Capitolul V — Licențierea în cariera didactică

Pe această pagină

Articolul 174

(1) Examenul național de licențiere în cariera didactică constă în mod obligatoriu dintr-o etapă de evaluare a portofoliului personal și o probă scrisă și este organizat de Ministerul Educației, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației.

Notă A se vedea ORDINUL nr. 3.858 din 30 aprilie 2026 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind elaborarea și gestionarea portofoliului profesional al cadrului didactic, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 8 mai 2026.

(2) Promovarea examenului de licențiere în cariera didactică este atestată printr-un certificat de licențiere, eliberat în conformitate cu metodologia prevăzută la alin. (1).

(3) Persoana care nu a promovat examenul pentru licențiere în cariera didactică se poate prezenta la o nouă sesiune.

(4) Persoana care nu promovează examenul de licențiere în cariera didactică, în condițiile prezentului articol, poate fi angajată în sistemul național de învățământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de cadru didactic debutant suplinitor.

(5) Înscrierea la examenul de licențiere este condiționată de îndeplinirea condițiilor minime de studii pentru ocuparea funcțiilor didactice, prevăzute la art. 176.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), înscrierea la examenul de licențiere a absolvenților de liceu pedagogic cu specializarea „Pedagogia învățământului primar“ este condiționată de absolvirea cu diplomă de licență a specializării „Pedagogia învățământului primar“.

Articolul 175

(1) Personalul didactic de predare care a susținut definitivatul în sistemul de învățământ preuniversitar până la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează dreptul dobândit, care este echivalent, prin efectul legii, cu statutul de cadru didactic licențiat în cariera didactică.

(2) Personalul didactic prevăzut la alin. (1) beneficiază de aceleași drepturi ca personalul didactic din sistemul de învățământ preuniversitar licențiat în cariera didactică după intrarea în vigoare a prezentei legi.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.