METODOLOGIE privind identificarea, evaluarea și stabilirea răspunsului la risc
la normele metodologice
Managementul riscurilor este un proces efectuat de către conducerea și personalul structurilor ministerului și constă în:
1. identificarea riscurilor semnificative care pot afecta realizarea obiectivelor generale, obiectivelor specifice și activităților stabilite;
2. evaluarea riscurilor identificate;
3. stabilirea măsurilor de control al riscurilor (răspunsului la risc) și punerea lor în aplicare;
4. monitorizarea stadiului implementării măsurilor de control al riscurilor;
5. raportarea periodică a situației riscurilor.
1. Identificarea riscurilor semnificative care pot afecta realizarea obiectivelor generale, obiectivelor specifice și activităților stabilite
Riscurile se identifică și se definesc în raport cu obiectivele și activitățile a căror realizare este afectată de materializarea lor.
Existența unui sistem de obiective clar definite în cadrul structurii constituie premisa esențială pentru identificarea și definirea riscurilor.
Identificarea riscurilor se efectuează prin formularea răspunsului la următoarea întrebare: ce evenimente/întâmplări neprevăzute pot apărea, în viitor, de natură să determine afectarea obiectivului/activității?
Un risc identificat va fi exprimat succint cu ajutorul câtorva cuvinte care să îi redea esența (de exemplu: „efectuarea de plăți necuvenite“ sau „atribuirea nelegală a contractului de furnizare“).
Pentru identificarea și definirea riscurilor se respectă următoarele reguli:
a) se ține cont de faptul că riscul este o incertitudine, o posibilitate și nu un fapt împlinit;
b) se analizează problemele dificile existente, iar riscurile reprezintă evenimentele generate de manifestarea acestor probleme în continuare;
c) situațiile sau evenimentele care nu pot să apară nu se consideră riscuri;
d) se definesc atât cauzele, cât și efectele riscului identificat asupra obiectivelor;
e) se grupează și se prioritizează riscurile identificate.
2. Evaluarea riscurilor identificate
Evaluarea riscurilor presupune evaluarea probabilității de materializare a riscurilor și a impactului asupra obiectivelor/ activităților în cazul în care acestea se materializează. Combinația dintre nivelul estimat al probabilității și nivelul estimat al impactului constituie expunerea la risc, în baza căreia se realizează profilul riscurilor.
Etapele evaluării riscurilor sunt:
2.1. evaluarea probabilității de materializare a riscului identificat;
2.2. evaluarea impactului asupra obiectivelor în cazul materializării riscurilor;
2.3. evaluarea expunerii la risc.
2.1. Evaluarea probabilității de materializare a riscului identificat
Evaluarea probabilității de materializare a riscului identificat constă în aprecierea calitativă a șanselor de apariție a unui rezultat specific și se realizează prin:
a) observarea materializării riscurilor similare în trecut (analiza istoricului riscului);
b) analiza circumstanțelor (cauzelor) care favorizează apariția riscurilor (angajați - experiență, fluctuație și pregătire profesională, complexitatea activității, schimbările produse în activitate/legislația incidentă etc.);
c) utilizarea scalelor de evaluare calitativă a probabilității de materializare a riscului, în trei trepte de probabilitate, potrivit tabelului:Nivelul probabilitățiiExplicațieMare (3)Medie (2)Mică (1)
Probabilitatea de apariție > 25%
Istoricul manifestării riscului (peste 10 apariții)
Angajați cu experiență sub 1 an
Complexitate ridicată a procesului/activității
Schimbări frecvente în cadrul procesului/
activității etc.
Probabilitatea de apariție [5 … 25]%
Istoricul manifestării riscului (între 5 și 10 apariții)
Angajați cu experiență între 1 și 3 ani
Complexitate medie a procesului/activității
Schimbări reduse în cadrul procesului/
activității etc.
Probabilitatea de apariție < 5%
Istoricul manifestării riscului (sub 5 apariții)
Angajați cu experiență de peste 3 ani
Complexitate redusă a procesului/activității
Stabilitate ridicată a procesului/activității etc.
2.2. Evaluarea impactului asupra obiectivelor în cazul materializării riscurilor
Evaluarea impactului asupra obiectivelor în cazul materializării riscurilor reprezintă consecința asupra obiectivelor (rezultatelor) așteptate, care poate fi, în funcție de natura riscului, negativă sau pozitivă și se face potrivit tabelului:Nivelul impactuluiExplicațieRidicat (3)Mediu (2)Scăzut (1)
Impact financiar posibil > X lei (de exemplu, 20.000 lei)
Preocupare ridicată a conducerii/consiliului de administrație
Pierderi de vieți omenești și răniri grave
Creșterea costurilor cu mai mult de 1%
Întreruperi ale activităților esențiale peste X ore/ minute etc.
Impact financiar posibil: [Y … X] lei (de exemplu, 1.000 … 20.000 lei)
Preocupare moderată a conducerii/consiliului de administrație
Răniri care necesită spitalizare de 1 ... 5 zile
Creșterea costurilor cu valori între [0,5 … 1]%
Întreruperi ale activităților esențiale cuprinse între [Y … X] ore/minute etc.
Impact financiar posibil < Y lei (de exemplu, < 1.000 lei)
Preocupare scăzută a conducerii/consiliului de administrație
Răniri care necesită ajutor medical la locul accidentului
Creșterea costurilor cu valori sub 0,5%
Întreruperi ale activităților esențiale sub Y ore/ minute etc.
2.3. Evaluarea expunerii la risc
Expunerea la risc reprezintă consecințele, ca o combinație de probabilitate și impact, pe care le poate resimți o structură în raport cu obiectivele prestabilite în cazul în care riscul s-ar materializa.
Evaluarea expunerii la risc se determină astfel: probabilitate x impact (X x Y).
Scala evaluării expunerii la risc*) se reprezintă grafic astfel:
*) Scala evaluării este reprodusă în facsimil.
NOTĂ:
Liniile matricei descriu variația probabilității, iar coloanele - variația impactului. Expunerea la risc apare la intersecția liniilor cu coloanele.
3. Stabilirea măsurilor de control al riscurilor (răspunsului la risc) și punerea lor în aplicare
3.1. Toleranța la risc reprezintă „cantitatea“ de risc pe care o structură este pregătită să o tolereze sau la care este dispusă să se expună la un moment dat și presupune următoarele:
a) pentru fiecare risc identificat este necesară efectuarea unei comparări a expunerii la risc cu nivelul toleranței la risc;
b) se analizează deviația expunerii la risc față de toleranța la risc și se stabilește dacă riscul este tolerabil sau nu;
c) dacă expunerea la riscul inerent este mai mică sau egală cu toleranța la risc, atunci nu se impun măsuri de control al riscurilor, ceea ce înseamnă că riscurile sunt acceptate;
d) toate riscurile care au un nivel al expunerii situat deasupra limitei de toleranță trebuie tratate prin măsuri de control prin care expunerea la riscurile reziduale să fie adusă sub limita de toleranță stabilită.
3.2. Stabilirea limitei de toleranță la risc constă în punerea într-o relație de echilibru a costului de controlare a riscurilor cu costul expunerii, în cazul în care riscul s-ar materializa, și se face potrivit tabelului:Expunerea la riscul inerentLimita de toleranță la riscMăsuri1 sau 2TolerareNu se stabilesc măsuri de gestionare a riscului. 3 sau 4Tolerare medieSe monitorizează riscul și/sau se stabilesc măsuri de gestionare. 6 sau 9IntolerabilSe stabilesc măsuri de gestionare.
4. Monitorizarea stadiului implementării măsurilor de control al riscurilor
4.1. După ce riscurile au fost identificate și evaluate și după ce s-au definit limitele de toleranță în cadrul cărora structura este dispusă, la un moment dat, să își asume riscuri, se stabilește tipul de răspuns la risc pentru fiecare risc în parte, potrivit tabelului:Strategia adoptată pentru răspunsul la riscMăsurile ce urmează a fi luateAcceptareAcceptarea (tolerarea) riscurilor, respectiv neluarea unor măsuri de control intervine atunci când riscurile sunt liber asumate și aplicarea unei strategii de răspuns la risc nu este posibilă (se recomandă în cazul riscurilor cu expunere scăzută).MonitorizareAcceptarea riscului - cu condiția menținerii sale sub supraveghere - presupune o amânare a luării unor măsuri de control până la momentul creșterii probabilității de apariție a riscului astfel tratat (se aplică în cazul riscurilor cu impact semnificativ, dar cu probabilitate mică de apariție, monitorizându-se cu precădere probabilitatea de apariție a riscului).EvitareEvitarea riscurilor, renunțarea la activitățile care generează riscurile (Aplicarea acestei strategii este limitată în cazul activităților care țin de scopul structurii.)Transferarea riscurilorÎncredințarea gestionării riscului unei alte microstructuri organizaționale (transferul pe orizontală al riscului), unei microstructuri/structuri superioare (escaladarea riscului) sau unui terț specializat (externalizarea riscului) în scopul gestionării de către o structură dedicată Tratarea (gestionarea) riscurilorReprezintă cea mai frecventă modalitate de abordare pentru majoritatea riscurilor cu care se confruntă structura și presupune acționarea prin măsuri de reducere a probabilității, a impactului sau a amândurora (implementarea de instrumente de control intern managerial pentru a menține riscurile în limite acceptabile).
4.2. Măsurile de control pentru gestionarea riscurilor trebuie să fie clare, concrete, fezabile și să se justifice din punctul de vedere al costurilor.
5. Raportarea periodică a situației riscurilor
Raportarea periodică a situației riscurilor presupune:
a) monitorizarea modificării riscurilor ca urmare a implementării măsurilor de control al riscurilor și a modificării circumstanțelor care favorizează apariția riscurilor (a se analiza dacă riscurile persistă, au apărut riscuri noi, impactul și probabilitatea riscurilor au suferit modificări, măsurile implementate sunt eficace, anumite riscuri trebuie raportate eșaloanelor superioare etc.);
b) obținerea de asigurări privind eficacitatea gestionării riscurilor și identificarea nevoii de a lua măsuri viitoare.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.