(1) Operatorii economici prevăzuți la art. 4 alin. (2) din lege solicită acordarea licenței, distinct pentru fiecare depozit, printr-o cerere scrisă, după modelul prevăzut în anexa nr. 1, care se depune prin delegat sau prin poștă la Biroul unic din cadrul ministerului de resort.
(2) Cererile de licență se înregistrează separat într-un registru de către secretariatul Comisiei pentru acordarea licențelor de depozit, denumită în continuare Comisia.
(3) În termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererilor, secretariatul Comisiei transmite operatorilor economici care solicită acordarea licenței o notificare prin care sunt informați că pot contacta una dintre entitățile mandatate prevăzute de art. 3 lit. n) din lege, denumite în continuare entități mandatate, pentru inițierea acțiunii de verificare și certificare a condițiilor financiare și tehnice pentru depozitele care au depus cereri de acordare a licenței.
(4) Administratorul depozitului are obligația să facă dovada că persoana juridică îndeplinește condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și protecției muncii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, la data verificării de către entitățile mandatate a modului de îndeplinire a condițiilor financiare și tehnice, administratorul este obligat să prezinte contractul de asigurare a semințelor de consum depozitate, după caz, și dovada plății primelor de asigurare la zi.
(5) Certificatul de atestare fiscală al depozitarului eliberat în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din care să rezulte că nu înregistrează obligații fiscale administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și certificatul de cazier fiscal eliberat în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din care să rezulte că nu au fost săvârșite fapte sancționate de legile fiscale, financiare, vamale, precum și de cele care privesc disciplina financiară, inactivitatea fiscală și atragerea răspunderii solidare, prevăzute în anexa nr. 3, se solicită organului fiscal competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală de către secretariatul Comisiei, în condițiile art. 61 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Procedura privind solicitarea acestor documente și transmiterea acestora se stabilește pe bază de protocol care se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
(6) Entitatea mandatată aleasă de solicitant verifică caracteristicile tehnice ale depozitului, operațiunile din fluxul tehnologic, modul în care sunt verificați și controlați parametrii de calitate, utilajele și instalațiile tehnologice din dotare, precum și modul de îndeplinire a condițiilor financiare, întocmind, în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea controlului, un raport de audit care va fi pus la dispoziția Comisiei.
(7) În desfășurarea activității, entitatea desemnată verifică și consemnează în raportul de audit modul de îndeplinire a condițiilor de performanță tehnică cuprinse în lista prevăzută în anexa nr. 2, precum și modul de îndeplinire a condițiilor financiare cuprinse în lista prevăzută în anexa nr. 3.
(8) În termen de 5 zile de la încheierea raportului de audit, entitatea desemnată în acest scop depune raportul de audit la ministerul de resort, respectiv la secretariatul Comisiei.
(1) Secretariatul Comisiei înregistrează documentația remisă de entitatea desemnată, analizează dosarul cuprinzând cererea de eliberare a licenței și documentația aferentă depusă, precum și raportul de audit și întocmește un referat de prezentare a dosarului în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării. După caz, aceasta poate solicita completarea documentației prevăzute la art. 5 alin. (4).
(2) În termen de 5 zile lucrătoare de la data întocmirii referatului de prezentare a dosarului, secretariatul Comisiei convoacă întrunirea Comisiei pentru analizarea și pronunțarea cu privire la acordarea licenței sau respingerea cererii.
(3) După luarea deciziei de către Comisie, în termen de 3 zile lucrătoare, secretariatul Comisiei înștiințează în scris depozitarul asupra celor decise sau cu privire la măsurile de remediere necesare pentru îndeplinirea condițiilor de licențiere.
(4) În cazul aprobării solicitării, în termen de 3 zile lucrătoare, Comisia propune ministerului de resort acordarea licenței de depozit și eliberarea acesteia, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4.
(5) În cazul respingerii cererii de eliberare a licenței de depozit, depozitarul poate contesta decizia, în termen de 10 zile de la primirea comunicării potrivit alin. (3), printr-o contestație motivată, care se va depune la Biroul unic de la ministerul de resort.
(6) Contestația se analizează de către Comisia de contestații care se constituie prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
(7) Comisia de contestații comunică decizia finală petentului în termen de 10 zile de la data înregistrării contestației la Biroul unic de la ministerul de resort.
(8) Decizia finală poate fi contestată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(9) În cazul în care unui depozitar i-a fost respinsă definitiv cererea de eliberare a licenței, acesta se poate adresa cu o nouă cerere după ce a luat măsurile de remediere a deficiențelor tehnice constatate și face dovada îndeplinirii condițiilor tehnice și financiare.
(1) Depozitarul poate solicita retragerea propriei licențe de depozit printr-o cerere scrisă, înaintată Comisiei pentru acordarea licențelor de depozit, care se depune la Biroul unic de la ministerul de resort, cu înștiințarea prealabilă, cu cel puțin 15 zile înaintea solicitării de retragere a licenței, a finanțatorilor, dacă este cazul unui depozitar deponent finanțat prin credite acordate de instituții financiare.
(2) Depozitarul poate solicita Comisiei modificarea licenței în cazul în care dorește o extindere sau restrângere a capacității de depozitare pentru care a fost licențiat, cu înștiințarea prealabilă cu cel puțin 15 zile înaintea solicitării de modificare a licenței, a finanțatorilor, dacă este cazul unui depozitar deponent finanțat prin credite acordate de instituții financiare.
(3) Orice modificare a capacității de depozitare pentru care există licență de depozit sau modificare privind titularul licenței de depozit atrage anularea licenței vechi și emiterea uneia noi, în condițiile legii.
(4) Structura cu atribuții privind depozitarea din cadrul direcției tehnice de specialitate din ministerul de resort, care asigură și secretariatul Comisiei, are obligația de a deschide un registru de evidență pentru licențele eliberate, suspendate, anulate sau expirate, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5.
(5) Depozitarul este obligat să afișeze licența într-un loc vizibil la sediul depozitului licențiat, în spațiile destinate relației cu publicul.
(6) În caz de pierdere, distrugere sau furt al licenței, depozitarul poate solicita Comisiei eliberarea unui duplicat al acesteia.
(7) Duplicatul licenței se eliberează pe baza unei cereri și a declarației pe propria răspundere referitoare la împrejurarea în care s-a produs pierderea, distrugerea sau furtul acesteia, în termen de 30 de zile de la data la care s-a făcut publică, în două ziare de circulație națională, pierderea, distrugerea sau furtul acesteia.
(1) Entitățile mandatate verifică periodic spațiile de depozitare care dețin licențe de depozit cu privire la modul de respectare a condițiilor/obligațiilor care au condus la acordarea licențelor.
(2) În termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea verificărilor, entitățile mandatate consemnează rezultatul verificărilor în rapoarte care se înaintează în termen de 3 zile lucrătoare ministerului de resort, Comisiei, administratorului, fondurilor de garantare și instituțiilor de credit sau instituțiilor financiare nebancare care au acordat credite, precum și burselor care dețin în portofoliu contracte pe bază de certificate de depozit.
(3) Pe baza concluziilor și propunerilor cuprinse în rapoartele întocmite ca urmare a verificărilor, precum și a punctului de vedere exprimat în scris Comisiei de către depozitarul în cauză, Comisia analizează aplicarea măsurilor de remediere a deficiențelor constatate, de suspendare sau anulare a licenței de depozit, după caz, și propune ministerului de resort menținerea/suspendarea/anularea licenței de depozit.
(4) Suspendarea licenței de depozit se poate dispune dacă se constată, pe baza concluziilor și propunerilor cuprinse în rapoartele întocmite ca urmare a verificărilor, următoarele:
a) neîndeplinirea condițiilor tehnice existente la data acordării licenței;
b) neîndeplinirea condițiilor financiare care au stat la baza acordării licenței;
c) neexistența contractelor de asigurare împotriva factorilor naturali și de risc, pentru spațiile de depozitare și pentru semințele de consum depozitate, în conformitate cu prevederile art. 15 din lege;
d) nepăstrarea în condițiile de calitate și cantitate a semințelor de consum pentru care s-au eliberat certificate de depozit în depozitele pentru care s-a acordat licența;
e) nefurnizarea informațiilor și/sau a documentelor referitoare la licențiere, specificate în prezentele norme, solicitate de structurile/entitățile mandatate și nefacilitarea accesului acestora în toate încăperile/celulele depozitului licențiat;
f) neafișarea licenței de depozit și a tarifului de depozitare practicat, într-un loc vizibil, în spațiile destinate relației cu publicul;
(5) Suspendarea durează până la remedierea deficiențelor care au determinat-o, dar nu mai mult de 6 luni.
(6) Anularea licenței de depozit se poate dispune dacă se constată, pe baza concluziilor și propunerilor cuprinse în rapoartele întocmite ca urmare a verificărilor, următoarele:
a) transmiterea de date și informații voit eronate privind respectarea condițiilor tehnice și/sau financiare;
b) eliberarea unei noi licențe pentru o capacitate de depozitare extinsă sau restrânsă ori atunci când se modifică datele de identificare ale deținătorului legal;
c) intrarea depozitarului în procedura falimentului;
d) depozitarul emite fără acoperire un certificat de depozit;
e) depozitarul nu a remediat deficiențele în termen de 6 luni de la suspendarea licenței;
f) eliberarea certificatelor de depozit pentru o cantitate de semințe de consum ce depășește capacitatea de depozitare înscrisă în licență;
(7) Decizia finală privitoare la suspendarea/anularea unei licențe de depozit se comunică de către Comisie, în termen de 3 zile lucrătoare de la emiterea acesteia, atât depozitarului în cauză, cât și tuturor părților implicate, respectiv administratorului, fondurilor de garantare și instituțiilor de credit sau instituțiilor financiare nebancare.
(8) Depozitarul poate contesta decizia, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea comunicării, printr-o contestație motivată, care se va depune la Biroul unic de la ministerul de resort.
(9) Contestația se analizează de către Comisia de contestații care, în termen de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea contestației la Biroul unic de la ministerul de resort, comunică decizia finală petentului.
(10) Decizia finală poate fi contestată în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Depozitarul are obligația ca, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a deciziei de suspendare sau de anulare a licenței, să predea licența Comisiei, să afișeze decizia într-un loc vizibil în spațiile destinate relației cu publicul, la sediul depozitului în cauză, și să anunțe, în termen de 7 zile de la data suspendării sau anulării licenței, după caz, toți deținătorii de certificate de depozit eliberate de acesta.