privind investițiile
Dezvoltarea economiei naționale potrivit obiectivelor fundamentale stabilite în Programul Partidului Comunist Roman de faurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și inaintare a României spre comunism impune realizarea unui vast program de investiții care să asigure creșterea neîntreruptă și modernizarea accelerata a forțelor de producție, crearea unei economii moderne, de înaltă eficienta, în vederea ridicării continue a bunastarii materiale și spirituale a întregului popor.
Înfăptuirea amplului program de investiții - bazat pe alocarea unei părți însemnate din venitul național pentru fondul de dezvoltare - necesita perfecționarea continua a activității de investiții, întărirea răspunderii tuturor factorilor care acționează în acest domeniu, creșterea exigenței în utilizarea judicioasă a fondurilor materiale și bănești încredințate, aplicarea unui regim sever de economii, instaurarea unei ordini și discipline ferme în toate fazele de realizare a investițiilor.
Desfășurarea activității de investiții în condiții de eficienta economică sporită, corespunzător noilor cerințe ale etapei actuale de dezvoltare economico-socială, necesita o mai mare exigenta în ce privește fundamentarea temeinica a introducerii în plan a noilor obiective de investiții, elaborarea și pregătirea din timp a documentațiilor, asigurarea tuturor condițiilor pentru începerea și realizarea lucrărilor, executarea acestora la un nivel calitativ, punerea în funcțiune la termenele planificate a capacităților proiectate și îndeplinirea indicatorilor tehnico-economici aprobați.
În scopul punerii de acord a cadrului legislativ existent cu cerințele îmbunătățirii în continuare a activității de investiții,
Marea Adunare Naționala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.