(1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:
a) formă de protecție - protecția internațională sau protecția temporară, acordate de statul român;
a^1) protecție internațională - statutul de refugiat sau statutul conferit prin protecție subsidiară;
a^2) beneficiar al protecției internaționale - cetățeanul străin sau apatridul căruia i s-a recunoscut statutul de refugiat sau i s-a acordat protecția subsidiară, în condițiile prezentei legi;
b) solicitant sau solicitant de azil - cetățeanul străin sau apatridul care și-a manifestat voința de a obține protecție internațională în România, atât timp cât procedura de azil cu privire la cererea sa nu s-a finalizat;
b^1) solicitant care necesită garanții procedurale speciale - solicitant de protecție internațională a cărui capacitate de a beneficia de drepturile și de a-și îndeplini obligațiile prevăzute de prezenta lege este limitată ca urmare a unor circumstanțe individuale care se pot datora, printre altele, vârstei, sexului, orientării sexuale, identității de gen, unei dizabilități, unei boli grave, unor afecțiuni sau tulburări mentale sau ca urmare a torturii, violului sau altor forme grave de violență psihologică, fizică sau sexuală etc.;
b^2) solicitant care necesită condiții de primire speciale - persoană vulnerabilă, în conformitate cu art. 5^1, care are nevoie de garanții speciale pentru a beneficia de drepturi și a-și îndeplini obligațiile în conformitate cu prezenta lege;
c) străin - cetățeanul străin sau apatridul;
d) cerere pentru acordarea protecției internaționale sau cerere de azil - solicitarea făcută de un cetățean străin sau de un apatrid în scopul obținerii protecției internaționale din partea statului român, atât timp cât nu solicită în mod explicit un alt tip de protecție care poate face obiectul unei cereri separate;
e) țară de origine - țară al cărei cetățean este, în cazul cetățeanului străin, sau, dacă acesta deține mai multe cetățenii, fiecare țară al cărei cetățean este, iar în cazul apatrizilor, țara sau țările în care aceștia își au reședința obișnuită;
f) procedura de azil - totalitatea actelor și formalităților îndeplinite, precum și a activităților desfășurate de autoritățile competente, în vederea recunoașterii statutului de refugiat sau, după caz, a acordării protecției subsidiare;
f^1) refugiat - cetățeanul străin sau apatridul care îndeplinește condițiile prevăzute în Convenția privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, denumită în continuare Convenția de la Geneva, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991;
g) statut de refugiat - formă de protecție internațională prin care statul român recunoaște calitatea de refugiat, în condițiile prezentei legi;
h) protecție subsidiară - formă de protecție internațională acordată de statul român, în condițiile prezentei legi;
i) protecție temporară - procedură cu caracter excepțional menită să asigure, în cazul unui flux masiv sau al unui flux masiv iminent de persoane strămutate din țări terțe care nu se pot întoarce în țara de origine, protecție imediată și temporară unor astfel de persoane, în special dacă există și riscul ca sistemul de azil să nu poată procesa acest flux fără efecte adverse pentru funcționarea sa eficientă, în interesul persoanelor în cauză și al altor persoane care au nevoie de protecție;
j) membri de familie - în măsura în care, la data depunerii cererii de către solicitantul principal, familia există în țara de origine, următorii membri de familie ai beneficiarului statutului de refugiat sau al protecției subsidiare:
(i) soțul sau, după caz, soția beneficiarului statutului de refugiat sau al protecției subsidiare;
(ii) copiii minori ai beneficiarului statutului de refugiat sau al protecției subsidiare sau copiii minori ai soțului/soției beneficiarului, cu condiția ca aceștia să fie necăsătoriți, indiferent dacă sunt din căsătorie ori din afara acesteia sau adoptați potrivit legislației naționale a țării de origine;
(iii) tatăl sau mama beneficiarului de protecție internațională sau o altă persoană majoră care este responsabilă pentru acesta potrivit legii române, atunci când respectivul beneficiar este minor și necăsătorit.
k) minor - cetățeanul străin sau apatridul care nu a împlinit vârsta de 18 ani;
k^1) minor neînsoțit - minorul, cetățean străin sau apatrid, care intră pe teritoriul României neînsoțit de părinți sau de o persoană majoră care să fie responsabilă pentru acesta potrivit legii române și nu este luat efectiv în îngrijire de o astfel de persoană, precum și minorul care este lăsat neînsoțit după ce a intrat pe teritoriul României;
l) persoane strămutate - cetățeni ai țărilor terțe sau apatrizi care au fost nevoiți să își părăsească țările ori regiunile de origine sau au fost evacuați, în special ca răspuns al apelului organizațiilor internaționale, și care nu se pot întoarce în condiții de siguranță datorită situației care persistă în acea țară, care se pot încadra în domeniul de aplicare a art. 1 lit. A din Convenția de la Geneva sau a altor instrumente naționale ori internaționale pe care România este obligată să le respecte, prin care se acordă protecție internațională, în special:
(i) persoane care au părăsit zone de conflict armat sau de violență generalizată;
(ii) persoane expuse riscurilor majore sau care au fost victime ale încălcărilor sistematice ori generalizate ale drepturilor lor;
m) flux masiv - sosirea în Uniunea Europeană a unui număr mare de persoane strămutate care vin dintr-o țară sau dintr-o zonă geografică specifică, indiferent dacă sosirea lor în Uniunea Europeană a fost spontană ori ajutată;
n) zona de tranzit - suprafața situată la frontiera de stat ori în apropierea acesteia, destinată staționării persoanelor care nu au primit aprobarea de intrare în teritoriu, a mijloacelor de transport și a bunurilor, până la stabilirea regimului lor juridic la trecerea frontierei de stat. În cazul aeroporturilor internaționale, prin zonă de tranzit se înțelege suprafața situată între punctul de îmbarcare/debarcare și locurile destinate efectuării controlului pentru trecerea frontierei;
o) centru de cazare - orice spațiu folosit pentru cazarea colectivă a solicitanților de azil.
p) condiții de primire - ansamblul măsurilor luate de statul român în favoarea solicitanților de protecție internațională, în conformitate cu prezenta lege;
q) condiții materiale de primire - asistența acordată solicitanților de protecție internațională, incluzând cazare, hrană, materiale de întreținere și igienă, îmbrăcăminte și încălțăminte, transport, care pot fi acordate în natură, sub formă de alocații financiare sau tichete ori printr-o combinație a acestor 3 elemente, în condiții stabilite prin hotărâre a Guvernului.
(2) În implementarea criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate în unul dintre statele membre de către un străin, se utilizează definițiile prevăzute în:
a) Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (reformare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 180 din 29 iunie 2013, denumit în continuare Regulamentul Dublin;
b) Regulamentul (UE) nr. 603/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind instituirea sistemului «Eurodac» pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării eficiente a Regulamentului (UE) nr. 604/2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid și privind cererile autorităților de aplicare a legii din statele membre și a Europol de comparare a datelor Eurodac în scopul asigurării respectării aplicării legii și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.077/2011 de instituire a Agenției europene pentru gestionarea operațională a sistemelor informatice la scară largă, în spațiul de libertate, securitate și justiție (reformare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 180 din 29 iunie 2013, denumit în continuare Regulamentul Eurodac.