Înainte de aprinderea focului, în aparatele consumatoare de combustibili gazoși neautomatizate, utilizatorul respectă și asigură următoarele:
a) ventilarea permanentă a încăperilor în care funcționează aparatele consumatoare de combustibili gazoși cu flacără liberă;
b) controlul tirajelor și etanșeității coșului de evacuare a gazelor de ardere la care sunt racordate aparatele consumatoare de combustibili gazoși; în cazul în care se constată lipsa tirajului, nu se aprinde focul decât după efectuarea lucrărilor care să asigure tirajul (curățarea coșului, curățarea sobei, repararea aparatelor de evacuare mecanică etc.);
c) controlul robinetului de manevră al aparatului consumator de combustibili gazoși, depistarea și înlăturarea eventualelor scăpări de gaze naturale; dacă robinetul este deschis, acesta se închide și se ventilează încăperea respectivă, precum și cele învecinate prin deschiderea ușilor și ferestrelor, aprinderea focului făcându-se numai după aerisirea completă;
d) accesul liber al aerului de ardere în focarul aparatului consumator de combustibili gazoși prin:
(i) deschiderea ușilor cenușarului la sobe;
(ii) deschiderea fantelor pentru accesul aerului în focar;
(iii) pornirea ventilatorului, după caz;
e) ventilarea focarului aparatelor consumatoare de combustibili gazoși;
f) verificarea funcționării aparaturii de automatizare, după caz.
(la 26-01-2023, Articolul 407 din Capitolul XXII a fost modificat de Punctul 85, Litera b), Articolul I din ORDINUL nr. 2 din 18 ianuarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 26 ianuarie 2023 )