Capitolul IX — Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

Pe această pagină

Articolul 39

(1) Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor este unitatea de informații financiare a României, de tip administrativ, cu sediul în municipiul București, organ de specialitate cu personalitate juridică, independent și autonom din punct de vedere operațional și funcțional, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice.

(la 06-11-2019, Alineatul (1) din Articolul 39 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 1, Punctul IV, Articolul 15, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 6 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 06 noiembrie 2019 )

(2) Obiectul de activitate al Oficiului îl constituie primirea, analiza, prelucrarea și diseminarea informațiilor cu caracter financiar, supravegherea și controlul, conform legii, al entităților raportoare în scopul prevenirii și combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului.

(2^1) Oficiul efectuează analiza tranzacțiilor suspecte:

a) la sesizarea oricăreia dintre persoanele prevăzute la art. 5;

b) din oficiu, când ia cunoștință pe orice cale despre o tranzacție suspectă.

(la 15-07-2020, Articolul 39 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 83, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 111 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 15 iulie 2020 )

(3) În îndeplinirea obiectului său de activitate, Oficiul:

a) primește rapoartele prevăzute în prezenta lege, precum și alte informații de la entități raportoare, autorități și instituții publice în legătură cu spălarea banilor, infracțiuni generatoare de bunuri supuse spălării banilor și finanțarea terorismului;

b) colectează informațiile primite prin crearea de baze de date proprii;

c) solicită entităților raportoare, autorităților sau instituțiilor publice sau private datele și informațiile necesare îndeplinirii atribuțiilor stabilite de lege, inclusiv informații clasificate;

d) evaluează, prelucrează și analizează în regim de confidențialitate informațiile primite;

(la 15-07-2020, Litera d) din Alineatul (3) , Articolul 39 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 84, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 111 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 15 iulie 2020 )

e) dispune, în condițiile legii, suspendarea tranzacțiilor și poate dispune revocarea măsurii suspendării, în temeiul prevederilor prezentei legi;

(la 15-07-2020, Litera e) din Alineatul (3) , Articolul 39 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 84, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 111 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 15 iulie 2020 )

f) diseminează rezultatele analizelor efectuate către autoritățile abilitate în condițiile prezentei legi;

g) păstrează în evidență informațiile dacă nu se constată existența unor indicii de spălare a banilor, suspiciuni de finanțare a terorismului sau suspiciuni de săvârșire a altor infracțiuni decât cele de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului;

h) informează alte autorități publice în legătură cu evoluții, amenințări, vulnerabilități, riscuri de spălare a banilor și/sau de finanțare a terorismului;

i) cooperează cu organismele de autoreglementare cu privire la modul de implementare a obligațiilor ce le revin în baza prezentei legi și a legislației secundare în domeniu;

j) emite instrucțiuni, recomandări și puncte de vedere pentru entitățile raportoare în vederea asigurării unei implementări eficiente a obligațiilor ce le revin în baza prezentei legi, inclusiv în sensul indicării ca suspectă a unei activități și/sau al suspendării efectuării unei tranzacții, pe baza transmiterii datelor de identificare ale unei persoane sau a unor indicatori sau tipologii specifice;

k) adoptă, prin ordin al președintelui, cel puțin următoarele regulamente/ghiduri în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului: regulamentul privind transmiterea informațiilor către Oficiu, regulamentul privind furnizarea de feedback entităților raportoare în legătură cu informațiile transmise Oficiului, ghidul privind indicatorii de suspiciune și tipologii, regulamentul privind înregistrarea entității raportoare în evidențele Oficiului, ghidul privind criteriile și regulile de recunoaștere a situațiilor de risc ridicat sau scăzut de spălare de bani și/sau de finanțare a terorismului;

l) primește notificările, primește și soluționează cererile de autorizare a efectuării unor tranzacții financiare, în cazul restricțiilor privind anumite transferuri de fonduri și servicii financiare având drept scop prevenirea proliferării nucleare;

m) supraveghează și controlează entitățile raportoare cu privire la punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, în baza legislației în domeniu;

n) supraveghează și controlează entitățile raportoare din domeniul propriu de competență, cu privire la modul de implementare a obligațiilor ce le revin în baza prezentei legi și a legislației secundare în domeniu;

o) constată contravențiile și aplică sancțiunile entităților raportoare din domeniul propriu de competență prevăzute de prezenta lege, prin agenții constatatori proprii, prin proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor;

p) organizează instruiri în domeniul prevenirii utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului;

q) face schimb de informații, din proprie inițiativă sau la cerere, în baza reciprocității, cu instituții care au funcții asemănătoare sau cu alte autorități competente din alte state membre sau state terțe și care au obligația păstrării secretului în condiții similare, conform prevederilor legii;

r) face schimb de informații la nivel național cu autoritățile competente conform prevederilor prezentei legi;

s) publică raportul de activitate anual.

(4) Funcția de analiză vizează cel puțin analiza operațională, care se axează pe cazurile individuale și obiectivele specifice sau pe informațiile selectate adecvate în funcție de tipul și volumul informațiilor primite și de utilizarea preconizată a informațiilor după comunicarea acestora și analiza strategică pentru abordarea tendințelor și a practicilor recurente de spălare a banilor și de finanțare a terorismului.

(5) În vederea îndeplinirii obiectului său de activitate, Oficiul are acces, în mod direct, în timp util, la informațiile financiare, fiscale, administrative, precum și orice alte informații de la autorități de aplicare a legii și organe de urmărire penală, pentru îndeplinirea sarcinilor în mod corespunzător.

(6) Oficiul reprezintă România în domeniul propriu de competență și promovează schimbul de experiență în relațiile cu organizațiile și instituțiile internaționale de profil, cooperează cu unitățile de informații financiare străine, poate participa la activitățile organismelor internaționale de profil și poate fi membru al acestora.

(7) Oficiul poate încheia protocoale și/sau acorduri de cooperare cu autoritățile abilitate naționale, precum și cu instituții naționale din alte state sau internaționale care au atribuții asemănătoare și care au obligația păstrării secretului în condiții similare.

(8) Oficiul va comunica în scris Comisiei informațiile prevăzute la alin. (1).

Articolul 40

(1) În vederea exercitării atribuțiilor sale, Oficiul are constituit un aparat propriu format din personal contractual, la nivel central, a cărui organigramă este stabilită prin regulamentul de organizare și funcționare a Oficiului, aprobat prin hotărâre a Guvernului, și beneficiază de resurse financiare, umane și tehnice adecvate.

(2) Oficiul este condus de un președinte, care are calitatea de ordonator terțiar de credite, și de un vicepreședinte, numiți prin hotărâre a Guvernului. Președintele Oficiului este demnitar cu rang de secretar de stat. Vicepreședintele este demnitar cu rang de subsecretar de stat.

(la 06-11-2019, Alineatul (2) din Articolul 40 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 2, Punctul IV, Articolul 15, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 6 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 06 noiembrie 2019 )

(3) Președintele și vicepreședintele Oficiului sunt numiți pentru un mandat de 4 ani, aceștia putând fi reînvestiți o singură dată, pentru încă 4 ani.

(4) Președintele și vicepreședintele trebuie să îndeplinească cumulativ, la data numirii, următoarele condiții:

a) să fie licențiați și să aibă cel puțin 10 ani vechime într-o funcție economică sau juridică;

b) să aibă cetățenia română și domiciliul în România;

c) să aibă capacitate deplină de exercițiu;

d) să se bucure de o înaltă reputație profesională;

e) să aibă experiență managerială de minimum 3 ani în funcții de conducere;

f) să nu fi fost sancționați disciplinar în ultimii 5 ani.

(5) În caz de absență ori de indisponibilitate a președintelui, atribuțiile acestuia sunt preluate de către vicepreședinte pe durata absenței sau a indisponibilității.

(6) Președintele Oficiului poate delega, prin ordin, în condițiile legii, atribuții și sarcini vicepreședintelui, precum și altor persoane din conducerea structurilor Oficiului, împuternicite în acest scop.

(la 15-07-2020, Articolul 40 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 85, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 111 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 15 iulie 2020 )

Articolul 41

(1) Angajarea personalului Oficiului se face pe bază de concurs sau examen, organizat potrivit reglementărilor legale în vigoare. Condițiile specifice necesare pentru ocuparea funcțiilor în cadrul Oficiului sunt stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare.

(2) Personalul Oficiului are obligația de a nu transmite informațiile confidențiale primite în timpul activității decât în condițiile legii. Obligația se menține pe termen nelimitat.

(3) Este interzisă folosirea în scop personal de către salariații Oficiului a informațiilor confidențiale primite și prelucrate în cadrul Oficiului, atât în timpul activității, cât și după încetarea acesteia.

(4) Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de performanță, personalul Oficiului este supus în fiecare an unei evaluări conform legii.

(5) Personalul Oficiului răspunde disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu.

(6) Personalul Oficiului trebuie să fie absolvenți ai unei instituții de învățământ superior cu specializare economică sau juridică ori absolvenți cu studii medii, după caz, cu vechimea prevăzută de lege. Pentru activitatea informatică se pot angaja și absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior în specializarea matematică sau informatică, domeniul științelor inginerești (calculatoare și tehnologia informației, electronică și telecomunicații, inginerie electrică, ingineria sistemelor) sau domeniul științelor economice (cibernetică, statistică și informatică economică). Pentru activitatea în domeniul relațiilor internaționale se pot angaja și absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior în domeniul limbilor străine/științelor administrative/comunicare, în funcție de necesități.

(la 15-07-2020, Alineatul (6) din Articolul 41 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 86, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 111 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 15 iulie 2020 )

(7) Vechimea în Oficiu este considerată vechime în specialitate.

(8) Forma și conținutul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor și ale legitimațiilor de control vor fi stabilite prin ordin al președintelui Oficiului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(9) Agenții constatatori ai Oficiului beneficiază de protecția legii în exercitarea atribuțiilor de serviciu. La cererea motivată a agenților constatatori, Oficiul poate solicita organelor abilitate asigurarea protecției împotriva amenințărilor, violențelor și faptelor de ultraj.

(10) Pentru funcționarea Oficiului, Guvernul aprobă prin hotărâre, în condițiile legii, transmiterea în folosință a unor imobile din domeniul public al statului, în termen de 60 de zile de la data înregistrării cererii. De asemenea, Oficiul poate închiria, în condițiile legii, imobilele necesare funcționării în condiții optime.

(11) Pentru îndeplinirea obiectului de activitate se alocă resurse corespunzătoare, inclusiv pentru cooperarea cu alte unități de informații financiare, în vederea aplicării tehnologiilor de ultimă generație, conform legislației naționale în vigoare, care să permită Oficiului confruntarea datelor cu datele altor instituții similare într-un mod anonim, precum și confruntarea datelor Oficiului de către unitățile de informații financiare din statele membre într-un mod anonim, prin asigurarea protecției complete a datelor cu caracter personal, cu scopul de a detecta în alte state membre persoane care fac obiectul unor analize și de a identifica veniturile și fondurile acestora.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.