Sistemul de sancțiuni pentru măsura 10 "Agro-mediu și climă"
Sistemul de sancțiuni, aplicabil pentru cererile de plată aferente măsurii 10 "Agromediu și climă" depuse de fermieri începând cu campania 2018, se stabilește ținându-se cont de următoarele aspecte ale neconformităților constatate:
– neglijența presupune aplicarea unei reduceri din suma totală calculată fără penalități, chiar dacă acestuia i-au fost stabilite/nu i-au fost stabilite alte sancțiuni, în cazul în care nerespectarea s-a datorat acțiunii neintenționate a fermierului;
– intenția presupune prevederea de către fermier a rezultatului faptei sale în condițiile în care fie urmărește producerea lui prin intermediul faptei, fie, deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat.
Aceste cazuri se pot referi, dar nu sunt limitate la: inducerea în eroare cu bună-știință a autorităților cu atribuții în verificarea documentelor justificative, furnizarea de date sau documente false și orice altă încercare de fraudă comisă în scopul obținerii unor plăți din fonduri europene nerambursabile.
A doua repetiție este considerată intenție (neconformitate deliberată) numai în cazul în care ponderea suprafeței afectate de neconformitatea care a generat a doua repetiție față de suprafața declarată este mai mare sau egală cu 20%. În cazul în care această pondere nu depășește 20%, neconformitatea se încadrează la repetiție. Această prevedere se aplică doar la cerințele specifice care se verifică și sancționează la nivel de parcelă, nu și la supradeclarare/sancțiuni administrative în ceea ce privește animalele declarate;
– amploarea neconformității depinde în special de efectul acesteia asupra operațiunii în ansamblu;
– durata (persistența) depinde în special de perioada de timp în care se manifestă efectul acesteia sau de posibilitatea de a pune capăt acestui efect prin mijloace rezonabile;
– repetiția - identificarea unor neconformități similare în ultimii patru ani, în cazul aceluiași beneficiar sau aceleiași măsuri, cu condiția ca beneficiarul să fi fost informat despre un caz precedent de neconformitate și să fi avut posibilitatea, după caz, să ia măsurile necesare pentru a remedia situația anterioară de neconformitate;
– gravitatea unei neconformități depinde în special de importanța consecințelor acesteia, având în vedere obiectivele urmărite prin angajamentele sau obligațiile care nu au fost respectate.
Definiții:
– grupă de culturi (grup de plată) - o grupă pentru fiecare dintre suprafețele declarate în scopul aplicării oricărei alte scheme de ajutoare sau măsuri de sprijin pe suprafață, în cazul căreia este aplicabilă o rată a ajutorului sau a sprijinului diferită;
– animal declarat - animalul care face obiectul unui angajament pentru pachetul 8;
– animal determinat - acel animal pentru care sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de angajamentele pachetului 8.
Există 6 categorii de sancțiuni, care se aplică în următoarea ordine la suma de plată rămasă după etapa anterioară de sancționare:
A. sancțiuni pentru supradeclararea suprafețelor/sancțiuni administrative în ceea ce privește animalele declarate;
B. sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de eligibilitate generale, a cerințelor specifice și a cerințelor de bază relevante;
C. sancțiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată;
D. sancțiuni pentru nedeclararea tuturor suprafețelor;
E. sancțiuni pentru nerespectarea ecocondiționalității;
F. sancțiuni suplimentare.
Fermierul nu va fi sancționat în cazurile de forță majoră și circumstanțe excepționale dacă a prezentat documente justificative în acest sens, conform legislației în vigoare.
Angajamentul multianual rămâne în vigoare în caz de forță majoră și se închide în caz de circumstanțe excepționale și deces. Pentru anul în care s-a manifestat cazul de forța majoră ori circumstanțe excepționale, fermierul nu va primi plata compensatorie și nu se vor recupera sumele primite în campaniile anterioare.
Sunt recunoscute, în special, următoarele cazuri de forță majoră și circumstanțe excepționale:
– decesul beneficiarului;
– incapacitatea profesională pe termen lung a beneficiarului;
– o catastrofă naturală gravă care afectează puternic exploatația agricolă;
– distrugerea accidentală a clădirilor destinate creșterii animalelor, aflate pe exploatația agricolă;
– o epizootie sau o boală a plantelor care afectează parțial sau integral șeptelul sau, respectiv, culturile beneficiarului;
– exproprierea întregii exploatații agricole sau a unei mari părți a acesteia, dacă exproprierea respectivă nu ar fi putut fi anticipată la data depunerii cererii.
În cazul în care beneficiarul care a depus cererea de plată și a fost selectat pentru controlul pe teren nu permite inspectarea fermei de către reprezentanții organismelor abilitate, se consideră că acesta nu a respectat angajamentul. În acest caz beneficiarului nu i se va acorda nicio plată pentru măsura respectivă pentru anul în curs și, în plus, i se vor recupera toate sumele acordate până la momentul respectiv pentru toate angajamentele încheiate pe măsura respectivă. Recuperarea sumelor acordate fermierului până la momentul respectiv nu presupune și aplicarea sancțiunilor de supradeclarare.
A. Sancțiuni pentru supradeclararea suprafețelor - pentru pachetele 1-7 și 9-11 și sancțiuni administrative în ceea ce privește animalele declarate - pentru pachetul 8
(1) Sancțiuni administrative pentru supradeclararea suprafețelor - pentru pachetele 1-7
a) Dacă diferența dintre suprafața declarată pentru plată și suprafața determinată la nivelul unei grupe de culturi este mai mică sau egală cu 0,1 ha, suprafața determinată va fi considerată egală cu suprafața declarată. Acest paragraf nu se aplică în cazul în care diferența reprezintă mai mult de 20% din suprafața totală declarată pentru plată.
b) Dacă în ceea ce privește o grupă de culturi, suprafața declarată pentru plată depășește suprafața determinată cu un procent mai mare de 3% din suprafața determinată sau 2 ha, dar mai mică sau egală cu 20% din suprafața determinată, plata se calculează pe baza suprafeței determinate, din care se scade dublul diferenței constatate.
c) Dacă suprafața declarată pentru plată depășește suprafața determinată cu un procent mai mare de 20% din suprafața determinată, pentru anul în cauză nu se acordă nicio plată pentru grupa de culturi în cauză.
d) Dacă suprafața declarată pentru plată depășește suprafața determinată cu un procent mai mare de 50% din suprafața determinată, fermierul este exclus de la plată pentru grupa de culturi în cauză și, în plus, acesta este sancționat cu valoarea cuantumului ajutorului sau sprijinului care corespunde diferenței dintre suprafața declarată și suprafața determinată.
(2) Sancțiuni administrative în ceea ce privește animalele declarate - pentru pachetul 8 Sancțiunile administrative în ceea ce privește animalele declarate pentru măsurile de sprijin legate de animale se calculează pe baza efectivului: de animale declarat în cererea unică de plată și a efectivului de animale determinat, pentru fiecare specie de animal. Dacă efectivul de animale declarat în cererea de sprijin depășește efectivul de animale determinat, sprijinul se calculează în baza efectivului de animale determinat.
a) În cazul în care neconformitățile vizează maximum 3 animale, iar efectivul de animale declarat în cererea unică de plată depășește efectivul de animale determinat, cuantumul sprijinului acordat se reduce cu un procentaj stabilit ca raport dintre efectivul de animale declarat în cererea de sprijin pentru care s-au constatat neconformități și efectivul de animale determinat pentru respectiva măsură de sprijin, numit în continuare "procentaj stabilit
b) În cazul în care neconformitățile se referă la mai mult de 3 animale, cuantumul sprijinului la care are dreptul beneficiarul în cadrul măsurii de sprijin se va reduce cu "procentajul stabilit" dacă acest procentaj nu depășește 10%.
c) În cazul în care neconformitățile se referă la mai mult de 3 animale, cuantumul sprijinului la care are dreptul beneficiarul în cadrul măsurii de sprijin se va reduce cu de două ori "procentajul stabilit" dacă acest procentaj este mai mare de 10%, dar maximum 20%.
d) Dacă "procentajul stabilit" depășește 20% nu se acordă sprijin pentru respectiva măsură de sprijin pentru anul în cauză.
e) Dacă "procentajul stabilit" depășește 50% nu se acordă sprijin pentru respectiva măsură de sprijin pentru anul în cauză. Mai mult, beneficiarul este supus unei sancțiuni suplimentare în cuantum egal cu cel care corespunde diferenței dintre numărul animalelor declarate și numărul animalelor determinate.
B. Sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de eligibilitate, inclusiv a cerințelor specifice și a cerințelor de bază relevante angajamentelor
Codul
sancțiunii
Tipul sancțiunii
1
Se aplică o sancțiune de 5% din valoarea sprijinului pe pachet*)
pe anul respectiv de angajament.
2
Se aplică o sancțiune de 20% din valoarea sprijinului pe pachet*)
pe anul respectiv de angajament.
3
Se aplică o sancțiune de 50% din valoarea sprijinului pe pachet*)
pe anul respectiv de angajament.
4
Se aplică o sancțiune de 75% din valoarea sprijinului pe pachet*)
pe anul respectiv de angajament.
5
Se aplică o sancțiune de 100% din valoarea sprijinului pe anul
respectiv pe pachet*).
6
Se aplică o sancțiune de 100% din valoarea sprijinului pe anul
respectiv pe pachet*), iar, în plus, fermierul este obligat să
returneze toți banii primiți pe pachetul respectiv până în acel
moment (pentru anii anteriori).
7
Se aplică o sancțiune de 100% din valoarea sprijinului pe anul
respectiv pe măsură**) și, în plus, pentru anul următor pe
pachetul respectiv. Fermierul returnează toți banii primiți pe
pachetul*) respectiv până la acel moment; în acest caz, se
consideră că intenționat fermierul nu a respectat condițiile.
*) În cazul pachetelor 2, 3, 6, 9 și 11, sancțiunea se aplică pe variantă. În cazul pachetului 8 sancțiunea se aplică pe rasă.
**) În cazul aplicării nivelului de sancțiune 7:
– pentru pachetele 1-7 și 9-11, excluderea de la măsură pentru anul curent nu se aplică și pachetului 8 (în cazul în care fermierul are angajament încheiat și pentru P8);
– pentru pachetul 8, excluderea de la măsură pentru anul curent nu se aplică și pachetelor 1-7 și 9-11 (în cazul în care fermierul are angajamente încheiate și pentru P1-7 și 9-11).
Sistemul de sancțiuni este unul progresiv: în cazul în care în primul an a fost aplicată o sancțiune (de exemplu 1), iar în al doilea an a fost aplicată aceeași sancțiune pentru aceeași condiție nerespectată (de exemplu 1), atunci pentru anul 2 se va aplica sancțiunea următoare (de exemplu 2).
Sancțiunea se aplică pentru fiecare condiție nerespectată în parte. Dacă în cadrul unei variante de pachet/subpachet nu sunt îndeplinite mai "multe condiții, fermierului i se aplică pe varianta respectivă cea mai mare sancțiune dintre sancțiunile aplicate pentru fiecare condiție în parte.
În cazul nivelurilor 6 și 7 ale sancțiunilor pentru nerespectarea cerințelor specifice, recuperarea sumelor acordate fermierului până la momentul respectiv nu presupune și aplicarea sancțiunilor de supradeclarare/sancțiunilor administrative în ceea ce privește animalele declarate.
La stabilirea nivelului sancțiunilor s-a ținut seama de gravitatea, amploarea și durata (persistența) neconformităților.
În cazul angajamentelor multianuale, reducerile, excluderile și recuperările se aplică sumelor deja plătite în anii precedenți pentru angajamentul respectiv.
Sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de eligibilitate, inclusiv a cerințelor specifice și a cerințelor de bază relevante angajamentelor pentru P1-P7, P9-P11:
Condiții de eligibilitate generate, definite conform fișei măsurii în
Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020
Condiții de eligibilitate (1)(10)
Sancțiune
Parcelele agricole solicitate sunt situate în zonele eligibile delimitate în PNDR
la nivel de UAT pentru pachetele 1, 2, 3, 5, 6, 7, 9, 10 și 11 și pe terenurile
arabile situate pe întreg teritoriu1 național pentru pentru pachetul 4.
Nu se permite deschiderea angajamentului
pe parcela care nu îndeplinește această
condiție. Dacă pe parcursul derulării
angajamentului nu se îndeplinește această
condiție, angajamentul pe parcela
respectivă se închide, aceasta este
exclusă de la plată în campania în curs și
se recuperează sumele primite anterior, cu
aplicarea sancțiunilor de supradeclarare.
Nu se recuperează sumele plătite anterior,
în cazul în care parcelele aflate sub
angajament trec într-o UAT neeligibilă în
urma actualizării Sistemului de
identificare a parcelelor agricole (LPIS).
Terenurile arabile eligibile pentru pachetul 9, sub-pachetul 9.1 nu trebuie să fi
fost pajiști permanente începând cu anul 2018
Nu se permite deschiderea angajamentului
pe parcela care nu îndeplinește această
condiție.
Angajamentele în cadrul pachetelor 1, 2, 3, 6, 7, 9, 10 și 11.2 se aplică la nivel
de parcelă agricolă, neexistând posibilitatea schimbării parcelelor pe perioada
angajamentelor. (9)
Este exclusă de la plată parcela pe care
nu se menține angajamentul pe întreaga
perioadă și se recuperează sumele primite
anterior, cu aplicarea sancțiunilor de
supradeclarare.
Angajamentele încheiate pentru pachetele 4, 5 și 11.1 sunt condiționate de
menținerea valorii suprafeței pe toată perioada de angajament, parcelele pe care se
aplică cerințele putând fi schimbate de la un an la altul. (9)
Plata se acordă pentru suprafața
diminuată, se aplică sancțiuni de
supradeclarare pentru campania în curs și
se recuperează sumele primite anterior, cu
aplicarea sancțiunilor de supradeclarare
pentru diferența dintre suprafața angajată
și suprafața diminuată.
Suprafața agricolă pentru care se solicită deschiderea angajamentului este
localizată pe teritoriul României, identificabilă în Sistemul integrat de
administrare și control (IACS) și având o categorie de utilizare eligibilă.
Nu se permite deschiderea angajamentului.
Este exclus/exclusă de la plată
beneficiarul/parcela care nu îndeplinește
această condiție. Dacă pe parcursul
derulării angajamentului nu se
îndeplinește această condiție,
angajamentul se închide, este exclus de la
plată beneficiarul care nu îndeplinește
această condiție în campania în curs și se
recuperează sumele primite anterior, cu
aplicarea sancțiunilor de supradeclarare
în campania de recuperare.
Suprafața minimă a fermei deținută de beneficiar este de 1 ha. Pachetele 4 și 7 se
pot aplica pe maximum 80% din suprafața de teren arabil aparținând unei ferme.
Pentru pachetul 5 suprafața arabilă deținută de fermier este mai mică de 10 ha.
Nu permite deschiderea angajamentului.
Dacă pe parcursul derulării angajamentului
nu se îndeplinește această condiție,
angajamentul se închide, este exclus de la
plată fermierul care nu îndeplinește
această condiție în campania în curs și se
recuperează sumele primite anterior, cu
aplicarea sancțiunilor de supradeclarare
în campania de recuperare. Pentru
pachetele 4 și 7 - dacă suprafața
determinată este mai mare de 80% din
suprafața de teren arabil al fermei, plata
se limitează la maximum 80% din suprafața
determinată de teren arabil. Dacă pe
parcursul derulării angajamentului
suprafața angajată se micșorează, se
recuperează sumele primite anterior pe
diferența de suprafață, cu aplicarea
sancțiunilor de supradeclarare.
Parcela minimă eligibilă este de 0,3 ha.
Nu se permite deschiderea angajamentului
pe parcela care nu îndeplinește această
condiție. Este exclusă de la plată parcela
care nu îndeplinește această condiție.
Dacă pe parcursul derulării angajamentului
nu se îndeplinește această condiție,
angajamentul pe parcela respectivă se
închide, este exclusă de la plată parcela
care nu îndeplinește această condiție în
Compania în curs și re recuperează sumele
primite anterior, cu aplicarea
sancțiunilor de supradeclarare.
Beneficiarul se angajează să mențină angajamentul de agro-mediu pentru o perioadă
de minimum 5 ani de la data semnării acestuia (2) Beneficiarul se angajează să
respecte cerințele de bază relevante la nivelul suprafețelor aflate sub angajament.
Beneficiarul se angajează să respecte cerințele specifice pachetelor de agro-mediu
pentru care aplică. Beneficiarul se angajează să țină o evidență a activităților
agricole corelate cu implementarea cerințelor de agro-mediu (de bază și specifice
la nivelul suprafețelor aflate sub angajament).
Nu se permite deschiderea angajamentului
dacă nu au fost semnate angajamentele de
respectare a condițiilor de eligibilitate.
Cerințe de bază obligatorii la nivelul suprafețelor aflate sub angajament, definite conform
fișei măsurii în PNDR 2014-2020
Standarde obligatorii relevante (Bunele condiții agricole și de mediu - GAEC și/sau Cerințele legale în materie de gestionare -
SMR - cerințele obligatorii pentru fermieri sunt descrise în Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al
ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui ANSVSA nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind
ecocondiționalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările ulterioare) (10)
Cerințe obligatorii
Se aplică următoarelor pachete
GAEC 3
P1, P3, P6, P7, P9, P10, sP11.2
GAEC 4
P4, P7
GAEC 6 (cerința 1)
SP9.1
GAEC 6 (cerința 2)
P4, P7
GAEC 6 (cerințele 1 și 2)
P5
GAEC 7 (cerința 3)
P1, P3, P6, SP9.2, sP11.2
SMR 1 (cerințele 1.b, 1.c, 1.g, 1.h, 2)
P1, P3, P5, P6, P7, P9, P10, sP11.2
SMR 2 (cerințele 1.a, 1.b, 2.a, 2.b, 2.c)
P3, P6, P7, P9, P10, sP11.2
SMR 3 (cerințele 1.a, 1.b, 2.a, 2.b, 2.c)
P1
SMR 10 (cerințele 1, 2, 3, 4, 5, 6)
P1, P3, P6, P7, P9, P10, sP11.2
Respectarea cerințelor minime relevante pentru utilizarea îngrășămintelor și a produselor de protecție a plantelor
Cerințe minime pentru îngrășăminte și pesticide (10)
Se aplică următoarelor pachete
Interzicerea folosirii fertilizatorilor neautorizați pentru vânzare - Ordinul
ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului și pădurilor
și al ministrului sănătății nr. 94/1.378/1.071/2010 pentru modificarea și
completarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei
interministeriale pentru autorizarea îngrășămintelor în vederea înscrierii în lista
îngrășămintelor autorizate cu mențiunea RO-ÎNGRĂȘĂMÂNT, pentru utilizarea și
comercializarea în România, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii,
pădurilor, apelor și mediului și al ministrului sănătății nr. 6/22/2004.
P1, P3, P6, P9, P10, sP11.2
Este permisă utilizarea numai a acelor produse de protecție a plantelor care au
fost autorizate pentru vânzare și numai în conformitate cu instrucțiunile de
utilizare - Hotărârea Guvernului nr. 1.559/2004 privind procedura de omologare a
produselor de protecție a plantelor în vederea plasării pe piață și a utilizării lor
pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța
Guvernului nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea și utilizarea produselor
de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor în
agricultură și silvicultură, aprobată cu modificări prin Legea nr. 85/1995, cu
modificările și completările ulterioare.
P1, P3, P6, P7, P9, P10, sP11.2
Respectarea criteriilor relevante și a activității minime
Activități minime (10)
Se aplică următoarelor pachete
Efectuarea unei activități minime pe suprafețele agricole menținute în mod obișnuit
într-o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare pe pajiștile permanente
prin pășunat, cu asigurarea unei încărcături minime de 0,3 UVM/ha cu animalele pe
care le exploatează sau un cosit anual, în conformitate cu prevederile legislației
specifice în domeniul pajiștilor.
În cazul pajiștilor permanente situate la altitudini de peste 1.800 m, menținute în
mod natural într-o stare adecvată pentru pășunat, activitatea minimă constă în
pășunat, cu asigurarea unei încărcături minime de 0,3 UVM/ha, cu animalele pe care
le exploatează.
P1, P2, P3, P6, sP9.2, sP11.2
Efectuarea unei activități minime pe suprafețele agricole menținute în mod obișnuit
într-o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare pe terenul arabil, prin
îndepărtarea vegetației prin lucrări de cosit sau discuit prin erbicidare cel puțin
o dată pe an.
P4, P5, P7, SP9.1, P10, sP11.1
Cerințe de bază (1)
Condiția de aplicare
a sancțiunii
Sancțiune
Respectarea standardelor
obligatorii relevante
(GAEC și/sau SMR)
Respectarea standardelor
obligatorii relevante
(GAEC și/sau SMR), în
urma neconformității unor
elemente care se verifică
la nivel de parcelă.
Nerespectarea standardelor
obligatorii relevante pe o
parcelă care se află sub
angajament
Parcela se respinge la plata, angajamentul
rămâne în vigoare, fermierului i se aplică
sancțiuni de supradeclarare și sancțiuni
pentru nerespectarea standardelor
relevante (GAEC/SMR) specifice fiecărui
pachet, conform Sistemului de sancțiuni
pentru ecocondiționalitate aprobat prin
Ordin MADR. Sumele acordate în anii
precedenți nu se recuperează.
Respectarea standardelor
obligatorii relevante
(GAEC și/sau SMR), în
urma neconformității unor
elemente care se verifică
la nivel de exploatație
Nerespectarea standardelor
obligatorii relevante pe o
parcelă care se află sub
angajament, concomitent cu
nerespectarea cerinței
specifice relevante pe acea
parcelă
Parcela se respinge la plata, angajamentul
rămâne în vigoare, fermierului i se aplică
sancțiuni de supradeclarare și sancțiuni
pentru nerespectarea standardelor
relevante (GAEC/SMR) specifice fiecărui
pachet, conform Sistemului de sancțiuni
pentru ecocondiționalitate aprobat prin
Ordin MADR. Sumele acordate în anii
precedenți nu se recuperează.
Nerespectarea standardelor
obligatorii relevante pe o
parcelă care se află sub
angajament, dar este
respectată cerința specifică
relevantă
Se sancționează conform Sistemului de
sancțiuni pentru ecocondiționalitate
aprobat prin Ordin MADR
Respectarea criteriilor relevante și a activității
minime
Nerespectarea criteriilor
relevante și a activității
minime pe o parcelă care se
află sub angajament
Parcela se respinge de la plată,
angajamentul rămâne în vigoare,
fermierului i se aplică sancțiuni de
supradeclarare. Sumele acordate în anii
precedenți nu se recuperează.
Respectarea cerințelor minime relevante pentru
utilizarea îngrășămintelor și a produselor de protecție
a plantelor prevăzute de legislația națională
Nerespectarea cerințelor
minime relevante pentru
utilizarea îngrășămintelor
și a produselor de protecție
a plantelor pe o parcelă
care se află sub angajament
Parcela se respinge la plată, angajamentul
rămâne în vigoare, fermierului i se aplică
sancțiuni de supradeclarare. Sumele
acordate în anii precedenți nu se
recuperează.
Cerințe specifice angajamentelor, definite conform fișei măsurii în PNDR 2014-2020
Cerințe specifice
angajamentelor (1)(10)
Condiția de aplicare
a sancțiunii
Sancțiune
Pachetul 1
Pajiști cu înaltă valoare
naturală
Utilizarea
fertilizanților chimici
și a pesticidelor este
interzisă. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Utilizarea tradițională
a gunoiului de grajd este
permisă până în
echivalentul a maximum
40 kg N s.a./ha
(1 UVM/ha).
Nerespectarea cerinței
2
Repetiție
3
Intenție
6
Cositul poate începe doar
după data de 1 iulie
(pentru terenurile
situate în UAT cu
altitudini medii mai mari
sau egale cu 600 m) sau
după data de 15 iunie
(pentru terenurile
situate în UAT cu
altitudini medii mai mici
de 600 m). (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Pășunatul se efectuează
cu maximum 1 UVM/ha.
Nerespectarea cerinței
2
Repetiție
3
Intenție
6
Masa vegetală cosită
trebuie adunată de pe
suprafața pajiștii aflate
sub angajament nu mai
târziu de două săptămâni
de la efectuarea
cositului.
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
5
Pajiștile inundate nu vor
fi pășunate mai devreme
de doua săptămâni de la
retragerea apelor.
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
6
Nu vor fi realizate
însămânțări de suprafață
sau supraînsămânțare. Se
pot face însămânțări cu
specii din flora locală
doar în cazurile în care
unele suprafețe sunt
afectate accidental.
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
5
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
(altele decât cele aflate
sub angajament) existente
în cadrul fermelor care
au angajamente în
derulare. (6)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
din cadrul fermei.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
(aflate sub angajament)
existente în cadrul
fermelor care au
angajamente în derulare.
(6)
Nerespectarea cerinței pe
parcele angajate
Parcelele care nu respectă această
condiție în campania în curs sunt excluse
de la plată. Fermierul returnează plățile
primite anterior pentru aceste parcele, cu
aplicarea sancțiunilor de supradeclarare
în campania de recuperare.
Pachetul 2
Practici agricole tradiționale
Varianta 2.1 - lucrări
manuale pe pajiști permanente
utilizate ca fânețe
Poate fi aplicat doar
adițional la pachetul 1.
-
Este exclus de la pachetul 2, dacă nu
optează și pentru pachetul 1.
Lucrările cu utilaje
mecanizate nu sunt
permise pe suprafața
pajiștilor și a livezilor
tradiționale aflate sub
angajament, cu excepția
celor operate cu forța
animală. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
15% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 15% și cel mult
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 30% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Varianta 2.2 (8) - lucrări
cu utilaje ușoare pe pajiști
permanente utilizate ca
fânețe
Poate fi aplicat doar
adițional la pachetul 1.
-
Este exclus de la pachetul 2, dacă nu
optează și pentru pachetul 1.
Cositul se poate efectua
cu utilaje mecanizate de
mică capacitate (utilaje
cu lamă scurtă și viteză
mică de deplasare), fiind
interzisă utilizarea
utilajelor grele. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
15% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 15% și cel mult
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 30% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Cerințe specifice pentru
ambele variante ale
pachetului 2
Masa vegetală cosită
trebuie adunată de pe
suprafața pajiștii aflate
sub angajament nu mai
târziu de două săptămâni
de la efectuarea
cositului.
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
5
Nu vor fi realizate
însămânțări de suprafață
sau supraînsămânțări. Se
pot face însămânțări cu
specii din flora locală
doar în cazurile în care
unele suprafețe sunt
afectate accidental.
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
5
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
(altele decât cele aflate
sub angajament) existente
în cadrul fermelor care
au angajamente în
derulare. (6)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
din cadrul fermei.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
(aflate sub angajament)
existente în cadrul
fermelor care angajamente
în derulare.
Nerespectarea cerinței pe
parcele angajate
Parcelele care nu respectă această
condiție în campania în curs sunt excluse
de la plată. Fermierul returnează plățile
primite anterior pentru aceste parcele, cu
aplicarea sancțiunilor de supradeclarare
în campania de recuperare.
Pachetul 3
Pajiști importante pentru păsări
Subpachetul 3.1 Crex crex
Varianta 3.1.1 - lucrări
manuale pe pajiști importante
pentru Crex crex
Varianta 3.1.2 (8) - lucrări
cu utilaje ușoare pe pajiști
importante pentru Crex crex
Cositul se poate efectua
doar după data de 31
iulie. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Cositul se va realiza
dinspre interiorul
parcelei spre exteriorul
acesteia.
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
1
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
2
Repetiție
2/3
Intenție
6
Pășunatul se efectuează
cu maximum 0,7 UVM/ha.
Nerespectarea cerinței
2
Repetiție
3
Intenție
6
Lucrările cu utilaje
mecanizate nu sunt
permise pe suprafața
pajiștilor aflate sub
angajament, cu excepția
celor operate cu forța
animală (pentru varianta
3.1.1) sau lucrările se
pot efectua cu utilaje
mecanizate de mică
capacitate (cosit cu
utilaje cu lamă scurtă și
viteză mică deplasare),
fiind interzisă folosirea
utilajelor grele pentru
varianta 3.1.2). (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
15% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 15% și cel mult
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 30% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Sunt interzise acțiunile
care să conducă la
accelerarea drenajului
natural al pajiștilor
aflate sub angajament.
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
3
Repetiție
3/4
Intenție
6
Subpachetul 3.2 Lanius minor
și Falco vespertinus
Varianta 3.2.1 - lucrări
manuale pe pajiști importante
pentru Lanius minor și Falco
vespertinus
Varianta 3.2.2 (8) - lucrări
cu utilaje ușoare pe pajiști
importante pentru Lanius
minor și Falco vespertinus
Cositul trebuie efectuat
cel mai târziu până la
data de 1 iulie.
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
1
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
2
Repetiție
2/3
Intenție
6
Pășunatul se efectuează
cu maximum 1 UVM/ha.
Nerespectarea cerinței
2
Repetiție
3
Intenție
6
Lucrările cu utilaje
mecanizate nu sunt
permise pe suprafața
pajiștilor aflate sub
angajament, cu excepția
celor operate cu forța
animală (pentru varianta
3.2.1) sau lucrările se
pot efectua cu utilaje
mecanizate de mică
capacitate (cosit cu
utilaje cu lamă scurtă și
viteză mică de deplasare)
fiind interzisă folosirea
utilajelor grele (pentru
varianta 3.2.2). (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
15% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 15% și cel mult
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 30% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Cerințe specifice pentru
ambele subpachete 3.1 și 3.2
Utilizarea fertilizan-
ților chimici și a
pesticidelor este
interzisă. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Utilizarea tradițională
a gunoiului de grajd este
permisă până în
echivalentul a maximum
40 kg N sa/ha (1 UVM/ha).
Nerespectarea cerinței
2
Repetiție
3
Intenție
6
0 bandă necosită, lată
de 3 metri, va fi lăsată
pe marginile fiecărei
parcele (poate fi cosită
după 1 septembrie).
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
3
Repetiție
3/4
Intenție
6
Masa vegetală cosită
trebuie adunată de pe
suprafața pajiștii aflate
sub angajament nu mai
târziu de două săptămâni
de la efectuarea
cositului.
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
5
Pajiștile inundate nu vor
fi pășunate mai devreme
de două săptămâni de la
retragerea apelor.
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
6
Nu vor fi realizate
însămânțări de suprafață
sau supraînsămânțări. Se
pot face însămânțări cu
specii din flora locală
doar în cazurile în care
unele suprafețe sunt
afectate accidental.
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
5
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
(altele decât cele aflate
sub angajament) existente
în cadrul fermelor care
au angajamente în
derulare. (6)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
din cadrul fermei.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
(aflate sub angajament)
existente în cadrul
fermelor care au
angajament în derulare
(6)
Nerespectarea cerinței pe
parcele angajate
Parcelele care nu respectă această
condiție în campania în curs sunt excluse
de la plată. Fermierul returnează plățile
primite anterior pentru aceste parcele,
cu aplicarea sancțiunilor de
supradeclarare în campania de recuperare.
Pachetul 4 (3)(4)(5)
Culturi verzi - pe maximum
80% din suprafața de teren
arabil
Semănarea culturilor
verzi trebuie realizată
până la 30 septembrie,
utilizându-se: mazărea,
măzărichea, rapița,
muștarul, lupinul,
sulfina. (P)
Semănarea culturilor
verzi trebuie realizată
în perioada 1.08-30.09.
În cazul în care
semănarea culturilor
verzi se realizează pe
altă parcelă decât cea
indicată în cererea unică
de plată, fermierul are
obligația de a notifica
cu privire la acest
aspect în termen de 10
zile de la înființare,
dar nu mai târziu de
30.09, în caz contrar
fiind exclusă de la plată
suprafața respectivă.
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a respectat
perioada de semănare sau nu
a semănat nicio cultură, pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
3% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
1
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a respectat
perioada de semănare sau nu
a semănat nicio cultură, pe
parcele a căror suprafață
este între 3% și cel mult
30% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a respectat
perioada de semănare sau nu
a semănat nicio cultură, pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest pachet
4
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a respectat
perioada de semănare sau nu
a semănat nicio cultură, pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
5
Nerespectarea cerinței -
fermierul a semănat fără a
respecta în totalitate sau
nu a respectat deloc
plantele utilizate drept
culturi verzi, pe parcele a
căror suprafață este mai
mică sau egală cu 3% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
1
Nerespectarea cerinței -
fermierul a semănat fără a
respecta în totalitate sau
nu a respectat deloc
plantele utilizate drept
culturi verzi, pe parcele a
căror suprafață este între
3% și cel mult 30% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
2
Nerespectarea cerinței -
fermierul a semănat fără a
respecta în totalitate sau
nu a respectat deloc
plantele utilizate drept
culturi verzi, pe parcele a
căror suprafață este între
30% și cel mult 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
3
Nerespectarea cerinței -
fermierul a semănat fără a
respecta în totalitate sau
nu a respectat deloc
plantele utilizate drept
culturi verzi, pe parcele a
căror suprafață este mai
mare de 60% din suprafața
totală de teren arabil
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
2/3/4/5/6
Intenție
7
Utilizarea fertilizan-
ților chimici este
interzisă, doar
fertilizanții organici
pot fi utilizați înaintea
înființării culturilor
verzi.
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
1
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
2
Repetiție
2/3
Intenție
6
Biomasa formată trebuie
să fie încorporată în sol
cel târziu până la 31
martie. (P)
Perioada în care se face
încorporarea este 15.02-
31.03. în cazul în care
fermierul nu poate să
încorporeze în sol
biomasa formată în
această perioadă, din
cauza condițiilor
climatice nefavorabile
(zăpadă sau băltirea
apei), acesta are
obligația de a notifica
APIA cu privire la acest
aspect până cel târziu
la data de 31 martie și
de a încorpora biomasa
formată imediat ce
condițiile climatice îi
vor permite, dar nu mai
târziu de data de
15 aprilie.
Nerespectarea cerinței
(fermierul încorporează
biomasa, dar nu respectă
perioada de încorporare) pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
3% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament.
1
Nerespectarea cerinței
(fermierul încorporează
biomasa, dar nu respectă
perioada de încorporare) pe
parcele a căror suprafață
este între 3% și cel mult
30% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament.
2
Nerespectarea cerinței
(fermierul încorporează
biomasa, dar nu respectă
perioada de încorporare) pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament.
3
Nerespectarea cerinței
(fermierul încorporează
biomasa, dar nu respectă
perioada de încorporare) pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub
angajament.
4
Nerespectarea cerinței
(fermierul nu încorporează
deloc biomasa) pe parcele a
căror suprafață este mai
mică sau egală cu 3% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub
angajament.
1
Nerespectarea cerinței
(fermierul nu încorporează
deloc biomasa) pe parcele a
căror suprafață este între
3% și cel mult 30% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub
angajament.
3
Nerespectarea cerinței
(fermierul nu încorporează
deloc biomasa) pe parcele a
căror suprafață este între
30% și cel mult 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub
angajament.
4
Nerespectarea cerinței
(fermierul nu încorporează
deloc biomasa) pe parcele a
căror suprafață este mai
mare de 60% din suprafața
totală de teren arabil
aflată sub angajament.
5
Repetiție
2/3/4/5/6
Intenție
7
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
existente în cadrul
fermelor care au
angajamente în derulare.
(6)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
din cadrul fermei.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Pachetul 5 (4)
Adaptarea la efectele
schimbărilor climatice
Pentru fiecare cultură de
primăvară (porumb, sorg,
floarea-soarelui, soia)
angajată pe suprafața
cultivată, se vor utiliza
concomitent, în proporții
egale (+/- 10%) din
suprafața aflată sub
angajament, cel puțin 2
hibrizi/soiuri cu
precocități diferite
(timpurii sau semi-
timpurii și semi-tardivi
sau tardivi). (P)
Nerespectarea cerinței
(fermierul a respectat
plantele utilizate drept
culturi de primăvară cu
hibrizi/soiuri cu
precocități diferite, dar nu
le-a cultivat în proporții
egale, cu depășirea unui
procent mai mare de 10% și
mai mic de 20%.)
1
Nerespectarea cerinței
(fermierul a respectat
plantele utilizate drept
culturi de primăvară cu
hibrizi/soiuri cu
precocități diferite, dar nu
le-a cultivat în proporții
egale, cu depășirea unui
procent mai mare de 20% și
mai mic de 30%.)
2
Nerespectarea cerinței
(fermierul a respectat
plantele utilizate drept
culturi de primăvară cu
hibrizi/soiuri cu
precocități diferite, dar nu
le-a cultivat în proporții
egale, cu depășirea unui
procent mai mare de 30%.)
3
Nerespectarea cerinței
(fermierul a semănat fără a
respecta plantele utilizate
drept culturi de primăvară
sau hibrizi/soiuri cu
precocități diferite, pe
parcele a căror suprafață
este mai mică de 30% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub
angajament.)
3
Nerespectarea cerinței
(fermierul a semănat fără a
respecta plantele utilizate
drept culturi de primăvară
sau hibrizi/soiuri cu
precocități diferite, pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 30% și mai
mică de 60% din suprafața
totală de teren arabil
aflată sub angajament.)
4
Nerespectarea cerinței
(fermierul a semănat fără a
respecta plantele utilizate
drept culturi de primăvară
sau hibrizi/soiuri cu
precocități diferite, pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub
angajament.)
5
Repetiție
2/3/4/5/6
Intenție
7
Fermierii care încheie
angajamente vor trebui
să asigure rotația
culturilor, astfel încât
în 2 ani consecutivi să
utilizeze minimum 3
culturi diferite din cele
4 eligibile (porumb,
sorg, floarea-soarelui,
soia).
Nerespectarea cerinței
(fermierul nu a figurat
rotația culturilor în cadrul
perioadei de 5 ani a
angajamentului).
2
Repetiție
3
Intenție
5
Utilizarea metodelor de
lucrare minimă a solului
(minimum tillage), fiind
interzis aratul
suprafețelor angajate
(P)
Nerespectarea cerinței
3
Repetiție
4
Intenție
7
Aplicarea gunoiului de
grajd sub formă
compostată (cantitatea
maximă de gunoi de grajd
care se aplică pe teren
trebuie să fie în acord
cu Standardele privind
cantitățile maxime de
îngrășăminte cu azot care
pot fi aplicate pe
terenul agricol definite
în Codul de bune practici
agricole pentru protecția
apelor împotriva poluării
cu nitrați). (P)
Nerespectarea cerinței
3
Repetiție
4
Intenție
7
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
existente în cadrul
fermelor care au
angajamente în derulare.
(6)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
din cadrul fermei
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Pachetul 6
Pajiști importante pentru
fluturi (Maculinea sp.)
Varianta 6.1 - lucrări
manuale pentru pajiști
importante pentru fluturi
(Maculinea sp.)
Varianta 6.2 (8) - lucrări
cu utilaje ușoare pe pajiști
importante pentru fluturi
(Maculinea sp.)
Utilizarea fertilizan-
ților chimici și a
pesticidelor este
interzisă. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Utilizarea tradițională
a gunoiului de grajd este
permisă până în
echivalentul a maximum
40 kg. N s.a./ha.
Nerespectarea cerinței
2
Repetiție
3
Intenție
6
Cositul poate începe doar
după data de 25 august.
(P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală
cu 30% din suprafața totală
de pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Lucrările cu utilaje
mecanizate nu sunt
permise pe suprafața
pajiștilor aflate sub
angajament, cu excepția
celor operate cu forța
animală (pentru varianta
6.1) sau lucrările se pot
efectua cu utilaje
mecanizate de mică
capacitate (cosit cu
utilaje cu lama scurtă și
viteză mică de deplasare)
fiind interzisă folosirea
utilajelor grele (pentru
varianta 6.2). (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
15% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 15% și cel mult
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 30% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Pășunatul se efectuează
cu maximum 0,7 UVM/ha.
Nerespectarea cerinței
2
Repetiție
3
Intenție
6
Sunt interzise acțiunile
care să conducă la
accelerarea drenajului
natural al pajiștilor
aflate sub angajament.
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
3
Repetiție
3/4
Intenție
6
Masa vegetală cosită
trebuie adunată de pe
suprafața pajiștii
aflate sub angajament nu
mai târziu de două
săptămâni de la
efectuarea cositului.
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
5
Pajiștile inundate nu vor
fi pășunate mai devreme
de două săptămâni de la
retragerea apelor.
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
6
Nu vor fi reziliate
însămânțări de suprafață
sau supraînsămânțări. Se
pot face însămânțări cu
specii din flora locală
doar în cazurile în care
unele suprafețe sunt
afectate accidental
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
5
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
(altele decât cele aflate
sub angajament) existente
în cadrul fermelor care
au angajamente în
derulare. (6)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
din cadrul fermei.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
(aflate sub angajament)
existente în cadrul
fermelor care au
angajamente în derulare.
(6)
Nerespectarea cerinței pe
parcele angajate
Parcelele care nu respectă această
condiție în campania în curs sunt excluse
de la plată. Fermierul returnează plățile
primite anterior pentru aceste parcele,
cu aplicarea sancțiunilor de
supradeclarare în campania de recuperare.
Pachetul 7 (3)(5)
Terenuri arabile importante
ca zone de hrănire pentru
gâscă cu gât roșu (Branta
ruficollis)
În fiecare an de
angajament, după data de
15 septembrie, trebuie
înființată o cultură de
cereale de toamnă (grâu,
orz, secară, triticale)
sau de rapiță. (P)
Însămânțarea cerealelor
de toamnă (grâu, orz,
secară, triticale) sau a
rapiței trebuie
finalizată înainte de
data de 15 octombrie.
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a respectat
perioada de înființare sau
nu a respectat în
totalitate/deloc culturile
de toamnă recomandate sau nu
a înființat nicio cultură,
pe parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
3% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
1
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a respectat
perioada de înființare sau
nu a respectat în
totalitate/deloc culturile
de toamnă recomandate sau nu
a înființat nicio cultură,
pe parcele a căror suprafață
este între 3% și cel mult
30% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a respectat
perioada de înființare sau
nu a respectat în
totalitate/deloc culturile
de toamnă recomandate sau nu
a înființat nicio cultură,
pe parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
4
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a respectat
perioada de înființare sau
nu a respectat în
totalitate/deloc culturile
de toamnă recomandate sau nu
a înființat nicio cultură,
pe parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
5
Repetiție
2/4/5/6
Intenție
7
Pe perioada de 5 ani a
angajamentelor este
obligatorie înființarea
în cel puțin 2 ani a
culturii de porumb pe
timpul verii.
Nerespectarea cerinței
(fermierul a înființat o
singură dată cultura de
porumb în cadrul perioadei
de 5 ani a angajamentului)
pe parcele care reprezintă
cel mult 3% din suprafața
angajată.
1
Nerespectarea cerinței
(fermierul a înființat o
singură dată cultura de
porumb în cadrul perioadei
de 5 ani a angajamentului)
pe parcele care reprezintă
între 3% și cel mult 30% din
suprafața angajată.
2
Nerespectarea cerinței
(fermierul a înființat o
singură dată cultura de
porumb în cadrul perioadei
de 5 ani a angajamentului)
pe parcele care reprezintă
între 30% și cel mult 60%
din suprafața angajată
3
Nerespectarea cerinței
(fermierul a înființat o
singură dată cultura de
porumb în cadrul perioadei
de 5 ani a angajamentului)
pe parcele care reprezintă
mai mult de 60% din
suprafața angajată.
4
Nerespectarea cerinței
(fermierul nu a înființat
deloc cultura de porumb în
cadrul perioadei de 5 ani a
angajamentului) pe parcele
care reprezintă cel mult 3%
din suprafața angajată
1
Nerespectarea cerinței
(fermierul nu a înființat
deloc cultura de porumb în
cadrul perioadei de 5 ani a
angajamentului) pe parcele
care reprezintă între 3% și
cel mult 30% din suprafața
angajată
3
Nerespectarea cerinței
(fermierul nu a înființat
deloc cultura de porumb în
cadrul perioadei de 5 ani a
angajamentului) pe parcele
care reprezintă între 30% și
cel mult 60% din suprafața
angajată
4
Nerespectarea cerinței
(fermierul nu a înființat
deloc cultura de porumb în
cadrul perioadei de 5 ani a
angajamentului) pe parcele
care reprezintă mai mult de
60% din suprafața angajată
5
În situația în care se
înființează o cultură de
porumb, în anul
respectiv, pe parcela
angajată, cultura de
toamnă este încorporată
în sol până cel târziu la
finalul lunii martie. (P)
Nerespectarea cerinței
(fermierul încorporează
cultura, dar nu respectă
perioada de încorporare) pe
parcele a căror suprafață
reprezintă cel mult 3% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
1
Nerespectarea cerinței
(fermierul încorporează
cultura, dar nu respectă
perioada de încorporare) pe
parcele a căror suprafață
este între 3% și cel mult
30% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței
(fermierul încorporează
cultura, dar nu respectă
perioada de încorporare) pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței
(fermierul încorporează
cultura, dar nu respectă
perioada de încorporare) pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
4
Nerespectarea cerinței
(fermierul nu încorporează
deloc cultura) pe parcele a
căror suprafață reprezintă
cel mult 3% din suprafața
totală de teren arabil
aflată sub angajament prin
acest pachet
1
Nerespectarea cerinței
(fermierul nu încorporează
deloc cultura) pe parcele a
căror suprafață este între
3% și cel mult 30%, din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
3
Nerespectarea cerinței
(fermierul nu încorporează
deloc cultura) pe parcele a
căror suprafață este între
30% și cel mult 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
4
Nerespectarea cerinței
(fermierul nu încorporează
deloc cultura) pe parcele a
căror suprafață este mai
mare de 60% din suprafața
totală de teren arabil
aflată sub angajament prin
acest pachet.
5
Repetiție
2/3/4/5/6
Intenție
7
Parcelele angajate vor
putea fi însămânțate cu
porumb, dar nu mai târziu
de data de 15 mai, iar
porumbul nu va fi
recoltat înainte de data
de 15 septembrie.
Nerespectarea cerinței
(fermierul a însămânțat cu
porumb și l-a recoltat, dar
nu a respectat perioadele de
însămânțare și/sau
recoltare) pe parcele a
căror suprafață reprezintă
cel mult 3% din suprafața
totală de teren arabil
aflată sub angajament prin
acest pachet.
1
Nerespectarea cerinței
(fermierul a însămânțat cu
porumb și l-a recoltat, dar
nu a respectat perioadele de
însămânțare și/sau
recoltare) pe parcele a
căror suprafață este între
3% și cel mult 30% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
2
Nerespectarea cerinței
(fermierul a însămânțat cu
porumb și l-a recoltat, dar
nu a respectat perioadele de
însămânțare și/sau
recoltare) pe parcele a
căror suprafață este între
30% și cel mult 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet
3
Nerespectarea cerinței
(fermierul a însămânțat cu
porumb și l-a recoltat, dar
nu a respectat perioadele de
însămânțare și/sau
recoltare) pe parcele a
căror suprafață este mai
mare de 60% din suprafața
totală de teren arabil
aflată sub angajament prin
acest pachet
4
Repetiție
2/3/4/5
Intenție
6
La recoltarea culturii de
porumb este lăsată o
suprafață nerecoltată de
minimum 5% și maximum 10%
(cultura este lăsată în
picioare sau culcată) sau
în situația în care nu
este înființată o cultură
de porumb, în anul
respectiv de angajament
fermierul este obligat să
asigure o cantitate de
100 kg. de porumb boabe
pe hectar, în cel puțin
un punct de hrănire
situat pe suprafața
fiecărei parcele
angajate. (P)
Suprafața nerecoltată nu
poate fi mai mare de 10%
din suprafața parcelei
respective. În campania
următoare, suprafața
nerecoltată de minimum 5%
este eligibilă pentru
agro-mediu, doar dacă
sunt respectate GAEC-
urile, indiferent de
cultura existentă pe
suprafața respectivă.
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest pachet
1
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
2
Repetiție
2/3
Intenție
7
Pesticidele și
fitostimulatorii
(îngrășămintele) nu pot
fi folosite în perioada
cuprinsă între
însămânțarea culturii de
toamnă și 15 martie. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Se interzic lucrările
agricole și/sau pășunatul
în perioada 15 octombrie
- 15 martie.
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică de 50% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
3
Repetiție
3/4
Intenție
6
Este interzisă folosirea
metodelor de alungare a
păsărilor în perioada
cuprinsă între 15
octombrie și 31 martie.
(P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
4
Repetiție
4/5
Intenție
7
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
existente în cadrul
fermelor care au
angajamente în derulare.
(6)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
din cadrul fermei
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Pachetul 9 - Terenuri agricole importante ca zone de hrănire pentru acvila țipătoare mică (Aquila pomarina)
Sub-pachetul 9.1 - terenuri
arabile importante ca zone
de hrănire pentru acvila
țipătoare mică (Aquila
pomarina) (5)
Cultivarea rapiței,
porumbului și florii-
soarelui este interzisă.
(P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Minim 10% - maxim 15% din
suprafața fiecărei
parcele aflate sub
angajament va rămâne
necultivată. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
3
Repetiție
3/4
Intenție
7
Suprafața necultivată va
fi amplasată astfel încât
suprafața compactă
cultivată să nu
depășească 4 ha
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
1
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
2
Repetiție
2/3
Intenție
6
Lățimea minimă a benzilor
necultivate nu va fi mai
mică de 3 m
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
1
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
2
Repetiție
2/3
Intenție
6
Minim 10% - maxim 15% din
suprafața parcelei va
rămâne nerecoltată, iar
cultura va rămâne în
picioare sau culcată până
la finalul lunii
februarie. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
3
Repetiție
3/4
Intenție
7
Sub-pachetul 9.2 -
Pajiști permanente
importante ca zone de hrănire
pentru acvila țipătoare mică
(Aquila pomarina)
Varianta 9.2.1
- lucrări manuale pe pajiști
importante pentru acvila
țipătoare mică (Aquila
pomarina)
Varianta 9.2.2 (8)
- lucrări cu utilaje ușoare
pe pajiști importante pentru
acvila țipătoare mică
(Aquila pomarina)
Varianta 9.2.1:
Lucrările cu utilaje
mecanizate nu sunt
permise pe suprafața
pajiștilor aflate sub
angajament cu excepția
celor operate cu forță
animală. (P)
Varianta 9.2.2:
Lucrările se pot efectua
cu utilaje mecanizate de
mică capacitate (cosit cu
utilaje cu lama scurtă și
viteză mică de
deplasare), fiind
interzisă folosirea
utilajelor grele. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
15% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 15% și cel mult
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 30% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Cositul va fi efectuat
începând cu 1 iulie. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafața
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Minim 10% - maxim 15% din
suprafața fiecărei
parcele aflată sub
angajament trebuie
menținută necosită,
cositul acestora fiind
permis după finalul lunii
septembrie. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
3
Repetiție
3/4
Intenție
7
Utilizarea tradițională a
gunoiului de grajd este
permisă până în
echivalentul a maxim 40
kg N sa/ha (1 UVM/ha)
Nerespectarea cerinței
2
Repetiție
3
Intenție
6
Pășunatul se efectuează
cu maxim 0,7 UVM/ha.
Nerespectarea cerinței
2
Repetiție
3
Intenție
6
Pășunile inundate nu vor
fi pășunate mai devreme
de două săptămâni de la
retragerea apelor
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
6
Nu vor fi realizate
însămânțări de suprafață
sau supraînsămânțări. Se
pot face însămânțări cu
specii din flora locală
doar în cazurile când
anumite porțiuni de
pajiște degradează sau
sunt afectate accidental
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
5
Este interzis drenajul
parcelelor aflate sub
angajament
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
3
Repetiție
3/4
Intenție
6
Cerințe specifice comune
pachetului 9
Utilizarea
fertilizanților chimici
și a pesticidelor este
interzisă. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală
aflată sub angajament prin
acest pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală
aflată sub angajament prin
acest pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală aflată sub
angajament prin acest pachet
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
existente în cadrul
fermelor care au
angajamente în derulare
pentru subpachetul
9.1(6)
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
existente în cadrul
fermelor, altele decât
cele aflate sub
angajament în derulare
pentru subpachetul 9.2(6)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
din cadrul fermei.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Subpachetul 9.2:
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
aflate sub angajament,
existente în cadrul
fermelor care au
angajamente în derulare.
(6)
Nerespectarea cerinței pe
parcele angajate
Parcelele care nu respectă această
condiție în campania în curs sunt excluse
de la plată. Fermierul returnează plățile
primite anterior pentru aceste parcele, cu
aplicarea sancțiunilor de supradeclarare
în campania de recuperare.
Pachetul 10 - Refugii ecologice pe terenuri arabile pentru speciile de păsări comune asociate terenurilor agricole (5)
Minim 30% până la maxim 40%
din suprafața fiecărei
parcele aflată sub angajament
trebuie să fie necultivată.
Procentul minim de 30% se va
împărți astfel (fără a se
depăși procentul maxim de
40%):
O suprafață compactă fixă
de minimum 10% - maxim
15% din suprafața
fiecărei parcele este
menținută necultivată
timp de 4 ani din
perioada angajamentului.
Această suprafață va fi
doar cosită/pășunată
anual după 1 august. În
ultimul an de angajament
suprafața respectivă va
fi arată. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest
pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest pachet
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Două suprafețe compacte
necultivate, fiecare de
minimum 10% maximum 15%
din suprafața fiecărei
parcele, pot fi mutate de
la un an la altul la
nivelul parcelei.
Suprafețele nelucrate de
minimum 10% - maxim 15%
din suprafața fiecărei
parcele vor fi înființate
pe o perioadă de 1 an,
începând cu toamna
fiecărui an de angajament
(1 octombrie). La nivelul
acestor suprafețe sunt
interzise lucrările
agricole pe o perioadă de
1 an, inclusiv arătura de
toamnă (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele, a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest pachet
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest pachet
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Pe cele 3 suprafețe de
minim 10% - maxim 15% din
suprafața fiecărei
parcele lăsate
necultivate în fiecare
an, nu se vor aplica
îngrășăminte chimice sau
pesticide. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest pachet
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest pachet
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
existente în cadrul
fermelor care au
angajamente în derulare
(6)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
din cadrul fermei.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Pachetul 11 - terenuri agricole importante pentru dropie (Otis tarda)
Sub-pachetul 11.1 - terenuri
arabile importante pentru
dropie (Otis tarda)(5)
Varianta 11.1.1
Conversia terenurilor arabile
în pajiște
Varianta 11.1.2(8)
Zonă de protecție pentru
dropie (Otis tarda) pe teren
arabil
Varianta 11.1.1
Se va înființa pajiște -
se vor cultiva culturi
perene pe toată suprafața
aflată sub angajament
(leguminoase furajere -
lucerna, trifoi, mixturi
de leguminoase furajere
cu specii de graminee
perene). (P)
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a înființat
pajiște pe parcele a căror
suprafață este mai mică sau
egală cu 30% din suprafața
totală aflată sub angajament
prin acest pachet.
2
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a înființat
pajiște pe parcele a căror
suprafață este între 30% și
cel mult 60% din suprafața
totală aflată sub angajament
prin acest pachet.
3
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a înființat
pajiște pe parcele a căror
suprafață este mai mare de
60% din suprafața totală
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a respectat
culturile perene recomandate
pe parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală
aflată sub angajament prin
acest pachet.
1
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a respectat
culturile perene recomandate
pe parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală
aflată sub angajament prin
acest pachet.
2
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a respectat
culturile perene recomandate
pe parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală aflată sub
angajament prin acest pachet
3
Repetiție
2/3/4/5
Intenție
6
Varianta 11.1.2
Pe întreaga suprafață
angajată se va respecta
în fiecare an următorul
asolament: cel puțin 20%
de cereale păioase, cel
puțin 40% culturi perene
(leguminoase furajere -
lucernă, trifoi, mixturi
de leguminoase furajere
cu specii de graminee
perene), cel puțin 10%
rapiță de toamnă. (P)
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a cultivat
deloc culturi din
asolamentul recomandat, pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest pachet
2
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a cultivat
deloc culturi din
asolamentul recomandat, pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
teren arabil aflată sub
angajament prin acest pachet
3
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a cultivat
deloc culturi din
asolamentul recomandat, pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
4
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a respectat
procentele din asolamentul
recomandat, pe parcele a
căror suprafață este mai
mică sau egală 30% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
1
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a respectat
procentele din asolamentul
recomandat, pe parcele a
căror suprafață este între
30% și cel mult 60% din
suprafața totală de teren
arabil aflată sub angajament
prin acest pachet.
2
Nerespectarea cerinței -
fermierul nu a respectat
procentele din asolamentul
recomandat, pe parcele a
căror suprafață este mai
mare de 60% din suprafața
totală de teren arabil
aflată sub angajament prin
acest pachet.
3
Repetiție
2/3/4/5
Intenție
6
Cositul suprafețelor pe
care s-au înființat
culturi perene va începe
după 1 iulie. (P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală
aflată sub angajament prin
acest pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală
aflată sub angajament prin
acest pachet.
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală aflată sub
angajament prin acest pachet
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Se menține necosită până
la data de 1 octombrie o
suprafață de minim 20% și
maxim 25% din parcelele
cu culturi perene.(P)
Nerespectarea cerinței
(termenul și/sau procentele
recomandate) pe parcele a
căror suprafață este mai
mică sau egală cu 30% din
suprafața totală aflată sub
angajament prin acest pachet
2
Nerespectarea cerinței
(termenul și/sau procentele
recomandate) pe parcele a
căror suprafață este între
30% și cel mult 60% din
suprafața totală aflată sub
angajament prin acest pachet
3
Nerespectarea cerinței
(termenul și/sau procentele
recomandate) pe parcele a
căror suprafață este mai
mare de 60% din suprafața
totală aflată sub angajament
prin acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Cositul se va realiza
dinspre interiorul
parcelei spre exteriorul
acesteia
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egala cu
50% din suprafața totală
aflată sub angajament prin
acest pachet.
1
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală aflată sub
angajament prin acest pachet
2
Repetiție
2/3
Intenție
6
Cositul se face
folosindu-se un
dispozitiv pentru
protecția păsărilor
cuibăritoare la sol
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală
aflată sub angajament prin
acest pachet.
1
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală aflată sub
angajament prin acest pachet
2
Repetiție
2/3
Intenție
6
Sub-pachetul 11.2 - Pajiști
permanente importante pentru
dropie (Otis tarda)
Varianta 11.2.1 -
Lucrări manuale pe pajiști
importante pentru dropie
(Otis tarda)
Varianta 11.2.2(8) -
Lucrări cu utilaje ușoare pe
pajiști importante pentru
dropie (Otis tarda)
Varianta 11.2.3(8) -
Lucrări cu utilaje grele pe
pajiști importante pentru
dropie (Otis tarda)
Utilizarea
fertilizanților chimici
și a pesticidelor este
interzisă.(P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest pachet
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest pachet
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Utilizarea tradițională a
gunoiului de grajd este
permisă până în
echivalentul a maxim
40 kg N s.a./ha
(1 UVM/ha)
Nerespectarea cerinței
2
Repetiție
3
Intenție
6
Cositul va începe după
1 iulie.(P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest pachet
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest pachet
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Cositul se va realiza
dinspre interiorul
parcelei spre exteriorul
acesteia
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest pachet
1
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
2
Repetiție
2/3
Intenție
6
Varianta 11.2.1:
Lucrările cu utilaje
mecanizate nu sunt
permise pe suprafața
pajiștilor aflate sub
angajament cu excepția
celor operate cu forță
animală(P)
Varianta 11.2.2:
Lucrările se pot efectua
cu utilaje mecanizate de
mică capacitate (cosit cu
utilaje cu lama scurtă și
viteză mică de deplasare)
fiind interzisă folosirea
utilajelor grele.(P)
Varianta 11.2.3
Lucrările se pot efectua
cu utilaje mecanizate
convenționale / grele,
dar cositul se face
folosindu-se un
dispozitiv pentru
protecția păsărilor
cuibăritoare la sol.(P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
15% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest pachet
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 15% și cel mult
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest pachet
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 30% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
7
Pășunatul se va efectua
cu maxim 1 UVM/ha și
numai începând cu 1 iunie
Nerespectarea cerinței
2
Repetiție
3
Intenție
6
Va fi lăsată până la data
de 1 septembrie o zonă
necosită, de minim 10% și
maxim 15% din suprafața
fiecărei parcele.(P)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest pachet
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște aflată sub
angajament prin acest pachet
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
aflată sub angajament prin
acest pachet.
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Se interzice desfășurarea
oricăror lucrări agricole
pe timp de noapte
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
5
Cerințe specifice comune
pachetului 11
Masa vegetală cosită
trebuie adunată de pe
suprafața pajiștilor
angajate, nu mai târziu
de două săptămâni de la
efectuarea cositului
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
5
Pajiștile inundate nu vor
fi pășunate și nu sunt
permise lucrări cu
utilaje grele pe
pajiștile inundate mai
devreme de două săptămâni
de la retragerea apelor
Nerespectarea cerinței
1
Repetiție
2
Intenție
6
Sunt interzise aerisirea,
irigarea și accelerarea
drenajului natural al
pajiștilor angajate
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
50% din suprafața totală
aflată sub angajament prin
acest pachet.
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 50% din
suprafața totală aflată sub
angajament prin acest pachet
3
Repetiție
3/4
Intenție
6
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
(altele decât cele aflate
sub angajament) existente
în cadrul fermelor care
au angajamente în
derulare(6)
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mică sau egală cu
30% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei
2
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este între 30% și cel mult
60% din suprafața totală de
pajiște din cadrul fermei
3
Nerespectarea cerinței pe
parcele a căror suprafață
este mai mare de 60% din
suprafața totală de pajiște
din cadrul fermei
4
Repetiție
3/4/5
Intenție
6
Este interzis aratul sau
discuitul pajiștilor
(aflate sub angajament)
existente în cadrul
fermelor care au
angajamente în derulare.
(6)
Nerespectarea cerinței pe
parcele angajate
Parcelele care nu respectă această
condiție în campania în curs sunt excluse
de la plată. Fermierul returnează plățile
primite anterior pentru aceste parcele, cu
aplicarea sancțiunilor de supradeclarare
în campania de recuperare.
Cerințe specifice comune pentru pachetele 1-7, 9-11
Ținerea evidenței
activităților agricole
corelate cu implementarea
angajamentelor
Nerespectarea cerinței prin
lipsa caietului de
agro-mediu pentru anii
precedenți, în cazul în care
a fost controlat și a avut
caietul de agro-mediu în
anii precedenți
1
Nerespectarea cerinței prin
lipsa/necompletarea/
prezentarea incompletă a
caietului de agro-mediu
pentru anii precedenți, în
cazul în care nu a fost
controlat în anii precedenți
și nu prezintă caietul de
agro-mediu pentru anii
precedenți
2
Nerespectarea cerinței prin
lipsa/necompletarea/
prezentarea incompletă a
caietului de agro-mediu
pentru anul în curs, în
cazul în care există caietul
de agro-mediu în anii
precedenți
3
Nerespectarea cerinței prin
lipsa/necompletarea/
prezentarea incompletă a
caietului de agro-mediu
pentru anul în curs și anii
precedenți
4
A 2-a repetiție/intenție
6
Beneficiarii măsurii vor
trebui să facă dovada
deținerii competențelor
necesare implementării
angajamentelor sau să
asigure expertiza
necesară în domeniul
implementării
angajamentelor de
agro-mediu și climă prin
servicii de consiliere
sau consultanță, care să
vizeze cel puțin
aspectele legate de
identificarea parcelelor
agricole, completarea și
depunerea angajamentelor
și cererilor de plată,
măsurile de management
aplicabile la nivelul
fermei necesare pentru
conformarea la cerințele
de bază și la cerințele
specifice ale
angajamentelor(7)
Nerespectarea cerinței - nu
a făcut dovada deținerii
competențelor înainte de
efectuarea celei de-a II-a
plăți - pentru fermierii
care aplică pentru suprafețe
ale pachetului > 300 ha sau
înainte de efectuarea celei
de-a III-a plăți - pentru
fermierii care aplică pentru
suprafețe ale pachetului
≤ 300 ha.
1
Repetiție - nu a făcut
dovada deținerii
competențelor înainte de
efectuarea celei de-a III-a
plăți pentru fermierii care
aplică pentru suprafețe ale
pachetului > 300 ha sau
înainte de efectuarea celei
de-a IV-a plăți pentru
fermierii care aplică pentru
suprafețe ale pachetului
≤ 300 ha
3
Intenție - nu a făcut dovada
deținerii competențelor
înainte de efectuarea celei
de-a IV-a plăți pentru
fermierii care aplică pentru
suprafețe ale pachetului
> 300 ha sau înainte de
efectuarea celei de-a V-a
plăți pentru fermierii care
aplică pentru suprafețe ale
pachetului ≤ 300 ha.
Se exclude de la plată, se închide
angajamentul și se recuperează sumele
plătite până în acel moment, fără
aplicarea de sancțiuni de supradeclarare.
(1) Modalitățile de control sunt detaliate în procedurile de lucru ale APIA.
(2) În cazul în care întregul teren care face obiectul angajamentului sau o parte a acestuia sau întreaga exploatație este transferat(ă) altei persoane în cursul perioadei angajamentului respectiv, fermierul nu returnează plățile primite până la acea dată pentru respectiva suprafață, în situația în care noul utilizator al suprafeței în cauză nu acceptă preluarea angajamentului existent.
În cazul în care o suprafață aflată sub angajament este transferată unui alt fermier, noul utilizator al suprafeței în cauză care a preluat angajamentul existent este responsabil pentru eventualele neconformități depistate ulterior transferului și ca urmare acestuia i se vor reține sumele acordate neavenit în campaniile anterioare transferului pentru suprafața respectivă.
(3) În cazul pachetelor 4 - Culturi verzi și 7 - Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâscă cu gât roșu, fermierului i se va acorda plată pentru maximum 80% din suprafața de teren arabil aparținând unei ferme, conform prevederilor Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și formularului de cerere de plată, fără a fi sancționat dacă suprafața solicitată este mai mare de 80%. Suprafața care face obiectul pachetelor 4 și 7 trebuie să fie diferită de cea pentru care este obligatorie respectarea GAEC 4 referitor la protecția solului.
(4) În cazul pachetelor 4 - Culturi verzi și 5 - Adaptarea la efectele schimbărilor climatice, se acceptă doar transferul total al angajamentului aferent suprafeței care face obiectul acestui pachet. Plățile acordate în cadrul pachetului 5 pot fi cumulate cu plățile acordate în cadrul pachetului 4, neexistând cerințe similare care să conducă la dubla finanțare a unor acțiuni.
(5) Pachetul 4 nu poate fi aplicat pe aceleași parcele agricole cu pachetele 7, 9.1, 10 și 11.1.
(6) Sancțiunile pentru nerespectarea cerinței specifice referitoare la aratul și discuitul pajiștilor se aplică distinct pentru alte parcele decât cele aflate sub angajament față de cele aplicabile pentru nerespectarea cerinței specifice pe parcelele aflate sub angajament. Pentru parcelele aflate sub angajament (Pachetele 1, 2, 3, 6, 9.2 și 11.2), prin aratul sau discuitul pajiștilor permanente se schimbă categoria de utilizare a terenului, nerespectându-se astfel condiția de eligibilitate a terenului. Suprafața neconformă pentru care se aplică sancțiunea pentru nerespectarea cerinței specifice se raportează la suprafața totală de pajiște permanentă pe care ar fi trebuit să o dețină fermierul în campania în curs. Suprafața neconformă în cadrul Pachetelor 4, 5, 7, 9.1, 10 și 11.1 pentru care se aplică sancțiunea pentru nerespectarea cerinței specifice se raportează la suprafața totală de pajiște permanentă pe care ar fi trebuit să o dețină fermierul în campania în curs.
(7) Beneficiarii care au avut anterior angajamentului curent un angajament pentru același pachet și care au demonstrat anterior conformarea la aceste cerințe, iar pe perioada de implementare a vechiului angajament nu au avut aplicate sancțiuni pentru cerințele specifice și pentru cerințele de bază (verificările se efectuează cu maximum 5 ani în urmă), nu trebuie să demonstreze deținerea de cunoștințe necesare și informații relevante sau asigurarea expertizei necesare pentru noul angajament.
(8) Angajamentele aflate în derulare în cadrul pachetelor aplicabile pe pajiști permanente se pot adapta într-un alt angajament care să țină seama de îndeplinirea obiectivelor angajamentului inițial (ex: P2 - varianta 2.2 în varianta 2.1; sP3.2 - varianta 3.2.2 în varianta 3.2.1; P6 - varianta 6.2 în varianta 6.1: sP9.2 - varianta 9.2.2 în varianta 9.2.1: sP11.2 - varianta 11.2.3/11.2.2 în varianta 11.2.2/11.2.1. În acest caz, angajamentul inițial rămâne în desfășurare, iar beneficiarul trebuie să îndeplinească angajamentul adaptat pentru restul duratei angajamentul inițial.
(9) În conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 619/2015, cu modificările și completările ulterioare nu se recuperează plățile necuvenite acordate în anii anteriori de angajament pentru micșorarea suprafeței parcelelor agricole, urmare a înregistrării sistematice a imobilelor din UAT prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară instituit potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (23) din legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Se disting următoarele situații:
– Pentru pachetele 1, 2, 3, 6, 7, 9, 10 și 11.2, suprafața parcelei aflată sub angajament se micșorează - în campania curentă nu se aplică sancțiuni de supradeclarare, nu se recuperează sumele acordate în campaniile anterioare, angajamentul rămâne în desfășurare pentru suprafața rezultată până la finalizarea angajamentului inițial;
– Pentru pachetele 4, 5 și 11.1, suprafața totală aflată sub angajament se diminuează, angajamentul rămâne în derulare pentru suprafața rezultată, până la finalizarea angajamentului inițial cu condiția respectării criteriilor de eligibilitate prevăzute în fișa măsurii din PNDR 2014-2020.
– Suprafața parcelei aflată sub angajament devine neeligibilă (suprafața parcelei scade sub dimensiunea minimă eligibilă de 0,3 ha) sau, ca urmare a diminuării suprafeței parcelelor, suprafața totală a fermei scade sub 1 ha - în campania curentă nu se aplică sancțiuni de supradeclarare, angajamentul se închide fără recuperarea sumelor acordate în campaniile anterioare;
(10) În conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 619/2015, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică sancțiuni administrative în cazul în care fermierul demonstrează, în sensul art. 77 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, că nu este răspunzător pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate, a angajamentelor sau a altor obligații care rezultă din aplicarea normelor privind măsurile de dezvoltare rurală, în cazul în care suprafețele sunt incluse, pe perioada de derulare a angajamentelor, în zonele cu protecție strictă din parcurile naționale și naturale, stabilite în baza prevederilor art. 22 alin (2) din OUG nr. 57/2007, cu modificările și completările ulterioare. Angajamentele se închid fără recuperarea sumelor acordate pentru anii de cerere anteriori.
Sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de eligibilitate, inclusiv a cerințelor specifice și a cerințelor de bază relevante angajamentelor pentru pachetul 8:
Condiții de eligibilitate generale, definite conform fișei măsurii în PNDR 2014-2020
Condiții de eligibilitate (1)
Condiția de aplicare a
sancțiunii
Sancțiune
Condiții de eligibilitate
generale pentru pachetul 8
Beneficiarul deține femele de reproducție
de rasă pură locală în pericol de abandon
din speciile prevăzute în program,
înscrise în registrul genealogic al rasei
- secțiunea principală.
Nu se permite deschiderea angajamentului
pentru animalele care nu îndeplinesc acest
criteriu. Dacă pe parcursul perioadei de
derulare a angajamentului se constată că
această condiție nu mai este îndeplinită,
se va închide angajamentul pe pachetul 8
pentru rasa respectivă și se vor recupera
toți banii primiți pentru angajamentul
încheiat pentru rasa respectivă în cadrul
pachetului.
Conform prevederilor Programului,
animalele din specia ecvidee nu sunt
eligibile pentru plăți în cadrul acestui
pachet dacă sunt utilizate preponderent în
scopuri sportive sau recreative.
Dacă pe parcursul perioadei de derulare a
angajamentului se constată că această
condiție nu mai este îndeplinită, se va
închide angajamentul pentru rasa din
specia ecvidee pentru care nu s-a
respectat condiția și se vor recupera toți
banii primiți pentru animalele respective
cu aplicarea sancțiunilor administrative
în ceea ce privește animalele declarate.
- Beneficiarul se angajează să mențină
angajamentul de agro-mediu pentru o
perioadă de minimum 5 ani de la data
semnării acestuia(2);
- Beneficiarul se angajează să respecte
cerințele de bază relevante și cerințele
specifice pachetului 8;
- Beneficiarul se angajează să țină o
evidență a activităților agricole
corelate cu implementarea angajamentelor
de agro-mediu (de bază și specifice la
nivelul efectivelor aflate sub
angajament).
Nu se permite deschiderea angajamentului
dacă nu au fost semnate angajamentele de
respectare a condițiilor de eligibilitate.
Cerințe de bază definite conform fișei măsurii în PNDR 2014-2020
Standarde obligatorii relevante (GAEC și/sau SMR) - aplicabile pachetului 8 - Cerințele obligatorii pentru fermieri sunt descrise în
Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui ANSVSA
nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiționalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în
România, cu modificările ulterioare)
SMR 6 - PORCINE
SMR 7 - BOVINE
SMR 8 - OVINE ȘI CAPRINE
SMR 12 - PORCINE
SMR 13 - BOVINE, OVINE, CAPRINE, ECVIDEE ȘI PORCINE
Activități minime
- Mulgerea, reproducerea animalelor și deținerea acestora în scopuri agricole.
Alte cerințe de bază naționale/regionale relevante
- Obligația ca animalele să fie din rasă pură înscrise în registrul genealogic al rasei respective - secțiunea principală: BOVINE: art. 1
lit. a) și b) din Norma cu privire la animalele de reproducție din specia bovine, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii,
pădurilor și dezvoltării rurale, nr. 765/2009, cu modificările ulterioare: OVINE și CAPRINE: art. 2 lit. a) și b) din Norma cu privire la
animalele de reproducție de rasă pură din speciile ovine și caprine, aprobată prin Ordinul MADR nr. 20/2006, cu modificările ulterioare;
ECVIDEE: art. 6 lit. a) din Legea calului nr. 389/2005, cu modificările și completările ulterioare; PORCINE: art. 1 lit. a) și c) din
Norma privind animalele de reproducție din specia porcine, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării
rurale nr. 13/2006, cu modificările și completările ulterioare;
- Obligația identificării animalelor: BOVINE: art. 1 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2002 privind identificarea și
înregistrarea bovinelor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2003, cu modificările și completările ulterioare; OVINE și
CAPRINE: art. 1 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2010 privind identificarea și înregistrarea suinelor, ovinelor,
caprinelor și ecvideelor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 191/2012; ECVIDEE: art. 19 alin. (1) din Legea zootehniei nr. 72/2002, republicată; PORCINE: art. 1 lit. a) din Ordonanța de
urgentă a Guvernului nr. 23/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 191/2012;
- Obligația ca animalele să fie cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale,
a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor,
suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013.
Cerințe de bază (1)
Condiția de aplicare a
sancțiunii
Sancțiune
Respectarea standardelor obligatorii relevante (SMR 6, 7, 8, 12, 13
- în funcție de specie)
Nerespectarea
standardelor obligatorii
relevante pentru
animalele aflate sub
angajament
Animalele pentru care nu se respectă SMR
obligatorii se resping la plată,
angajamentul rămâne în vigoare,
fermierului i se aplică sancțiuni
administrative în ceea ce privește
animalele declarate și sancțiuni pentru
nerespectarea standardelor relevante
(SMR) specifice fiecărui pachet. Sumele
acordate în anii precedenți nu se
recuperează.
Respectarea standardelor obligatorii relevante privind activitatea
minimă
Nerespectarea criteriilor
relevante și a
activităților minime
stabilite
Animalele pentru care nu se respectă
activitatea minimă se resping la plată,
angajamentul rămâne în vigoare,
fermierului i se aplică sancțiuni
administrative în ceea ce privește
animalele declarate. Sumele acordate în
anii precedenți nu se recuperează.
Alte cerințe de bază
naționale/regionale
relevante
Obligația ca animalele să fie din rasă
pură înscrise în registrul genealogic al
rasei respective - secțiunea principală
Nerespectarea cerinței de
bază naționale/regionale
relevante pentru
animalele aflate sub
angajament
Animalele pentru care nu se respectă
cerințele obligatorii se resping la plată,
angajamentul rămâne în vigoare,
fermierului i se aplică sancțiuni
administrative în ceea ce privește
animalele declarate. Sumele acordate în
anii precedenți nu se recuperează.
Obligația identificării animalelor.
Nerespectarea cerinței de
bază naționale/regionale
relevante pentru
animalele aflate sub
angajament
Animalele pentru care nu se respectă
cerințele obligatorii se resping la plată,
angajamentul rămâne în vigoare,
fermierului i se aplică sancțiuni
administrative în ceea ce privește
animalele declarate. Sumele acordate în
anii precedenți nu se recuperează.
Obligația ca animalele să fie cuprinse în
Programul acțiunilor de supraveghere,
prevenire, control și eradicare a bolilor
la animale, a celor transmisibile de la
animale la om, protecția animalelor și
protecția mediului, de identificare și
înregistrare a bovinelor, suinelor,
ovinelor, caprinelor și ecvideelor,
aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr. 1.156/2013
Nerespectarea cerinței de
bază naționale/regionale
relevante pentru
animalele aflate sub
angajament.
Animalele pentru care nu se respectă
cerințele obligatorii se resping la plată,
angajamentul rămâne în vigoare,
fermierului i se aplică sancțiuni
administrative în ceea ce privește
animalele declarate. Sumele acordate în
anii precedenți nu se recuperează.
Cerințe specifice angajamentului M10-P8, definite conform fișei măsurii în PNDR 2014-2020
Cerințe specifice angajament-ului M10-P8 (1)
Condiția de aplicare a
sancțiunii
Sancțiune
Cerințe specifice
angajamentelor
Beneficiarul respectă Regulamentul de
organizare și funcționare (ROF) a
Registrului genealogic al rasei, condus
de asociații acreditate de Agenția
Națională pentru Zootehnie - ANZ în baza
art. 5 lit. a) din Hotărârea Guvernului
nr. 1.188/2014 privind organizarea și
funcționarea Agenției Naționale pentru
Zootehnie "Prof. dr. G.K. Constantinescu"
cu modificările și completările
ulterioare
Nerespectarea cerinței în
cazul unui procent de
animale mai mic sau egal
cu 5% din numărul total
de animale înscris în
Registrul genealogic al
rasei și solicitat în
cadrul angajamentului
1 Animalele pentru care nu a fost
respectat ROF-ul registrului genealogic
sunt excluse de la plată. În plus,
animalele pentru care nu s-a respectat
cerința nu pot fi folosite la înlocuire.
Nerespectarea cerinței în
cazul unui procent
cuprins între 5% și cel
mult 20% din numărul
total de animale înscris
în Registrul genealogic
al rasei și solicitat în
cadrul angajamentului
2 Animalele pentru care nu a fost
respectat ROF-ul registrului genealogic
sunt excluse de la plată în plus,
animalele pentru care nu s-a respectat
cerința nu pot fi folosite la înlocuire
Nerespectarea cerinței în
cazul unui procent
cuprins între 20% și cel
mult 50% din numărul
total de animale înscris
în Registrul genealogic
al rasei și solicitat în
cadrul angajamentului
3 Animalele pentru care nu a fost
respectat ROF-ul registrului genealogic
sunt excluse de la plată în plus,
animalele pentru care nu s-a respectat
cerința nu pot fi folosite la înlocuire
Nerespectarea cerinței în
cazul unui procent mai
mare sau egal cu 50% din
numărul total de animale
înscris în Registrul
genealogic al rasei și
solicitat în cadrul
angajamentului
5 În plus, animalele pentru care nu s-a
respectat cerința nu pot fi folosite la
înlocuire
Repetiție
2/3/4/6
În plus, animalele pentru care nu s-au
respectat cerințele nu pot fi folosite la
înlocuire.
Intenție
7
În plus, animalele pentru care nu s-au
respectat cerințele nu pot fi folosite la
înlocuire.
Beneficiarul menține pe o perioadă de 5
ani: numărul de animale femele adulte de
reproducție prevăzut la încheierea
angajamentului, precum și descendenții
femele, necesari pentru înlocuirea
acestor animale până la sfârșitul
programului.
Nerespectarea cerinței
4
Repetiție
5
Intenție
7
Beneficiarii țin o evidență a
activităților agricole corelate cu
implementarea cerințelor de agro-mediu.
Nerespectarea cerinței
prin lipsa/necompletarea/
prezentarea incompletă a
caietului de agromediu
pentru anii precedenți,
în cazul în care a fost
controlat și a avut
caietul de agro-mediu în
anii precedenți
1
Nerespectarea cerinței
prin lipsa/necompletarea/
prezentarea incompletă a
caietului de agromediu
pentru anii precedenți,
în cazul în care nu a
fost controlat în anii
precedenți și nu prezintă
caietul de agro-mediu
pentru anii precedenți
2
Nerespectarea cerinței
prin lipsa/necompletarea/
prezentarea incompletă a
caietului de agro-mediu
pentru anul în curs, în
cazul în care exista
caietul de agro-mediu în
anii precedenți
3
Nerespectarea cerinței
prin lipsa/necompletarea/
prezentarea incompletă a
caietului de agro-mediu
pentru anul în curs și
anii precedenți
4
A-2-a repetiție/intenție
6
Beneficiarii măsurii vor trebui să facă
dovada deținerii competențelor necesare
implementării angajamentelor sau să
asigure expertiza necesară în domeniul
implementării angajamentelor de
agro-mediu și climă prin servicii de
consiliere sau consultanță, care să
vizeze cel puțin aspectele legate de
identificarea parcelelor agricole,
completarea și depunerea angajamentelor
și cererilor de plată, măsurile de
management aplicabile la nivelul fermei
necesare pentru conformarea la cerințele
de bază și la cerințele specifice ale
angajamentelor.
Nerespectarea cerinței -
nu a făcut dovada
deținerii competențelor
înainte de efectuarea
celei de-a II-a plăți -
pentru fermierii care
aplică pentru un număr de
animale mai mare decât
echivalentul a 100 UVM -
similar cu angajamente
încheiate pentru
suprafețe > 300 ha sau
înainte de efectuarea
celei de-a III-a plăți -
pentru fermierii care
aplică pentru un număr de
animale de cel mult
echivalentul a 100 UVM -
similar cu angajamente
încheiate pentru
suprafețe ≤ 300 ha.
1
Repetiție - nu a făcut
dovada deținerii
competențelor înainte de
efectuarea celei de-a
III-a plăți - pentru
fermierii care aplică
pentru un număr de
animale mai mare decât
echivalentul a 100 UVM -
similar cu angajamente
încheiate pentru
suprafețe > 300 ha sau
înainte de efectuarea
celei de-a IV-a plăți -
pentru fermierii care
aplică pentru un număr de
animale de cel mult
echivalentul a 100 UVM -
similar cu angajamente
încheiate pentru
suprafețe ≤ 300 ha.
3
Intenție - nu a făcut
dovada deținerii
competențelor înainte de
efectuarea celei de-a
IV-a plăți - pentru
fermieri care aplică
pentru un număr de
animale mai mare decât
echivalentul a 100 UVM -
similar cu angajamente
încheiate pentru
suprafețe >300 ha sau
înainte efectuarea celei
de-a V-a plăți - pentru
fermierii care aplică
pentru un număr de
animale de cel mult
echivalentul a 100 UVM -
similar cu angajamente
încheiate pentru
suprafețe ≤ 300 ha.
Se exclude de la plată, se închide
angajamentul și se recuperează sumele
plătite până în acel moment, fără
aplicarea de sancțiuni de supradeclarare.
(1) Modalitățile de control sunt detaliate în procedurile de lucru ale APIA și ANZ.
(2) În cazul acestui pachet se permite transferul total de exploatație sau transferul de angajament la nivel de rasă, specie sau pachet. Dacă beneficiarul a notificat APIA cu privire la reducerea efectivului angajat ca urmare a unor cauze cum ar fi îmbolnăvirea, sacrificarea, moartea sau vânzarea animalelor aflate sub angajament și a depus la APIA documentul de înlocuire, transferul nu se poate efectua.
C. Sancțiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată
Anual, data-limită de depunere a cererii de plată fără penalizări este 15 mai a fiecărui an calendaristic potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014.
Beneficiarul nu va fi sancționat pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată în cazurile de forță majoră și în circumstanțe excepționale.
Cu excepția cazurilor de forță majoră sau a circumstanțelor excepționale, pentru depunerea unei cereri de plată după data-limită stabilită se aplică în anul respectiv o reducere de 1% pe zi lucrătoare la sumele la care ar fi avut dreptul beneficiarul dacă cererea ar fi fost depusă în termenul stabilit. Dacă perioada de întârziere depășește 25 de zile calendaristice, cererea de plată este respinsă de la plată.
Modificările la o cerere de plată pot fi acceptate fără aplicarea unei sancțiuni doar până la data de 31 mai. Introducerea unei modificări pentru cerere după această dată-limită presupune aplicarea unei sancțiuni de 1% pe zi lucrătoare la sumele cuvenite. Modificările privind cererea de plată pot fi admise până la ultima dată de depunere cu întârziere a cererilor unice. Modificările referitoare la o cerere de plată nu sunt admise după data menționată.
O cerere poate fi retrasă total sau parțial în orice moment, în urma unei solicitări scrise, cu excepția cazului în care beneficiarul a fost înștiințat cu privire la neconformitățile pe care le conține cererea de plată (inclusiv notificarea fermierului pentru supradeclarare) sau a fost înștiințat cu privire la intenția agenției de a întreprinde un control la fața locului. Dacă în urma acestui control au fost constatate neconformități, beneficiarul nu mai poate retrage părțile din cererea de plată la care se referă aceste neconformități. Dacă în urma controlului realizat nu se identifică neconformități, beneficiarul poate retrage cererea de plată. În perioada dintre înștiințarea beneficiarului cu privire la efectuarea controlului pe teren și stabilirea concluziei finale ca urmare a controlului pe teren, acesta nu își poate retrage cererea de plată. În urma retragerilor efectuate, beneficiarul revine la situația în care se afla înainte de a depune cererea de plată sau partea respectivă din cererea de plată.
D. Sancțiuni pentru nedeclararea tuturor suprafețelor (pachetele 1-7)
În cazul în care, pentru un anumit an, un beneficiar nu declară toate suprafețele, iar diferența dintre suprafața totală declarată în cererea de plată, pe de o parte, și suma dintre suprafața declarată și suprafața totală a parcelelor nedeclarate, pe de altă parte, este mai mare de 3% din suprafața totală declarată, valoarea totală a plăților directe pe suprafață și/sau a sprijinului în cadrul măsurilor de sprijin pe suprafață cuvenite beneficiarului pentru anul în care s-a constatat nedeclararea se reduce cu până la 3% în funcție de gravitatea omisiunii, astfel:
– dacă suma suprafețelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 3%, dar mai mic sau egal cu 30% din suprafața totală declarată, beneficiarul va fi sancționat cu un procent de 1%;
– dacă suma suprafețelor parcelele nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 30%, dar mai mic sau egal cu 50% din suprafața totală declarată, beneficiarul va fi sancționat cu un procent de 2%;
– dacă suma suprafețelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 50% din suprafața totală declarată, beneficiarul va fi sancționat cu un procent de 3%.
În cazul în care diferența dintre suprafața totală declarată în cererea de plată, pe de o parte, și suma dintre suprafața declarată și suprafața totală a parcelelor nedeclarate, pe de altă parte, este mai mică sau egală cu 3% din suprafața totală declarată, beneficiarul nu va fi sancționat.
E. Sancțiuni pentru nerespectarea ecocondiționalității
Fermierii ce solicită plăți pentru angajamente privind agro-mediu și clima au obligația de a respecta pe suprafața întregii ferme normele de ecocondiționalitate aprobate prin Ordinul MADR/MMAP/ANSVSA nr. 352/636/54/2015 cu modificările ulterioare.
În cazul în care se constată nerespectarea de către fermieri a cerințelor obligatorii, se vor aplica sancțiuni administrative în conformitate cu Sistemul de sancțiuni pentru nerespectarea normelor de ecocondiționalitate aprobat prin Ordinul MADR nr. 999/2016 privind aprobarea sistemului de sancțiuni administrative pentru ecocondiționalitate aplicabil schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri începând cu anul 2016.
F. Sancțiuni suplimentare
Sumele rezultate din sancțiunile prevăzute la pct. A - Sancțiuni pentru supradeclararea suprafețelor - lit. d) și punctul (2) Sancțiuni administrative în ceea ce privește animalele declarate - pentru pachetul 8 lit. e) se recuperează în conformitate cu prevederile art. 28 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 908/2014 al Comisiei din 6 august 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea conturilor, normele referitoare la controale, valorile mobiliare și transparența, respectiv statele membre compensează orice creanță restantă a unui beneficiar stabilită în conformitate cu dreptul național, din orice plăți viitoare care urmează a fi efectuate de agenția de plăți responsabilă cu recuperarea creanței de la respectivul beneficiar.
Dacă suma rezultată din sancțiunile prevăzute la pct. A - Sancțiuni pentru supradeclararea suprafețelor pentru pachetele 1-7 lit. d) și punctul (2) Sancțiuni administrative în ceea ce privește animalele declarate - pentru pachetul 8 lit. e) nu poate fi reținută în totalitate în cei trei ani calendaristici care urmează anului calendaristic al constatării, soldul se anulează.
(la 05-04-2018, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 540 din 23 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 05 aprilie 2018 )
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.