Articolul 149
(1) Fără a aduce atingere dreptului A.S.F. prevăzut la art. 236 alin. (3) de a solicita suspendarea sau retragerea unui instrument financiar de la tranzacționare, operatorul de piață poate suspenda sau retrage de la tranzacționare un instrument financiar care nu mai respectă regulile pieței reglementate, în afara cazurilor în care o astfel de suspendare sau retragere ar putea afecta în mod semnificativ interesele investitorilor sau ar putea compromite funcționarea ordonată a pieței.
(2) Operatorul de piață care suspendă sau retrage de la tranzacționare un instrument financiar, suspendă sau retrage, de asemenea, instrumentele financiare derivate prevăzute la pct. 4-10 din anexa nr. 1 secțiunea C care sunt legate de respectivul instrument financiar sau care fac trimitere la acesta, în cazul în care acest lucru este necesar pentru a sprijini obiectivele suspendării sau ale retragerii instrumentului financiar suport.
(3) Operatorul de piață face publică decizia sa cu privire la suspendarea sau retragerea instrumentului financiar și a eventualelor instrumente financiare derivate și notifică deciziile respective A.S.F.
(4) A.S.F. impune ca alți operatori de piață sau operatori independenți, care țin de jurisdicția sa și tranzacționează același instrument financiar sau instrumentele financiare derivate prevăzute la pct. 4-10 din anexa nr. 1 secțiunea C, care sunt legate de respectivul instrument financiar sau care fac trimitere la acesta, să suspende sau să retragă respectivul instrument financiar sau instrumentele derivate de la tranzacționare, în cazul în care suspendarea sau retragerea sunt consecința unui prezumat abuz de piață, a unei oferte publice de preluare sau nedivulgării unor informații privilegiate cu privire la emitent sau la instrumentul financiar, fapt care încalcă dispozițiile art. 7 și art. 17 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, cu excepția cazului în care o astfel de suspendare sau retragere ar putea afecta în mod semnificativ interesele investitorilor sau ar putea compromite funcționarea ordonată a pieței.
(5) În urma notificării prevăzute la alin. (3), A.S.F. comunică decizia ESMA și altor autorități competente, incluzând o explicație în cazul în care ia decizia de a nu suspenda sau retrage de la tranzacționare instrumentul financiar sau instrumentele financiare derivate prevăzute la pct. 4-10 din anexa nr. 1 secțiunea C care sunt legate de respectivul instrument financiar sau care fac trimitere la acesta.
(6) A.S.F. face publică de îndată și comunică ESMA și autorităților competente ale celorlalte state membre decizia menționată la alin. (3).
(7) Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care A.S.F. este notificată de o autoritate competentă din alt stat membru în legătură cu suspendarea sau retragerea de la tranzacționare a unui instrument financiar.