Capitolul VII — Exercitarea dreptului de semnătură

Pe această pagină

Secțiunea 1 — Dispoziții generale

Articolul 66

Domeniul de exercitare a dreptului de semnătură

(1) Proiectele de arhitectură pentru materializarea cărora legea impune obținerea autorizației de construire/desființare vor fi elaborate de un arhitect cu drept de semnătură, arhitect de interior cu drept de semnătură sau de un conductor arhitect cu drept de semnătură, potrivit competențelor legale.

(2) Dreptul de semnătură se exercită pe toate documentele/documentațiile tehnice de arhitectură elaborate, constând în piese scrise și desenate, în toate fazele de proiectare prevăzute de lege, după cum urmează: studii de fezabilitate, documentații pentru obținerea avizelor de specialitate solicitate prin certificatul de urbanism, documentații tehnice pentru autorizarea construirii/desființării, proiecte tehnice, detalii de execuție, teme de proiectare pentru subproiectanții de specialitate, dispoziții de șantier, procese-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, procese-verbale de recepție finală, altele de această natură.

(3) Arhitecții cetățeni ai unui stat membru de origine sau de proveniență, care au dreptul de a exercita profesia de arhitect cu drept de semnătură ori cu un alt drept echivalent în unul dintre aceste state și care nu solicită stabilirea în România, ci doar dreptul de a presta temporar sau ocazional servicii în domeniul arhitecturii pe teritoriul României, beneficiază de drept de semnătură și parafă fără să fie înscriși în Tabloul Național al Arhitecților și sunt înregistrați automat în Ordin pe durata prestării serviciilor respective.

(4) Arhitecții care își desfășoară activitatea în România trebuie să respecte normele de conduită cu caracter profesional, legislativ și administrativ care sunt direct legate de profesia de arhitect, precum definiția profesiei, utilizarea titlurilor și abaterile profesionale grave care au o legătură directă și specifică cu protecția și siguranța consumatorilor, precum și dispozițiile disciplinare aplicabile arhitecților în România.

Articolul 67

Arhitect, arhitect de interior și conductor arhitect cu drept de semnătură

(1) Arhitectul, arhitectul de interior și conductorul arhitect dobândesc drept de semnătură, acordat de Ordin, dacă au exercițiul deplin al drepturilor civile, dacă îndeplinesc condițiile de onorabilitate și de stagiu sau, după caz, de experiență profesională practică, prevăzute de lege, și dacă promovează evaluarea pentru acordarea dreptului de semnătură.

(2) Cetățenii unui stat membru de origine sau de proveniență care solicită stabilirea în România și nu dețin drept de semnătură sau un alt drept echivalent, dar îndeplinesc condițiile minime de formare referitoare la deținerea titlului de arhitect, arhitect de interior sau conductorul arhitect prevăzute de Directivă vor dobândi, la cerere, drept de semnătură în aceleași condiții ca și cetățenii români, potrivit legii.

(3) Conductorii arhitecți absolvenți cu diplomă până în anul 2004 inclusiv pot primi drept de semnătură limitat la categoriile de lucrări pentru care Legea recunoaște acest drept.

(4) Dreptul de semnătură implică asumarea de către persoana care îl exercită a întregii responsabilități profesionale față de client și autorități cu privire la calitatea și funcționalitatea soluțiilor propuse, integrarea în ambianța înconjurătoare, a posibilităților tehnice de realizare, cu respectarea legislației în domeniu.

(5) Dreptul de semnătură se exercită olograf, cu menționarea în clar a numelui, prenumelui și a numărului de înregistrare în Tabloul Național al Arhitecților, respectiv prin semnătură electronică calificată pe toate documentațiile elaborate în cadrul tuturor fazelor de proiectare și autorizare, inclusiv pe durata execuției și la recepția lucrărilor. Copiile tuturor pieselor scrise și desenate, componente ale proiectelor, trebuie semnate și parafate în original, respectiv semnate electronic calificat. Lucrările colective trebuie să poarte semnătura tuturor arhitecților care au contribuit la elaborarea lor.

(6) Exercitarea dreptului de semnătură implică independență în luarea deciziilor cu caracter profesional.

(7) Conductorii arhitecți cu drept de semnătură cu o vechime de cel puțin 3 ani în exercitarea acestui drept, care prin completarea studiilor dobândesc diploma de arhitect, vor primi, la cerere, drept de semnătură de arhitect, fără efectuarea unei perioade de stagiu, dar cu promovarea evaluării pentru acordarea dreptului de semnătură.

(8) În prezentul act, ori de câte ori se folosește termenul de arhitect, se prezumă că prevederile sunt aplicabile tuturor profesiilor prevăzute la alin. (1), cu excepția situațiilor în care se prevede altfel.

Secțiunea a 2-a — Incompatibilități

Articolul 68

Incompatibilități

(1) Exercitarea dreptului de semnătură, potrivit legii, este incompatibilă cu următoarele situații:

a) arhitectul cu drept de semnătură îndeplinește pentru același proiect funcția de verificator, expert sau consilier ales ori numit în cadrul administrației publice implicate în procesul de avizare sau de autorizare;

b) arhitectul este funcționar public în cadrul autorității administrației publice centrale sau locale care are în competență avizarea, autorizarea și controlul lucrării în cauză.

(2) Încălcarea prevederilor alin. (1) se sancționează cu sancțiunile prevăzute la art. 39 alin. (2) lit. c) și d) din Lege.

Secțiunea a 3-a — Drepturi și obligații ale membrilor cu drept de semnătură

Articolul 69

Drepturile membrilor cu drept de semnătură

Arhitectul, arhitectul de interior și conductorul arhitect cu drept de semnătură au următoarele drepturi:

a) să fie înscriși în Tabloul Național al Arhitecților;

b) să elaboreze și să semneze proiectele de arhitectură pentru materializarea cărora se impune obținerea autorizației conform prevederilor legale;

c) să verifice în timpul execuției lucrării conformitatea acesteia cu autorizația emisă, chiar dacă asistența tehnică nu le-a fost încredințată;

d) să beneficieze, pentru serviciile prestate în relațiile contractuale ce se stabilesc cu clientul, de un onorariu just, negociat în mod liber cu acesta, potrivit art. 20 lit. c) din Lege;

e) să introducă în contractul încheiat cu clientul clauze privind protecția dreptului de autor.

Articolul 70

Obligațiile membrilor cu drept de semnătură

Arhitectul, arhitectul de interior și conductorul arhitect cu drept de semnătură au următoarele obligații:

a) să cunoască și să respecte reglementările legale în vigoare referitoare la exercitarea profesiei de arhitect;

b) să se conformeze și să respecte Codul deontologic al profesiei de arhitect și prezentul regulament;

c) să facă cunoscută clientului obligația de a obține și de a respecta avizele, acordurile și autorizațiile necesare, prevăzute de lege;

d) să se preocupe de perfecționarea calificării profesionale;

e) să își asume, prin exercitarea dreptului de semnătură, întreaga responsabilitate profesională față de client și autorități, manifestând conștiinciozitate și probitate profesională;

f) să servească interesele clientului în acord cu interesul public și cu exigențele profesionale, acțiunile și măsurile care ar putea aduce prejudicii materiale sau morale clientului fiind interzise;

g) să anunțe în scris filiala teritorială din care fac parte despre orice modificare privind modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură, imediat ce aceasta a avut loc, anexând și o copie după actele doveditoare;

h) să predea filialei din care fac parte parafa individuală și certificatul care atestă dreptul de semnătură, în cazul suspendării dreptului de semnătură, indiferent de motivele suspendării. Pe toată perioada de suspendare, nu pot face uz de calitatea de arhitect, arhitect de interior sau conductor arhitect cu drept de semnătură;

i) să solicite documentele prevăzute de Directivă, dacă doresc să exercite profesia de arhitect pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și în Confederația Elvețiană, precum și în state terțe;

j) să înregistreze proiectele de arhitectură elaborate, în vederea emiterii autorizației conform prevederilor legale, potrivit sistemului prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. e).

Articolul 71

Suspendarea și încetarea dreptului de semnătură

(1) Dreptul de semnătură se suspendă:

a) temporar, la cererea persoanei înscrise sau în condițiile prevăzute de lege;

b) după 6 luni, în caz de neplată, fără justificare, a cotizațiilor anuale către Ordin, până la achitarea lor integrală, prin decizie a președintelui filialei;

c) pe perioada suspendării dreptului de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă;

d) cu titlu de sancțiune disciplinară, pe toată durata sancțiunii.

(2) Dreptul de semnătură încetează:

a) prin renunțarea în scris la exercițiul dreptului de semnătură;

b) dacă arhitectul, arhitectul de interior sau conductorul arhitect a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de lege în legătură directă cu exercitarea dreptului de semnătură ori dacă i s-a aplicat pedeapsa complementară a interdicției exercitării profesiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

(3) Suspendarea și încetarea dreptului de semnătură conduc la modificări în tablourile teritoriale și în Tabloul Național al Arhitecților.

(4) Încetarea dreptului de semnătură atrage pierderea calității de membru al Ordinului și radierea din Tabloul Național al Arhitecților.

Secțiunea a 4-a — Baza de date și oficiul de dată certă

Articolul 72

Evidențe și baze de date

(1) Ordinul și filialele sale teritoriale sunt operatori de baze de date referitoare la membri.

(2) Filialele vor înregistra, vor actualiza periodic și vor stoca datele referitoare la membri într-o evidență distinctă de datele din Tabloul Național al Arhitecților.

(3) Baza de date gestionată de fiecare filială teritorială referitoare la membri sau, după caz, o parte a acesteia va fi transmisă Ordinului, în termen de 30 de zile de la actualizare.

(4) Baza de date are două secțiuni:

a) generală, care cuprinde toate datele despre membri, date înregistrate la înscrierea în Ordin și completate pe parcurs, aspectele financiare legate de taxa de înscriere și plata cotizațiilor, precum și registrul sancțiunilor disciplinare aplicate membrilor filialelor, registru instituit și gestionat de către acestea;

b) publică, care cuprinde datele din Tabloul Național al Arhitecților, sancțiunile disciplinare, precum și alte date stabilite prin regulamentul privind constituirea și gestionarea bazei de date, aprobat de Consiliul național.

(5) Informațiile din secțiunea publică a bazei de date pot fi postate și pe site-ul Ordinului, potrivit regulamentului privind constituirea și gestionarea bazei de date.

(6) Se interzice transmiterea către terți a bazelor de date sau a unor părți ale acestora, precum și a datelor cu caracter personal ale membrilor Ordinului, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

(7) Se interzice publicarea pe site a datelor cu caracter personal ale membrilor, cu excepția datelor prevăzute la alin. (4) lit. b).

(8) Persoanele care operează bazele de date vor semna un angajament de confidențialitate, în condițiile legii.

(9) Ordinul prelucrează datele prevăzute la alin. (4) în vederea fundamentării și elaborării de politici publice, în acord cu art. 25 din lege.

Articolul 73

Oficiul de dată certă

(1) În vederea protejării dreptului de autor, membrii Ordinului pot solicita înscrierea în Registrul național de dată certă, gestionat de Ordin, care poate fi în format fizic sau digital, a proiectelor de arhitectură, inclusiv a planșelor și lucrărilor grafice ce formează proiectele de arhitectură elaborate. Machetele pot fi depuse la filiala teritorială din care face parte membrul, cu încheierea unui proces-verbal care va fi transmis de filială registrului național.

(2) Procedura privind înscrierea proiectelor și a celorlalte documente prevăzute la alin. (1) se aprobă de către Colegiul director al Ordinului, prin hotărâre.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.