Capitolul I — Directorii și ceilalți conducători ai compartimentelor din structura organizatorică a ministerului

Pe această pagină

Articolul 51

Directorii și ceilalți conducători ai compartimentelor din structura organizatorică a ministerului, prevăzută în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 652/2009, cu modificările și completările ulterioare, organizează, coordonează, îndrumă și răspund de activitatea compartimentelor pe care le conduc și asigură buna colaborare cu alte compartimente.

Articolul 52

Directorii și ceilalți conducători ai compartimentelor din structura organizatorică a ministerului sunt numiți și revocați din funcție prin ordin al ministrului justiției, în condițiile legii.

Articolul 53

Directorii și ceilalți conducători ai compartimentelor din structura organizatorică a ministerului îndeplinesc următoarele atribuții:

a) stabilesc măsurile necesare și urmăresc îndeplinirea în mod corespunzător a obiectivelor din planurile de management;

b) organizează activitatea compartimentului pe care îl conduc, prin repartizarea echilibrată a sarcinilor;

c) întocmesc fișele posturilor din cadrul compartimentului;

d) repartizează lucrările personalului din subordine, direct sau, după caz, prin intermediul șefilor de serviciu ori șefilor de birou, stabilesc modul de soluționare a acestora, prioritatea lor și, după caz, termenele în care trebuie rezolvate;

e) urmăresc elaborarea corespunzătoare și la termenele stabilite a lucrărilor repartizate;

f) verifică și avizează sau, după caz, aprobă lucrările întocmite în cadrul compartimentului pe care îl coordonează;

g) duc la îndeplinire sarcinile încredințate de conducerea ministerului și răspund pentru îndeplinirea acestora;

h) realizează efectiv lucrările de o complexitate și importanță deosebită;

i) coordonează și gestionează resursele umane existente la nivelul compartimentului, în sensul motivării acestora și al identificării nevoii de perfecționare individuală;

j) evaluează, în mod obiectiv și în condițiile legii, activitatea profesională a personalului din subordine, pe baza criteriilor de performanță stabilite pentru îndeplinirea obiectivelor specifice domeniului de activitate pe care îl coordonează;

k) formulează propuneri referitoare la asigurarea resurselor materiale și financiare necesare funcționării compartimentului;

l) răspund de procesul de inventariere și arhivare a lucrărilor prevăzute în Nomenclatorul arhivistic al Ministerului Justiției și de predarea acestora la arhiva ministerului;

m) răspund de gestiunea bunurilor mobile din cadrul compartimentului și numesc câte un responsabil pe fiecare cameră cu inventarul bunurilor mobile, conform unor proceduri scrise în acest sens;

n) propun periodic indicatorii de performanță pentru îndeplinirea obiectivelor specifice domeniului de activitate pe care îl coordonează și le supun aprobării ministrului justiției sau secretarului de stat;

(la 29-10-2013, Lit. l) a art. 53 a fost modificată de alin. (1) al art. II din ORDINUL nr. 3.058/C din 15 octombrie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 29 octombrie 2013, prin eliminarea referirii la subsecretarul de stat. )

o) participă la ședințele Colegiului ministerului și raportează modul de îndeplinire a sarcinilor transmise în aceste ședințe;

p) duc la îndeplinire activitățile de implementare a studiilor și proiectelor inițiate de minister, în scopul eficientizării activității ministerului, unităților din subordinea acestuia și instanțelor judecătorești, potrivit domeniului de activitate al fiecărui compartiment;

q) avizează, în funcție de competențe, proiectele de acte normative elaborate de alte compartimente din minister;

r) informează și se asigură că persoanele din subordine au luat act de strategia și obiectivele ministerului în ansamblu, precum și de cele specifice compartimentului din care acestea fac parte, potrivit priorităților stabilite de conducerea ministerului;

s) asigură reprezentarea instituției, pe bază de mandat, la evenimente organizate pe plan intern și extern, în domeniul de activitate pe care îl coordonează;

t) asigură reprezentarea instituției în relația cu mass-media, numai sub coordonarea și conform atribuțiilor stabilite de conducerea ministerului*);

(la 29-10-2013, Lit. t) a art. 53 a fost modificată de alin. (1) al art. II din ORDINUL nr. 3.058/C din 15 octombrie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 29 octombrie 2013, prin eliminarea referirii la Compartimentul mass-media. )

u) asigură o bună colaborare cu Compartimentul mass-media și informează acest compartiment, în timp util, în legătură cu activitățile/subiectele care pot genera interes din partea opiniei publice*);

v) îndeplinesc orice alte atribuții legate de specificul lor de activitate, stabilite de conducerea ministerului.

Articolul 54

(1) În cazul absenței din instituție, directorii și ceilalți conducători ai compartimentelor din structura organizatorică a ministerului deleagă, cu avizul șefului ierarhic superior, atribuțiile care le revin unei persoane cu funcție de conducere din subordine sau, în lipsa acesteia ori în caz de imposibilitate obiectivă și justificată a preluării atribuțiilor respective de către aceasta, unei persoane cu funcție de execuție din cadrul compartimentelor pe care le coordonează, cu acordul acesteia din urmă, prin decizie scrisă, întocmită în acest sens.

(la 11-05-2015, Alin. (1) al art. 54 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.412/C din 23 aprilie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 318 din 11 mai 2015. )

(2) Numele persoanei căreia i-au fost delegate atribuțiile potrivit alin. (1) se comunică întregului personal al compartimentului.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.