Capitolul II — Concepte privind piața muncii

Pe această pagină

Secțiunea 1 — Termeni și expresii utilizate

Articolul 5

În sensul prevederilor prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

I. angajator - persoană juridică sau persoană fizică cu sediul, respectiv domiciliul, în România ori sucursala, filiala, agenția, reprezentanta din România a unei persoane juridice străine cu sediul în străinătate, autorizată potrivit legii, care încadrează forță de muncă în condițiile legii;

II. loc de muncă - cadrul în care se desfășoară o activitate din care se obține un venit și în care se materializează raporturile juridice de muncă sau raporturile juridice de serviciu;

III. persoană în căutarea unui loc de muncă - persoana care face demersuri pentru a-și găsi un loc de muncă, prin mijloace proprii sau prin înregistrare la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința ori la alt furnizor de servicii de ocupare, acreditat în condițiile legii;

(la 01-01-2006, Pct. III al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 144 din 18 octombrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 969 din 1 noiembrie 2005. )

IV. șomer - persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani și până la îndeplinirea condițiilor de pensionare;

b) starea de sănătate și capacitățile fizice și psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;

c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, în vigoare;

(la 14-10-2008, Lit. c) a pct. IV al art. 5 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 126 din 8 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 14 octombrie 2008. )

d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă.

(la 01-01-2006, Pct. IV al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 144 din 18 octombrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 969 din 1 noiembrie 2005. )

IV^1. șomer înregistrat - persoana care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la pct. IV și se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcționează în condițiile prevăzute de lege, în vederea obținerii unui loc de muncă.

(la 01-01-2006, Pct. IV^1 al art. 5 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 144 din 18 octombrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 969 din 1 noiembrie 2005. )

IV^2. șomer de lungă durată - persoana care este șomer pe o perioadă mai mare de 12 luni, în cazul persoanelor cu vârsta de peste 30 de ani, și pe o perioadă de 6 luni, în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 30 de ani;

(la 09-03-2026, Punctul IV^2. , Articolul 5 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 11 din 5 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 9 martie 2026 )

IV^3. tânăr cu risc de marginalizare socială - persoana cu vârsta cuprinsă între 16-26 de ani, care îndeplinește condițiile prevăzute la punctul IV, se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința și se încadrează în una dintre următoarele categorii:

a) se află în sistemul de protecție a copilului sau provine din acest sistem;

b) are dizabilități;

c) nu are familie sau a cărui familie nu îi poate asigura întreținerea;

d) are copii în întreținere;

e) a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;

f) este victimă a traficului de persoane.

g) se află în executarea unei pedepse, a unei măsuri educative sau a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.

(la 11-10-2021, Punctul IV^3. din Articolul 5 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 244 din 8 octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 08 octombrie 2021 )

(la 27-07-2013, Pct. IV^3 al art. 5 a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 250 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 24 iulie 2013. )

IV^4. tânăr NEET - persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 30 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională;

(la 16-09-2021, Punctul IV^4. din Articolul 5 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 101 din 15 septembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 890 din 16 septembrie 2021 )

IV^5. persoana care face parte dintr-un grup vulnerabil - persoana din grupul vulnerabil, așa cum este definit la art. 6 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările și completările ulterioare, care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la punctul IV și care se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința;

(la 09-03-2026, Articolul 5 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 11 din 5 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 9 martie 2026 )

V. stagiu de cotizare - perioada de timp pentru care persoana a fost asigurată obligatoriu în sistemul asigurărilor pentru șomaj, precum și perioada de timp pentru care persoana a fost asigurată facultativ prin încheierea unui contract de asigurare pentru șomaj și prin plata în temeiul acestui contract de asigurare a contribuției la bugetul asigurărilor pentru șomaj;

(la 01-01-2018, Punctul V. din Articolul 5 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 95 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 991 din 13 decembrie 2017 )

VI. asigurat - persoana fizică ce realizează venituri, potrivit legii, și care este asigurată obligatoriu în sistemul asigurărilor pentru șomaj, precum și persoana care se asigură facultativ prin încheierea unui contract de asigurare pentru șomaj și prin plata în temeiul acestui contract de asigurare a contribuției la bugetul asigurărilor pentru șomaj;

(la 01-01-2018, Punctul VI. din Articolul 5 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 95 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 991 din 13 decembrie 2017 )

VII. indemnizație de șomaj - o compensație parțială a veniturilor asiguratului ca urmare a pierderii locului de muncă sau a veniturilor absolvenților instituțiilor de învățământ care nu s-au putut încadra în muncă;

(la 28-02-2011, Pct. VII al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 17 din 23 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 28 februarie 2011. )

VIII. măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă - acele măsuri care au ca scop sprijinirea persoanelor în căutarea unui loc de muncă și, în mod deosebit, a șomerilor pentru a dobândi statutul de persoană ocupată.

IX. Indicatorul social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, denumit în continuare indicator social de referință, reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, cât și în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum și a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă.

(la 01-01-2011, Pct. IX al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 108 din 6 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 10 decembrie 2010. )

Secțiunea a 2-a — Indicatori statistici privind piața muncii

Articolul 6

(1) La nivel național și teritorial situațiile și evoluțiile de pe piața muncii sunt monitorizate, în principal, cu ajutorul unui sistem de indicatori statistici privind:

a) resursele de muncă;

b) populația activă;

c) populația ocupată;

d) șomerii;

e) locurile de muncă vacante;

f) indemnizația de șomaj;

g) populația ieșită din șomaj prin ocupare, precum și prin părăsirea pieței muncii;

h) rata șomajului.

(2) Sistemul de indicatori statistici și metodologia de calcul a acestora se stabilesc de Institutul Național de Statistică în colaborare cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Articolul 7

(1) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pe baza documentelor primare de înregistrare a șomerilor, a comunicărilor făcute de furnizorii de servicii de ocupare acreditați și de angajatori privind locurile de muncă vacante, calculează indicatorii statistici prevăzuți la art. 6 alin. (1) lit. d)-h) și alți indicatori specifici pieței muncii.

(2) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă elaborează, în funcție de necesități, analize, studii și cercetări statistice speciale privind situația și evoluția șomajului și a ocupării, la nivel național și teritorial, pe domenii de activitate.

Articolul 8

(1) Pentru realizarea atribuțiilor prevăzute la art. 7 Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă asigură condițiile materiale, organizatorice și manageriale corespunzătoare, elaborează și administrează sistemul documentelor primare, constituie și exploatează baza proprie de date.

(2) Pentru realizarea unor analize, studii și cercetări statistice speciale de natura celor prevăzute la art. 7 alin. (2) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă poate angaja și serviciile unor prestatori specializați.

(3) Metodologia de realizare a cercetărilor statistice speciale va fi avizată, potrivit legii, de Institutul Național de Statistică.

Articolul 9

(1) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă are obligația să facă publici indicatorii statistici privind piața muncii, cu o periodicitate care va fi stabilită o dată cu sistemul de indicatori prevăzut la art. 6 alin. (1).

(2) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va pune la dispoziție Ministerului Muncii și Justiției Sociale indicatorii statistici, rezultatele cercetărilor statistice speciale, analizele și studiile statistice.

Articolul 10

(1) Angajatorii au obligația să comunice agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, denumite în continuare agenții pentru ocuparea forței de muncă, în căror rază își au sediul, respectiv domiciliul, toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora.

(2) Furnizorii de servicii de ocupare acreditați au obligația de a comunica lunar agențiilor pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază își au sediul date privind numărul șomerilor mediați și încadrați în muncă.

(3) Angajatorii au obligația să comunice agențiilor pentru ocuparea forței de muncă teritoriale, ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost comunicate potrivit alin. (1), în termen de o zi de la data ocupării acestora, în condițiile legii.

(la 27-07-2013, Alin. (3) al art. 10 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 250 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 24 iulie 2013. )

Articolul 11

În vederea elaborării strategiilor și politicilor, precum și pentru adoptarea unor măsuri pe piața muncii, la nivel național, pe domenii de activitate, ramuri, sectoare economice sau zone, Ministerul Muncii și Justiției Sociale inițiază reglementări privind obligativitatea angajatorilor de a comunica informațiile necesare cu privire la forța de muncă.

Articolul 12

În sensul prezentei legi, Institutul Național de Statistică are următoarele atribuții:

a) calculează indicatorii statistici prevăzuți la art. 6 alin. (1) lit. a)-c);

b) furnizează Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă datele privind forța de muncă, rezultate din cercetările statistice proprii;

c) elaborează în colaborare cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale sistemul de indicatori statistici ai pieței muncii și metodologia de calcul a acestora;

d) avizează cercetările statistice speciale realizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă sau de Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Secțiunea a 3-a — Clasificarea ocupațiilor

Articolul 13

Clasificarea ocupațiilor din România este sistemul de identificare, ierarhizare, codificare a ocupațiilor din economie, care se elaborează de Ministerul Muncii și Justiției Sociale în colaborare cu Institutul Național de Statistică, cu alte ministere și instituții publice interesate și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 14

(1) Procedura de actualizare a Clasificării ocupațiilor din România se aprobă prin ordin comun al ministrului muncii și justiției sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică.

(2) Actualizarea Clasificării ocupațiilor din România se realizează, periodic, la solicitarea celor interesați sau în baza unor reglementări speciale, prin ordin comun al ministrului muncii și justiției sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(la 27-07-2013, Art. 14 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 250 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 24 iulie 2013. )

Articolul 15

Utilizarea Clasificării ocupațiilor din România este obligatorie la completarea documentelor oficiale.

Secțiunea a 4-a — Categorii de beneficiari

Articolul 16

Beneficiari ai prevederilor prezentei legi sunt persoanele în căutarea unui loc de muncă, aflate în una dintre următoarele situații:

a) au devenit șomeri în sensul prevederilor art. 5 pct. IV lit c);

b) nu au putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituții de învățământ;

(la 28-02-2011, Lit. b) a art. 16 a fost modificată de pct. 2 al art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 17 din 23 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 28 februarie 2011. )

c) ocupa un loc de muncă și, din diferite motive, doresc schimbarea acestuia;

d) au obținut statutul de refugiat sau beneficiază de altă formă de protecție internațională, conform legii, sau se află în procedura de soluționare a cererii de azil și au acces pe piața muncii, în condițiile prevăzute de lege.

(la 01-01-2018, Litera d) din Articolul 16 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 95 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 991 din 13 decembrie 2017 )

e) sunt cetățeni străini sau apatrizi care au fost încadrați în muncă sau au realizat venituri în România sau care au drept de muncă pe teritoriul României, conform legii;

(la 27-07-2013, Lit. e) a art. 16 a fost modificată de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 250 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 24 iulie 2013. )

f) nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenție, respectiv în timpul sau după executarea unei pedepse ori a unei măsuri educative sau a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.

(la 11-10-2021, Litera f) din Articolul 16 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 244 din 8 octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 08 octombrie 2021 )

g) nu au putut ocupa loc de muncă și sunt victime ale violenței domestice aflate în perioada valabilității măsurilor dispuse prin ordin de protecție emis potrivit Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pe o perioadă de 12 luni de la data expirării acestora ori sunt victime ale traficului de persoane, astfel cum sunt definite potrivit Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu modificările și completările ulterioare.

(la 09-03-2026, Litera g) , Articolul 16 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 11 din 5 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 9 martie 2026 )

Articolul 17

(1) În vederea stabilirii dreptului de indemnizație de șomaj, șomerii prevăzuți la art. 16 lit. a) sunt persoanele care se pot găsi în una dintre următoarele situații:

(la 18-06-2004, Partea introductivă a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 107 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 19 aprilie 2004. )

a) le-au încetat raporturile de muncă din motive neimputabile lor;

(la 14-10-2008, Lit. a) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 126 din 8 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 14 octombrie 2008. )

b) le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;

c) le-a încetat mandatul pentru care au fost numiți sau aleși, dacă anterior nu au fost încadrați în muncă sau dacă reluarea activității nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activității angajatorului, în situația persoanelor prevăzute la art. 19 lit. c);

(la 01-01-2018, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 17 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 95 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 991 din 13 decembrie 2017 )

d) abrogată;

(la 27-07-2013, Lit. d) a alin. (1) al art. 17 a fost abrogată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 250 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 24 iulie 2013. )

d^1) le-a încetat mandatul pentru care au fost aleși, în situația persoanelor prevăzute la art. 19 lit. d);

(la 01-01-2018, Alineatul (1) din Articolul 17 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 95 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 991 din 13 decembrie 2017 )

e) le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive neimputabile lor;

f) au încheiat contract de asigurare pentru șomaj și nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare;

(la 14-10-2008, Lit. f) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 126 din 8 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 14 octombrie 2008. )

g) au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate și care, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă și nu au reușit să se încadreze în muncă;

(la 18-06-2004, Lit. g) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 107 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 19 aprilie 2004. )

h) le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora, potrivit legii;

(la 18-06-2004, Lit. h) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 107 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 19 aprilie 2004. )

i) abrogată;

(la 18-06-2004, Lit. i) a alin. (1) al art. 17 a fost abrogată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 107 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 19 aprilie 2004. )

j) reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească definitiva, nu mai este posibilă la unitățile la care au fost încadrate în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activității, sau la unitățile care au preluat patrimoniul acestora;

k) le-a încetat contractul de mandat sau contractul de management, în situația persoanelor prevăzute la art. 19 lit. f) și g);

(la 01-01-2018, Litera k) din Alineatul (1) , Articolul 17 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 95 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 991 din 13 decembrie 2017 )

l) le-a încetat activitatea desfășurată în baza raportului juridic, în considerarea căruia au realizat venituri de natura celor prevăzute la art. 19 lit. h), din motive neimputabile lor;

(la 01-01-2018, Alineatul (1) din Articolul 17 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 95 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 991 din 13 decembrie 2017 )

m) le-a încetat activitatea desfășurată în baza raportului juridic, în considerarea căruia au realizat venituri de natura celor prevăzute la art. 19 lit. i), din motive neimputabile lor.

(la 01-01-2018, Alineatul (1) din Articolul 17 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 95 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 991 din 13 decembrie 2017 )

(2) Sunt asimilate șomerilor persoanele aflate în situațiile prevăzute la art. 16 lit. b), dacă îndeplinesc următoarele condiții:

a) sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

(la 18-06-2004, Lit. a) a alin. (2) al art. 17 a fost modificată de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 107 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 19 aprilie 2004. )

b) sunt absolvenți ai școlilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

(la 18-06-2004, Lit. b) a alin. (2) al art. 17 a fost modificată de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 107 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 19 aprilie 2004. )

c) abrogată;

(la 28-02-2011, Lit. c) a alin. (2) al art. 17 a fost abrogată de pct. 3 al art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 17 din 23 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 28 februarie 2011. )

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.