Capitolul IV — Forme de protecție

(1) Statutul de refugiat se acordă, la cerere, și membrilor de familie prevăzuți la art. 2 lit. j), care se află pe teritoriul României, cu excepția cazurilor în care persoanele respective se afla în una dintre situațiile enumerate la art. 25.

(2) În cazul soțului sau, respectiv, al soției, prevederile alin. (1) se aplică numai dacă persoana căreia i s-a recunoscut statutul de refugiat în temeiul art. 23 a încheiat căsătoria înainte de intrarea pe teritoriul României.

(3) În situația în care membrul de familie al beneficiarului statutului de refugiat nu îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (1) și, după caz, la alin. (2), cererea de azil a acestuia va fi analizată din perspectiva prevederilor art. 23 și 26.

(1) Statutul de refugiat nu se recunoaște cetățenilor străini și apatrizilor cu privire la care există motive serioase să se creadă că:

(2) De asemenea, statutul de refugiat nu se recunoaște cetățenilor străini și apatrizilor care au planificat, au facilitat sau au participat la săvârșirea de acte de terorism, așa cum sunt acestea definite în instrumentele internaționale la care România este parte.

(3) Statutul de refugiat nu se recunoaște cetățenilor străini și apatrizilor care, având reședința stabilită într-un alt stat, sunt considerați de către autoritățile competente din respectivul stat ca beneficiind de drepturi și obligații care decurg din cetățenia respectivului stat sau beneficiază de drepturi și obligații echivalente.

(4) Cetățenii străini și apatrizii care intră în domeniul de aplicare al art. 1 secțiunea D din Convenția de la Geneva, privind protecția sau asistența acordată de un organism sau de o instituție a Organizației Națiunilor Unite, alta decât Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați, sunt excluși de la recunoașterea statutului de refugiat.

(5) În cazul în care încetarea protecției sau a asistenței prevăzute la alin. (4) se datorează unor circumstanțe legitime și obiective asupra cărora persoana nu are niciun control sau care sunt independente de voința sa și fără ca situația acestuia să fi fost reglementată în mod definitiv în conformitate cu rezoluțiile relevante ale Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, străinului i se recunoaște de drept statutul de refugiat.

(6) Inspectoratul General pentru Imigrări verifică, pe baza unei evaluări individuale a cererii, dacă străinul a primit efectiv protecție sau asistență din partea unui organism sau a unei instituții a Organizației Națiunilor Unite, alta decât Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați, condițiile în care protecția sau asistența prevăzută la alin. (4) au încetat și dacă străinul nu se încadrează în sfera de aplicare a uneia dintre cauzele de excludere de la recunoașterea statutului de refugiat, prevăzute la alin. (1)-(3). Străinul este obligat să prezinte, de îndată ce este posibil, toate documentele necesare în sprijinul cererii sale, din care să rezulte inclusiv că a recurs efectiv la protecția sau la asistența menționate și că această protecție sau asistență a încetat.

(7) În cazul în care încetarea protecției sau a asistenței prevăzute la alin. (4) este rezultatul propriei sale voințe, persoana în cauză nu poate pretinde recunoașterea de drept a statutului de refugiat.

(1) În procesul de analizare a cererii de azil, autoritățile competente pot determina că solicitantul nu are nevoie de protecție internațională în România, atunci când într-o parte a țării sale de origine nu există motive întemeiate de a fi expus unor acte de persecuție sau unui risc serios ori când acesta are acces la protecție împotriva unor astfel de acte.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) se va stabili dacă solicitantul poate călători în siguranță către acea parte a țării de origine în scopul de a se stabili acolo, cu luarea în considerare a condițiilor generale existente în partea țării de origine considerată ca fiind sigură, precum și a situației personale a solicitantului, pe baza informațiilor precise și actualizate obținute din surse pertinente precum Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați.

(1) Protecția subsidiară se acordă cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive întemeiate să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), care nu poate sau, din cauza acestui risc, care nu dorește protecția acelei țări și căruia nu i se aplică cauzele de excludere de la acordarea acestei forme de protecție, prevăzute de prezenta lege.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege:

(1) Protecția subsidiară se acordă, la cerere, și membrilor de familie prevăzuți la art. 2 lit. j), care se află pe teritoriul României, cu excepția cazurilor în care persoanele respective se afla în una dintre situațiile enumerate la art. 28.

(2) În cazul soțului sau, respectiv, al soției, prevederile alin. (1) se aplică numai dacă persoana căreia i s-a acordat protecție subsidiară în temeiul art. 26 a încheiat căsătoria înainte de intrarea pe teritoriul României.

(3) În situația în care membrul de familie al beneficiarului protecției subsidiare nu îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (1) și, după caz, la alin. (2), cererea de azil a acestuia va fi analizată din perspectiva prevederilor art. 23 și 26.

(1) Protecția subsidiara nu se acordă cetățenilor străini și apatrizilor atunci când există motive serioase să se creadă că aceștia:

(2) De asemenea, protecția subsidiară nu se acordă cetățenilor străini și apatrizilor care au planificat, au facilitat sau au participat la săvârșirea de acte de terorism, așa cum sunt acestea definite în instrumentele internaționale la care România este parte.