Capitolul 1

Se expropriaza pentru cauza de utilitate naționala proprietățile rurale, în măsura și condițiunile mai jos arătate, în scopul de a spori întinderea proprietății rurale taranesti, de a înființa pășuni comunale și pentru scopuri de interes general, economic și cultural.

Pământul cultivabil, din raza comunelor urbane, este considerat ca proprietate rurală din punctul de vedere a legii de expropriere.

Se înțelege prin pamanturi cultivabile, din raza comunelor urbane, terenurile necladite și cultivabile, situate dincolo de linia ultimelor case, limitrofe cu pământurile rurale cultivabile.

Se exceptează locurile rezervate pentru oboare de vite, târguri, balciuri (iarmarocuri) și cele care servesc actualmente nevoilor industriei și comerțului.

Comunele rurale devenite urbane, posterior decretului-lege No. 3.697/918, se considera comune rurale în ceea ce privește aplicarea legii agrare.

Exproprierea facuta pe baza decretului-lege No. 3.697/918 este definitivă și Statul e considerat proprietar asupra pămîntului și accesoriilor expropriate, dela 15 Decemvrie 1918, cu rezerva dispozițiilor prevăzute la art. 54 din lege.

Prin accesorii se înțeleg toate categoriile de bunuri cari nu intră în definitia pămîntului cultivabil dela art. 58, precum și construcțiile sau instalatiunile industriale de orice fel.

În ce privește exproprierea de fața, proprietatea terenurilor expropriate trece asupra Statului dela data hotărîrii definitive de expropriere, independent de hotărîrea asupra prețului.

Luarea în posesie a pămîntului expropriat se va face după darea hotărîrii definitive de expropriere, cu excepția dispozițiunilor prevăzute în art. 61 și 71.

Exproprierea proprietăților particulare se aplică la întinderea mosiilor socotite după starea lor juridică la 15 August 1916, cu excepțiile prevăzute la art. 14 și 15; se va ține seama de efectul succesiunilor deschise dela această dată pînă la promulgarea legii agrare (17 Iunie 1921).

Toate înstrăinările efectuate după 15 August 1916 sînt socotite nule de drept și fără efect în ce privește aplicarea exproprierii pînă la definitivă ei infaptuire.

Prin înstrăinări se înțeleg orice acte de dispozițiune precum: vânzări, donatiuni, schimburi și orice constituiri de drepturi reale, cari afectand fondul ar putea împiedica folosință terenului expropriat sau improprietarirea.

Se exceptează și rămîn valabile vînzările făcute cu acte autentice sau cu data certa, înainte de 1 Fevruarie 1921, către obstii, bănci populare sau sateni cultivatori de pămînt, fie individual, fie intruniti într-o asociație de fapt, stapanind pînă la 10 ha fiecare, precum și vînzările de pămînt pentru constructiuni sau înființare de stabilimente industriale.

Suprafața astfel vândută nu intră în calculul celor 2 milioane ha.

Terenurile astfel înstrăinate se calculează în întinderea mosiei expropriate, dar rămîn satenilor achizitori, iar cota legală de expropriat se va alege numai din restul mosiei sau mosiilor rămase nevandute dacă proprietarul poseda la 15 August 1916 mai multe, putându-se expropria astfel pentru completarea cotei, tot terenul rămas proprietarului pînă la minimul de 100 ha de moșie, și sub acest minim în conformitate cu excepțiunile prevăzute mai jos în prezentul regulament.

Exproprierea privește numai mosiile sau părțile de moșii dela 100 ha pămînt cultivabil în sus, oricine ar fi proprietarii lor și oricare ar fi capacitatea lor juridică sau caracterul imobilului expropriat, cu excepțiunile prevăzute mai jos în acest regulament.

Mosiile stapanite în indiviziune se considera ca fiind divizate în ceea ce privește exproprierea, afară de excepțiunile prevăzute în art. 46.

Alegerea părții expropriate se va face însă din întreaga suprafața cultivabila, socotindu-se moșia ca nedivizata.

Mosiile și părțile de moșii situate în aceeași comuna, precum și mosiile situate în comune apropiate, aparținînd aceluiași proprietar, se socotesc ca fiind o singura proprietate.

Aceste moșii se vor expropria ca fiind una singura pînă la limitele prevăzute de art. 8, alin. a, al legii agrare, cînd sînt arendate, și art. 8, alin. b sau c, ale aceleiași legi, cînd sînt toate sau numai una singura cultivate în regie.

Se înțelege prin comune apropiate, comunele vecine, din același județ sau din județe limitrofe, situate la o depărtare de cel mult 4 km una de alta, socotindu-se distanta dela periferia satelor celor mai apropiate.

Dacă mosiile ce urmează să fie considerate una singura, sînt în regiuni deosebite, se va expropria proprietarul pînă la mijlocia maximului regiunilor unde are mosiile.

Terenurile comasate pe baza decretului-lege No. 3.697/918 fac excepție dela regula art. 11, fără ca întinderea totală comasata sa treacă peste maximum 250 ha, în regiunile cu cereri de improprietarire mari, de 400 ha în regiunile cu cereri mijlocii și 500 ha în regiunile cu cereri satisfacute.

Se expropriaza în întregime proprietățile rurale, în cuprinderea lor totală, ale străinilor, fie ca erau străini prin naștere, prin căsătorie sau alt mod la 15 August 1916 sau de atunci pînă la promulgarea legii agrare (17 Iunie 1921).

Se expropriaza în întregime proprietățile rurale, în cuprinderea lor totală, ale absenteistilor, adică ale acelora a căror proprietăți au fost supuse unui impozit funciar indoit în ultimii 5 ani, înainte de promulgarea legii agrare.

Exproprierile proprietăților rurale ale străinilor și absenteistilor, făcute prin aplicarea decretului-lege No. 3.697/918, sînt definitive, cu excepțiunile prevăzute la art. 21.

Se exproprieza de asemenea toate proprietățile rurale cari au fost arendate și cultivate prin arendasi, neintrerupt, dela 23 Aprilie stil vechiu, (Sft. Gheorghe) 1910, pînă la 24 Aprilie stil vechiu 1920 inclusiv, adică acelea cari au fost arendate și cultivate prin arendasi și în cursul anului agricol 1920.

Nu intră în această categorie mosiile sau părțile de moșii arendate de proprietari direct și individual satenilor, fie în bani, fie în dijma.

În toate cazurile se are în vedere situația de fapt. Moșia nu este considerată ca arendată dacă contractul de arenda nu este reziliat, însă proprietarul a cultivat în cursul anului agricol 1920.

În caz cînd exista proces de reziliere sau anulare, pentru a stabili dacă moșia era arendată sau nu, se va avea în vedere data desființării contractului de arendare, fixată prin hotărîrea definitivă.

Aceasta expropriere a pămîntului arendat se face fără considerație de întindere și ca atare privește și proprietățile mai mici de 100 ha, chiar dacă sînt loturi taranesti.

Nu sînt cuprinse în aceasta expropriere bunurile prevăzute în art. 21 din regulament.

Se exceptează dela exproprierea totală prevăzută în art. 17:

1. Mosiile cari în intervalul dela 23 Aprilie st. v. 1910 și pînă la 24 Aprilie 1920 st. v. inclusiv au fost arendate cu acte autentice sau cu data certa, de către părinți către copii sau gineri, de către administratori legali, curatori, sechestri sau conservatori juridici precum și cele arendate de tutorii minorilor sau asazisilor.

Excepțiunile din acest aliniat se fac sub condiția ca persoanele arătate mai sus să fie proprietarii mosiilor, dânșii sau reprezentanții lor prin moștenire în momentul exproprierii.

2. Mosiile femeilor nemaritate sau maritate sub regim matrimonial, mosiile funcționarilor publici, ale militarilor în activități.

Pentru a se bucura de excepțiunile din acest alin. femeile, funcționarii publici și militarii în activitate trebuie să îndeplinească următoarele doua condițiuni:

Funcționar public se considera orice persoană numita sau aleasă, care a îndeplinit un serviciu public sau de interes obștesc la Stat, județ, comuna sau vreun asezamant cu buget controlat de Parlament.

Se expropriaza în întregime proprietățile rurale în cuprinderea lor totală ale celor condamnați definitiv pentru crima împotriva Statului sau pentru dezertare la inamic.

Prin proprietăți rurale, în cuprinderea totală, se înțeleg terenurile cultivabile sau nu, pădurile, conacele, clădirile, hambarele, viile, livezile și alte sadiri, baltile, parcurile etc.

Casele de locuit cu parcurile lor, sadirile, pădurile, viile și stabilimentele industriale și terenul necesar întreținerii lor, morile, apele cari le alimentează, expropriate pe baza decretului-lege No. 3.697/918 al legii agrare, în condițiunile art. 7, alin. a) și b) din lega 14, 15, 17 din acest regulament pot fi scoase din expropriere și redate proprietarilor în urma cererii lor dacă ele nu sînt necesare unui scop economic, sau cultural obștesc. Aceasta scoatere sau retrocedare se face cu aprobarea ministerului agriculturii, în urma avizului conform al comitetului agrar și cu condiția ca proprietarul sa renunțe la despăgubiri de orice natura asupra lor.

Ministerul agriculturii se va pronunța în termen de 60 zile dela cererea proprietarului.

Străinii expropriati, cărora li s-a retrocedat imobilele mai sus arătate, precum și străinii cari le-ar fi dobîndit pînă la promulgarea legii agrare, sînt obligați să le vândă în 3 ani dela promulgarea acestei legi.

Imobilele neînstrăinate în acest termen se vor vinde prin licitație publică, după cererea parchetului fie din oficiu, fie în urma interventiunii ministerului agriculturii.

Aceste vânzări vor fi făcute înaintea tribunalului a situațiunii imobilului. Ministerul agriculturii va da tribunalului elementele necesare pentru a fixa prețul cu care se începe licitația. Afiptele și publicațiile alcătuite conform art. 506 din procedura civilă, vor fi lipite pe usa tribunalului, la imobil și vor fi publicate în Monitorul Oficial și o gazeta locală. Termenul vânzării va fi de cel puțin o luna dela publicația în Monitorul Oficial.

Taxele de timbru și ale portareilor, precum și costul publicatiunilor se vor retine din prețul adjudecatiunii.

Orice contestație de orice natura va trebui să fie introdusă cu cel puțin 10 zile înaintea primului termen de vânzare.

Pentru celelalte formalități se va aplica regulele de procedura civilă privitoare la executarea silită, cari nu sînt contrarii dispozițiunilor de mai sus. Bunurile prevăzute de art. 21, dobândite de cetățeni români pînă la promulgarea legii agrare, se considera ca au satisfăcut obligația înstrăinării prevăzută în acest articol

Se expropriaza tot pământul cultivabil al Domeniului Coroanei, Casei Rurale, al tuturor persoanelor morale publice (județe, comune urbane și rurale, etc.), de utilitate publică sau persoanelor morale private, fundatiunilor, etc., oricare ar fi natura lor.

Exproprierea prevăzută la art. 23 se face chiar cînd actele de fundatiune, donatiune, testamente sau orice fel de clauze prohibitive neinstrainarea mosiilor aparținînd institutiunilor, fundatiunilor, etc., sau le-ar fi dat o destinatiune specială.

Se exceptează dela exproprierea prevăzută la art. 23, pășunile comunelor urbane și rurale, oricare ar fi întinderea lor, precum și terenurile cultivabile pînă la 12 ha ale bisericilor și scoalelor.

Se expropriaza în întregime terenul folosit cu titlul de locațiune îndelungată sau perpetua, oricare i-ar fi denumirea (embatic, besman, locațiune ereditara, otasnita etc.), fie ca este sau nu plantat, sadit, și fie ca s-ar găsi în comune rurale sau urbane.

Orice drepturi și privilegii ce ar avea proprietarul asupra acestor terenuri sînt și rămîn desființate.

Exproprierea se face numai în folosul celor cari au asupra acestor terenuri drepturile enunțate mai sus.

Se expropriaza de asemeni pământul rural, inclusiv terenul silvic al Statului, arendat satenilor cultivatori de pămînt, timp de cel puțin 5 ani neintrerupti, înainte de promulgarea legii agrare, dacă aceștia își vor fi construit pe el locuințe sau vor fi făcut plantații sau sadiri cari ocupa jumătate din teren.

Exproprierea acestor terenuri se face numai în folosul locatarilor sateni.

Nu intră în această categorie satenii arendasi ai pământurilor irigate.

Se expropriaza de asemenea terenurile Statului, la munte, deal, șes și balta, pe cari au fost păduri și cari sînt acum goale sau sînt acoperite cu tufisuri ce nu vor putea deveni niciodată padure, cu condiție ca aceste terenuri să poată fi cultivate sau sa servească pentru pasune.

Se exceptează terenul necesar personalului silvic.

Se declara expropriat parțial terenul cultivabil dela 100 ha în sus al mosiilor particulare, arendate și cultivate prin arendasi, fie la 23 Aprilie st. v. (Sf. Gheorghe 1920), adică arendate și cultivate prin arendasi în cursul anului agricol 1920, fie dela expirarea acelui an agricol și pînă la promulgarea legii, adică anul agricol 1921. Sînt supuse acestei exproprieri și mosiile proprietarilor prevăzuți în excepțiunile arătate la art. 18.

În toate cazurile se are în vedere situația de fapt. Moșia nu este considerată ca arendată dacă contractul de arenda nu este reziliat, însă proprietarul a cultivat în cursul anilor agricoli 1920 și 1921.

Nu intră în această categorie mosiile sau părțile de moșii arendate în bani sau dijma de proprietari, direct și individual, satenilor cultivatori de pămînt sau crescatorilor de vite.

În caz cînd exista proces de reziliere sau anulare, pentru a stabili dacă moșia era arendată sau nu, se va avea în vedere data desființării contractului de arendare, fixată prin hotărîre definitivă.

Prin excepțiune dela art. 29, exproprierea mosiilor arendate la datele de mai sus se va face - pentru improprietarirea satenilor - în regiunile de munte și deal pînă la următoarele limite:

I. La munte: dacă moșia era arendată, fie către obstii legal constituite, fie către particulari, minimul intangibil se va cobori pînă la 25 ha pămînt cultivabil.

II. La deal:

Se declara expropriat parțial pământul cultivabil al mosiilor particulare, cultivate de proprietarii lor în cursul anilor agricoli 1920 și 1921, dela următoarele suprafețe în sus:

100 ha la munte și deal;

150 ha la șes, în regiunile cu cereri de improprietarire mari;

200 ha la șes, în regiunile cu cereri de improprietarire mijlocii;

250 ha la șes, în regiunile cu cereri de improprietarire satisfacute.

Prin excepțiune de la art. 31, exproprierea mosiilor în regiunile de munte se va face - pentru improprietarirea satenilor - pînă la un minimum intangibil de 50 ha pămînt cultivabil.

Pentru înființarea sau completarea pasunilor comunale, se poate cobori exproprierea și sub 100 ha și anume:

La munte pământul propriu numai pentru faneata și pasune poate fi expropriat pînă la 25 ha, fie ca era arendat sau nu.

La deal pământul de cultura poate fi expropriat pînă la 50 ha, dacă era cultivat de proprietar sau arendat la obstii, și pînă la 25 ha, dacă era arendat altor persoane.

În regiunile de munte și deal se pot expropria și poenile mai mici de 20 și de 10 ha, dacă vor fi doua sau mai multe din aceste poeni depărtate între ele la maximum de 200 m și întrerupte de grupuri mici de arbori.

În aceste cazuri se expropriaza și terenurile situate între poeni.

Exproprierea de păduri, conform art. 12 din legea pasunilor comunale, se face cu aprobarea comitetului agrar, luându-se și avizul consiliului tehnic al Casei pădurilor.

Proprietarul are facultatea ca în schimbul poenilor expropriate să ofere în marginea pădurii o suprafața egala.

Terenul domenial silvic expropriat, conform art. 7 alin. f din legea agrară, va servi de preferinta pentru înființare de pasune comunală.

Legea specială a pasunilor comunale se completează cu aliniatele de mai sus.

Prin excepție dela art. 31, 32 și 33, se respecta pasunea și faneata necesară pentru vitele (boi, cai, oi) proprietarului, ale personalului mosiei, personalului silvic, exploatării pădurilor, industriei, etc., conform dispozițiunilor art. 8, 12, 15 și 22 din legea pasunilor comunale, peste cotele fixate în legea pentru expropriere.

De asemenea crescatoriilor de vite li se respecta pasunea și faneata necesară, în conformitate cu dispozițiunile art. 22 din legea pasunilor comunale, chiar dacă aceasta suprafața depășește cotele fixate prin art. 8, alin. c. al legii agrare.

Excepțiunile prevăzute în acest articol nu se aplică decât proprietarilor cari cultiva moșia, proprietarilor de păduri și de industrii.

Proprietarul expropriat, în regiunile de munte și deal, conform art. 30, 32 și 33, va putea declara în fața comisiunilor de expropriere sau Casei centrale a împroprietăririi (Direcția funciară), ca alege ca despăgubire a terenului expropriat sub 100 ha, sau plata în numerar, sau o suprafața echivalenta ca valoare în regiunile de colonizare, ce se vor fixa de ministerul agriculturii.

În caz de lipsa de pămînt disponibil în regiunile de colonizare sau de neînțelegere asupra regiunii fixate de minister, despăgubirea se va plati în numerar.

În caz cînd proprietarii, din regiunile de munte și deal, oferă pentru expropriere partea ce le-ar mai rămîne după aplicarea dispozițiunilor art. 29-33 inclusiv și dacă Casa centrala a împroprietăririi aproba oferta, exproprierea se va face în întregime.

Proprietarul astfel expropriat va avea drept sa ceara în regiunile de colonizare o suprafața odată și jumătate cat suprafața cedata.

Dacă proprietarii cari își cultiva moșia au avut la 1 Fevruarie 1921 investiri importante în:

100 ha la munte și deal;

200 ha la șes, în regiunile unde cererile de improprietarire sînt mari;

300 ha la șes, în regiunile unde cererile de improprietarire sînt mijlocii;

500 ha la șes, în regiunile unde cererile de improprietarire sînt satisfacute

Prin inventar se înțelege vitele, instrumentele și mașinile necesare pentru exploatarea a 2/3 din întinderea ce rămîne proprietarului după exproprierea prevăzută prin legea agrară, precum și clădirile necesare gospodăriei.

Investirile mai mari în inventar compensează pe cele mai reduse în clădiri și vice-versa.

Prin crescatorii de vite se înțeleg exploatatiunile, cari au - pentru suprafața rămasă după exproprierea prevăzută prin legea agrară un cap de vita mare la 2 ha, sau echivalentul în vite mici, socotindu-se 5 vite mici sau 2 manzati, egale cu o vita mare. La crescatoriile de cai se va socoti un cap de vita mare la 3 ha.

Prin instalatiuni industriale agricole se înțeleg toate industriile agricole propriu zise, inclusiv morile sistematice pentru făina și cu excluderea morilor cari macina numai malai.

Intra în această categorie și acele exploatatiuni cari n-au instalatiunile necesare industriilor agricole, dar cultiva în mod obișnuit și neintrerupt plantele necesare industriilor agricole, precum: sfecla de zahăr, legumele pentru conserve, cicoarea, inul, canepa, etc. și cari în parte sau în total ocupa o suprafața de un sfert din întinderea mosiei rămasă după expropriere.

Inventarul, clădirile, crescatoriile de vite și instalatiunile industriale agricole se compensează unele pe altele, dacă se găsesc împreună în proporții diferite de cele arătate la art. 39,. 40,. 41 sau dacă se găsesc la moșii diferite ale aceluiași proprietar.

Inventarul și crescatoriile aparținînd bărbatului sau sotiei sale se compensează, chiar dacă sînt situate la moșii diferite.

Intra în categoria proprietarilor prevăzuți de art. 38 și acei proprietari cari au mosiile situate în regiunile devastate de rasboi și cari au avut asemenea inventar și clădiri, crescatorii sau instalații agricole la 15 August 1916 și au fost distruse sau reduse.

Se considera regiuni devastate de rasboi, localitățile devastate, prădate ori distruse în urma luptelor, sau regiunilor ocupate de inamic, sau acelea în cari degradarea ori distrugerea este o consecința directa sau indirecta a stării de rasboi.

Se înțeleg prin regiuni cu cereri de improprietarire mari acele regiuni unde pământul expropriat astăzi, în baza decretului-lege cu No. 3.697/918, împreună cu cel expropriabil prin dispozițiunile art. 7 și 8, alin. a din lege, nu indestuleaza pe toți indreptatitii din categoriile 1, 2, 3, potrivit art. 78 din lege, pe baza lotului de completare din 5 ha; prin regiuni cu cereri de improprietarire mijlocii, acele unde indreptatitii din categoriile 1, 2, 3 potrivit art. 78 din lege, pe baza lotului de completare de 5 ha, sînt îndestulați, și prin regiuni cu cereri de improprietariri satisfacute, acele regiuni unde toți cei îndreptățiți pot fi improprietariti.

În Dobrogea regiunile se determina pe baza lotului de completare pînă la 8 ha.

Regiunea se socotește compusa din toate comunele și satele ai căror locuitori, în majoritate, cel puțin 5 ani înainte de rasboi, au muncit în mod obișnuit în dijma sau alta învoiala agricolă pe moșie, sau au avut vitele de muncă invoite acolo în mod obișnuit.

Nu intră în regiune comunele sau satele ai căror locuitori au muncit numai cu ziua pe moșie. În comunele compuse din mai multe sate, pentru determinarea regiunii se va avea în vedere numai satul sau satele ai căror locuitori se găsesc în condițiunile de mai sus.

Caracterizarea regiunilor din punctul de vedere al cererilor de improprietarire se face ținându-se seama de numărul indreptatilor trecuți în tablourile de improprietarire întocmite pe baza decretelor-legi cu No. 1.407 și 2.097/920, de pământul expropriat pe baza decretului-lege cu No. 3.697/918 și de cel ce urmează a fi expropriat pe baza art. 7 și 8 al legii agrare.

În acest scop, în fiecare regiune se va începe cu exproprierea mosiilor prevăzute de art. 7 și 8, alin. a, al legii agrare și numai în urma se va procede la stabilirea regiunii pentru celelalte moșii.

La mosiile stapanite în indiviziune, la 1 Fevruarie 1921, fie ca starea de indiviziune - provenind din orice cauza - exista la 15 August 1916, fie ca starea de indiviziune a provenit din succesiuni deschise posterior acestei date, precum de asemenea și la mosiile stapanite pe baza succesiunilor deschise după 1 Fevruarie 1921 pînă la promulgarea legii agrare, exproprierea se va cobori în regiunile cu cereri mari și mijlocii de improprietarire și dacă va fi nevoie și în regiunile cu cereri de improprietarire satisfacute, în scop de înființare de pasune comunală, pentru a atinge limitele prevăzute de art. 31, pînă la 100 ha de fiecare coproprietar și de fiecare moșie. Exproprierea se va putea cobori și sub aceasta limita, pînă la intinderile prevăzute de art. 31 pentru întreaga moșie, chiar dacă cota fiecărui cooproprietar ar fi mai mica de 100 ha.

Coproprietarii expropriati astfel vor putea alege ca despăgubire a terenului ce li s-a expropriat sub 100 ha, sau plata în numerar, sau o suprafața echivalenta ca valoare în regiunile de colonizare.

În caz de lipsa de pămînt disponibil în regiunile de colonizare sau de neînțelegere asupra regiunii fixate de minister, despăgubirea se va plati în numerar.

În Dobrogea nu se vor coloniza proprietari pentru schimb benevol sau fortat.

Cînd coproprietarii indivizi poseda mai multe moșii, fiecare din el își poate păstra într-o singura moșie suprafața la care sînt redusi conform art. 45 în fiecare din mosiile posedate, cu respectarea dispozițiunilor art. 63 și 64.

Se exceptează dela aplicarea dispozițiunilor art. 46, 47 și 48 mosiile stapanite în indiviziune înainte de 15 August 1916, cari la această dată aveau cel puțin un coproprietar minor sau dacă unul din coproprietari a fost mobilizat în rasboiul pentru întregirea neamului.

Mosiilor cari se afla în aceasta situațiune li se va aplica la expropriere cota normală prevăzută de art. 29, 30, 31, 32 și 38 pentru fiecare coproprietar, socotindu-se moșia ca fiind divizata.

Proprietarul care are sau a avut la 15 August 1916 mai multe moșii și poseda în total mai mult de 500 ha pămînt cultivabil expropriabil, divizat sau în indiviziune, va fi expropriat, lasandu-i-se un total de:

200 ha pentru cel cu mosiile arendate în condițiunile art. 8, alin. a) din lege;

200 ha pentru cel care are mosiile la munte și la deal, oricare ar fi regiunea;

250 ha pentru cel care are mosiile la șes în regiunile cu cereri de improprietarire mari;

400 ha pentru cel care are mosiile în regiunile de șes cu cereri de improprietarire mijlocii;

500 ha pentru cel care are mosiile la șes în regiunile cu cereri de improprietarire satisfacute.

Proprietarul care poseda moșii în regiuni diferite, va fi expropriat pînă la mijlocia maximului regiunile unde are mosiile.

Exproprierea proprietarilor cu mai multe moșii se aplică și acelor proprietari cari aveau la promulgarea legii în mai multe moșii mai puțin de 500 hectare pămînt cultivabil, însă mai mult decât maximul stabilit mai sus.

Proprietarul care a avut la 1 Fevruarie 1921 ferme cu crescatorii de vite, sau clădiri necesare exploatării și inventar sau instalații industriale agricole importante, va fi scutit de expropriere în mai multe moșii pînă la un total maximum de 500 hectare, indiferent de regiunile unde poseda mosiile.

Pentru aplicarea acestor dispozițiuni se va avea în vedere art. 38-43 inclusiv din acest regulament.

Dacă un proprietar are mai multe moșii, divizate sau în indiviziune, dintre cari una sau mai multe arendate, iar celelalte cultivate în regie, se va aplica fiecaror din aceste moșii cota respectiva fixată de art. 29, 30, 31, 32, 33 și 38, fără ca totalul pămîntului rămas proprietarului sa treacă de maximul prevăzut de art. 50 sau mijlocia maximului, cînd mosiile sînt în regiuni deosebite.

Pentru stabilirea maximului, scutit de expropriere conform dispozițiunilor art. 50, mosiile arendate se socotesc în întinderea rămasă după aplicarea art. 29 și 30.

Proprietarul care poseda mai multe moșii arendate și cultivate în regie, poate să-și oprească în oricare din ele suprafața scutită de expropriere, alegandu-și terenul ce-și rezerva, fără ca suprafața oprită să depășească maximum prevăzut în art. 18 din lege.

Proprietarilor cari studiază agronomia sau au unul ori mai mulți fii cari studiază agronomia, li se poate rezerva din porțiunea expropriabila, potrivit acestei legi, în regiunile de șes, un lot de 50 hectare pentru fiecare dintr-înșii peste suprafața ce le rămîne neexpropriata conform prevederilor acestei legi, sub condițiunea pentru cei din urma să fie înscriși cel mai târziu pînă la 1 Ianuarie 1920 și sa frecuenteze școala, și cu obligațiunea, sub pedeapsa ridicării acestui drept, ca diploma să fie obținută în cel mult 5 ani dela promulgarea legii agrare și în urma obținerii diplomei să-și cultive singuri moșia.

Organele de expropriere vor proceda la exproprierea condițională a loturilor rezervate în condițiunile de mai sus (art. 55), făcînd alegerea și determinarea limitelor lor și fixând și prețul.

Casa centrala a împroprietăririi va intra, pe cale administrativă, în stăpânirea loturilor rezervate și expropriate condiționat, dacă în 5 ani dela promulgarea legii nu se va justifica obținerea diplomei, plătind proprietarului pentru aceste terenuri prețul fixat prin hotărîrea de expropriere.

Proprietarul care e agronom titrat la promulgarea legii sau are unul sau mai mulți fii cari sînt agronomi titrati, are drept sa i se rezerve pentru el sau pentru acești fii câte 50 hectare în mod definitiv.

Se socotește ca pămînt cultivabil, în înțelesul legii agrare, tot pământul pe care s-au făcut pînă astăzi arături, locurile de faneata, pășunile, precum și pământul rar inundabil, care se cultiva sau se pasuneaza.

Exproprierea se calculează asupra pămîntului cultivabil, adică asupra întinderii rămasă din fiecare moșie sau parte din moșie, după ce s-au scăzut: viile, plantatiunile de pomi roditori și orice sadiri făcute pînă la 1 Ianuarie 1917, pământul irigat artificial (cu roata, cu pompa, prin canale), pădurile, zavoaiele, râurile, garlele, locurile mocirloase, iazurile, baltile, elesteele, suprafețele ocupate de curți, conac și clădiri, stabilimentele industriale, stațiunile balneare și terenul necesar întreținerii lor, terenurile neproductive (drumuri, rape, nisipuri mișcătoare, saraturi etc.).

Se înțelege prin pămînt rar inundabil pământul care se cultiva sau se pasuneaza obișnuit și este inundat în mod excepțional în unii ani sau într-o perioadă scurta a unui an.

Se înțelege prin pămînt des inundabil pământul care din cauza inundatiei sau florii speciale nu se poate pasuna cea mai mare parte a anului.

Baltile și albia râurilor, pământul des inundabil, mocirlos, neproductiv, rapele, pot fi expropriate în întregime, fără considerare de întindere, pentru a fi drenate, secate sau împădurite de comuna sau Stat.

Dacă însă proprietarii unor asemenea terenuri se obliga să facă aceste îmbunătățiri treptat, într-un termen de cel mult 10 ani, ministerul agriculturii, cu avizul comitetului agrar, poate hotărî sa nu fie expropriate, fixând și sancțiunile pentru îndeplinirea obligațiunilor proprietarului.

Pentru ajungerea scopurilor arătate mai sus nu se tine seama la expropriere de întinderea mosiei.

Acolo unde iazurile, lacurile și baltile de o suprafața maxima de 150 hectare sînt inconjurate de pământul expropriat, se vor putea expropria, dându-se în proprietatea comunei pentru a fi folosite de sateni.

Partea ce rămîne proprietarului potrivit art. 8 și 9 din lege, se fixează de îndată de organele de aplicare ale legii, însă luarea în primire a pămîntului expropriat, care întrece exproprierea facuta conform decretului-lege No. 3.697/918, nu se va face deocamdată decât acolo unde el se poate da imediat în arenda sau în proprietatea satenilor.

Pământul expropriat care întrece necesitatea actuala de improprietarire a satenilor se poate arenda proprietarului expropriat pe termen de trei ani, dacă nu va fi cerut de sateni.

Proprietarii expropriati plătesc pentru pământul lăsat în folosință lor, conform dispozițiunilor de mai sus, pe lîngă dările către Stat, județ și comuna și o arenda egala cu ratele pe cari le datorește Statului pentru valoarea pămîntului expropriat. Statul își rezerva totuși dreptul de a lua din folosință proprietarului, înăuntrul acestor intervale de timp, suprafața necesară pentru executarea lucrărilor premergătoare colonizarii.

Alegerea părții de moșie expropriata prin dispozițiunilor legii de fața, peste exproprierea facuta prin aplicarea scării progresive prin decretul-lege No. 3.697/918, se face astfel încît moșia care rămîne proprietarului să fie comasata dacă acesta va cere.

Se poate oferi pentru expropriere partea ce rămîne unui proprietar dintr-o moșie, rezervandu-se o suprafața egala în partea ce cade sub expropriere a mosiei unui alt proprietar în aceeași comuna.

Pentru mosiile de șes, situate în comune diferite și aparținînd aceluiași proprietar sau la proprietari deosebiți, schimbul în vederea comasarii se admite cu aprobarea ministerului și avizul comitetului agrar, după următoarele norme:

Dacă mosiile pentru cari se cere schimbul pentru comasare sînt ambele în regiuni cu cereri de improprietariri mari, suprafața comasata nu poate depăși 250 ha.

Dacă moșia care se cedează este într-o regiune cu cereri de improprietariri mari, iar moșia în care se cere comasarea este în regiune cu cereri mijlocii, suprafața comasata în regiunea cu cereri mijlocii nu va putea depăși 400 ha.

Dacă moșia care se cedează este situata în regiuni cu cereri mijlocii, satisfacute, și moșia în care se cere comasarea este situata în regiune cu cereri satisfacute, suprafața comasata în aceasta ultima regiune nu va putea depăși 500 ha, și schimbul se va admite de drept.

Schimbul în situațiuni inverse celor de mai sus nu se poate admite.

Ministerul agriculturii, cu avizul comitetului agrar, poate admite, după cererea părților, schimbul pămîntului expropriat pe baza decretului-lege No. 3.697/918, sau a legii agrare, cu pământul rural dobîndit prin legile dela 1864, cu cel al improprietaritilor dela 1879, cu cel dobîndit prin legea pentru regularea proprietății imobiliare în Dobrogea din 3 Aprilie 1882, și prin legile de vînzarea bunurilor Statului, cu cel al izlazurilor comunale, sau cu pământul rămas proprietarilor.

În cazul cînd schimbul privește terenuri expropriate și satenii în folosul cărora se face improprietarirea nu consimt la schimb, comitetul agrar, în urma unei anchete la fața locului, va putea hotărî schimbul cerut.

Comasarile și schimburile prevăzute la art. 63, 64 și 65 sînt scutite de taxele de timbru și înregistrare.

Cînd un proprietar va fi expropriat de tot pământul cultivabil dintr-o moșie aflată în hotarul unei comune, sau cînd pământul îi va fi schimbat conform dispozițiunilor art. 16 al legii, vor trebui să fie expropriate, la cererea lui, clădirile și pământul nesupus exproprierii și aparținînd acelei moșii.

Se poate expropria din pădurile aparținînd proprietarilor particulari, persoanelor morale, publice și private și Statului, suprafața necesară pînă la maximum de 200 ha, pentru a schimba vatra satelor așezate în locuri mlastinoase, inundabile și insalubre sau pe terenuri fugitive.

Împărțirea pe regiuni a terenurilor pentru fiecare moșie în parte se va hotărî de organele de aplicare a legii agrare, ținându-se seama de definitia riguros științifică a fiecărei moșii în parte.

Se vor considera ca moșii de munte acelea situate în regiunile colinelor și dealurilor, unde în mod obișnuit se cultiva pomii sau viță de vie și a căror suprafața arabila este mai mica de 40% din suprafața totală a mosiei, mai puțin pădurile.

Mosiile care nu intră în categoriile de mai sus sînt scutite moșii de șes.

În caz de contestație asupra determinării naturei mosiei (de munte, deal sau șes), comisiunile de expropriere vor cere în prealabil avizul comitetului agrar, care va fi obligatoriu.