Capitolul III — Contrapartea centrală

Pe această pagină

Secțiunea 1 — Dispoziții generale

Articolul 187

(1) Contrapartea centrală este o persoană juridică română, constituită sub forma unei societăți pe acțiuni, emitentă de acțiuni nominative, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autorizată și supravegheată de A.S.F., care se interpune între contrapărțile la contractele tranzacționate pe una sau mai multe piețe financiare, devenind astfel cumpărător pentru fiecare vânzător și vânzător pentru fiecare cumpărător.

(2) Contrapartea centrală se înființează și funcționează în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012, precum și ale actelor delegate și actelor de punere în aplicare, după caz, adoptate de Comisia Europeană, prin care sunt reglementate aspecte care fac obiectul regulamentului european menționat mai sus.

(2^1) Contrapartea centrală are obligația încheierii unui contract de mandat cu membrii conducerii superioare, a cărui durată nu poate depăși 4 ani.

(la 25-06-2024, Articolul 187 , Sectiunea 1 , Capitolul III , Titlul VI a fost completat de Punctul 11. , Articolul V , Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024 )

Notă Conform Articolului X, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 21 iunie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 25 iunie 2024, S.A.I., A.F.I.A., S.S.I.F., operatorul de piață, contrapartea centrală și depozitarul central, administrate în sistem unitar, care au încheiate cu directorii contracte de mandat cu o durată mai mare de 4 ani sau contracte individuale de muncă, au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure punerea în aplicare a prevederilor art. II pct. 1 și 2 , art. III pct. 2 și ale art. V pct. 4 , 5 și 9-11 , după caz.

(3) Contrapartea centrală poate presta exclusiv servicii legate de compensare conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 648/2012.

(4) O entitate poate fi autorizată să acționeze ca o contraparte centrală, atât pentru instrumentele financiare derivate, cât și pentru instrumentele financiare, altele decât cele derivate.

(5) Marjele constituite în numele membrilor compensatori nu vor putea fi considerate ca aparținând activelor unei contrapărți centrale și nu vor putea face obiectul cererii sau plății creditorilor contrapărții centrale.

(6) Prevederile alin. (5) se aplică inclusiv în cazul falimentului sau lichidării administrative a contrapărții centrale.

Secțiunea a 2-a — Reglementări referitoare la activitatea unei contrapărți centrale

Articolul 188

(1) Reglementările contrapărții centrale sunt supuse aprobării A.S.F. și privesc cel puțin cerințele aferente contrapărților centrale conform Regulamentului (UE) nr. 648/2012, actelor delegate și actelor de punere în aplicare, după caz, adoptate de Comisia Europeană prin care sunt reglementate aspecte care fac obiectul regulamentului european menționat mai sus și reglementărilor emise de A.S.F.

(2) Reglementările contrapărții centrale sunt supuse aprobării A.S.F., în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.

Articolul 189

Contrapartea centrală trebuie să pună la dispoziția membrilor compensatori suficiente informații pentru a identifica și a evalua corect riscurile și costurile asociate serviciilor contrapărții centrale.

Secțiunea a 3-a — Supravegherea contrapărții centrale

Articolul 190

Contrapartea centrală trebuie să asigure desfășurarea activității în mod ordonat și transparent, precum și raportarea periodică și corectă.

Articolul 191

Pentru respectarea prevederilor prezentei legi, ale reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acesteia, ale Regulamentului (UE) nr. 648/2012, precum și ale actelor delegate și actelor de punere în aplicare, după caz, adoptate de Comisia Europeană prin care sunt reglementate aspecte care fac obiectul regulamentului european menționat mai sus, A.S.F. poate solicita modificarea reglementărilor emise de contrapartea centrală.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.