Capitolul XII — Dispoziții tranzitorii și finale

Pe această pagină

Articolul 56

(1) Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților.

(la 14-09-2022, Alineatul (1) din Articolul 56 , Capitolul XII a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 123 din 14 septembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 906 din 14 septembrie 2022 )

Notă Articolul 2 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 191 din 28 octombrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1013 din 30 octombrie 2020, prevede: Articolul 2 (1) Termenul până la care se depune declarația privind beneficiarul real prevăzut la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 , cu modificările și completările ulterioare, este de maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă. (2) În termenul prevăzut la alin. (1), declarațiile privind beneficiarul real prevăzute la art. 56 alin. (1) și (4) și la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 , cu modificările și completările ulterioare, pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și pot fi transmise la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier. (3) Declarațiile prevăzute la alin. (2) pot fi date și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se pot depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.

(1^1) Abrogat.

(la 01-01-2022, Alineatul (1^1) din Articolul 56 , Capitolul XII a fost abrogat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021 )

(1^2) Abrogat.

(la 30-04-2021, Alineatul (1^2) din Articolul 56 , Capitolul XII a fost abrogat de Punctul 12, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 101 din 26 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 27 aprilie 2021 )

(1^3) Suplimentar față de obligația prevăzută la alin. (1) persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului, care au în structura acționariatului entități înmatriculate/înregistrate și/sau care au sediul fiscal în jurisdicții necooperante din punct de vedere fiscal și/sau în jurisdicții cu grad înalt de risc de spălare a banilor și/sau de finanțare a terorismului și/sau în jurisdicții aflate sub monitorizarea organismelor internaționale relevante, pentru risc de spălare a banilor/finanțare a terorismului, depun anual o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților, în termen de 15 zile de la aprobarea situațiilor financiare anuale.

(la 01-01-2022, Articolul 56 din Capitolul XII a fost completat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021 )

Notă Articolul II din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021, prevede: Articolul II Termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real, prevăzută la art. 56 alin. (1^3) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, este de 90 de zile de la încetarea stării de alertă.

(1^4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), persoanele juridice înmatriculate în registrul comerțului anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi, cu excepția regiilor autonome, companiilor și societăților naționale și societăților deținute integral sau majoritar de stat, depun o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, pe care o actualizează ori de câte ori intervine o modificare, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților. Această obligație se consideră a fi îndeplinită pentru persoanele juridice care au depus cel puțin o declarație privind beneficiarul real ulterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi.

(la 01-01-2022, Articolul 56 din Capitolul XII a fost completat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021 )

(2) Abrogat.

(la 01-01-2022, Alineatul (2) din Articolul 56 , Capitolul XII a fost abrogat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021 )

(3) În cazul în care intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declarația se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.

(la 01-01-2022, Alineatul (3) din Articolul 56 , Capitolul XII a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021 )

(4) Declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice cuprinde datele de identificare ale beneficiarilor reali, respectiv numele, prenumele, data și locul nașterii, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, cetățenia, domiciliul sau reședința, precum și modalitățile în care se exercită controlul asupra persoanei juridice.

(la 01-01-2022, Alineatul (4) din Articolul 56 , Capitolul XII a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021 )

Notă Potrivit art. XI alin. (1) din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 29 din 18 martie 2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din 21 martie 2020, termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real, prevăzut de art. 56 alin. (4) se prelungește cu 3 luni de la data încetării stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, iar pe durata stării de urgență se suspendă depunerea acestei declarații. Art. 29 din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 70 din 14 mai 2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 394 din 14 mai 2020, prevede: Articolul 29 (1) Termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real prevăzut de art. 56 alin. (4) și art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, astfel cum a fost prelungit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele masuri economice și fiscal-bugetare, se prelungește până la 1 noiembrie 2020. (2) În termenul prevăzut la alin. (1), declarația privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și poate fi transmisă la oficiul registrului comerțului fără nicio altă formalitate, prin mijloace electronice, cu semnătura electronică sau prin servicii de poștă și curier. Declarația privind beneficiarul real poate fi și în formă autentică, certificată de avocat sau dată la oficiul registrului comerțului. Articolul 2 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 191 din 28 octombrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1013 din 30 octombrie 2020, prevede: Articolul 2 (1) Termenul până la care se depune declarația privind beneficiarul real prevăzut la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 , cu modificările și completările ulterioare, este de maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă. (2) În termenul prevăzut la alin. (1), declarațiile privind beneficiarul real prevăzute la art. 56 alin. (1) și (4) și la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 , cu modificările și completările ulterioare, pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și pot fi transmise la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier. (3) Declarațiile prevăzute la alin. (2) pot fi date și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se pot depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat. Articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 27 mai 2021 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 31 mai 2021 prevede: Articolul unic (1) Prin derogare de la prevederile art. 56 alin. (4) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 18 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021, declarația anuală privind beneficiarul real al persoanei juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului se depune la oficiul registrului comerțului în care este înmatriculată persoana juridică până la data de 1 octombrie 2021. (2) Declarația anuală privind beneficiarul real prevăzută la alin. (1) poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și poate fi transmisă la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier. (3) Declarația anuală privind beneficiarul real prevăzută la alin. (1) poate fi dată și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.

(5) Declarația privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și poate fi transmisă la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier sau prin ghișeul oficiului registrului comerțului, personal sau prin reprezentant conform prevederilor legale.

(la 01-01-2022, Alineatul (5) din Articolul 56 , Capitolul XII a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021 )

(6) Declarația privind beneficiarul real poate fi dată și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.

(la 01-01-2022, Alineatul (6) din Articolul 56 , Capitolul XII a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021 )

(7) Obligația prevăzută la alin. (1) este îndeplinită și prin includerea, la înmatriculare, în actul constitutiv, a datelor de identificare ale beneficiarilor reali și a modalităților în care se exercită controlul asupra persoanei juridice. Modificarea ulterioară a datelor de identificare ale beneficiarilor reali nu instituie obligația întocmirii unui act modificator la actul constitutiv, declararea acestora îndeplinindu-se în condițiile alin. (1).

(la 01-01-2022, Articolul 56 din Capitolul XII a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021 )

(8) Oficiul asigură publicarea pe pagina sa de internet a listelor actualizate ale jurisdicțiilor prevăzute la alin. (1^3), elaborate de organismele internaționale abilitate.

(la 01-01-2022, Articolul 56 din Capitolul XII a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021 )

Articolul 57

(1) Nerespectarea de către reprezentantul legal al persoanelor juridice prevăzute la art. 56 a obligației de depunere a declarației privind datele de identificare ale beneficiarului real constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Procesul-verbal de constatare a contravenției se comunică oficiului registrului comerțului, în acesta fiind consemnat că nedepunerea declarației atrage dizolvarea societății, în condițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(la 01-01-2022, Alineatul (1) din Articolul 57 , Capitolul XII a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021 )

(2) Dacă în termen de 30 de zile de la data aplicării sancțiunii contravenționale reprezentantul persoanei juridice prevăzute la art. 56 nu a depus declarația privind datele de identificare ale beneficiarului real, la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul sau, după caz, tribunalul specializat va putea pronunța dizolvarea societății. Cauza de dizolvare poate fi înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond. Dispozițiile art. 237 alin. (4)-(13) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(la 01-01-2022, Alineatul (2) din Articolul 57 , Capitolul XII a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021 )

(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) se realizează de către organele cu atribuții de control ale Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și ale unităților sale teritoriale. Constatarea contravenției prevăzute la alin. (1) se poate face și de către Oficiu, prin agenți constatatori proprii.

Articolul 57^1

(1) Persoanele care dețin calitatea de fiduciar, precum și persoanele care dețin o poziție echivalentă într-o construcție juridică similară fiduciei au obligația de a declara, la înregistrarea contractului de fiducie, informații corecte și complete despre beneficiarul real al fiduciei sau al construcției juridice similare fiduciei, în vederea înregistrării în registrul prevăzut la art. 19 alin. (5) lit. c).

(2) Nerespectarea obligației prevăzute la alin. (1) conduce la neînregistrarea contractului de fiducie de către organul fiscal competent.

(3) În cazul modificării informațiilor privind beneficiarul real, persoanele prevăzute la alin. (1) au obligația de a declara aceste informații în termen de 30 de zile de la data la care a survenit modificarea.

(4) Nerespectarea obligației prevăzute la alin. (3) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

(5) În procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se consemnează că neactualizarea, în termen de 30 de zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, a informațiilor privind beneficiarul real al fiduciei conduce la aplicarea procedurii de radiere, din oficiu, a fiduciei sau a construcției juridice similare fiduciei din registrul prevăzut la art. 19 alin. (5) lit. c).

(6) Procedura de radiere se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(7) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către organele fiscale din cadrul Ministerului Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate.

(la 26-10-2025, Capitolul XII a fost completat de Punctul 3. , Articolul I din LEGEA nr. 164 din 23 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 23 octombrie 2025 )

Notă Articolul II din LEGEA nr. 164 din 23 octombrie 2025 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 23 octombrie 2025 prevede: Articolul II (1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care dețin calitatea de fiducizar, precum și persoanele care dețin o poziție echivalentă într-o construcție juridică similară fiduciei, care nu au declarat sau nu au actualizat informațiile privind beneficiarul real, depun la Agenția Națională de Administrare Fiscală o declarație privind beneficiarul real al fiduciei sau al construcției juridice similare fiduciei, în vederea înregistrării în registrul prevăzut la art. 19 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare. (2) Nerespectarea obligației prevăzute la alin. (1) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii se realizează de către organele fiscale din cadrul Ministerului Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate. (3) În procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se consemnează că nedeclararea/neactualizarea, în termen de 30 de zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, a informațiilor privind beneficiarul real al fiduciei sau al construcției juridice similare fiduciei conduce la aplicarea procedurii de radiere, din oficiu, a fiduciei sau a construcției juridice similare fiduciei din registrul prevăzut la art. 19 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 58

(1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Oficiul va prezenta Guvernului spre aprobare regulamentul de organizare și funcționare a Oficiului.

(2) Până la adoptarea regulamentului de organizare și funcționare prevăzut la alin. (1), Oficiul va funcționa potrivit propriului regulament de organizare și funcționare existent la data intrării în vigoare a prezentei legi, în măsura în care nu contravine acesteia.

(3) La data intrării în vigoare a prezentei legi, mandatul membrilor Plenului Oficiului încetează. Încetarea mandatului se constată prin hotărâre a Guvernului în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Președintele Oficiului în funcție la data intrării în vigoare a legii își exercită mandatul până la numirea unui nou președinte în condițiile prezentei legi.

Articolul 59

(1) În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile de supraveghere și organismele de autoreglementare au obligația de a emite reglementări sectoriale în vederea aplicării dispozițiilor prezentei legi.

(2) La solicitarea autorităților de supraveghere și a organismelor prevăzute la alin. (1), Oficiul emite puncte de vedere cu privire la reglementările sectoriale propuse.

(3) În aplicarea prezentei legi, Banca Națională a României și Autoritatea de Supraveghere Financiară emit reglementări sectoriale prin care stabilesc cerințe cu privire la:

a) măsuri de cunoaștere a clientelei;

b) cadrul de control intern, inclusiv politici, proceduri și sisteme ale entităților raportoare;

c) recrutarea, instruirea și verificarea profesională a angajaților;

d) măsuri de reducere a riscului de spălare a banilor sau finanțare a terorismului și remediere a deficiențelor, inclusiv măsuri privind obligațiile de raportare, după caz.

(4) Entitățile raportoare aflate în supravegherea Băncii Naționale a României, Autorității de Supraveghere Financiară și Oficiului respectă orientările emise de autoritățile europene de supraveghere, potrivit reglementărilor, instrucțiunilor și/sau precizărilor pe care le emit acestea.

Articolul 60

(1) Ordinul președintelui Oficiului, prevăzut la art. 8 alin. (11), va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Până la intrarea în vigoare a ordinului prevăzut la alin. (1), entitățile raportoare vor transmite rapoartele stabilite la art. 6 și 7 conform Deciziei Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor nr. 2.742/2013 privind forma și conținutul Raportului de tranzacții suspecte, ale Raportului de tranzacții de numerar și ale Raportului de transferuri externe și Deciziei Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor nr. 673/2008 pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind transmiterea rapoartelor de tranzacții cu numerar și a rapoartelor de transferuri externe, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Entitățile raportoare se conformează obligațiilor ce le revin potrivit prezentei legi, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.

(4) Persoanele care la data intrării în vigoare a prezentei legi ocupă funcția de consilier al președintelui se consideră reîncadrate pe funcția de analist financiar gradul I, fără îndeplinirea condițiilor de studii și vechime în specialitate economică sau juridică.

(5) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, la capitolul II litera A punctul II subpunctul 3 litera a), numărul curent 1 din tabel, sintagma „Consilier/Director general“ se înlocuiește cu sintagma „Director general“.

(6) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, la poziția 39 a literei B, sintagma „Membru al plenului“ se înlocuiește cu sintagma „Vicepreședinte“.

Articolul 61

(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se interzic emiterea de noi acțiuni la purtător și efectuarea de operațiuni cu acțiunile la purtător existente.

(2) Acțiunile la purtător emise anterior intrării în vigoare a prezentei legi vor fi convertite în acțiuni nominative conform prevederilor alin. (3) și (4) și actul constitutiv actualizat va fi depus la oficiul registrului comerțului.

(3) Deținătorii cu orice titlu de acțiuni la purtător le vor depune la sediul societății emitente în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4) La data expirării termenului prevăzut la alin. (3), consiliul de administrație al societății va înscrie pe titluri și în registrul acționarilor numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul acționarului persoană fizică sau denumirea, sediul, numărul de înmatriculare și codul unic de înregistrare ale acționarului persoană juridică, după caz.

(5) Acțiunile la purtător nedepuse la sediul societății emitente se anulează de drept la data expirării termenului prevăzut la alin. (3), cu consecința reducerii corespunzătoare a capitalului social.

(6) Neîndeplinirea, până la expirarea termenului prevăzut la alin. (4), a obligației de conversie de către societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni atrage dizolvarea acestora.

(7) La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul sau, după caz, tribunalul specializat va putea pronunța dizolvarea societății. Cauza de dizolvare poate fi înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond, instanța putând acorda un termen în acest scop.

(8) Dispozițiile art. 237 alin. (4)-(13) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(la 01-01-2022, Articolul 62 din Capitolul XII a fost abrogat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 315 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021 )

Articolul 63

În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, asociațiile și fundațiile au obligația completării documentelor conform cerințelor prevăzute la art. 6,7,16 și 17 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, prevederile art. 7 aplicându-se în mod corespunzător. La expirarea termenului, asociațiile și fundațiile care nu s-au conformat obligației se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea Ministerului Public sau a oricărei alte persoane interesate, în condițiile prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.

Notă Potrivit art. XI alin. (2) din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 29 din 18 martie 2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din 21 martie 2020, termenul prevăzut de art. 63 se prelungește cu 3 luni de la data încetării stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, iar pe durata stării de urgență se suspendă depunerea declarației și completarea documentelor. ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 19 august 2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 771 din 24 august 2020, prevede: ”ARTICOL UNIC (1) Pentru anul 2020, termenul până la care se depune declarația privind beneficiarul real, prevăzut la art. 34^4 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare, este 1 noiembrie 2020. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică și obligației de completare a documentelor potrivit cerințelor prevăzute la art. 6 , 7 , 16 și 17 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost stabilite prin art. 63 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.”

Articolul 64

În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se operaționalizează registrele beneficiarilor reali prevăzute de prezenta lege.

Articolul 65

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

a) Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, cu modificările și completările ulterioare;

b) Hotărârea Guvernului nr. 594/2008 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, cu modificările ulterioare;

c) Decizia Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor nr. 496/2006 pentru aprobarea Normelor privind prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării actelor de terorism, standardele de cunoaștere a clientelei și control intern pentru entitățile raportoare care nu sunt supuse supravegherii prudențiale a unor autorități, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 19 iulie 2006, cu completările ulterioare.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.