Capitolul VIII — DELICTE CONTRA DEMNITĂȚII

(1) Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public se pedepsește cu zile-amendă, de la 10 la 120.

(2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

(1) Nu constituie infracțiunea de calomnie fapta cu privire la care s-a făcut proba verității sau cu privire la care făptuitorul dovedește că a avut motive rezonabile de a crede că este adevărată.

(2) În cazul faptelor referitoare la viața privată a unei persoane, proba verității sau dovada că făptuitorul a avut motive rezonabile de a crede că aceste fapte sunt adevărate este admisibilă pentru apărarea unui interes legitim.

(3) În cazul faptelor referitoare la viața privată a unei persoane care afectează capacitatea acesteia de exercitare a unei funcții publice, proba verității sau dovada că făptuitorul a avut motive rezonabile de a crede că aceste fapte sunt adevărate este admisibilă, fără a fi necesară dovedirea unui interes legitim.