Capitolul III — Comisiile de evaluare

Pe această pagină

Articolul 20

(1) Evaluarea activității profesionale a procurorilor se face de comisii formate astfel:

a) pentru conducătorii parchetelor de pe lângă judecătorii, tribunale, tribunale specializate, tribunale militare, curți de apel și al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, adjuncții acestora și procurorii-șefi de secții din cadrul acestora, comisia este formată din conducătorul parchetului ierarhic superior, un procuror cu funcție de conducere corespunzătoare specializării procurorului evaluat și un alt procuror, ambii de la parchetul ierarhic superior, desemnați de colegiul de conducere al acestui parchet;

b) pentru ceilalți procurori de la parchetele prevăzute la lit. a), comisia de evaluare este alcătuită din conducătorul parchetului din care face parte persoana evaluată, precum și doi procurori de la parchetul ierarhic superior, desemnați de colegiul de conducere al acelui parchet, cu aceeași specializare cu procurorul evaluat;

c) pentru procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul procurorului general, adjunctul acestuia, procurorii-șefi ai Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora, comisia este compusă din 3 membri aleși ai Secției pentru procurori desemnați de Secția pentru procurori și 2 procurori desemnați de colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv al Direcției Naționale Anticorupție sau al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, după caz, din componența căruia nu poate face parte persoana evaluată;

d) pentru ceilalți procurori cu funcții de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru procurorii consilieri ai procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ai procurorului-sef al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, comisiile sunt formate din procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul-sef al Direcției Naționale Anticorupție sau, după caz, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și 2 procurori desemnați de colegiul de conducere al fiecăruia din aceste parchete;

e) pentru procurorii cu funcții de execuție de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, comisia este formată din conducătorul secției unde este încadrat procurorul evaluat sau, atunci când aceasta nu există, de conducătorul serviciului, și 2 procurori desemnați de colegiul de conducere al fiecăruia din aceste parchete;

f) pentru ceilalți procurori cu funcții de execuție de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care nu funcționează în cadrul unei secții sau în cadrul unui serviciu, aflându-se în subordinea directă a conducătorului parchetului, comisia este formată din procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sau, după caz, procurorul-sef al Direcției Naționale Anticorupție ori al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și 2 procurori desemnați de colegiul de conducere al fiecăruia din aceste parchete.

(2) În cazul membrilor desemnați, pentru fiecare dintre comisiile prevăzute la alin. (1), se desemnează în mod similar și câte un membru supleant.

(3) Pentru fiecare parchet se pot constitui mai multe comisii de evaluare în raport de numărul și specializarea procurorilor supuși evaluării.

(4) Președintele comisiei de evaluare este cel care este membru de drept, iar în comisiile de evaluare în care sunt mai mulți membri de drept, președinte este cel cu vechimea cea mai mare în funcția de procuror. În cazul comisiei de evaluare de la alin. (1) lit. c), președintele este procurorul din cadrul Secției pentru procurori cu vechimea cea mai mare în funcția de procuror.

(5) În cazul procurorilor care pe parcursul perioadei de evaluare își desfășoară activitatea la parchete diferite, ca urmare a delegării, detașării, transferului sau a promovării, președintele comisiei de evaluare constituite pentru parchetul la care procurorul și-a desfășurat activitatea înainte de a fi delegat, detașat, transferat sau promovat are obligația de a transmite parchetului la care funcționează în prezent procurorul evaluat dosarul de evaluare întocmit, inclusiv datele statistice. În această situație, evaluarea se face de comisia corespunzătoare parchetului la care procurorul își desfășoară activitatea la momentul evaluării.

(6) Evaluarea procurorilor transferați, delegați, detașați sau promovați, la terminarea unei perioade de evaluare, dar înainte de finalizarea raportului de evaluare, se va efectua de comisia de evaluare constituită pentru parchetul la care au funcționat anterior datei transferului, delegării, detașării sau promovării.

(7) În cazul procurorilor care au ocupat în perioada supusă evaluării atât funcții de conducere, cât și funcții de execuție, evaluarea se face de comisia de evaluare aferentă celei mai înalte funcții ocupate de procuror în perioada supusă evaluării, dispozițiile alineatului (5) aplicându-se în mod corespunzător.

Articolul 21

(1) Membrii comisiilor de evaluare, precum și membrii supleanți trebuie să aibă aceeași specializare cu procurorul evaluat și sunt desemnați având în vedere următoarele criterii: pregătirea și experiența profesională, reputația de care se bucură, abilitățile de comunicare, precum și rezultatul obținut la ultima evaluare.

(2) Nu pot fi numiți în comisiile de evaluare procurorii care nu au fost evaluați în funcția de procuror ori cei care au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani, cu excepția cazurilor în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare.

(3) Din aceeași comisie nu pot face parte procurorii care sunt soți, rude sau afini până la al patrulea grad inclusiv.

(4) Membrii comisiilor de evaluare și membrii supleanți, cu excepția membrilor de drept, sunt desemnați pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînvestirii în funcție o singură dată, prin aceeași procedură.

(5) După desemnarea ca membri în comisiile de evaluare de către colegiile de conducere, dacă nu au urmat cursuri de pregătire pentru activitatea de evaluare organizate de Institutul Național al Magistraturii, aceștia vor fi instruiți ca evaluatori de către unul dintre ceilalți membri ai comisiei sau de unul dintre membrii comisiei de evaluare constituite la nivelul parchetului ierarhic superior, desemnat de conducătorul acelui parchet.

(6) Pentru parchetele la care au fost constituite mai multe comisii de evaluare, colegiul de conducere care a desemnat membrii acestor comisii stabilește, pentru fiecare comisie de evaluare, procurorii care vor fi evaluați.

(7) Comisiile funcționează cu participarea tuturor membrilor și hotărăsc cu majoritatea voturilor acestora cu privire la acordarea punctajelor pentru fiecare indicator și la stabilirea calificativului.

(8) Atunci când, din motive obiective temporare, la lucrările comisiei nu pot participa toți membrii și nu pot fi înlocuiți potrivit art. 22, comisia va funcționa și va hotărî cu majoritatea membrilor comisiei.

(9) Atunci când, din motive obiective, comisia de evaluare nu poate fi constituită cu numărul de membri prevăzut de lege, aceasta va funcționa și va hotărî cu majoritatea membrilor prevăzuți pentru constituirea respectivei comisii.

(10) În funcție de volumul de activitate de la parchete, colegiile de conducere pot dispune degrevarea parțială a evaluatorilor de anumite activități, expres prevăzute în hotărârea colegiului de conducere unde funcționează.

Articolul 22

(1) Există incompatibilitate între membrii comisiei de evaluare și procurorul evaluat în următoarele situații:

a) când unul dintre membrii comisiei de evaluare este soț, rudă sau afin până la al patrulea grad inclusiv cu procurorul evaluat;

b) când există sau a existat în perioada de 5 ani înaintea evaluării un litigiu între unul dintre membrii comisiei de evaluare și procurorul evaluat.

(2) Dacă un membru al comisiei de evaluare se află într-o situație care, deși nu se încadrează în cazurile de incompatibilitate prevăzute la alin. (1), este de natură să îi afecteze obiectivitatea în evaluarea unui procuror, acesta are obligația de a anunța de îndată colegiul de conducere al parchetului la care își desfășoară activitatea.

(3) În cazul în care unul dintre membri desemnați este incompatibil, se află în situația prevăzută la alin. (2) sau, din motive obiective, se află în imposibilitate de a-și exercita funcția de evaluator ori i-a încetat această calitate, evaluarea se va face după înlocuirea acestuia cu un membru supleant. Actele îndeplinite până la momentul înlocuirii rămân valabile.

(4) În situația în care conducătorii parchetelor nu pot, din motive obiective temporare, să exercite atribuțiile specifice în cadrul comisiei de evaluare, sunt incompatibili sau se găsesc în situația prevăzută la alin. (2), aceștia sunt înlocuiți de adjunctul acestora, iar dacă sunt mai mulți adjuncți, de unul dintre aceștia desemnat de colegiul de conducere al acelui parchet. În aceste situații, la parchetele la care nu există funcția de adjunct al conducătorului parchetului sau aceasta este vacantă, atribuțiile conducătorului parchetului în comisia de evaluare vor fi preluate de un procuror desemnat în acest sens de colegiul de conducere al parchetului.

(5) În cazul în care alți membri de drept ai comisiei de evaluare nu pot, din motive obiective temporare, să exercite atribuțiile specifice în cadrul comisiei de evaluare, sunt incompatibili sau se găsesc în situația prevăzută la alin. (2), aceștia sunt înlocuiți de adjunctul acestora, dacă această funcție există, sau, după caz, de un procuror desemnat în acest sens de colegiul de conducere al parchetului la care exercită funcția respectivă.

(6) Competența de a constata situațiile prevăzute la alin. (1)-(3) și de a dispune înlocuirea membrului comisiei cu un membru supleant revine colegiului de conducere sau, după caz, Secției pentru procurori, care a desemnat acel membru în comisia de evaluare, din care nu poate face parte procurorul vizat care este membru sau supleant în comisia de evaluare.

(7) Competența de a constata situațiile prevăzute la alin. (4) și (5) și de a dispune înlocuirea membrului de drept al comisiei de evaluare revine colegiului de conducere de la parchetul unde este exercitată funcția de conducere respectivă, din care nu poate face parte procurorul vizat care este membru în comisia de evaluare. Actele îndeplinite până la momentul înlocuirii rămân valabile.

Articolul 23

(1) Membrii desemnați ai comisiilor de evaluare, inclusiv membrii supleanți, pot fi revocați din funcție pentru neîndeplinirea atribuțiilor ce le revin sau îndeplinirea necorespunzătoare a acestora, prin hotărâre a colegiului de conducere căruia îi revine atribuția de a desemna acești membri, la sesizarea oricărui membru al comisiei de evaluare sau a oricărui procuror din cadrul parchetului unde funcționează membrul comisiei de evaluare.

(2) Colegiul de conducere decide cu privire la solicitarea de revocare pe baza verificărilor efectuate de către Inspecția Judiciară.

Articolul 24

Secretariatul comisiei de evaluare este asigurat de una sau două persoane desemnate de conducătorul parchetului unde își desfășoară activitatea comisia de evaluare.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.