Capitolul 9 — Dispoziții tranzitorii și finale

Pe această pagină

Articolul 59

(1) Ministerul Justiției va lua măsuri pentru dotarea instanțelor cu mijloacele tehnice necesare în vederea informatizarii sistemului de evidenta a persoanelor juridice fără scop patrimonial.

(2) Până la obținerea mijloacelor tehnice instanțele judecătorești competente vor efectua înscrierile privind asociațiile, fundațiile, federațiile și filialele, înființate potrivit ordonanței, în registre speciale ținute pe suport hârtie și vor comunică Ministerului Justiției, în termen de 3 zile, copii de pe acestea.

Articolul 60

În vederea constituirii Registrului național, președinții instanțelor vor lua măsuri pentru transpunerea în sistem computerizat și pentru transmiterea, în termenul prevăzut la art. 84 alin. (3) din ordonanță, a registrelor existente cu privire la persoanele juridice fără scop patrimonial, înființate potrivit Legii nr. 21/1924.

Articolul 61

(1) Judecătoriile care nu dețin mijloacele tehnice necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 60 vor utiliza rețeaua de calculatoare a tribunalului în a cărui circumscripție se afla.

(2) În acest scop președinții acestor judecătorii, în acord cu președintele tribunalului, vor dispune, potrivit programării ce va fi stabilită, delegarea unuia sau mai multor grefieri de la judecătorie la tribunal, care vor asigura, sub îndrumarea și controlul unui judecător delegat, introducerea în sistem computerizat a datelor din registrele existente.

Articolul 61^1

Prevederile prezentului ordin se aplică în mod corespunzător și asociațiilor religioase constituite potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

(la 16-08-2012, Art. 61^1 a fost introdus de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 2.534/C din 20 iulie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 583 din 16 august 2012. )

Articolul 62

Anexele nr. I-IX fac parte integrantă din prezentul regulament.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.