Sistemul de sancțiuni pentru măsura 13 "Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice"
Calculul sumei de plată și al sancțiunilor de reducere și excludere se efectuează ținând cont de degresivitatea sprijinului financiar la nivel de măsură și categorie de zonă defavorizată, prin utilizarea cuantumului mediu la hectar, conform filelor tehnice ale măsurii 13 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Există 6 categorii de sancțiuni, care se aplică în următoarea ordine la suma de plată rămasă după etapa anterioară de sancționare:
A. sancțiuni pentru supradeclararea suprafețelor;
B. sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de eligibilitate;
C. sancțiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată;
D. sancțiuni pentru nedeclararea tuturor suprafețelor;
E. sancțiuni pentru nerespectarea ecocondiționalității;
F. sancțiuni suplimentare.
Fermierul nu va fi respins de la plata și nici nu va fi sancționat în cazurile de forță majoră și circumstanțe excepționale dacă a prezentat documente justificative în acest sens, conform legislației în vigoare.
Sunt recunoscute, în special, următoarele cazuri de forță majoră și circumstanțe excepționale:
– decesul beneficiarului;
– incapacitatea profesională pe termen lung a beneficiarului;
– o catastrofă naturală gravă care afectează puternic exploatația agricolă;
– distrugerea accidentală a clădirilor destinate creșterii animalelor, aflate pe exploatația agricolă;
– o epizootie sau o boală a plantelor care afectează parțial sau integral șeptelul sau, respectiv, culturile beneficiarului;
– exproprierea întregii exploatații agricole sau a unei mari părți a acesteia, dacă exproprierea respectivă nu ar fi putut fi anticipată la data depunerii cererii.
În cazul în care beneficiarul care a depus cererea de plată și a fost selectat pentru controlul pe teren nu permite inspectarea fermei de către reprezentanții organismelor abilitate, se consideră că acesta nu a respectat angajamentul. În acest caz beneficiarului nu i se va acorda nicio plată pentru măsura respectivă pentru anul în curs.
A. Sancțiuni pentru supradeclararea suprafețelor
a) Dacă diferența dintre suprafața declarată pentru plată și suprafața determinată la nivelul unei grupe de culturi (grupa de plată) este mai mică sau egală cu 0,1 ha, suprafața determinată va fi considerată egală cu suprafața declarată. Acest paragraf nu se aplică în cazul în care diferența reprezintă mai mult de 20% din suprafața totală declarată pentru plată.
b) Dacă în ceea ce privește o grupă de culturi (grupă de plată), suprafața declarată pentru plată depășește suprafața determinată cu un procent mai mare de 3% din suprafața determinată sau 2 ha, plata se calculează pe baza suprafeței determinate, din care se scade de 1,5 ori diferența constatată. Sancțiunea administrativă nu poate depăși 100% din cuantumurile bazate pe suprafața declarată.
c) În cazul în care beneficiarului nu i-a fost impusă nicio sancțiune pentru supradeclarare în anul de cerere anterior pentru măsura 13, dacă suprafața declarată depășește suprafața determinată cu un procent mai mare de 3% dar mai mic de 10% din suprafața determinată, sancțiunea administrativă menționată la litera b), se reduce cu 50%.
d) Dacă unui beneficiar i se reduce sancțiunea administrativă conform litera c), iar o altă sancțiune administrativă pentru supradeclarare va fi aplicată pentru măsura 13 în anul de cerere următor, beneficiarul va plăti întreaga sancțiune administrativă pentru respectivul an de cerere următor, precum și cuantumul cu care a fost redusă, în conformitate cu litera c), sancțiunea administrativă calculată în conformitate cu litera b) în anul precedent.
B. Sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de eligibilitate și a altor condiții în cadrul angajamentelor
Condiții de eligibilitate*)
Sancțiune
Beneficiarul sprijinului se încadrează în categoria fermier
activ, definită conform art. 9 din Regulamentul (UE)
nr. 1.307/2013 și cu respectarea prevederilor legislației
naționale în vigoare
Nu se permite deschiderea angajamentului. Este exclus
de la plată aplicantul care nu îndeplinește această
condiție.
Beneficiarul este utilizatorul unei suprafețe agricole
identificabilă în Sistemul Integrat de Administrare și
Control (IACS) și situată în zonele eligibile desemnate în
PNDR
Nu se permite deschiderea angajamentului. Este exclus
de la plată aplicantul care nu îndeplinește această
condiție.
Suprafața minimă a fermei este de 1 ha, iar parcelele
eligibile au dimensiunea minimă de 0,3 ha (în cazurile
prevăzute de condițiile specifice schemei unice de plată pe
suprafață, în cazul anumitor tipuri de culturi, suprafața
minimă a parcelei poate să fie de cel puțin 0,1 ha).
Nu se permite deschiderea angajamentului. Este exclusă
de la plată parcela care nu îndeplinește această
condiție.
Beneficiarul se angajează, pe baze anuale, să își continue
activitatea agricolă pe terenurile agricole situate în
zonele eligibile
Nu se permite acordarea sprijinului dacă nu a fost
semnat angajamentul anual. Se exclude de la plată
fermierul care nu desfășoară activitate agricolă pe
terenurile agricole angajate situate în zonele
eligibile desemnate în PNDR.
*) Modalitatea de control este detaliată în procedurile de lucru ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
C. Sancțiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată
Anual, data-limită de depunere a cererii de plată fără penalizări este 15 mai a fiecărui an calendaristic potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014.
Beneficiarul nu va fi sancționat pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată în cazurile de forță majoră și în circumstanțe excepționale.
Cu excepția cazurilor de forță majoră sau a circumstanțelor excepționale, pentru depunerea unei cereri de plată după data-limită stabilită se aplică în anul respectiv o reducere de 1% pe zi lucrătoare la sumele la care ar fi avut dreptul beneficiarul dacă cererea ar fi fost depusă în termenul stabilit. Dacă perioada de întârziere depășește 25 de zile calendaristice, cererea de plată este respinsă de la plată.
Modificările la o cerere de plată pot fi acceptate fără aplicarea unei sancțiuni doar până la data de 31 mai. Introducerea unei modificări pentru cerere după această dată-limită presupune aplicarea unei sancțiuni de 1% pe zi lucrătoare la sumele cuvenite.
Modificările privind cererea de plată pot fi admise până la ultima dată de depunere cu întârziere a cererilor unice. Modificările referitoare la o cerere de plată nu sunt admise după data menționată.
O cerere poate fi retrasă total sau parțial în orice moment, în scris, cu excepția cazului în care beneficiarul a fost înștiințat cu privire la neconformitățile pe care le conține cererea de plată (inclusiv notificarea fermierului pentru supradeclarare) sau a fost înștiințat cu privire la intenția Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) de a întreprinde un control la fața locului. Dacă în urma acestui control au fost constatate neconformități, beneficiarul nu mai poate retrage părțile din cererea de plată la care se referă aceste neconformități. Dacă în urma controlului realizat nu se identifică neconformități, beneficiarul poate retrage cererea de plată. În perioada dintre înștiințarea beneficiarului cu privire la efectuarea controlului pe teren și stabilirea concluziei finale ca urmare a controlului pe teren, acesta nu își poate retrage cererea de plată. În urma retragerilor efectuate, beneficiarul revine la situația în care se afla înainte de a depune cererea de plată sau partea respectivă din cererea de plată.
D. Sancțiuni pentru nedeclararea tuturor suprafețelor
În cazul în care, pentru un anumit an, un beneficiar nu declară toate suprafețele, iar diferența dintre suprafața totală declarată în cererea de plată, pe de o parte, și suma dintre suprafața declarată și suprafața totală a parcelelor nedeclarate, pe de altă parte, este mai mare de 3% din suprafața totală declarată, valoarea totală a plăților directe pe suprafață și/sau a sprijinului în cadrul măsurilor de sprijin pe suprafață cuvenite beneficiarului pentru anul în care s-a constatat nedeclararea, se reduce cu până la 3% în funcție de gravitatea omisiunii, astfel:
– dacă suma suprafețelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 3%, dar mai mic sau egal cu 30% din suprafața totală declarată, beneficiarul va fi sancționat cu un procent de 1%;
– dacă suma suprafețelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 30%, dar mai mic sau egal cu 50% din suprafața totală declarată, beneficiarul va fi sancționat cu un procent de 2%;
– dacă suma suprafețelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 50% din suprafața totală declarată, beneficiarul va fi sancționat cu un procent de 3%.
În cazul în care diferența dintre suprafața totală declarată în cererea de plată, pe de o parte, și suma dintre suprafața declarată și suprafața totală a parcelelor nedeclarate, pe de altă parte, este mai mică sau egală cu 3% din suprafața totală declarată, beneficiarul nu va fi sancționat.
E. Sancțiuni pentru nerespectarea ecocondiționalității
Fermierii care solicită plăți pentru angajamente în cadrul Măsurii 13 au obligația de a respecta pe suprafața întregii ferme normele de ecocondiționalitate aprobate prin Ordinul MADR/MMAP/ANSVSA nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiționalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările ulterioare.
În cazul în care se constată nerespectarea de către fermieri a cerințelor obligatorii, se vor aplica sancțiuni administrative în conformitate cu Sistemul de sancțiuni pentru nerespectarea normelor de ecocondiționalitate aprobat prin Ordinul MADR nr. 999/2016 privind aprobarea sistemului de sancțiuni administrative pentru ecocondiționalitate aplicabil schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri începând cu anul 2016.
F. Sancțiuni suplimentare
Sumele rezultate din sancțiunile prevăzute la pct. A - Sancțiuni pentru supradeclararea suprafețelor lit. b) - d) se recuperează în conformitate cu prevederile art. 28 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei din 6 august 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea conturilor, normele referitoare la controale, valorile mobiliare și transparența, respectiv statele membre compensează orice creanță restantă a unui beneficiar stabilită în conformitate cu dreptul național, din orice plăți viitoare care urmează a fi efectuate de agenția de plăți responsabilă cu recuperarea creanței de la respectivul beneficiar.
Dacă suma rezultată din sancțiunile prevăzute la pct. A - Sancțiuni pentru supradeclararea suprafețelor lit. d) nu poate fi reținută în totalitate în cei trei ani calendaristici care urmează anului calendaristic al constatării, soldul se anulează.
(la 05-04-2018, Anexa nr. 3 a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 540 din 23 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 05 aprilie 2018 )
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.