Capitolul I — Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și alte organisme de nivel național

Pe această pagină

Articolul 140

(1) Ministerul Educației, Cercetării și Inovării se organizeaza și funcționează potrivit legii. Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, ca organ de specialitate, are raspunderea de a elabora și de a aplica politica educationala, în conformitate cu art. 2. Ministerul Educației, Cercetării și Inovării are drept de inițiativa și de execuție în domeniul politicii financiare și a resurselor umane din sfera educatiei și colaboreaza cu alte ministere implicate în dezvoltarea învățământului.

(2) Pentru exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării constituie structuri de experti și se sprijina pe organisme consultative, la nivel național, alcatuite pe criterii de prestigiu profesional și moral: Consiliul Național pentru Reforma a Învățământului, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, Consiliul Național pentru Finantarea Învățământului Superior, Consiliul Național pentru Finantarea Învățământului Preuniversitar, Consiliul Național al Cercetarii Stiintifice din Învățământul Superior, Consiliul Național al Bibliotecilor, Consiliul Național pentru Formare și Educatie Continua, comisiile naționale de specialitate pe discipline și structurile manageriale ale programelor de reforma. Componenta consiliilor și regulamentele lor de functionare se aproba prin ordin al ministrului educatiei, cercetării și tineretului. În exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării consulta, după caz, societățile stiintifice naționale ale cadrelor didactice, federatiile sindicale reprezentative la nivel de ramura, structurile asociative ale autorităților administrației publice locale, ca parteneri sociali, și organizațiile studentesti și de elevi, recunoscute pe plan național.

----------------

Alin. (2) al art. 140 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 354 din 15 iulie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 687 din 30 iulie 2004.

(3) Pentru confirmarea titlurilor, diplomelor și certificatelor universitare Ministerul Educației, Cercetării și Inovării constituie Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Membrii consiliului sunt profesori universitari, personalitati de prestigiu științific, cultural și moral, recunoscute pe plan național sau international. Ei sunt selectati pe baza propunerilor senatelor universitare. Consiliul funcționează potrivit unui regulament propriu, aprobat prin ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului.

(4) Consiliul Național al Rectorilor se constituie și funcționează în baza statutului propriu.

(5) În subordinea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării funcționează:

a) Institutul de Stiinte ale Educatiei, ca institut de cercetare și dezvoltare care activeaza în domeniul inovarii și reformei sistemului național de invatamant;

b) Federatia Sportului Scolar și Universitar, ca unitate autonoma cu personalitate juridica. Federatia Sportului Scolar și Universitar coordonează activitatea sportiva a asociațiilor sportive scolare și universitare. Federatia Sportului Scolar și Universitar se afiliaza la federatiile internationale ale sportului scolar, respectiv universitar. Cluburile sportive scolare și universitare, înființate conform prevederilor art. 40 alin. (1), au personalitate juridica și se pot afilia la federatiile de specialitate. Transferarea sportivilor din aceste cluburi se face în baza reglementarilor federatiilor de specialitate, potrivit regimului de transferuri aplicat celorlalte cluburi sportive.

Articolul 141

Ministerul Educației, Cercetării și Inovării elaboreaza, coordonează și aplica politica naționala în domeniul educatiei. În acest scop exercita urmatoarele atribuții:

a) coordonează și controlează sistemul național de invatamant;

b) organizeaza reteaua învățământului de stat și propune Guvernului cifrele de scolarizare, pe baza studiilor de prognoza, cu consultarea unităților de invatamant, a autorităților locale și a agentilor economici interesati;

c) aproba Curriculumul național și sistemul național de evaluare, asigura și supraveghează respectarea acestora;

d) coordonează activitatea de cercetare stiintifica din invatamant;

e) asigura cadrul pentru producția manualelor scolare; asigura finantarea scolilor pentru achizitionarea de manuale, conform legii;

f) elaboreaza criteriile generale de admitere în învățământul superior;

g) aproba înființarea liceelor și a scolilor postliceale;

h) aproba, conform legii, regulamentele de organizare și functionare a unităților subordonate, cu excepția instituțiilor de invatamant superior;

i) elaboreaza studii de diagnoza și prognoza în domeniul restructurarii și modernizarii învățământului și contribuie la perfectionarea cadrului legislativ;

j) asigura cadrul pentru proiectarea, omologarea și producția mijloacelor de invatamant;

k) asigura cadrul organizatoric pentru selectionarea și pregătirea adecvata a elevilor cu aptitudini deosebite;

l) asigura scolarizarea specializata și asistența psiho-pedagogica adecvata a copiilor și a tinerilor cu deficiente fizice, senzoriale, mentale sau asociate;

m) analizeaza modul în care se asigura protectia sociala în invatamant și propune măsuri corespunzătoare Guvernului și autorităților publice locale abilitate;

n) coordonează activitatea bibliotecilor universitare din subordine;

o) raspunde de formarea și perfectionarea personalului didactic;

p) coordonează, potrivit legii, numirea, transferarea, eliberarea și evidenta personalului didactic, de conducere, de indrumare și control și a celui auxiliar din unitatile subordonate;

q) asigura repartizarea Fondului național al formarii profesionale, cu consultarea factorilor interesati;

r) raspunde de evaluarea sistemului național de invatamant pe baza standardelor naționale;

s) elaboreaza și aplica strategiile de reforma, pe termen mediu și lung, ale învățământului și educatiei;

t) elaboreaza împreună cu alte ministere strategia colaborarii cu alte state și cu organismele internationale specializate în domeniul învățământului și cercetării stiintifice;

u) colaboreaza, pe bază de protocoale, cu statele în care traieste populatie de naționalitate sau de origine română, pentru promovarea și desfășurarea învățământului în limba materna;

v) elaboreaza norme specifice pentru constructiile scolare și pentru dotarea acestora;

w) stabileste modalitatile de recunoastere și de echivalare a diplomelor, a certificatelor și a titlurilor stiintifice, eliberate în strainatate, pe baza unor norme interne, ținând seama și de înțelegerile și conventiile internationale;

x) stabileste pentru învățământul preuniversitar de stat structura anului scolar, sesiunile de examene, perioadele de desfășurare a concursurilor, precum și vacantele scolare;

y) controlează modul de respectare a normelor financiar-contabile, de execuție bugetară și de administrare a patrimoniului din sistemul național al învățământului de stat; încasează taxe, în lei și în valută, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de vizarea și recunoasterea actelor de studii, conform legii.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.