Capitolul XVI — Exploatarea instalațiilor de utilizare a gazelor naturale

Pe această pagină

Articolul 335

Clienții finali de gaze naturale sunt obligați să asigure exploatarea și întreținerea instalațiilor de utilizare a gazelor naturale.

Articolul 336

Clienții finali, persoane juridice, sunt obligați să întocmească și să afișeze la locuri vizibile:

a) instrucțiuni specifice de utilizare și exploatare pentru fiecare aparat consumator de combustibili gazoși;

b) numerele de telefon ale echipelor de intervenție proprii și ale OSD.

Articolul 337

(1) Exploatarea aparatelor consumatoare de combustibili gazoși constă din efectuarea următoarelor operațiuni:

a) aprinderea și stingerea focului;

b) supravegherea arderii și respectarea parametrilor tehnologici pentru funcționare în condiții optime;

c) supravegherea aparatelor de măsură și control și a echipamentelor de siguranță;

d) supravegherea instalațiilor de automatizare.

(2) Verificarea și repararea aparatelor consumatoare de combustibili gazoși se fac la cererea clientului final, prin unități specializate, ori de câte ori este nevoie; acestea se efectuează de către operatori economici autorizați de organisme abilitate.

Articolul 338

(1) Întreținerea instalațiilor de utilizare a gazelor naturale constă din efectuarea următoarelor operațiuni:

a) controlul eventualelor scăpări de gaze naturale;

b) supravegherea, întreținerea curentă, vopsirea părților supraterane;

c) verificarea tehnică a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale la maximum 2 ani;

d) revizia tehnică a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale la maximum 10 ani.

(2) Clienții finali, persoane juridice, ce dețin instalații industriale de utilizare a gazelor naturale, efectuează controlul eventualelor scăpări de gaze naturale la intervale de cel mult 72 de ore, în funcție de:

a) complexitatea instalației;

b) procesul tehnologic;

c) posibilitatea scăpării și infiltrării gazelor.

Articolul 339

(1) Remedierile defecțiunilor constatate în instalațiile de utilizare a gazelor naturale și înlocuirea elementelor defecte sunt obligația clientului final și se realizează de către operatori economici autorizați ANRE pentru executarea instalațiilor de utilizare a gazelor naturale având regimul de medie, redusă și joasă presiune, pe cheltuiala clientului final.

(2) După remedierea/înlocuirea instalației de utilizare a gazelor naturale, aceasta se supune probelor de presiune, conform prevederilor art. 268 și ale art. 269.

(3) Probele de presiune se efectuează numai după dezinstalarea contoarelor, scoaterea din funcțiune a instalației de utilizare a gazelor naturale și blindarea acesteia.

(4) Sunt interzise soluțiile provizorii de remediere a defectelor.

(5) Rezultatul probelor de presiune se consemnează în Fișa de evidență a lucrărilor periodice de revizie tehnică a instalației de utilizare a gazelor naturale prevăzută în anexa nr. 5 la Procedură.

Articolul 340

(1) Pentru modificări ale instalației de utilizare a gazelor naturale, clientul final este obligat să realizeze documentațiile tehnice pentru executarea lucrărilor, prin intermediul operatorilor economici autorizați ANRE pentru proiectarea instalațiilor de utilizare a gazelor naturale având regimul de medie, redusă și joasă presiune, întocmite conform prevederilor art. 14.

(2) Înlocuirea instalației existente de utilizare a gazelor naturale, în cazul în care nu se aduc modificări de debit de gaze naturale instalat, presiune, măsurare a consumului de gaze naturale, traseu al instalației, loc de amplasare a aparatelor consumatoare de combustibili gazoși etc., se efectuează pe baza și cu respectarea documentației tehnice care a stat la baza executării instalației de utilizare avizată, existentă la OSD, proiectant, executant sau la clientul final.

Articolul 341

Repunerea în funcțiune a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale modificate/înlocuite conform prevederile art. 340 se face în aceleași condiții ca și pentru instalațiile de utilizare noi.

Articolul 342

Repunerea în funcțiune a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale după efectuarea reviziei tehnice, după repararea unei defecțiuni și/sau întreruperea neplanificată, se face conform instrucțiunilor specifice de utilizare și exploatare, numai după:

a) efectuarea controlului funcționării aparatelor/ echipamentelor de măsură, control, reglare și siguranță din componența instalației de utilizare a gazelor naturale;

b) verificarea punerii în poziția închis a tuturor armăturilor de la aparatele consumatoare de combustibili gazoși.

Articolul 343

La întreruperea neplanificată sau planificată a alimentării cu gaze naturale, clienții finali trebuie să închidă robinetele de pe instalațiile de utilizare a gazelor naturale și să aplice măsurile dispuse în instrucțiunile de utilizare a gazelor naturale, prevăzute la art. 303.

(la 26-01-2023, Articolul 343 din Capitolul XVI a fost modificat de Punctul 80, Litera b), Articolul I din ORDINUL nr. 2 din 18 ianuarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 26 ianuarie 2023 )

Articolul 344

Punerea în funcțiune a aparatelor consumatoare de combustibili gazoși se realizează de operatorul economic autorizat de organismul abilitat pentru acest lucru în prezența beneficiarului.

Articolul 345

Verificarea aparatelor de măsurare a gazelor naturale, supuse controlului metrologic obligatoriu al statului, se efectuează în conformitate cu prevederile art. 349.

Articolul 346

Clienții finali, persoane juridice, stabilesc planuri de acțiune pentru prevenirea accidentelor în alimentarea cu gaze naturale, instruind personalul propriu în vederea aplicării lor.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.