(1) Persoanele juridice de drept privat, fiduciile și orice construcție juridică similară fiduciilor sunt obligate să obțină și să dețină informații adecvate, corecte și actualizate cu privire la beneficiarul lor real, inclusiv cu privire la modalitatea prin care se concretizează această calitate, și să le pună la dispoziția organelor de control și a autorităților de supraveghere, la solicitarea acestora.
(1^1) Beneficiarii reali ai persoanelor juridice de drept privat și ai fiduciilor și construcțiilor juridice similare au obligația să le furnizeze acestora toate informațiile și documentele necesare pentru ca acestea să îndeplinească cerințele prevăzute la alin. (1), inclusiv detaliile intereselor generatoare de beneficii deținute.
(la 30-04-2021, Alineatul (1^1) din Articolul 19 , Sectiunea a 5-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 101 din 26 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 27 aprilie 2021 )
(2) Persoanele juridice, fiduciarii sau persoanele ce dețin poziții echivalente în cadrul construcțiilor juridice similare fiduciilor, astfel cum se menționează la art. 4 alin. (2), lit. b), dezvăluie statutul pe care îl au și furnizează în timp util entităților raportoare informațiile prevăzute la alin. (1) și art. 4 alin. (2) atunci când, în calitatea lor de fiduciari sau persoane ce dețin poziții echivalente în cadrul construcțiilor juridice similare fiduciilor, acestea stabilesc o relație de afaceri sau efectuează o tranzacție ocazională cu o valoare care depășește pragurile prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2).
(3) Persoanele juridice și fiduciarii înregistrați pe teritoriul României au obligația de a furniza entităților raportoare, în timp util, pe lângă informațiile privind proprietarul lor de drept, informații privind beneficiarul real, atunci când entitățile raportoare aplică măsurile de cunoaștere a clientelei.
(4) Entitățile raportoare țin evidența documentată a măsurilor luate în vederea identificării beneficiarilor reali în conformitate cu prevederile legii.
(5) Informațiile prevăzute la alin. (1) sunt înregistrate:
a) într-un registru central organizat la nivelul Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru persoanele juridice care au obligația de înmatriculare în registrul comerțului;
b) într-un registru central organizat la nivelul Ministerului Justiției pentru asociații și fundații;
c) într-un registru central organizat la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală în cazul fiduciilor sau construcțiilor juridice similare acestora.
(5^1) În cazul în care sediul sau locul de reședință al fiduciarului sau al persoanei care deține o poziție echivalentă în construcția juridică similară se află în afara Uniunii Europene, informațiile menționate la art. 4 alin. (2) lit. b) sunt păstrate în registrul central prevăzut la alin. (5) lit. c), dacă fiduciarul sau persoana care deține o poziție echivalentă într-o construcție juridică similară se angajează într-o relație de afaceri sau achiziționează bunuri imobiliare în numele fiduciei sau al construcției juridice similare.
(5^2) În cazul în care fiduciarii sau persoanele care dețin poziții echivalente într-o construcție juridică similară sunt stabilite sau își au reședința în state membre diferite sau în cazul în care fiduciarul sau persoana care deține o poziție echivalentă în construcția juridică similară se angajează în relații de afaceri multiple în numele fiduciei sau al construcției juridice similare în diferite state membre, un certificat de dovadă a înregistrării sau un extras al informațiilor privind beneficiarii reali păstrate într-un registru de unul dintre statele membre poate fi considerat suficient pentru a considera îndeplinită obligația de înregistrare.
(5^3) Registrele centrale menționate la alin. (5) sunt interconectate prin intermediul platformei centrale europene instituite prin art. 22 alin. (1) din Directiva (UE) 2017/1.132 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăților comerciale.
(5^4) Informațiile înregistrate în registrele prevăzute la alin. (5) sunt disponibile prin intermediul registrelor naționale și prin sistemul de interconectare a registrelor timp de 10 ani după ce persoana juridică a fost radiată, respectiv după ce motivele de înregistrare a informațiilor privind beneficiarul real al fiduciilor/construcțiilor juridice similare au încetat să existe.
(5^5) Autoritățile prevăzute la alin. (5) cooperează cu autoritățile care gestionează registre similare din alte state membre și cu Comisia Europeană în scopul punerii în aplicare a diferitelor tipuri de acces la registrele prevăzute la alin. (5) în conformitate cu prevederile alin. (5^3).
(6) Oficiul va informa Comisia Europeană cu privire la caracteristicile respectivelor mecanisme, în baza informațiilor primite de la autoritățile prevăzute la alin. (5).
(7) Informațiile cuprinse în registrele prevăzute la alin. (5) trebuie să fie adecvate, corecte și actualizate. Autoritățile prevăzute la alin. (5) verifică aceste aspecte și actualizează propriile registre. Autoritățile care au acces la registrele beneficiarilor reali, în măsura în care această cerință nu interferează nejustificat cu atribuțiile lor legale, informează Oficiul și autoritățile care gestionează aceste registre cu privire la orice neconcordanță între informațiile disponibile în registrele centrale privind beneficiarii reali și informațiile privind beneficiarii reali pe care le dețin.
(7^1) Entitățile raportoare, după consultarea registrelor centrale prevăzute la alin. (5), informează autoritățile care gestionează aceste registre cu privire la orice neconcordanță între informațiile disponibile în registrele centrale privind beneficiarii reali și informațiile privind beneficiarii reali pe care le dețin. În situația în care entitățile raportoare prevăzute la art. 5 suspectează sau au motive rezonabile să suspecteze că anumite tranzacții, operațiuni sau activități al căror obiect îl constituie bunuri ce provin din săvârșirea de infracțiuni sau au legătură cu finanțarea terorismului și implică persoane cu privire la care există o neconcordanță, transmit un raport pentru tranzacții suspecte exclusiv Oficiului, în condițiile art. 6 alin. (1) lit. a).
(la 01-01-2022, Alineatul (7^1) din Articolul 19 , Sectiunea a 5-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021 )
(7^2) Pe baza informațiilor transmise de entitățile raportoare, autoritățile care gestionează registrele beneficiarilor reali înscriu în respectivele registre, de îndată, o mențiune provizorie cu privire la existența unei neconcordanțe și iau măsurile corespunzătoare pentru soluționarea acesteia în timp util. După soluționarea neconcordanței, autoritățile care gestionează registrele beneficiarilor reali radiază mențiunile provizorii. Procedura privind înscrierea/radierea mențiunilor în/din registrele beneficiarilor reali și de soluționare a neconcordanțelor se aprobă prin ordin al ministrului justiției sau prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, după caz.
(la 01-01-2022, Alineatul (7^2) din Articolul 19 , Sectiunea a 5-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021 )
(8) Accesul la registrele prevăzute la alin. (5) lit. a) și b) este asigurat, în conformitate cu normele privind protecția datelor cu caracter personal:
a) autorităților care au competențe de supraveghere și control, organelor judiciare, în condițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, și Oficiului, în timp util, fără nicio restricție și fără a alerta persoana în cauză;
b) entităților raportoare atunci când aplică măsurile de cunoaștere a clientelei;
c) oricărei persoane sau organizații care poate demonstra un interes legitim.
(la 26-05-2025, Litera c) , Alineatul (8) , Articolul 19 , Sectiunea a 5-a , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 13. , Articolul I din LEGEA nr. 86 din 22 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 23 mai 2025 )
(8^1) Accesul la registrul prevăzut la alin. (5) lit. c) este asigurat, în conformitate cu normele privind protecția datelor cu caracter personal:
a) autorităților care au competențe de supraveghere și control, organelor judiciare, în condițiile Legii nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, și Oficiului, în timp util, fără nicio restricție și fără a alerta persoana în cauză;
b) entităților raportoare atunci când aplică măsurile de cunoaștere a clientelei;
c) oricărei persoane fizice sau juridice care poate demonstra un interes legitim de a accesa informațiile privind beneficiarul real;
(la 26-05-2025, Litera c) , Alineatul (8^1) , Articolul 19 , Sectiunea a 5-a , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 14. , Articolul I din LEGEA nr. 86 din 22 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 23 mai 2025 )
d) abrogată.
(la 26-05-2025, Litera d) , Alineatul (8^1) , Articolul 19 , Sectiunea a 5-a , Capitolul IV a fost abrogată de Punctul 15. , Articolul I din LEGEA nr. 86 din 22 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 23 mai 2025 )
(8^2) Accesul la registrele prevăzute la alin. (5) este asigurat, în conformitate cu normele privind protecția datelor cu caracter personal, persoanelor fizice sau juridice îndreptățite conform alin. (8) lit. c) și alin. (8^1) lit. c), după caz, cu condiția înregistrării online și plății unei taxe/unui tarif administrativ(e) stabilit(e) de autoritățile prevăzute la alin. (5), care nu trebuie să depășească costurile administrative asociate punerii la dispoziție a informațiilor, inclusiv costurile de întreținere și dezvoltare a registrului. Procedura privind înregistrarea online și cuantumul taxei/tarifului se aprobă prin ordin al ministrului justiției sau prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, după caz.
(la 26-05-2025, Alineatul (8^2) , Articolul 19 , Sectiunea a 5-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 16. , Articolul I din LEGEA nr. 86 din 22 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 23 mai 2025 )
(9) Persoanele fizice și juridice prevăzute la alin. (8) lit. c) și la alin. (8^1) lit. c) au drept de acces la numele și prenumele, luna și anul nașterii, cetățenia și țara de reședință ale beneficiarului real, precum și la informațiile privind natura și amploarea interesului generator de beneficii deținut.
(la 26-05-2025, Alineatul (9) , Articolul 19 , Sectiunea a 5-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 17. , Articolul I din LEGEA nr. 86 din 22 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 23 mai 2025 )
(10) În vederea îndeplinirii cerințelor referitoare la aplicarea măsurilor de cunoaștere a clientelei referitoare la beneficiarul real, entitățile raportoare nu se vor baza exclusiv pe registrul central prevăzut la alin. (5). Aceste cerințe sunt considerate ca fiind îndeplinite prin utilizarea unei abordări bazate pe riscuri.
(11) În cazul beneficiarilor de fiducii sau de construcții juridice similare care sunt desemnați în funcție de caracteristici particulare sau de categorie, entitățile raportoare au obligația să obțină informații adecvate, corecte și actualizate cu privire la beneficiar, astfel încât să se asigure că vor fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului la momentul plății sau al exercitării de către beneficiar a drepturilor sale dobândite.
(12) Autoritățile competente prevăzute la alin. (5) și Oficiul furnizează informațiile prevăzute la alin. (1) și (5) autorităților competente și unităților de informații financiare din alte state membre în timp util și în mod gratuit.
(13) Măsurile prevăzute în prezentul articol se aplică tuturor tipurilor de construcții juridice cu o structură sau funcții similare fiduciilor.