Capitolul II — DELICTE CONTRA LINIȘTII PUBLICE

Pe această pagină

Articolul 359

Tulburarea liniștii publice prin violențe

(1) Participarea în cadrul unei mulțimi care tulbură liniștea publică, dacă cei care participă nu se dispersează după trei somații ale organelor de ordine, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu zile-amendă.

(2) În cazul în care participanții au săvârșit violențe contra persoanelor sau bunurilor, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Articolul 360

Neluarea de măsuri pentru asigurarea liniștii publice

Neasigurarea, de către administratorii localurilor publice și localurilor de agrement, a liniștii publice în localurile respective, precum și refuzul acestora de a sprijini organele în drept pentru restabilirea ordinii publice sau pentru luarea măsurilor împotriva persoanelor care au încălcat legea se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

Articolul 361

Instigarea publică și apologia infracțiunilor

(1) Fapta de a îndemna publicul prin viu grai, scris sau prin orice alte mijloace de a nu respecta legile ori de a săvârși fapte ce constituie infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită de un funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ori de către o persoană din cele prevăzute în art. 281, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 5 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.

(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare săvârșirea infracțiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracțiune.

(4) Purtarea în public a unei uniforme, insigne sau altor asemenea semne distinctive neautorizate, în scopurile arătate în alin. (1), se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(5) Cu aceeași pedeapsă se sancționează lăudarea în public a celor care au săvârșit infracțiuni sau a infracțiunilor săvârșite de aceștia.

Articolul 362

Manifestări de rasism sau naționalism șovin

(1) Împiedicarea unui cetățean român de a-și stabili în mod liber naționalitatea sau limba maternă, ori modificarea abuzivă a datelor privind naționalitatea sau limba maternă a unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Împiedicarea prin orice mijloace a unei persoane de a întrebuința o altă limbă decât cea oficială a statului, precum și refuzul sau împiedicarea liberei transmiteri prin viu grai ori scris a comunicării sau corespondenței dacă este vorbită ori scrisă în altă limbă decât cea oficială se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu zile-amendă.

Articolul 363

Propaganda naționalist-șovină

Propaganda naționalist-șovină, instigarea la ura de rasă sau naționalitate, dacă fapta nu constituie infracțiunea prevăzută în art. 291, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

Articolul 364

Tulburarea folosinței locuinței

(1) Fapta prin care se tulbură în mod repetat folosința locuinței locatarilor dintr-un imobil ori prin care se împiedică normala folosință a locuinței se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(3) Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Articolul 365

Exercitarea fără drept a unei profesii

Exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu zile-amendă.

Articolul 366

Încăierarea

(1) Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu zile-amendă.

(2) Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății unei persoane, cel care a săvârșit această faptă se pedepsește pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se reduce cu un an. Ceilalți participanți se pedepsesc cu pedeapsa prevăzută în alin. (1).

(3) În cazul prevăzut în alin. (2), dacă nu se cunoaște care dintre participanți au săvârșit faptele arătate în acel alineat, se aplică tuturor pedeapsa închisorii stricte de la un an la 5 ani, când s-a cauzat vătămarea integrității corporale sau a sănătății. În cazul în care s-a cauzat moartea, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 15 ani.

(4) Nu se pedepsește cel care a fost prins în încăierare împotriva voinței sale sau care a încercat să despartă pe alții, să respingă un atac ori să apere pe altul.

Articolul 367

Cerșetoria

Fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zile-amendă.

Articolul 368

Cerșetoria calificată

Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil care, având capacitatea de a munci, se folosește de copil pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi.

Articolul 369

Organizarea cerșetoriei

(1) Îndemnul sau înlesnirea practicării cerșetoriei de către un minor ori tragerea de foloase de pe urma practicării cerșetoriei de către un minor se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 5 ani.

(2) Recrutarea sau constrângerea unui minor la cerșetorie se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) sau (2) este săvârșită de un părinte sau de un reprezentant legal al minorului, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (1), și închisoarea strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (2).

Articolul 370

Portul și folosirea fără drept de arme albe

(1) Portul, fără drept, în locuri publice a cuțitului, pumnalului, șișului, boxului, castetului sau a altor asemenea obiecte periculoase se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Portul sau folosirea, fără drept, a obiectelor prevăzute în alin. (1) în localul autorităților publice, instituțiilor publice, instituțiilor sau altor persoane de interes public, la întruniri publice ori în localuri de alegeri se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

Articolul 371

Folosirea și procurarea de arme cu aer comprimat sau cu gaze comprimate

(1) Folosirea în locuri publice a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecționate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru șocuri electrice, în alte scopuri decât legitima apărare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Importul sau procurarea pe orice cale, în vederea comercializării, fără drept, de arme cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, care imprimă proiectilului o viteză mai mare de 220 m/s, cu excepția celor destinate activității sportive, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.