Articolul 5
(1) În vederea autorizării procurării armelor letale și obținerii dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire a acestora, cetățenii români, rezidenții statelor membre sau străinii cu domiciliul, reședința sau, după caz, locul de rezidență în România, trebuie să depună la organul de poliție competent din cadrul inspectoratelor de poliție județene sau Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în a căror rază teritorială domiciliază sau își au reședința ori locul de rezidență, denumit în continuare organul de poliție competent, un dosar care trebuie să cuprindă următoarele documente:
a) cerere-tip, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1;
b) actul de identitate al solicitantului, în original și în copie, din care rezultă că are domiciliul, reședința pe teritoriul României și, după caz, documentul care atestă rezidența pe teritoriul României;
c) certificat medical, în original și în copie, eliberat de o unitate sanitară, publică sau privată, autorizată pentru examinarea ambulatorie a persoanelor fizice în vederea procurării, deținerii, portului și folosirii armelor și munițiilor, cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că nu suferă de una dintre afecțiunile medicale care fac imposibilă autorizarea pentru a deține sau, după caz, a purta și a folosi arme și muniții letale sau neletale supuse autorizării și că este apt să dețină astfel de arme și muniții, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2;
d) aviz psihologic, în original și în copie, din care să rezulte că solicitantul este apt să dețină, să poarte și să folosească arme și muniții letale sau neletale supuse autorizării, eliberat, cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste, atestat în condițiile legii;
e) certificatul de absolvire a unui curs de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor, în original și în copie, eliberat de către persoana juridică autorizată conform Secțiunii a 7-a a Capitolului III; metodologia privind întocmirea și eliberarea certificatului de absolvire se elaborează de către Inspectoratul General al Poliției Române și se publică pe pagina web a Poliției Române.
f) după caz, unul din următoarele documente, care atestă una din calitățile prevăzute la art. 13 din Lege:
i) permis de vânătoare, în original și în copie, în cazul armelor cu destinația vânătoare și a armelor lungi cu destinația tir, pentru care persoana poate solicita acordarea dreptului de deținere, precum și carnet de membru vânător, în original și în copie, în cazul persoanelor care solicită acordarea dreptului de de port și folosire a armelor de vânătoare;
ii) carnet de antrenor de tir sau biatlon, eliberat de Ministerul Tineretului și Sportului, sau legitimație de sportiv de tir ori biatlon, vizată pe anul în curs de una din federațiile sportive naționale de specialitate la care clubul/asociația sportivă este afiliat/afiliată, în original și în copie, pentru arme de tir, iar în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei în scopul portului și folosirii, trebuie să prezinte și o adeverință din partea clubului sportiv la care este legitimată, care să ateste acordul acestuia cu privire la folosirea armelor al căror proprietar este solicitantul, în cadrul antrenamentelor sau concursurilor oficiale la care urmează să participe;
iii) legitimație de sportiv de tir, vizată pe anul în curs de una din federațiile sportive naționale de specialitate la care clubul/asociația sportivă este afiliat/afiliată, în original și în copie, o adeverință eliberată de una din aceste federații, care să ateste calitatea de sportiv de tir categoria I ori de membru al loturilor naționale sau olimpice, precum și o adeverință din partea clubului sportiv la care persoana este legitimată, care să ateste acordul acesteia cu privire la folosirea armei în cadrul antrenamentelor sau concursurilor oficiale la care urmează să participe, în cazul armelor cu destinația tir, din categoria celor utilizate în probele sportive pentru care a obținut clasificarea sau calificarea, pentru care persoana poate solicita acordarea dreptului de deținere, respectiv de port și folosire;
iv) adeverință care atestă faptul că titularul, cetățean român sau rezident al unui stat membru, are calitatea prevăzută la art. 13 alin. (2) lit. a) și b) din Lege, eliberată de instituția competentă în acest sens, în cazul armelor cu destinația apărare și pază, pentru care persoana poate solicita numai acordarea dreptului de port și folosire;
v) atestat de colecționar precum și, după caz, adeverință eliberată de o asociație de colecționari, constituită în România potrivit prevederilor legale, care să ateste calitatea de membru a solicitantului sau, după caz, carnet de membru al unei astfel de asociații, în original și în copie, vizat pe anul în curs, în cazul armelor cu destinația colecție, pentru care persoana poate solicita numai acordarea dreptului de deținere;
vi) contract individual de muncă înregistrat în Registrul de Evidență al Salariaților, contract de prestări servicii sau contract de voluntariat încheiat cu un club/asociație sportivă afiliat/afiliată la federațiile sportive naționale de specialitate sau cu un club/asociație sportivă pentru ramuri de sport recunoscute potrivit legii, dar care nu au încă federație sportivă națională care să ateste, în cazul instructorilor în poligonul de tragere, că sunt în activitate și desfășoară efectiv activități de instruire, îndrumare și supraveghere a tragerilor efectuate în poligoanele autorizate.
g) două fotografii color cu dimensiunea 4x5 cm;
h) după caz, dovada deținerii legale a spațiului în care urmează a fi păstrate armele, conform prevederilor prezentelor norme metodologice;
i) dovada achitării taxelor pentru autorizare, prevăzute de legislația în vigoare.
(2) În situația prevăzută la alin. (1) lit. f pct. iv) instituțiile competente pentru eliberarea adeverințelor care atestă calitatea de demnitar, respectiv calitatea de personal care ocupă o funcție asimilată funcțiilor de demnitate publică menționează în adeverință funcția respectivă astfel cum aceasta este prevăzută de legislația în vigoare. În cazul persoanelor care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice în adeverință se menționează temeiul legal al activității desfășurate de solicitant care califică funcția ocupată de acesta ca fiind una ce implică exercițiul autorității publice.
(3) În vederea autorizării procurării unei arme cu aceeași destinație pentru care solicitantul este deja titular al dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire, acesta va depune la autoritatea competentă permisul de armă, în original și în copie, documentele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), i) și, după caz, unul din documentele prevăzute la alin. (1) lit. f).
(4) În vederea autorizării procurării unei arme cu altă destinație decât cea pentru care solicitantul este titular al dreptului de deținere, respectiv de port și folosire, acesta va depune la autoritatea competentă permisul de armă, în original și în copie, documentele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), i) și, după caz, unul din documentele prevăzute la alin. (1) lit. f).
(5) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. b), c), d) - f), se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea.