Articolul UNIC
Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 1 octombrie 2004, se completează cu cinci noi articole, articolele 5-9, cu următorul cuprins:
"Art. 5. - (1) Pe durata derulării procesului de recalculare a pensiilor prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, se autorizează contractarea de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a unor servicii ce urmează a fi prestate de către Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale.
(2) Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale va acoperi integral plățile aferente tuturor serviciilor efectuate de Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale, inclusiv cheltuielile de regie generală ale acestuia.
Art. 6. - Serviciile prestate de Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale constau în operațiuni de culegere și introducere pe calculator, din documentațiile de pensii aflate în arhivele caselor teritoriale de pensii, a datelor necesare efectuării operațiunilor de recalculare, precum și în operațiuni de verificare a modului de preluare pe calculator a datelor necesare efectuării acțiunii de recalculare a pensiilor.
Art. 7. - (1) Numărul maxim de personal pe care îl poate utiliza Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale pentru efectuarea activităților prevăzute la art. 6 este de 1.400.
(2) Personalul prevăzut la alin. (1) va fi instruit de specialiști din cadrul caselor teritoriale de pensii și va lucra sub coordonarea directă a conducerii executive a caselor teritoriale de pensii.
Art. 8. - (1) Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale va pune la dispoziție Institutului Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale spațiile necesare desfășurării activităților prevăzute la art. 6.
(2) Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale va pune la dispoziție Institutului Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale orice facilități legate de mobilier, logistică, consumabile, tehnică de calcul și comunicații, precum și informațiile pe care acesta le consideră necesare pentru îndeplinirea sarcinilor.
Art. 9. - Fondurile necesare derulării contractului încheiat potrivit prevederilor art. 5 se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, de la capitolul 73.04 «Cheltuieli de administrare ale fondului», titlul «Cheltuieli materiale și servicii», în condițiile legii."
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
────────────────
Ministrul muncii,
solidarității sociale și familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul finanțelor publice,
Ionel Popescu
București, 24 februarie 2005.
Nr. 105.
_______________