Articolul LIII
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 22, alineatul (10^1) se abrogă.
2. La articolul 25 alineatul (3) litera b), punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
2. cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor unități aflate în administrarea contribuabililor, precum: creșe, grădinițe, școli, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști și altele asemenea;
3. La articolul 25 alineatul (3) litera b), după punctul 3 se introduce un nou punct, pct. 3^1, cu următorul cuprins:
3^1. sumele achitate de contribuabil pentru plasarea copiilor angajaților în unități de educație timpurie, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil; în sensul prevederilor prezentului punct, condițiile acordării sumelor pentru plasarea copiilor angajaților în unități de educație timpurie, supuse limitării fiscale, sunt cele prevăzute la art. 76 alin. (4^1) lit. i).
4. La articolul 25 alineatul (3), literele j) și k) se modifică și vor avea următorul cuprins:
j) cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea locuințelor de serviciu, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor construite prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
k) 50% din valoarea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal, corespunzătoare suprafețelor puse la dispoziția contribuabilului în baza contractelor încheiate între părți, în acest scop;
5. La articolul 25 alineatul (3), după litera k) se introduce o nouă literă, lit. k^1), cu următorul cuprins:
k^1) 50% din valoarea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu social achiziționat de către contribuabil în clădiri de locuințe sau în clădiri individuale de locuit, din ansambluri rezidențiale definite potrivit prevederilor legale, care nu este utilizat exclusiv în scopul activității economice. În cazul în care sediul social, aflat în patrimoniul contribuabilului, este utilizat în scop personal de către acționari sau asociați, cheltuielile respective sunt considerate ca fiind efectuate în favoarea acestora, potrivit prevederilor alin. (4) lit. d), fiind nedeductibile la calculul rezultatului fiscal;
6. La articolul 25 alineatul (4), partea introductivă a literei i) se modifică și va avea următorul cuprins:
i) cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:
7. La articolul 25, alineatul (4), literele i^1), i^2) și t) se abrogă.
8. La articolul 25 alineatul (4), litera ț) se modifică și va avea următorul cuprins:
ț) cheltuielile privind bunurile, mijloacele financiare și serviciile acordate Fondului Națiunilor Unite Pentru Copii - UNICEF, precum și altor organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte; contribuabilii care efectuează aceste cheltuieli le însumează cu cele prevăzute la lit. i) și scad valoarea astfel rezultată din impozitul pe profit datorat, în limita prevăzută la lit. i). În situația în care valoarea stabilită, potrivit art. 25 alin. (4) lit. i) și prezentei litere, diminuată cu sumele reportate, potrivit legii, nu a fost utilizată integral, contribuabilii pot dispune redirecționarea impozitului pe profit în limita valorii astfel calculate și către Fondul Națiunilor Unite Pentru Copii - UNICEF și către alte organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte, până la termenele de depunere a declarației anuale de impozit pe profit, prin depunerea unui/unor formular/formulare de redirecționare. În acest caz, redirecționarea impozitului pe profit se efectuează, potrivit art. 42 alin. (4), fără a exista obligația înscrierii entității beneficiare respective în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.
9. La articolul 25, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alin. (12^1), cu următorul cuprins:
(12^1) În aplicarea prevederilor alin. (4) lit. e), pentru determinarea ponderii veniturilor neimpozabile în totalul veniturilor, contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară și care înregistrează evaluarea titlurilor de participare la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global, ca urmare a aplicării opțiunii irevocabile de a recunoaște astfel titlurile de participare, iau în calcul și sumele reprezentând diferențe din evaluare/reevaluare care se regăsesc în creditul conturilor de rezerve ca urmare a vânzării/cesionării titlurilor de participare.
10. La articolul 25, alineatul (13) se modifică și va avea următorul cuprins:
(13) Pentru determinarea rezultatului fiscal, contribuabilii care efectuează cheltuieli privind bursele private, potrivit Legii nr. 376/2004 privind bursele private, cu modificările ulterioare, însumează aceste cheltuieli în limita a 1.500 lei/fiecare bursă acordată, cu cele prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b), iar suma rezultată se deduce în limita prevăzută la art. 25 alin. (3) lit. b).
11. La articolul 26 alineatul (1), partea introductivă a literei c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c) ajustările pentru deprecierea creanțelor, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, reprezentând sume datorate de clienții interni și externi pentru produse, semifabricate, materiale, mărfuri vândute, lucrări executate și servicii prestate, în limita unui procent de 30% din valoarea acestor ajustări, altele decât cele prevăzute la lit. d)-f), h) și i), dacă creanțele îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
12. La articolul 26 alineatul (1), literele d)-f) se modifică și vor avea următorul cuprins:
d) provizioanele specifice, constituite de instituțiile de plată persoane juridice române care acordă credite legate de serviciile de plată, de instituțiile emitente de monedă electronică, persoane juridice române care acordă credite legate de serviciile de plată, precum și provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice, potrivit legilor de organizare și funcționare;
e) ajustările pentru pierderi așteptate aferente activelor financiare din operațiuni cu clientela, din operațiuni interbancare și creanțe din operațiuni de leasing financiar, înregistrate potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară aplicabile, de către instituțiile de credit persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit - persoane juridice străine;
f) ajustările pentru pierderi așteptate, înregistrate potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară aplicabile, de către instituțiile financiare nebancare și sucursalele din România ale instituțiilor financiare nebancare, persoane juridice străine, înscrise în Registrul general, aferente următoarelor categorii de active:
(i) credite acordate clientelei, alta decât instituțiile de credit, cu excepția operațiunilor fără recurs;
(ii) valori de recuperat de la clientelă, alta decât instituțiile de credit;
(iii) creanțe aferente operațiunilor reverse repo efectuate cu clientela, alta decât instituțiile de credit;
(iv) creanțe din operațiuni de leasing financiar, cu excepția celor care sunt în relație cu instituțiile de credit;
13. La articolul 26, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alin. (12), cu următorul cuprins:
(12) Prevederile alin. (1) referitoare la deducerea, în limita procentului de 30%, a ajustărilor pentru deprecierea creanțelor reprezentând sume datorate de clienții interni și externi pentru produse, semifabricate, materiale, mărfuri vândute, lucrări executate și servicii prestate se aplică pentru creanțele înregistrate începând cu 1 ianuarie 2024.
14. La articolul 28 alineatul (12), după litera i) se introduce o nouă literă, lit. i^1), cu următorul cuprins:
i^1) pentru un sediu social care nu este utilizat exclusiv în scopul activității economice, situat în clădiri de locuințe sau în clădiri individuale de locuit, din ansambluri rezidențiale definite potrivit prevederilor legale, înregistrate în patrimoniul contribuabilului, amortizarea este deductibilă la nivelul de 50%. În cazul utilizării sediilor sociale, aflate în patrimoniul contribuabilului, în scop personal de către acționari sau asociați, amortizarea fiscală aferentă sediului social nu se deduce la calculul rezultatului fiscal;
15. Articolul 31 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 31
Pierderi fiscale
(1) Pierderile fiscale anuale stabilite prin declarația de impozit pe profit, începând cu anul 2024/anul fiscal modificat care începe în anul 2024, după caz, se recuperează din profiturile impozabile realizate, în limita a 70% inclusiv, în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.
(2) Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care își încetează existența ca efect al unei operațiuni de fuziune sau divizare totală se recuperează de către contribuabilii nou-înființați ori de către cei care preiau patrimoniul societății absorbite sau divizate, după caz, proporțional cu activele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de fuziune/divizare. Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care nu își încetează existența ca efect al unei operațiuni de desprindere a unei părți din patrimoniul acestora, transferată ca întreg, se recuperează de acești contribuabili și de cei care preiau parțial patrimoniul societății cedente, după caz, proporțional cu activele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de divizare, respectiv cu cele menținute de persoana juridică cedentă.
(3) Prevederile alin. (2) se aplică și:
a) contribuabilului care, în calitate de absorbant/beneficiar al unei operațiuni de fuziune/divizare/desprindere, preia de la un plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost anterior plătitor de impozit pe profit o pierdere fiscală nerecuperată integral de către absorbit/divizat/cedent, potrivit prevederilor prezentului articol. Această pierdere se recuperează de către contribuabil potrivit alin. (1) și (7), după caz;
b) contribuabilului care, într-o perioadă anterioară în care era plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, a preluat, ca absorbant/beneficiar al unei operațiuni de fuziune/divizare/ desprindere, de la un plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, fost plătitor de impozit pe profit, o pierdere fiscală nerecuperată, potrivit prevederilor prezentului articol. Această pierdere se recuperează de către contribuabil potrivit alin. (1) și (7), după caz;
c) contribuabilului care, într-o perioadă anterioară în care era plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, a preluat, ca absorbant/beneficiar al unei operațiuni de fuziune/divizare/ desprindere, de la un alt plătitor de impozit pe profit, o pierdere fiscală nerecuperată integral, potrivit prevederilor prezentului articol. Această pierdere se recuperează de către contribuabil potrivit alin. (1) și (7), după caz.
(4) În cazul persoanelor juridice străine, prevederile alin. (1) se aplică luându-se în considerare numai veniturile și cheltuielile atribuibile sediului permanent, respectiv veniturile și cheltuielile atribuibile fiecărui sediu permanent cumulate la nivelul sediului permanent desemnat în România.
(5) Contribuabilii care au fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și care anterior au realizat pierdere fiscală intră sub incidența prevederilor alin. (1) de la data la care au revenit la sistemul de impozitare reglementat de prezentul titlu. Această pierdere se recuperează potrivit alin. (1) și (7), după caz.
(6) În cazul contribuabililor care se dizolvă cu lichidare, perioada cuprinsă între prima zi a anului următor celui în care a început operațiunea de lichidare și data închiderii procedurii de lichidare se consideră un an în ceea ce privește recuperarea pierderii fiscale, potrivit alin. (1).
(7) Pierderile fiscale anuale stabilite prin declarația de impozit pe profit, aferente anilor precedenți anului 2024/anului care începe în 2024, rămase de recuperat la data de 31 decembrie 2023, se recuperează din profiturile impozabile realizate începând cu anul 2024, în limita a 70% din profiturile impozabile respective, pe perioada rămasă de recuperat din cei 7 ani consecutivi ulteriori anului înregistrării pierderilor respective.
(8) În cazul în care se recuperează atât pierderi fiscale anuale, potrivit dispozițiilor alin. (1) și (7), pentru aplicarea limitei de 70%, aceste pierderi se cumulează.
16. La articolul 36, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Rezultatul fiscal al sediului permanent se determină prin tratarea acestuia ca persoană separată și independentă și prin utilizarea regulilor prețurilor de transfer la stabilirea valorii de piață a unui transfer efectuat între persoana juridică străină și sediul său permanent. La stabilirea valorii de piață a transferului efectuat între persoana juridică străină și sediul său permanent se au în vedere prevederile din Raportul 2010 privind alocarea profiturilor către sediile permanente, emis de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și publicat pe site-ul acestei organizații la adresa https://www.oecd.org/ctp/transfer-pricing/45689524.pdf.
17. La articolul 37, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Rezultatul fiscal la nivelul sediului permanent desemnat se determină pe baza veniturilor și cheltuielilor înregistrate de fiecare sediu permanent aparținând aceleiași persoane juridice străine, cu respectarea prevederilor alin. (2), și prin utilizarea regulilor prețurilor de transfer la stabilirea valorii de piață a unui transfer efectuat între persoana juridică străină și sediul său permanent, conform prevederilor din Raportul 2010 privind alocarea profiturilor către sediile permanente, emis de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și publicat pe site-ul acestei organizații la adresa https://www.oecd.org/ctp/transfer-pricing/45689524.pdf.
18. La articolul 40^2, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Contribuabilul are dreptul de a deduce, într-o perioadă fiscală, costurile excedentare ale îndatorării până la plafonul deductibil reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro. Costurile excedentare ale îndatorării rezultate din tranzacții/operațiuni care nu finanțează achiziția/producția imobilizărilor în curs de execuție/activelor stabilite potrivit art. 18^1 alin. (3) și (12), respectiv art. 18^3 alin. (2) și (9), și care sunt efectuate cu persoane afiliate, definite potrivit art. 7 pct. 26, se deduc, într-o perioadă fiscală, până la plafonul deductibil reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro. Costurile totale excedentare ale îndatorării rezultate din tranzacții/operațiuni efectuate atât cu persoanele afiliate respective, cât și cu persoanele neafiliate, care pot fi deduse într-o perioadă fiscală, nu pot depăși plafonul deductibil reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea echivalentul în lei a plafoanelor respective este cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a trimestrului/anului fiscal. Plafonul de 500.000 euro aferent costurilor excedentare ale îndatorării efectuate cu persoane afiliate nu se aplică instituțiilor de credit -persoane juridice române, sucursalelor din România ale instituțiilor de credit - persoane juridice străine, instituțiilor financiare nebancare, sucursalelor din România ale instituțiilor financiare nebancare și întreprinderilor de investiții definite potrivit legii.
19. La articolul 40^2, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alin. (7^1), cu următorul cuprins:
(7^1) Pentru aplicarea plafoanelor deductibile prevăzute la alin. (4), costurile totale excedentare ale îndatorării reportate se alocă tranzacțiilor/operațiunilor efectuate cu persoane afiliate care nu finanțează achiziția/producția imobilizărilor în curs de execuție/activelor stabilite potrivit art. 18^1 alin. (3) și (12), respectiv art. 18^3 alin. (2) și (9), respectiv cu persoane neafiliate, astfel:
a) se determină ponderea costului excedentar nededus aferent tranzacțiilor/operațiunilor efectuate cu persoane afiliate care nu finanțează achiziția/producția imobilizărilor în curs de execuție/activelor stabilite potrivit art. 18^1 alin. (3) și (12), respectiv art. 18^3 alin. (2) și (9), în costurile totale excedentare ale îndatorării nededuse, înainte de aplicarea limitei de 30%, prevăzută la alin. (1);
b) se determină ponderea costului excedentar nededus aferent tranzacțiilor/operațiunilor efectuate cu persoane neafiliate, în costurile totale excedentare ale îndatorării nededuse, înainte de aplicarea limitei de 30%, prevăzută la alin. (1);
c) procentul determinat potrivit lit. a), respectiv lit. b) se înmulțește cu suma reprezentând costurile totale excedentare ale îndatorării reportate după aplicarea limitei de 30%, prevăzută la alin. (1).
20. La articolul 42, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Contribuabilii care efectuează cheltuieli potrivit art. 25 alin. (4) lit. ț), sponsorizări și/sau acte de mecenat au obligația de a depune declarația informativă privind beneficiarii bunurilor/serviciilor/sponsorizărilor/mecenatului aferentă anului în care au înregistrat cheltuielile respective, precum și, după caz, aferentă anului în care se aplică prevederile art. 25 alin. (4) lit. i), până la termenele prevăzute la alin. (1) și (2). Modelul și conținutul declarației informative se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.
21. La articolul 42, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) În cazul în care valoarea stabilită potrivit art. 25 alin. (4) lit. i), diminuată cu sumele reportate, după caz, nu a fost utilizată integral, contribuabilii pot dispune redirecționarea impozitului pe profit, în limita valorii astfel calculate, pentru efectuarea de sponsorizări și/sau acte de mecenat până la termenele de depunere a declarației anuale de impozit pe profit, prin depunerea unui/unor formular/formulare de redirecționare. În cazul contribuabililor membri ai unui grup fiscal, redirecționarea poate fi dispusă numai de persoana juridică responsabilă. Obligația plății sumei redirecționate din impozitul pe profit revine organului fiscal competent. Redirecționarea impozitului pe profit pentru sponsorizarea entităților persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv a unităților de cult, poate fi efectuată doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data plății sumei respective de către organul fiscal, în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit art. 25 alin. (4^1). Procedura, modelul și conținutul formularului de redirecționare se stabilesc prin ordin al președintelui A.N.A.F.
22. La articolul 42^3 alineatul (2), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
e) nu sunt plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor;
23. La articolul 42^3, alineatul (4) se abrogă.
24. La articolul 42^5, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) La determinarea impozitului pe profit datorat de grupul fiscal se vor avea în vedere sumele reprezentând: creditul fiscal, impozitul pe profit scutit potrivit art. 22 și art. 22^1, scutiri și reduceri de impozit pe profit calculate potrivit legislației în vigoare, sumele reprezentând cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat, potrivit legii, și alte sume care se scad din impozitul pe profit, potrivit legislației în vigoare, determinate de fiecare membru și comunicate persoanei juridice responsabile. Aceste sume se scad în limita impozitului pe profit datorat de grupul fiscal.
25. La articolul 42^7, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:
(2^1) În perioada aplicării sistemului de consolidare fiscală, rezultatul fiscal consolidat negativ înregistrat de grupul fiscal se recuperează în procent de 70% din rezultatul fiscal consolidat pozitiv al acestuia, potrivit art. 31. Recuperarea rezultatelor fiscale consolidate negative se efectuează în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.
26. La articolul 42^7, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) În cazul desființării grupului fiscal după perioada prevăzută la art. 42^3 alin. (1), rezultatele fiscale consolidate negative, înregistrate și nerecuperate în perioada consolidării fiscale, se recuperează de către persoana juridică responsabilă în procent de 70% din rezultatul fiscal consolidat pozitiv al grupului, potrivit art. 31, pe perioada rămasă cuprinsă între anul înregistrării pierderii fiscale și limita celor 7 ani, respectiv 5 ani, după caz.
27. La articolul 45, după alineatul (12) se introduc șapte noi alineate, alin. (13)-(19), cu următorul cuprins:
(13) În cazul burselor private, prevederile art. 25 alin. (12) se aplică pentru cele acordate până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv, respectiv până la sfârșitul anului fiscal modificat care se încheie în anul 2024.
(14) Prevederile art. 26 alin. (1) lit. f) se aplică și pentru determinarea rezultatului fiscal și a impozitului pe profit aferent anului fiscal 2023.
(15) Depunerea formularului/formularelor de redirecționare a impozitului pe profit aferent anului 2023/anului fiscal modificat care se încheie în anul 2024 se efectuează până la termenele prevăzute la art. 42 alin. (4).
(16) Ultimul an fiscal în care sumele reprezentând burse/aparate de marcat electronice fiscale, rămase de reportat, potrivit legii, se scad din impozitul pe profit este anul fiscal 2023, respectiv anul fiscal modificat care se încheie în anul 2024.
(17) Sumele reprezentând aparate de marcat electronice fiscale, rămase de reportat, potrivit legii, după scăderea din impozitul pe profit aferent anului fiscal 2023/anului fiscal modificat care se încheie în anul 2024, reprezintă elemente similare cheltuielilor începând cu anul 2024, respectiv începând cu anul fiscal modificat care începe în anul 2024. În acest caz, cheltuielile reprezentând amortizarea fiscală a aparatelor de marcat electronice fiscale sunt cheltuieli nedeductibile la calculul rezultatului fiscal.
(18) Începând cu 1 ianuarie 2024/anul fiscal modificat care începe în anul 2024, sumele care se scad din impozitul pe profit anual, prevăzute la art. I alin. (12) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2020, nu mai cuprind bursele private și costul de achiziție a aparatelor de marcat electronice fiscale.
(19) Costurile excedentare ale îndatorării reportate la 31 decembrie 2023 potrivit prevederilor art. 40^2 se alocă, pentru aplicarea alin. (4) al acestui articol în anii fiscali următori, plafonului deductibil reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro.
28. La articolul 47 alineatul (1), litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:
h) are asociați/acționari care dețin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot și este singura persoană juridică stabilită de către asociați/acționari să aplice prevederile prezentului titlu;
29. La articolul 47 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, lit. i), cu următorul cuprins:
i) a depus în termen situațiile financiare anuale, dacă are această obligație potrivit legii.
30. La articolul 47, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. c) limita privind veniturile realizate se verifică luând în calcul veniturile realizate de persoana juridică română, cumulate cu veniturile întreprinderilor legate cu aceasta, astfel cum sunt definite potrivit prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare.
31. La articolul 47, alineatul (2) se abrogă.
32. La articolul 47 alineatul (3), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:
g) persoana juridică română care desfășoară activități în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, precum și persoana juridică română care desfășoară activități de intermediere/distribuție în aceste domenii, cu excepția intermediarilor secundari de asigurări și/sau reasigurări, definiți potrivit legii, care au realizat venituri din activitatea de distribuție de asigurări/reasigurări în proporție de până la 15% inclusiv din veniturile totale;
33. La articolul 47, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. h), asociații/acționarii persoanei juridice române care dețin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, atât la persoana juridică română analizată, cât și la alte persoane juridice române care îndeplinesc condițiile pentru sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, trebuie să stabilească, până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal următor, o singură persoană juridică română care aplică prevederile prezentului titlu. Persoanele juridice române care nu au fost stabilite de către asociați/acționari, până la termenul de 31 martie, intră sub incidența prevederilor titlului II.
34. La articolul 47, alineatele (5) și (6) se abrogă.
35. La articolul 48, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Persoanele juridice române pot opta să aplice impozitul reglementat de prezentul titlu începând cu anul fiscal următor celui în care îndeplinesc condițiile de microîntreprindere prevăzute la art. 47 alin. (1) și dacă nu au mai fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor ulterior datei de 1 ianuarie 2023, potrivit prevederilor prezentului titlu.
36. La articolul 48, după alineatul (2^1) se introduc două noi alineate, alin. (2^2) și (2^3), cu următorul cuprins:
(2^2) Microîntreprinderile care au desfășurat, până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv, activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 - Hoteluri și alte facilități de cazare similare, 5520 - Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, 5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere, 5590 - Alte servicii de cazare, 5610 - Restaurante, 5621 - Activități de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 - Alte servicii de alimentație n.c.a., 5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor aplică condiția de a nu mai fi fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prevăzută la alin. (2), începând cu anul fiscal 2024.
(2^3) Prin excepție de la prevederile art. 52, respectiv de la art. 47 alin. (1) și alin. (4), microîntreprinderea care se află în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerțului, potrivit prevederilor legale, continuă să fie plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor pentru întreaga perioadă în care înregistrează această situație de inactivitate.
37. La articolul 48, după alineatul (3^1) se introduce un nou alineat, alin. (3^2), cu următorul cuprins:
(3^2) O microîntreprindere care s-a aflat în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerțului, potrivit prevederilor legale, continuă să fie plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor de la data înscrierii în registrul comerțului a mențiunii de reluare a activității, dacă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. d), h) și i), iar pe cea de la lit. g) în termen de 30 de zile inclusiv de la data înregistrării mențiunii în Registrul Comerțului.
38. La articolul 52, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) În cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. g) și/sau nu a depus în termen situațiile financiare anuale pentru exercițiul financiar precedent anului fiscal respectiv, dacă avea această obligație potrivit legii, microîntreprinderea datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care nu mai este îndeplinită oricare dintre aceste condiții.
39. La articolul 52, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (5^1), cu următorul cuprins:
(5^1) În cazul microîntreprinderii care, în cursul anului, se găsește în situația prevăzută la art. 47 alin. (1^1), suplimentar față de regulile prevăzute la alin. (5), limita fiscală privitoare la plafonul de 500.000 euro, prevăzută la alin. (1), se verifică luând în calcul veniturile acesteia cumulate cu veniturile întreprinderilor legate.
40. La articolul 52, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:
(7) În situația în care, în cursul anului fiscal, oricare dintre asociații/acționarii unei microîntreprinderi deține, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot și la alte microîntreprinderi, asociații/acționarii trebuie să stabilească microîntreprinderea/ microîntreprinderile care iese/ies de sub incidența prezentului titlu și care urmează să aplice prevederile titlului II începând cu trimestrul în care se înregistrează situația respectivă, astfel încât condiția de deținere a unei singure microîntreprinderi să fie îndeplinită. Ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor se comunică organului fiscal competent, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
41. Articolul 54 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 54
Reguli de determinare a condițiilor de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor
(1) Pentru încadrarea în condițiile privind nivelul veniturilor prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. c) și f), la art. 51 alin. (1), (4^1) și (4^2) și la art. 52 alin. (1) se vor lua în calcul aceleași elemente care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 53.
(2) Verificarea aplicării prevederilor art. 47 alin. (1) lit. h) și i), alin. (4) și art. 52 alin. (7) se efectuează pe baza unei proceduri aprobate prin ordin al președintelui A.N.A.F.
42. Articolul 54^1 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 54^1
Reguli tranzitorii
Pentru aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii în anul fiscal 2024, condiția prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. i) se consideră îndeplinită dacă situațiile financiare anuale sunt depuse până la data de 31 martie 2024 inclusiv.
43. La articolul 56, alineatele (1^1), (1^3)-(1^10), (2^1) și (2^2) se abrogă.
44. La articolul 56, după alineatul (2^3) se introduc două noi alineate, alin. (2^4) și alin. (2^5), cu următorul cuprins:
(2^4) Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferent anului 2023 se redirecționează potrivit prevederilor în vigoare până la data de 31 decembrie 2023.
(2^5) Ultimul an fiscal în care sumele reprezentând sponsorizări/burse și sumele reprezentând achiziția de aparate de marcat electronice fiscale, rămase de reportat, potrivit legii, se scad din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este anul fiscal 2023.
45. După articolul 60 se introduce un nou articol, art. 60^1 cu următorul cuprins:
Articolul 60^1
Reguli speciale privind aplicarea scutirii de la plata impozitului pe venit
Prin excepție de la prevederile art. 60 pct. 2, pct. 5 lit. c) și pct. 7 lit. c), în situația în care, în cursul aceleiași luni, persoana fizică realizează venituri din salarii și asimilate salariilor pentru o fracție din lună, la funcția de bază, la unul sau, după caz, la mai mulți angajatori succesiv, pentru aplicarea scutirii, fiecare angajator stabilește partea din plafonul de 10.000 lei lunar corespunzătoare acestei perioade și acordă scutirea pentru venitul brut lunar realizat, în limita fracției din plafon astfel stabilită.
46. La articolul 68 alineatul (5), literele a) și r) se modifică și vor avea următorul cuprins:
a) cheltuielile pentru acordarea de burse private, efectuate conform legii, în limita unei cote de 5% din baza de calcul determinată conform alin. (6);
(...)
r) contravaloarea abonamentelor, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfășoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 100 euro anual pentru fiecare persoană, oferite de furnizori ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, care acționează în nume propriu în cazul abonamentelor care includ dreptul de a utiliza facilitățile sportive, în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, ori în calitate de intermediari pentru serviciile medicale, în cazul în care abonamentele respective includ și servicii medicale;
47. La articolul 68, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
(6) Baza de calcul se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile pentru acordarea de burse private și cheltuielile de protocol.
48. La articolul 68 alineatul (7), litera k^2) se abrogă.
49. La articolul 68 alineatul (7), după litera k^2) se introduc două noi litere, lit. k^3) și k^4) cu următorul cuprins:
k^3) cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat, efectuate potrivit legii;
k^4) cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, indiferent de natura lor, dovedite ulterior ca fiind legate de fapte de corupție, potrivit legii;
50. La articolul 68^1, alineatul (7) se abrogă.
51. La articolul 72, alineatul (8) se abrogă.
52. La articolul 76 alineatul (2), literele k) și m) se modifică și vor avea următorul cuprins:
k) indemnizația de delegare, indemnizația de detașare, inclusiv indemnizația specifică detașării transnaționale, prestațiile suplimentare primite de lucrătorii mobili prevăzuți în Hotărârea Guvernului nr. 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier, cu modificările ulterioare, precum și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariați potrivit legislației în materie, pe perioada desfășurării activității în altă localitate, în țară sau în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel:
(i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat;
(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.
Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate.
(...)
m) indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare primite pe perioada deplasării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul desfășurării activității, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliți potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care își desfășoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel:
(i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic;
(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic.
Plafonul aferent valorii a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 remunerații la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada deplasării.
53. La articolul 76 alineatul (3), litera a^1) se modifică și va avea următorul cuprins:
a^1) veniturile prevăzute la alin. (4^1) lit. d)-f) și h)-j), pentru partea care depășește limitele prevăzute la alin. (4^1);
54. La articolul 76 alineatul (4), literele s) și x) se abrogă.
55. La articolul 76 alineatul (4^1), litera g) se abrogă.
56. La articolul 76 alineatul (4^1), litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:
h) contravaloarea abonamentelor suportate de angajator pentru angajații proprii, în limita echivalentului în lei a 100 euro anual pentru fiecare persoană, oferite de furnizori ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, care acționează în nume propriu în cazul abonamentelor care includ dreptul de a utiliza facilitățile sportive, în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, ori în calitate de intermediari pentru serviciile medicale, în cazul în care abonamentele respective includ și servicii medicale;
57. La articolul 76 alineatul (4^1), după litera h) se introduc două noi litere, lit. i) și j), cu următorul cuprins:
i) sumele suportate de către angajator pentru plasarea copiilor angajaților proprii în unități de educație timpurie, potrivit legii, în limita stabilită de acesta, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil. În cazul sumelor plătite direct de către angajat, acestea se acordă de către angajator, în limita aceluiași plafon, pe baza documentelor justificative prezentate de angajat.
Suma se acordă unui singur părinte, astfel cum este definit la art. 77 alin. (11), la un singur angajator, prin prezentarea unei declarații pe propria răspundere din partea părintelui. În situația în care desfășoară activitate la mai mulți angajatori, angajatul are obligația să declare că nu beneficiază de astfel de plăți de la un alt angajator;
j) diferența favorabilă dintre dobânda preferențială stabilită prin negociere și dobânda practicată pe piață, pentru credite și depozite.
58. La articolul 76, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
(6) Indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, primite pe perioada delegării în altă localitate, în România și în străinătate, se consideră venituri aferente lunii în care se aprobă decontul. Impozitul se calculează și se reține prin cumularea cu veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente lunii respective, iar plata impozitului la bugetul de stat se efectuează lunar sau trimestrial, potrivit prevederilor art. 80 și 82, după caz.
59. La articolul 76, după alineatul (7) se introduc șapte noi alineate, alin. (8)-(14) cu următorul cuprins:
(8) Sumele reprezentând contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajații proprii și membrii de familie ai acestora, în condițiile alin. (4^1) lit. d), se consideră venituri aferente lunii în care se aprobă decontul, respectiv venituri aferente lunii în care sunt acordate, în situația în care nu există obligația prezentării unor documente justificative.
(9) Sumele reprezentând contribuțiile la un fond de pensii facultative suportate de angajator pentru angajații proprii, în condițiile alin. (4^1) lit. e), se consideră venituri aferente lunilor corespunzătoare celor pentru care s-a efectuat plata, pe baza documentelor justificative.
(10) Sumele reprezentând primele de asigurare voluntară de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament suportate de angajator pentru angajații proprii, în condițiile alin. (4^1) lit. f), se consideră venituri aferente lunilor corespunzătoare celor pentru care s-a efectuat plata, pe baza documentelor justificative.
(11) Sumele reprezentând contravaloarea abonamentelor suportate de angajator pentru angajații proprii, în condițiile alin. (4^1) lit. h) se consideră venituri aferente lunilor corespunzătoare celor pentru care s-a efectuat plata, pe baza documentelor justificative.
(12) Sumele suportate/acordate de către angajator pentru plasarea copiilor angajaților proprii în unități de educație timpurie, potrivit legii, în condițiile alin. (4^1) lit. i), se consideră venituri aferente lunilor corespunzătoare celor pentru care s-a efectuat plata, pe baza documentelor justificative.
(13) Sumele reprezentând diferența favorabilă dintre dobânda preferențială stabilită prin negociere și dobânda practicată pe piață, pentru credite și depozite, se consideră venituri aferente fiecăreia dintre lunile în care este scadent creditul, respectiv luna în care se înregistrează în cont dobânda aferentă depozitului.
(14) Impozitul datorat în cazul sumelor prevăzute la alin. (8)-(13) se calculează și se reține prin cumularea cu veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente lunii în care se consideră venit, iar plata impozitului la bugetul de stat se efectuează lunar sau trimestrial, potrivit prevederilor art. 80 și 82, după caz.
60. La articolul 78 alineatul (2) litera a), punctul (v) se modifică și va avea următorul cuprins:
(v) contravaloarea abonamentelor suportate de angajați, în limita echivalentului în lei a 100 euro anual, oferite de furnizori ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, care acționează în nume propriu în cazul abonamentelor care includ dreptul de a utiliza facilitățile sportive, în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, ori în calitate de intermediari pentru serviciile medicale, în cazul în care abonamentele respective includ și servicii medicale.
Abonamentul vizează servicii furnizate angajatului și/sau oricărei persoane aflate în întreținerea sa, așa cum este definită la art. 77 alin. (5), în limita aceluiași plafon, indiferent de numărul de persoane.
61. La articolul 83, alineatul (2) se abrogă.
62. La articolul 84, alineatele (1), (3), (7) și (10) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Venitul brut din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, din arendarea bunurilor agricole, precum și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părți, pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării acestora. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozițiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
(...)
(3) Venitul net anual din cedarea folosinței bunurilor, altul decât cel plătit de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, din arendarea bunurilor agricole, precum și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, se stabilește prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 20% asupra venitului brut.
(...)
(7) Venitul net din arendă se stabilește la fiecare plată prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 20% asupra venitului brut.
(...)
(10) Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor nu au obligația completării Registrului de evidență fiscală și de conducere a evidenței contabile.
63. La articolul 84, alineatul (11) se abrogă.
64. După articolul 84 se introduce un nou articol, art. 84^1 cu următorul cuprins:
Articolul 84^1
Reguli privind stabilirea impozitului pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor, altele decât cele din arendarea bunurilor agricole și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă
(1) În cazul veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, altele decât cele din arendarea bunurilor agricole și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părți. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozițiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
(2) În situația în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei valute, venitul brut se determină pe baza cursului de schimb comunicat de Banca Națională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează plata.
(3) Venitul net din cedarea folosinței bunurilor, altul decât venitul din arendarea bunurilor agricole și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, se stabilește la fiecare plată, de către plătitorii de venit, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 20% asupra acestuia.
(4) Plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă au și obligația de a calcula, reține, declara și plăti impozitul corespunzător sumelor plătite.
(5) Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net și se reține la sursă, de către plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (4), la momentul plății veniturilor.
(6) Impozitul calculat și reținut reprezintă impozit final și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.
(7) Contribuabilii nu au obligația de completare a Registrului de evidență fiscală și de conducere a evidenței contabile.
65. Articolul 88 se abrogă.
66. Articolul 89 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 89
Impozitarea venitului net din cedarea folosinței bunurilor
Pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt aplicabile, după caz, reglementările cap. XI - Venitul net anual impozabil.
67. După articolul 101 se introduce un nou articol, art. 101^1, cu următorul cuprins:
Articolul 101^1
Prevederi speciale la calculul impozitului pe venitul din pensii
Prin excepție de la prevederile art. 101 alin. (2), pentru drepturile primite în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 10% asupra venitului impozabil din pensii determinat potrivit art. 100 alin. (2)-(5).
68. La articolul 113, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
Notarii publici au obligația să depună lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc autentificarea actelor privind transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, la organul fiscal teritorial, o declarație informativă privind transferurile de proprietăți imobiliare, cuprinzând cel puțin următoarele elemente pentru fiecare tranzacție:
69. La articolul 113, după litera d) se introduce o nouă literă, lit. e), cu următorul cuprins:
e) numărul cadastral al proprietății imobiliare.
70. La articolul 118, alineatele (1), (4), (5) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Pentru veniturile prevăzute la art. 61 lit. f), contribuabilul stabilește venitul net anual impozabil, pe fiecare sursă din categoria de venituri respectivă, prin deducerea din venitul net anual a pierderilor fiscale reportate.
(...)
(4) Pierderea fiscală anuală înregistrată pe fiecare sursă din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală și din activități agricole, silvicultură și piscicultură, determinată în sistem real, se reportează și se compensează de către contribuabil în limita a 70% din veniturile nete anuale, obținute din aceeași sursă de venit în următorii 5 ani fiscali consecutivi.
(5) Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele:
a) reportul se efectuează cronologic, în funcție de vechimea pierderii, în următorii 5 ani consecutivi;
b) dreptul la report este personal și netransmisibil;
c) pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute la lit. a), reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului.
(...)
(7) Pierderile din categoriile de venituri prevăzute la art. 61 lit. a), a^1) și f) provenind din străinătate se reportează și se compensează de către contribuabil în limita a 70% din veniturile nete anuale de aceeași natură și sursă, realizate în străinătate, pe fiecare țară, înregistrate în următorii 5 ani fiscali consecutivi.
71. La articolul 119, alineatele (2)-(4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) Pierderea netă anuală din operațiuni prevăzute la art. 91 lit. c) și d) stabilită prin declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se recuperează în limita a 70% din câștigurile nete anuale obținute în următorii 5 ani fiscali consecutivi.
(3) Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele:
a) reportul se efectuează cronologic, în funcție de vechimea pierderii, în următorii 5 ani consecutivi;
b) dreptul la report este personal și netransmisibil;
c) pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute la lit. a), reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului.
(4) Pierderile nete anuale provenind din străinătate se reportează și se compensează de către contribuabil în limita a 70% din câștigurile nete anuale de aceeași natură și sursă, realizate în străinătate, pe fiecare țară, înregistrate în următorii 5 ani fiscali consecutivi.
72. La articolul 120, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
(6) Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare, din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, precum și din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, pentru care impunerea este finală, au obligația să completeze și să depună declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului între părți și respectiv până la data de 25 mai, inclusiv a fiecărui an, pentru contractele în curs, în cazul celor care au încheiat contractele respective în anii anteriori. Pentru contractele în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului net anual se efectuează pe baza cursului de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ziua precedentă celei în care se depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
73. La articolul 120^1, alineatul (2^1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2^1) În cazul veniturilor din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendă, din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, precum și din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, cota de 10% se aplică asupra venitului net anual estimat.
74. La articolul 122 alineatul (4), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c) venituri din cedarea folosinței bunurilor sub formă de arendă, venituri din cedarea folosinței bunurilor plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, a căror impunere este finală potrivit prevederilor art. 84 alin. (8), respectiv art. 84^1 alin. (6), precum și venituri din cedarea folosinței bunurilor prevăzute la art. 84 alin. (1) pentru care chiria este exprimată în lei.
75. La articolul 123, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Impozitul anual datorat se stabilește de contribuabili în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice pentru veniturile realizate în anul fiscal anterior, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual impozabil determinat potrivit art. 118.
76. La articolul 123, alineatul (1^3) se abrogă.
77. La articolul 123, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Impozitul anual datorat de contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, altele decât cele din arendă, din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințele proprietate personală, din cedarea folosinței bunurilor plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, precum și de cei care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care determinarea venitului net anual se efectuează potrivit prevederilor art. 72^1, se stabilește prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual.
78. La articolul 123, alineatele (3) și (4) se abrogă.
79. La articolul 123, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:
(7) Plata impozitului anual datorat pentru venitul net anual/venitul net anual impozabil/câștigul net anual impozabil se efectuează la bugetul de stat, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
80. La articolul 123^1, alineatele (1), (3) și (3^1) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul stabilit potrivit art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6) pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.
(...)
(3) Pentru contribuabilii prevăzuți la art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6) obligația calculării și plății sumei prevăzute la alin. (1) revine organului fiscal competent, pe baza cererii depuse de aceștia până la data de 25 mai inclusiv, a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancțiunea decăderii. Distribuirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul datorat poate fi solicitată prin cerere pentru aceiași beneficiari pentru o perioadă de cel mult 2 ani și va putea fi reînnoită după expirarea perioadei respective.
(3^1) Contribuabilii prevăzuți la art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6) pot opta pentru depunerea cererii la entitatea nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii/unitatea de cult, beneficiară a sumei. Entitatea nonprofit/unitatea de cult are obligația de a transmite, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, la organul fiscal competent un formular prin care centralizează cererile primite de la contribuabili, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, sub sancțiunea decăderii.
81. La articolul 123^1, alineatul (4) se abrogă.
82. La articolul 123^1, alineatele (5) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(5) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (3) și (3^1) se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F.
(6) Prin excepție de la alin. (3), contribuabilii prevăzuți la art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6), pentru care impozitul pe venitul realizat se reține la sursă, pot opta, cu acordul angajatorului/plătitorului de venit, printr-un înscris încheiat cu acesta, pentru calcularea, reținerea, declararea și plata sumei prevăzute la alin. (1) către beneficiari, până la termenul de plată a impozitului.
83. La articolul 130, alineatele (7)-(10) se abrogă.
84. La articolul 133, după alineatul (23) se introduc cinci noi alineate, alin. (24)-(28), cu următorul cuprins:
(24) Pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor aferente anilor fiscali anteriori anului 2024, obligațiile fiscale sunt cele în vigoare în anul de realizare a venitului. Pierderea reportată, necompensată, precum și pierderea fiscală înregistrată în anul fiscal 2023, reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului.
(25) Sumele reprezentând costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale, puse în funcțiune în anul 2023, precum și sumele de aceeași natură reportate, se deduc din impozitul pe venitul anual datorat pentru anul 2023. Sumele rămase care nu sunt scăzute din impozitul pe venitul anual datorat pentru anul 2023 nu se reportează și reprezintă cheltuieli deductibile la stabilirea venitului net anual, determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, începând cu veniturile aferente anului 2024. În cazul asocierilor fără personalitate juridică, pentru stabilirea impozitului anual datorat de fiecare membru asociat pentru anul 2023, costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale puse în funcțiune în anul 2023 se distribuie proporțional cu cota procentuală de participare corespunzătoare contribuției, conform contractului de asociere.
(26) Obligațiile declarative ale notarilor publici cu privire la transferurile proprietăților imobiliare efectuate în semestrul II al anului 2023 sunt cele în vigoare la data de 31 decembrie 2023.
(27) Pierderile fiscale anuale înregistrate în anii precedenți anului 2024, rămase necompensate la data de 31 decembrie 2023, se compensează din veniturile nete anuale sau, după caz, câștigurile nete anuale realizate începând cu anul 2024, pe perioada rămasă din cei 7 ani, în limita a 70% din veniturile nete anuale sau, după caz, câștigurile nete anuale respective. Pentru aplicarea limitei de 70%, pierderile fiscale anuale înregistrate în anii precedenți anului 2024, rămase necompensate la data de 31 decembrie 2023, se cumulează cu pierderile fiscale anuale înregistrate începând cu anul 2024.
(28) Prevederile referitoare la dreptul contribuabililor de a dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit, stabilit potrivit art. 68^1 alin. (7), art. 72 alin. (8), art. 101 alin. (12), art. 123 alin. (3) și (4), art. 130 alin. (7)-(9), precum și procedura de aplicare a prevederilor corespunzătoare, prevăzută la art. 123^1 și art. 130 alin. (10), în vigoare până la data de 31 decembrie 2023, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, potrivit legii, se aplică pentru redirecționarea impozitului pe venit aferent veniturilor realizate în anul 2023.
85. La articolul 135^1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) În situația în care, prin hotărâre a Guvernului sau prin alte acte normative, se utilizează, în același timp, mai multe valori ale salariului minim brut pe țară, în aplicarea prevederilor art. 145, 146 și 157^1, se ia în calcul valoarea cea mai mică a salariului minim brut pe țară, dacă prin lege nu se prevede altfel.
86. La articolul 135^1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:
(3) În aplicarea prevederilor art. 148, 151, 170, 174 și 174^1, în situația în care, prin hotărâre a Guvernului, se utilizează în cursul aceluiași an mai multe valori ale salariului minim brut pe țară, la verificarea încadrării venitului în plafoanele anuale, precum și la stabilirea bazei anuale de calcul al contribuției de asigurări sociale, respectiv al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate, se ia în calcul valoarea salariului minim brut pe țară în vigoare la data de 25 mai a anului de realizare a venitului pentru care se stabilesc contribuțiile sociale. Prevederea se aplică și în cazul opțiunii exprimate potrivit art. 180 alin. (1) lit. a).
87. La articolul 136, litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
e) Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări de sănătate subordonate, pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. B și alin. (2), art. 23 alin. (2) și la art. 32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare;
88. Articolul 138^3 se abrogă.
89. La articolul 138^4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Pentru persoanele fizice prevăzute la art. 60 pct. 2, cota contribuției de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) se reduce cu punctele procentuale corespunzătoare cotei de contribuție la fondul de pensii administrat privat prevăzute în Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prevederea se aplică până la data de 31 decembrie 2028, la locul unde se află funcția de bază, pentru veniturile brute lunare de până la 10.000 lei inclusiv, obținute din salarii și asimilate salariilor realizate de persoana fizică în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu, act de delegare sau detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, după caz. Partea din venitul brut lunar ce depășește 10.000 lei nu beneficiază de facilități fiscale.
90. La articolul 138^4, alineatele (3) și (4) se abrogă.
91. După articolul 138^4 se introduce un nou articol, art. 138^5, cu următorul cuprins:
Articolul 138^5
Prevederi specifice activității de creare de programe pentru calculator, sectorului construcții, sectorului agricol și industriei alimentare
(1) Prin excepție de la prevederile art. 138^1 alin. (1) și (2), art. 138^2 alin. (1) și (2) și art. 138^4 alin. (1) și (2), persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor din domeniile respective pot opta pentru plata contribuției datorate la fondul de pensii administrat privat.
(2) Opțiunea se depune în scris, la angajator, acesta reținând contribuția aferentă potrivit prevederilor legale, începând cu veniturile lunii următoare celei în care s-a înregistrat opțiunea.
(3) Persoanele fizice prevăzute la art. 60 pct. 2, 5 și 7 pot renunța la opțiunea exprimată potrivit prevederilor alin. (2), prin depunerea unei solicitări în scris la angajator. Aceasta se aplică începând cu veniturile aferente lunii următoare depunerii solicitării.
(4) Regulile privind aplicarea prevederilor alin. (2) și (3) se stabilesc de angajator prin regulamentul intern sau, după caz, prin alt document intern emis de acesta.
(5) Prevederile art. 60^1 se aplică în mod corespunzător în vederea determinării veniturilor din salarii și asimilate salariilor pentru care se aplică cota redusă prevăzută la art. 138^1 alin. (1), art. 138^2 alin. (1) sau art. 138^4 alin. (1).
92. La articolul 139 alineatul (1), literele j) și l) se modifică și vor avea următorul cuprins:
j) indemnizația de delegare, indemnizația de detașare, inclusiv indemnizația specifică detașării transnaționale, prestațiile suplimentare primite de lucrătorii mobili prevăzuți în Hotărârea Guvernului nr. 38/2008, cu modificările ulterioare, precum și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariați potrivit legislației în materie, pe perioada desfășurării activității în altă localitate, în țară sau în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel:
(i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat;
(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.
Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate.
(...)
l) indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare primite pe perioada deplasării în altă localitate, în țară sau în străinătate, în interesul desfășurării activității, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliți potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care își desfășoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel:
(i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic;
(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic.
Plafonul aferent valorii a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 remunerații la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada deplasării.
93. La articolul 142, literele q) și z) se abrogă.
94. La articolul 142 litera aa^1), punctul 7 se abrogă.
95. La articolul 142 litera aa^1), punctul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:
8. contravaloarea abonamentelor suportate de angajator pentru angajații proprii, în limita echivalentului în lei a 100 euro anual pentru fiecare persoană, oferite de furnizori ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, care acționează în nume propriu în cazul abonamentelor care includ dreptul de a utiliza facilitățile sportive, în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, ori în calitate de intermediari pentru serviciile medicale, în cazul în care abonamentele respective includ și servicii medicale;
96. La articolul 142 litera aa^1), după punctul 8 se introduc două noi puncte, pct. 9 și 10, cu următorul cuprins:
9. sumele suportate de către angajator pentru plasarea copiilor angajaților proprii în unități de educație timpurie, potrivit legii, în condițiile prevăzute la art. 76 alin. (4^1) lit. i);
10. diferența favorabilă dintre dobânda preferențială stabilită prin negociere și dobânda practicată pe piață, pentru credite și depozite.
97. La articolul 142, ultima teză a literei aa^1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Ordinea includerii veniturilor prevăzute la pct. 1-10 în plafonul lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sau din solda lunară/salariul lunar acordată/acordat potrivit legii se stabilește de angajator.
98. La articolul 146, după alineatul (2^2) se introduce un nou alineat, alin. (2^3), cu următorul cuprins:
(2^3) Prevederile alin. (2^1) și (2^2) sunt aplicabile și în cazul veniturilor în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz.
99. La articolul 146, alineatele (5) și (5^6) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(5) Calculul contribuției de asigurări sociale datorate de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum și de către instituțiile prevăzute la art. 136 lit. d)-f) se realizează prin aplicarea cotelor stabilite, potrivit art. 138 lit. a), art. 138^1 alin. (1) și (2), art. 138^2 alin. (1), art. 138^4 alin. (1) sau art. 138^5 alin. (1), după caz, asupra bazelor lunare de calcul prevăzute la art. 139, art. 143-145, după caz, în care nu se includ veniturile prevăzute la art. 141 și 142.
(...)
(5^6) Contribuția de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial, calculată potrivit alin. (5), nu poate fi mai mică decât nivelul contribuției de asigurări sociale calculate prin aplicarea cotei prevăzute la art. 138 lit. a), art. 138^1 alin. (1) și (2), art. 138^2 alin. (1), art. 138^4 alin. (1) sau art. 138^5 alin. (1), după caz, asupra salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ.
100. La articolul 147, alineatul (1^1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1^1) În cazul veniturilor reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de declarare a contribuției de asigurări sociale potrivit alin. (1) revine persoanelor prevăzute la art. 146 alin. (2^1) sau (2^2), după caz. Prevederea se aplică și în cazul veniturilor prevăzute la art. 146 alin. (2^3).
101. La articolul 151, alineatul (10) se modifică și va avea următorul cuprins:
(10) Contribuabilii care în cursul anului fiscal încep să desfășoare o activitate independentă și/sau să realizeze venituri din drepturi de proprietate intelectuală, iar venitul net, anual, cumulat, din una sau mai multe surse de venituri, estimat a se realiza în anul în curs este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, sunt obligați să depună declarația prevăzută la alin. (3) în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului și să declare venitul ales pentru care datorează contribuția. Salariul minim brut pe țară garantat în plată este cel în vigoare la data de 25 mai a anului de realizare a venitului. Fac excepție contribuabilii pentru care plătitorii de venit au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale.
102. La articolul 153 alineatul (1), după litera f^3) se introduc două noi litere, lit. f^4) și f^5), cu următorul cuprins:
f^4) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, pentru șomerii care beneficiază de indemnizații de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii;
f^5) Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări de sănătate subordonate, pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. B și alin. (2), art. 23 alin. (2) și la art. 32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare;
103. La articolul 154 alineatul (1), literele a) și i) se modifică și vor avea următorul cuprins:
a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenți, studenții-doctoranzi, precum și persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldați sau gradați profesioniști. Dacă realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a), b) și f), pentru aceste venituri datorează contribuție, conform regulilor specifice prezentului titlu;
(...)
i) persoanele fizice care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate în urma unor accidente de muncă sau a unor boli profesionale, în baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru indemnizațiile aferente certificatelor medicale;
104. La articolul 155 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, lit. i), cu următorul cuprins:
i) indemnizații de asigurări sociale de sănătate, acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare.
105. La articolul 157 alineatul (1), literele m) și o) se modifică și vor avea următorul cuprins:
m) indemnizația de delegare, indemnizația de detașare, inclusiv indemnizația specifică detașării transnaționale, prestațiile suplimentare primite de lucrătorii mobili prevăzuți de Hotărârea Guvernului nr. 38/2008, cu modificările ulterioare, precum și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariați potrivit legislației în materie, pe perioada desfășurării activității în altă localitate, în țară sau în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel:
(i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat;
(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.
Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate.
(...)
o) indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare primite pe perioada deplasării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul desfășurării activității, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliți potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care își desfășoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel:
(i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic;
(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic.
Plafonul aferent valorii a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 remunerații la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada deplasării.
106. La articolul 157 alineatul (1), după litera u) se introduce o nouă literă, lit. v), cu următorul cuprins:
v) indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare.
107. După articolul 157^3 se introduce un nou articol, art. 157^4, cu următorul cuprins:
Articolul 157^4
Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate pentru persoanele fizice prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. f^4) și f^5)
Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. f^4) și f^5) o reprezintă cuantumul indemnizației de asigurări sociale de sănătate de care beneficiază conform prevederilor legale.
108. La articolul 168, după alineatul (1^2) se introduce un nou alineat, alin. (1^3), cu următorul cuprins:
(1^3) Plătitorii de venit prevăzuți la art. 153 alin. (1) lit. f^4) și f^5) au obligația de a calcula și de a reține la sursă contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată pentru indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate de care beneficiază șomerii, potrivit legii, respectiv persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. B și alin. (2), art. 23 alin. (2) și persoanele care beneficiază de drepturile prevăzute la art. 32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare.
109. La articolul 168, după alineatul (2^2) se introduce un nou alineat, alin. (2^3), cu următorul cuprins:
(2^3) Prevederile alin. (2^1) și (2^2) sunt aplicabile și în cazul veniturilor în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz.
110. La articolul 168, alineatele (3) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(3) Contribuția de asigurări sociale de sănătate calculată și reținută potrivit alin. (1) și (1^3) se plătește până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz, potrivit legii.
(...)
(5) Calculul contribuției de asigurări sociale de sănătate se realizează prin aplicarea cotei prevăzute la art. 156 asupra bazei lunare de calcul menționate la art. 157, 157^1, 157^3 sau 157^4, după caz.
111. La articolul 169 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, lit. a^1), cu următorul cuprins:
a^1) plătitorii de venit prevăzuți la art. 153 alin. (1) lit. f^4) și f^5);
112. La articolul 169, alineatul (1^1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1^1) În cazul veniturilor reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de declarare a contribuției de asigurări sociale de sănătate potrivit alin. (1) revine persoanelor prevăzute la art. 168 alin. (2^1) sau (2^2), după caz. Prevederea se aplică și în cazul veniturilor prevăzute la art. 168 alin. (2^3).
113. La articolul 220^4 alineatul (1), literele h) și j) se modifică și vor avea următorul cuprins:
h) indemnizația de delegare, indemnizația de detașare, inclusiv indemnizația specifică detașării transnaționale, prestațiile suplimentare primite de lucrătorii mobili prevăzuți în Hotărârea Guvernului nr. 38/2008, cu modificările ulterioare, precum și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariați potrivit legislației în materie, pe perioada desfășurării activității în altă localitate, în țară sau în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel:
(i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat;
(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.
Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate.
(...)
j) indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite pe perioada deplasării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul desfășurării activității, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliți potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care își desfășoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel:
(i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic;
(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic.
Plafonul aferent valorii a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 remunerații la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada deplasării.
114. La articolul 220^6, după alineatul (2^2) se introduce un nou alineat, alin. (2^3), cu următorul cuprins:
(2^3) Prevederile alin. (2^1) și (2^2) sunt aplicabile și în cazul veniturilor în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz.
115. La articolul 220^7, alineatul (1^1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1^1) În cazul veniturilor reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de declarare a contribuției asiguratorie pentru muncă potrivit alin. (1) revine persoanelor prevăzute la art. 220^6 alin. (2^1) sau (2^2), după caz. Prevederea se aplică și în cazul veniturilor prevăzute la art. 220^6 alin. (2^3).
116. La articolul 298, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:
(4^1) Prin excepție de la prevederile art. 297, se limitează la 50% dreptul de deducere a taxei aferente cumpărării, închirierii sau leasingului de clădiri/spații de locuit, indiferent de destinația acestora, situate în zone rezidențiale sau în blocuri de locuințe și a taxei aferente cheltuielilor legate de aceste clădiri/spații de locuit, în cazul în care acestea nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice.
117. La articolul 326 alineatul (4), literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
b) importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, care depun declarații vamale prin utilizarea procedurii de vămuire centralizată, conform art. 179 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare;
c) importurile efectuate prin depunerea unei declarații vamale sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului, de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 și care au obținut autorizație conform art. 182 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare;
118. La articolul 326 alineatul (4^1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) să nu înregistreze obligații fiscale restante administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și orice alte creanțe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal central în vederea recuperării;
119. La articolul 326 alineatul (4^1), după litera a) se introduce o nouă literă, lit. a^1), cu următorul cuprins:
a^1) să nu înregistreze obligații bugetare restante, altele decât cele de la lit. a), fapt dovedit pe baza unei declarații pe propria răspundere puse la dispoziția autorității vamale;
120. După articolul 342 se introduce un nou articol, articolul 342^1, cu următorul cuprins:
Articolul 342^1
Reguli speciale privind nivelul accizelor în anul 2024
(1) În anul 2024, nivelul accizelor pentru produsele de la nr. crt. 10-12 din anexa nr. 1 la titlul VIII - Accize și alte taxe speciale, prevăzut în coloana nr. 3 din anexă, se actualizează cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului 2023, față de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, după cum urmează:
a) începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu 50% din creșterea prețurilor de consum;
b) începând cu data de 1 iulie 2024, cu 50% din creșterea prețurilor de consum.
(2) Celelalte prevederi ale art. 342 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
121. La articolul 345, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Livrarea produselor prevăzute la art. 350 alin. (1) lit. b), art. 351 alin. (1), cu excepția produselor care se încadrează la pozițiile 3.1.1, 3.1.2, 3.1.3 și 3.2.1 din anexa nr. 1, art. 352, art. 353 alin. (1) și a produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a)-e), din antrepozite fiscale ori din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat, se efectuează numai în momentul în care furnizorul deține documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declarației lunare de accize se regularizează eventualele diferențe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor, în numele antrepozitului fiscal ori al destinatarului înregistrat, și valoarea accizelor aferente cantităților de produse accizabile efectiv livrate de aceștia, în decursul lunii precedente.
122. La articolul 345, după alineatul (3) se introduc șapte noi alineate, alin. (4)-(10), cu următorul cuprins:
(4) Plata accizelor prevăzute la alin. (3) se efectuează de către furnizor ori de către cumpărător. În situația în care plata este efectuată de către cumpărător în numele furnizorului, aceasta trebuie efectuată în contul, aparținând furnizorului, deschis la unitățile Trezoreriei Statului.
(5) Livrarea produselor prevăzute la alin. (3) din antrepozitele fiscale sau din locurile în care au fost recepționate de către destinatarii înregistrați se face numai pe baza comenzii cumpărătorului.
(6) Pe baza comenzii, furnizorul emite cumpărătorului un document în care menționează: denumirea produsului, cantitatea, valoarea accizei datorate. În cazul în care plata accizelor se efectuează de către cumpărător, documentul cuprinde și informații cu privire la denumirea, codul de identificare fiscală și numărul contului deschis la Trezoreria Statului ale furnizorului.
(7) Comenzile menționate la alin. (6) se exprimă în unitatea de măsură prevăzută în anexa nr. 1. În cazul în care livrarea se efectuează în vase calibrate, comenzile trebuie să corespundă capacităților înscrise în documentele însoțitoare ale vaselor calibrate.
(8) În situațiile prevăzute la alin. (7), cantitățile din comenzi, pentru produsele energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a)-e), exprimate în litri la temperatura efectivă, se corectează cu densitatea la temperatura de +15°C, rezultând cantitatea exprimată în litri pentru care se datorează accize. Valoarea accizelor datorate se calculează prin înmulțirea cantității cu nivelul accizelor pe unitatea de măsură, exprimată în litri.
(9) La livrarea efectivă a cantităților de produse energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a)-e), exprimate în litri, furnizorul recalculează contravaloarea accizelor conform procedeului de mai sus. Sumele astfel obținute, reprezentând accize, se evidențiază distinct în factura emisă cumpărătorului de către furnizor.
(10) Eventualele diferențe între valoarea accizelor virate la bugetul de stat calculate pe baza documentului prevăzut la alin. (6) și valoarea accizelor aferente cantităților de produse accizabile prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a)-e), efectiv livrate de furnizori, conform facturii, se regularizează cu ocazia depunerii declarației lunare privind obligațiile de plată la bugetul de stat.
123. La articolul 406, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) De îndată ce sistemul informatizat redevine disponibil, expeditorul prezintă un proiect de document administrativ electronic, în conformitate cu art. 402 alin. (2).
(3) De îndată ce informațiile cuprinse în documentul administrativ electronic sunt validate, în conformitate cu prevederile art. 402 alin. (3), acest document înlocuiește documentul de rezervă prevăzut la alin. (1) lit. a). Prevederile art. 402 alin. (4), art. 402^1 alin. (1), precum și cele ale art. 404 și 405 se aplică în mod corespunzător.
124. La articolul 408, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în absența unui raport de primire sau a unui raport de export din alte motive decât cele prevăzute la art. 407, se poate de asemenea furniza o dovadă alternativă a încheierii deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize, în conformitate cu prevederile alin. (3)-(5).
125. La articolul 414^6, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Atestatul de destinatar certificat este valabil de la data emiterii, după ce a fost aprobată cererea de înregistrare ca destinatar certificat de autoritatea prevăzută la art. 414^2 alin. (1).
126. La articolul 414^14, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Atestatul de expeditor certificat este valabil de la data emiterii, după ce a fost aprobată cererea de înregistrare ca expeditor certificat de autoritatea prevăzută la art. 414^2 alin. (1).
127. La articolul 418, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) În cazul pierderii parțiale din cauza naturii mărfurilor, care are loc în timpul transportului acestora pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care au fost eliberate pentru consum, accizele nu sunt exigibile în acel stat membru atunci când valoarea pierderii se încadrează în pragul comun de pierdere parțială pentru respectivele produse accizabile, prevăzute la art. 340 alin. (11^1), cu excepția cazului în care un stat membru are motive rezonabile să suspecteze o fraudă sau o neregulă.
128. La articolul 426, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Pentru marcarea produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor se utilizează marcatorul ACCUTRACE^™ PLUS, denumit științific Butoxibenzen (număr de înregistrare CAS 1126-79-0) prevăzut de Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/197 a Comisiei din 17 ianuarie 2022 de stabilire a unui marcaj fiscal comun pentru motorine și kerosen.
(2) Nivelul de marcare este de 14 mg +/– 10% de marcator pe litru de produs energetic. Acesta corespunde unui nivel de marcare de 10,64 mg +/– 10% de butoxibenzen pe litru de produs energetic.
129. La articolul 429, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Pentru marcarea motorinei se utilizează marcatorul ACCUTRACE^™ PLUS, denumit științific Butoxibenzen (număr de înregistrare CAS 1126-79-0) conform Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/197 a Comisiei din 17 ianuarie 2022 de stabilire a unui marcaj fiscal comun pentru motorine și kerosen.
(2) Nivelul de marcare este de 14 mg +/– 10% de marcator pe litru de motorină. Acesta corespunde unui nivel de marcare de 10,64 mg +/– 10% de butoxibenzen pe litru de motorină.
130. La articolul 445, literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
b) să calculeze accizele și să le verse la bugetul de stat la termenele stabilite, fiind răspunzători pentru exactitatea calculului și vărsarea integrală a sumelor datorate;
c) să țină evidența accizelor și să depună anual deconturile privind accizele, conform dispozițiilor legale privind obligațiile de plată, la bugetul de stat, până la data de 30 aprilie a anului următor celui de raportare.
131. La articolul 445, după litera c) se introduce o literă nouă, lit. d), cu următorul cuprins:
d) să evidențieze distinct accizele în factură în situația în care au obligația emiterii facturii conform art. 319, în cazul operatoriilor economici care produc și comercializează în România produsele prevăzute la art. 439.