectiva identificării, prevenirii, controlului, informării și respectării cerințelor legale privind gestionarea conflictelor de interese;
8. verifică respectarea cerințelor legale privind dezvoltarea și pregătirea profesională continuă pentru personalul societăților de asigurare și/sau reasigurare care desfășoară activități de distribuție și pentru intermediarii secundari cu care colaborează, inclusiv politicile și procedurile privind competența profesională și probitatea morală a acestora;
9. exercită activități de monitorizare, supraveghere și control asupra entităților care organizează cursuri de pregătire profesională inițială și continuă pentru personalul propriu;
10. poate exercita atribuțiile prevăzute la pct. 3, 4, 5 și 7 și asupra intermediarilor secundari care acționează sub răspunderea societăților de asigurare și/sau reasigurare, în situația în care se constată că societățile respective nu întreprind măsurile necesare și suficiente care să asigure funcționarea intermediarilor secundari în conformitate cu prevederile legislației în domeniul distribuției de asigurări;
11. elaborează și implementează în scopul supravegherii, controlului și monitorizării un sistem de indicatori de conduită a societăților de asigurare-reasigurare și a intermediarilor de asigurări;
12. monitorizează posibilitatea apariției și derulării de potențiale practici incorecte sau frauduloase, potențiale clauze contractuale care pot avea un caracter abuziv, furnizarea de informații neconforme sau incomplete, publicitate înșelătoare;
13. monitorizează implementarea de către societățile de asigurare și/sau reasigurare a celor mai bune practici și a procedurilor aferente managementului riscurilor operaționale la nivel de procese, sisteme, personal, relația cu mediul extern, incluzând riscurile generate de utilizarea tehnologiei informației și a inovației în acest domeniu, riscurile cibernetice, riscul juridic, care pot afecta drepturile clienților de produse de asigurare;
14. efectuează monitorizări din surse de informații publice sau private cu privire la activitatea de distribuție, vânzări combinate, conflicte de interese, modalitatea de transmitere a informațiilor, lipsa de transparență sau practici neautorizate;
15. coordonează activitatea InsurTech HUB înființat la nivelul A.S.F., colectează și analizează date și informații despre produsele, serviciile și furnizorii de pe piața asigurărilor și reasigurărilor, efectele inovației financiare pe plan european și național, despre activități, tendințe, programe și alte aspecte relevante domeniului protecției clienților de produse de asigurare;
16. analizează în colaborare cu alte direcții de specialitate din cadrul A.S.F. procedurile și alte elemente emise de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, prevăzute de legislația în vigoare, și le propune spre aprobare Consiliului A.S.F.;
17. exercită atribuții de supraveghere și control asupra modului în care B.A.A.R și F.G.A. își desfășoară activitatea conform prevederilor legale și propune Consiliului A.S.F. luarea măsurilor și aplicarea sancțiunilor necesare, atunci când este cazul;
18. analizează propunerile B.A.A.R. privind nivelurile cotizațiilor, contribuțiilor pentru fond și ale taxei de administrare a bazei de date stabilite de către B.A.A.R. și face propuneri Consiliului A.S.F. spre aprobare;
19. urmărește transmiterea de către B.A.A.R. a bugetului de venituri și cheltuieli și elaborează nota în vederea aprobării acestuia de către Consiliul A.S.F.;
20. monitorizează modul în care entitățile supravegheate se conformează recomandărilor și remediază deficiențele care au determinat impunerea de măsuri și sancțiuni, întocmește informări către vicepreședintele din sectorul asigurări-reasigurări/președinte/Consiliul A.S.F. cu privire la acestea;
21. analizează, în colaborare cu structurile specializate ale A.S.F., și înaintează spre aprobare Consiliului A.S.F. cererile de emitere a avizului A.S.F. în procedura de faliment a societăților de asigurare/reasigurare potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare;
22. colaborează cu structurile de specialitate din cadrul A.S.F., precum și cu entitățile reglementate, autorizate și supravegheate de A.S.F., în cadrul întâlnirilor organizate, în vederea identificării, implementării și uniformizării celor mai bune practici în activitatea de asigurare;
23. propune vicepreședintelui sectorului asigurări-reasigurări/ președintelui/Consiliului A.S.F. adoptarea de recomandări, măsuri și sancțiuni prevăzute de prevederile legale aplicabile;
24. elaborează și transmite, cu aprobarea vicepreședintelui din sectorul asigurări-reasigurări/președintelui/Consiliului A.S.F., informări/adrese/sesizări către alte instituții și autorități competente cu privire la aspecte care excedează atribuțiilor A.S.F.;
25. sesizează autoritatea competentă din statul membru de origine, cu aprobarea Consiliului A.S.F., cu privire la încălcarea regulilor de conduită în cazul societăților care desfășoară activitate de asigurare-reasigurare pe baza dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii;
26. transmite celorlalte servicii cu atribuții de supraveghere și control prudențial din cadrul sectorului asigurări-reasigurări aspectele sesizate în cadrul desfășurării activității de supraveghere și control a activității de distribuție a asiguratorilor, care necesită a fi verificate în cadrul activităților de control prudențial aferente stabilității financiare;
27. contribuie și transmite propuneri pentru întocmirea planului anual de control și supraveghere întocmit la nivel de sector;
(la 01-02-2021, Punctul 27. din Articolul 162^7 , Subsectiunea 5.2 , Sectiunea a 5-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 75, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )
28. colaborează cu celelalte direcții de specialitate din cadrul A.S.F. în vederea soluționării cu celeritate a sesizărilor care necesită suport de specialitate;
29. formulează propuneri cu privire la modificarea/ completarea cadrului de reglementare din domeniul asigurărilor;
30. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.
(la 01-01-2019, Articolul 162^7 din Subsecțiunea 5.2 , Secțiunea a 5-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 16 din 13 decembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1077 din 19 decembrie 2018 )
(la 01-10-2021, Sectiunea a 5-a din Capitolul VII a fost completată de Punctul 28, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 9 septembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 21 septembrie 2021 )
Atribuțiile specifice Serviciului petiții sunt:
1. analizează petițiile primite cu privire la activitatea entităților din domeniul asigurărilor-reasigurărilor, în vederea soluționării aspectelor sesizate de petenți;
2. asigură, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002, cu modificările ulterioare, soluționarea petițiilor ce vizează activitatea entităților din domeniul asigurărilor-reasigurărilor;
3. cercetează și analizează în detaliu aspectele sesizate în petițiile înaintate de Serviciul relații cu publicul, elaborează răspunsuri argumentate, în conformitate cu prevederile cadrului legal aplicabil;
4. în procesul de analiză a aspectelor sesizate în petiții solicită entităților informații privind motivele care au stat la baza refuzului de soluționare a aspectelor sesizate de petenți, precum și orice alte documente justificative necesare soluționării petițiilor;
5. organizează întâlniri cu persoanele abilitate din cadrul entităților în vederea clarificării elementelor de divergență rezultate din analiza aspectelor sesizate în petiții, în cazul în care se constată că soluțiile adoptate de entități sunt insuficient fundamentate sau nu respectă prevederile legale;
6. solicită, atunci când este necesar pentru soluționarea unor petiții, puncte de vedere, opinii și informații structurilor organizatorice competente din cadrul A.S.F., cu precizarea termenelor rezonabile de răspuns;
7. transmite Serviciului relații cu publicul răspunsurile către petenți în vederea expedierii acestora;
8. identifică, prin soluționarea petițiilor, deficiențele existente în activitatea entităților din domeniul asigurărilor-reasigurărilor și, în scopul apărării drepturilor asiguraților, formulează recomandări conducerii acestora;
9. efectuează, în cadrul activității de soluționare a petițiilor, procesul de supraveghere și control asupra activității entităților din domeniul asigurărilor-reasigurărilor în ceea ce privește gestionarea și soluționarea cererilor de despăgubire, instrumentarea și soluționarea daunelor, precum și soluționarea petițiilor primite de la asigurați sau de la persoanele păgubite în conformitate cu legislația specifică;
10. în exercitarea activității de soluționare a petițiilor, poate propune măsuri de remediere și/sau sancțiuni în cazul în care constată încălcarea de către entitățile din domeniul asigurărilor-reasigurărilor a prevederilor legale aplicabile și urmărește modul de ducere la îndeplinire a măsurilor stabilite de A.S.F.;
11. elaborează statistici și rapoarte privind petițiile, cu evidențierea aspectelor rezultate din analiza cantitativă și calitativă a acestora și reliefarea deficiențelor identificate în activitatea entităților din domeniul asigurărilor-reasigurărilor;
12. gestionează și monitorizează rapoartele periodice privind petițiile soluționate, transmise de entitățile din domeniul asigurărilor-reasigurărilor;
13. elaborează propuneri concrete și argumentate de emitere sau modificare a actelor normative în cazul în care se constată neclarități sau neconcordanțe rezultate din activitatea de analiză și soluționare a petițiilor;
14. transmite propuneri pentru întocmirea planului anual de control;
15. întocmește adrese către instituțiile și autoritățile competente, prin care solicită informații necesare soluționării petițiilor sau sesizează aspecte care nu intră în sfera de competență a A.S.F.;
16. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.
(la 01-10-2021, Subsecțiunea 5.3, Sectiunea a 5-a din Capitolul VII a fost completată de Punctul 28, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 9 septembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 21 septembrie 2021 )
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.