Capitolul IV — Regimul circulației armelor și munițiilor

Pe această pagină

Secțiunea 1 — Marcarea armelor și munițiilor produse în România

Articolul 132

(1) Marcajele care se aplică pe armele complet asamblate, prevăzute la art. 90 alin. (1) din Lege, sunt constituite dintr-o înșiruire de două grupe alfanumerice, după cum urmează:

a) prima grupă, reprezentând codul unic de identificare, este constituită din 3 litere majuscule, primele două fiind în toate cazurile RO, iar următoarea fiind una din literele din denumirea producătorului;

b) a doua grupă este constituită din cel puțin 3 cifre, dintre care primele două indică ultimele două cifre ale anului în care este produsă arma, iar următoarele indică numărul de ordine al armei.

(2) Marcajele prevăzute la alin. (1) se aplică în mod corespunzător și pe componentele esențiale ale armelor, în situația în care acestea sunt fabricate cu destinația piese de rezervă.

Articolul 133

(1) Marcajele care se aplică pe pachete de muniții sunt constituite dintr-o înșiruire de trei grupe alfanumerice, după cum urmează:

a) prima grupă, reprezentând codul unic de identificare, este constituită din două litere majuscule, prima fiind întotdeauna R iar următoarea fiind una din literele din denumirea producătorului;

b) a doua grupă este constituită din cel puțin două cifre care reprezintă numărul de identificare a lotului;

c) a treia grupă este constituită, după caz, din litera G, pentru muniția letală cu glonț, litera A, pentru muniția letală cu alice sau litera N, pentru muniția neletală, urmată cel puțin de un număr care reprezintă calibrul exprimat în milimetri.

(2) Marcajul aplicat pe fiecare cartuș trebuie să cuprindă elementele prevăzute la alin. (1) lit. a) și c).

(3) Pentru individualizarea grupelor din care sunt constituite marcajele prevăzute la alin. (1) și (2), acestea trebuie să fie separate prin spații suficient de vizibile.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică în cazul munițiilor produse în scopul utilizării exclusive în incinta poligoanelor de tragere aparținând producătorilor.

Articolul 134

(1) Pentru obținerea codului unic de identificare prevăzut la art. 132 alin. (1) lit. a) sau, după caz, la art. 133 alin. (1) lit. a), producătorul trebuie să se adreseze printr-o cerere Inspectoratului General al Poliției Române și să facă dovada că unitatea de producție este autorizată în condițiile Legii.

(2) Procedura de atribuire a codurilor unice de identificare se reglementează prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Articolul 135

Fiecare armă ca produs finit trebuie să aibă, la ieșirea din magazia de produse finite, un certificat de garanție din partea producătorului cu privire la îndeplinirea condițiilor de siguranță în utilizare.

Secțiunea a 2-a — Procedura efectuării tragerii experimentale

Articolul 136

(1) Sunt supuse tragerii experimentale armele letale cu țeavă ghintuită, precum și țevile de rezervă ale acestora.

(2) Deținătorul armei letale are obligația să prezinte pentru tragere experimentală, la solicitarea organului de poliție competent, arma sau/și țeava deținută, în următoarele situații:

a) cu ocazia eliberării permisului de armă, în cazul persoanelor fizice, ori a autorizației de deținere sau de folosire, în cazul persoanelor juridice ori, după caz, a înscrierii armei sau a țevii în document;

b) ori de câte ori arma a suferit modificări sau reparații autorizate la mecanismul de dare a focului ori a fost schimbată țeava;

c) în cazuri temeinic justificate, stabilite de către organul de poliție competent.

(3) La solicitarea titularului dreptului de deținere sau, după caz, de port sau/și de folosire a armei, tragerea experimentală se poate efectua în prezența sau, după caz, de către acesta ori un reprezentant al acestuia.

(4) În cazul armelor de colecție care constituie rarități sau care au valoare istorică, artistică, științifică sau documentară, numărul de cartușe care urmează să fie trase, precum și condițiile în care se va efectua tragerea se pot stabili de comun acord cu titularul dreptului de deținere, atunci când există suspiciuni că, prin tragerea experimentală, poate fi afectată funcționalitatea sau integritatea armei.

(5) După efectuarea tragerii experimentale, organul de poliție competent eliberează în acest sens titularului o dovadă ce trebuie să conțină informații privind tipul, marca, seria și calibrul armei, precum și data și locul efectuării tragerii.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1) - (4), tragerea experimentală nu se mai efectuează în următoarele situații:

a) în cazul armelor prevăzute la alin. (4), există certitudinea că tragerea experimentală este de natură să afecteze funcționalitatea sau integritatea armei;

b) cu ocazia vizării permisului de armă tip A, în cazul în care armele sau țevile înscrise în acesta au fost supuse anterior tragerii experimentale și nu au fost ulterior folosite ori nu au suferit modificări, dacă organele de poliție competente apreciază că funcționalitatea armei nu a fost afectată de perioada de timp ce a trecut de la ultima astfel de tragere.

Secțiunea a 3-a — Transformarea, dezactivarea, distrugerea și casarea armelor și munițiilor

Articolul 137

(1) Armele letale sau neletale supuse autorizării pot fi transformate în arme de recuzită sau dezactivate numai de către persoanele juridice prevăzute la art. 99 alin. (2), art. 100 alin. (1) lit. (b) și alin. (2) din Lege.

(2) Autoritatea națională competentă pentru a verifica dacă dezactivarea armei de foc s-a desfășurat în conformitate cu specificațiile tehnice stabilite în anexa 1 a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2403 al Comisiei din 15 decembrie 2015 de elaborare a unor orientări comune privind standardele și tehnicile de dezactivare, pentru a garanta că armele de foc dezactivate sunt în mod ireversibil nefuncționale, denumit în continuare Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2403, și de a emite certificatul de dezactivare conform modelului prevăzut în anexa III a aceluiași act normativ, este Inspectoratul General al Poliției Române.

(3) Certificatele de dezactivare prevăzute la alin. (2) vor conține minim 3 elemente de siguranță împotriva falsificării și vor fi tipărite pe hârtie securizată de către Compania Națională "Imprimeria Națională" S.A..

(4) Proprietarul unei arme letale sau neletale de autoapărare, care dorește să o dezactiveze sau să o transforme într-o armă de recuzită în condițiile alin. (1), trebuie să notifice în prealabil organului de poliție în a cărui evidență se află arma respectivă, care îi eliberează o dovadă în care se înscriu datele de identificare a acesteia, precum și faptul că aceasta urmează a fi dezactivată sau, după caz, transformată în armă de recuzită.

Articolul 138

(1) După efectuarea operațiunii de transformare sau, după caz, de dezactivare a armei armurierul procedează după cum urmează:

a) în cazul armelor dezactivate:

i. aplică pe carcasa armei marcajul complet de dezactivare, mai puțin simbolul entității care a certificat dezactivarea, conform Anexei II a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2403, iar pe celelalte componente esențiale ale acesteia marcajul de dezactivare și codul internațional oficial al României (RO);

ii. completează pe verso-ul dovezii eliberate de structura de poliție datele cu privire la arma dezactivată, procedeul aplicat și operațiunea efectuată conform tipului armei așa cum sunt specificate în tabelele I, II și III ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2403.

b) în cazul armelor transformate în arme de recuzită:

i. aplică pe carcasa armei marcajul format din litera R, urmate de trei cifre care reprezintă codul unic de identificare al armurierului.

ii. completează pe verso-ul dovezii eliberate de structura de poliție datele cu privire la arma transformată: numărul de înregistrare, tipul operațiunii și data efectuării acesteia, denumirea, adresa și seria autorizației armurierului care a efectuat operațiunea, datele de identificare ale armei precum și marcajul aplicat.

(2) Certificatul de dezactivare, în forma prevăzută în Anexa III a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2403, va fi eliberat exclusiv de structurile arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Poliției Române după verificarea modului în care s-a realizat operațiunea de dezactivare.

(3) După verificarea modului de efectuare a dezactivării, structura arme, explozivi și substanțe periculoase, în cazul în care operațiunea efectuată este conformă, emite un document de avizare în baza căruia armurierul care a efectuat operațiunea va completa marcajul cu simbolul entității care a certificat dezactivarea, iar în caz contrar va comunica motivele care au stat la baza refuzului certificării.

(4) În termen de 5 zile după înscrierea marcajului complet pe armă, titularul dreptului va prezenta arma și documentul emis de armurier organului de poliție care a emis dovada prevăzută la art. 137 alin. (4) în vederea eliberării certificatului de dezactivare și a efectuării mențiunilor corespunzătoare în aplicația Registrul Național al Armelor.

(5) În cazul în care există certitudinea că aplicarea marcajului este de natură să afecteze funcționalitatea sau integritatea armei, armurierul va elibera numai certificatul constatator în acest sens.

Articolul 139

Armurierii autorizați să efectueze operațiunii de transformare, dezactivare reparare, casare sau după caz inspecție tehnică a armelor de foc sunt obligați să păstreze evidența certificatelor de transformare, inspecție tehnică, dezactivare sau după caz, evidența armelor casate, reparate sau transformate în registre numerotate și înregistrate anual la organul de poliție competent.

Articolul 140

(1) Operațiunile de distrugere sau după caz casare a armelor și munițiilor se efectuează de către armurierii autorizați numai după notificarea prealabilă a organului de poliție competent care desemnează în acest sens un reprezentant în comisia de distrugere a bunurilor.

(2) Acordul de efectuare a operațiunii de distrugere sau după caz de casare, eliberat de organul de poliție competent, conține datele de identificare a armei, a titularului dreptului de deținere, sau, după caz, port și folosire, precum și operațiunea ce urmează a fi efectuată, urmând a fi completat pe verso, de către armurierul care a efectuat operațiunea, cu datele de identificare, data la care a fost efectuată operațiunea și numărul de înregistrare a acesteia în evidențele proprii.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.