Capitolul II — Organizarea și conducerea structurilor de prevenire, atribuții și planificarea activității de prevenire

Pe această pagină

Secțiunea 1 — Organizarea și conducerea structurilor de prevenire

Articolul 6

(1) La nivel național, activitatea de prevenire este coordonată direct de Inspecția de Prevenire, structură specializată din cadrul Inspectoratului General, iar conducerea acesteia se realizează de către adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General, care este șeful Inspecției de Prevenire.

(2) Inspecția de Prevenire coordonează, îndrumă, controlează și evaluează activitatea desfășurată în domeniul prevenirii situațiilor de urgență de către ministere, celelalte organe centrale ale administrației publice și organizații neguvernamentale cu funcții de sprijin, repartizate potrivit reglementărilor în vigoare.

(3) Inspecția de Prevenire coordonează, îndrumă, controlează și evaluează inspecțiile de prevenire din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență județene/al municipiului București, denumite în continuare inspecții județene.

Articolul 7

La nivel județean/al municipiului București, conducerea activității de prevenire se realizează de către adjunctul inspectorului-șef, care este șeful inspecției de prevenire județene/a municipiului București.

Articolul 8

(1) La nivel teritorial, inspectoratele pentru situații de urgență județene/al municipiului București, prin inspecțiile de prevenire, coordonează, planifică, organizează, desfășoară și evaluează activități de prevenire în zona de competență.

(2) Inspecția de Prevenire poate coordona direct unele activități preventive desfășurate de unitățile subordonate Inspectoratului General.

Articolul 9

(1) Organizarea activității de prevenire la nivel național se asigură de către adjunctul inspectorului general, iar la nivel județean de către adjunctul inspectorului-șef și se realizează prin șefii de structuri din Inspecția de Prevenire, respectiv din inspecțiile județene și a municipiului București.

(2) Inspectorii de prevenire, care constituie personalul inspecțiilor de prevenire, sunt învestiți cu exercițiul autorității publice pe timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

(3) Inspectorii de prevenire își desfășoară activitatea individual sau în colective, constituite la nivelul structurilor proprii, ori împreună cu reprezentanți ai altor instituții sau autorități publice împuternicite să desfășoare activități de control, în condițiile respectării prevederilor legale și, după caz, ale protocoalelor de colaborare.

(4) Inspectorii de prevenire desfășoară activități de prevenire în județul în care se află unitatea din care fac parte.

(5) La ordinul primit de la Inspectoratul General, inspectorii de prevenire pot executa misiuni în alte județe, pe perioade determinate, pentru activități de prevenire complexe sau la care este necesară prezența unui număr mai mare de inspectori.

(6) Legitimațiile de control nominale pentru inspectorii de prevenire se emit de Inspectoratul General, modelul acestora fiind prezentat în anexa nr. 1.

Articolul 10

Anual, la propunerea adjunctului inspectorului general, respectiv a adjunctului inspectorului șef se nominalizează, prin ordin de zi, personalul cu atribuții în următoarele domenii:

a) controlul respectării legii în domeniul prevenirii incendiilor și protecției civile, precum și constatarea și sancționarea încălcărilor respectivelor norme;

b) emiterea/anularea de avize și autorizații de securitate la incendiu și protecție civilă, precum și emiterea acordurilor pentru organizarea jocurilor de artificii și comercializarea articolelor pirotehnice;

c) stabilirea de restricții sau dispunerea sistării/interzicerii desfășurării unor activități, lucrări de construcții; întreprinderea demersurilor pentru oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor;

d) auditul de supraveghere a persoanelor fizice și juridice autorizate să desfășoare activități în domeniul apărării împotriva incendiilor;

e) gestionarea problematicii protecției monumentelor istorice în ceea ce privește aspectele legate de situațiile de urgență;

f) evidența sancțiunilor contravenționale și urmărirea executării acestora;

g) evidența legitimațiilor de control;

h) executarea lucrărilor de asanare a terenurilor de munițiile rămase neexplodate și pentru lucrul cu explozivi și mijloace de inițiere;

i) avizarea planurilor de urgență internă și emiterea de puncte de vedere pentru rapoartele de securitate și politicile de prevenire a accidentelor majore pentru obiectivele care cad sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 804/2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, cu modificările ulterioare;

j) elaborarea și actualizarea planurilor de urgență externă;

k) participarea în colectivele de analiză tehnică din cadrul agențiilor pentru protecția mediului;

l) participarea în cadrul Comisiei tehnice de urbanism și amenajarea teritoriului;

m) controlul persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități de examinare a sistemelor constructive în vederea identificării, evaluării și controlului riscurilor de incendiu;

n) desfășurarea de activități de informare preventivă;

o) participarea în cadrul comisiilor de autorizare a furnizorilor de formare profesională și de evaluare a competențelor la absolvirea cursurilor.

Secțiunea a 2-a — Atribuțiile Inspecției de Prevenire

Articolul 11

Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului General are următoarele atribuții:

a) elaborează acte normative în domeniul prevenirii situațiilor de urgență și asigură armonizarea acestora cu reglementările UE, ONU, NATO, precum și ale altor organisme internaționale;

b) participă la elaborarea actelor normative, tratatelor, protocoalelor de colaborare, convențiilor la nivel european și internațional pe segmentul prevenirii situațiilor de urgență, analizează și emite puncte de vedere privind reglementările tehnice pe domeniu elaborate de state membre ale Uniunii Europene;

c) avizează normele specifice de apărare împotriva incendiilor și reglementările tehnice incidente emise de ministere și celelalte organe ale administrației publice centrale;

d) analizează și emite puncte de vedere, pe segmentul prevenirii situațiilor de urgență, la proiecte de acte normative elaborate la nivel național și supuse dezbaterii publice;

e) asigură schimbul operativ de informații, pe segmentul preventiv, în domeniile de competență, cu organizațiile europene și internaționale și organisme similare din statele cu care România are încheiate tratate sau protocoale de colaborare și îndeplinește funcția de punct/persoană de contact în relația cu acestea;

f) colaborează cu autoritățile administrației publice centrale de specialitate pe domeniile de competență comune, stabilite prin lege, și acordă asistență tehnică de specialitate acestora pe segmentul prevenirii situațiilor de urgență;

g) coordonează, controlează, evaluează și îndrumă activitatea desfășurată de inspectoratele pentru situații de urgență județene și al municipiului București în domeniul prevenirii situațiilor de urgență;

h) organizează și desfășoară, independent sau în comun cu inspectoratele județene pentru situații de urgență/alte autorități competente, controale de prevenire la operatori economici și instituții ale căror construcții au categoria de importanță deosebită sau excepțională, sunt de interes strategic ori au caracter de unicat;

i) evaluează și monitorizează riscurile pe domenii de activitate, analizează evenimentele produse, orientează și desfășoară activitatea de prevenire în funcție de concluziile rezultate;

j) informează autoritățile administrației publice centrale de specialitate asupra activităților preventive desfășurate la obiective aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, asupra evenimentelor înregistrate și măsurilor propuse pentru îmbunătățirea activității;

k) organizează și gestionează baze de date privind activitățile preventive desfășurate la nivel național, evenimentele produse și efectele acestora asupra vieții oamenilor, bunurilor materiale, culturale și mediului;

l) organizează, în condițiile legii, activitățile de emitere a avizelor și autorizațiilor privind securitatea la incendiu și protecția civilă, de autorizare și control al persoanelor fizice și juridice care desfășoară activitatea de evaluare a riscului de incendiu, precum și pentru acordarea brevetului de pompier specialist;

m) emite avize în vederea autorizării furnizorilor de formare profesională în ocupații din domeniul de reglementare al Inspectoratului General și participă în comisii de examinare a absolvenților cursurilor de formare profesională organizate de aceștia;

n) participă în comisiile de atestare a verificatorilor de proiecte și experților tehnici pentru cerința esențială securitate la incendiu, a elaboratorilor de studii pentru protecția mediului în cazul obiectivelor care prezintă pericol de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase, precum și în cadrul comitetelor tehnice de specialitate constituite la nivelul autorităților administrației publice centrale de specialitate;

o) desfășoară activități specifice în vederea desemnării organismelor de evaluare a conformității, de supraveghere a acestora, execută controale în domeniul supravegherii pieței produselor pentru construcții cu rol în securitatea la incendiu, a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor și efectuează audit de evaluare/supraveghere a laboratoarelor de încercări la foc în vederea autorizării/supravegherii;

p) emite puncte de vedere pentru aprobări tehnice ale produselor pentru construcții cu rol în satisfacerea cerinței de securitate la incendiu;

q) participă, în limitele competențelor conferite de lege, la activități de cercetare și stabilire a cauzelor probabile de producere a incendiilor și situațiilor de urgență, precum și de investigare a accidentelor majore în care sunt implicate substanțe periculoase;

r) stabilește cadrul de desfășurare și verifică modul de organizare a activităților de înștiințare, alarmare, evacuare, adăpostire, asanarea teritoriului de muniții rămase neexplodate din timpul conflictelor armate, stabilește măsuri tehnice specifice protecției nucleare, radiologice, biologice, chimice, în situații de urgență sau conflict armat;

s) desfășoară activități specifice pentru protecția populației, valorilor culturale și a bunurilor materiale în situații de urgență și conflict armat, precum și în vederea informării și educării populației și a factorilor cu responsabilități în managementul situațiilor de urgență;

ș) desfășoară activități specifice pe segmentul coordonării, îndrumării și controlului serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, a concursurilor profesionale ale acestor structuri, precum și ale cercurilor tehnico-aplicative de elevi;

t) avizează și controlează viabilitatea și modul de punere în aplicare a planurilor de înștiințare, avertizare și alarmare, evacuare și protecție nucleară, radiologică, biologică, chimică, întocmite de structurile cu atribuții în domeniu;

ț) coordonează pregătirea de specialitate și atestarea personalului cu atribuții pe linie de asanare a terenului și protecție nucleară, radiologică, biologică, chimică din cadrul unităților subordonate Inspectoratului General;

u) participă la organizarea și desfășurarea unor exerciții în domeniul de competență și la evaluarea efectelor dezastrelor;

v) asigură examinarea și soluționarea petițiilor și a solicitărilor transmise de persoane fizice/juridice din domeniul de responsabilitate;

w) stabilește și desfășoară un parteneriat activ cu mass-media, organizații neguvernamentale, instituții și asociații care furnizează informații sau servicii informaționale pentru informarea preventivă și educarea populației în domeniul situațiilor de urgență;

x) inițiază campanii naționale de informare preventivă și evaluează rezultatele acestora.

Secțiunea a 3-a — Atribuțiile inspecțiilor județene

Articolul 12

Inspecțiile județene au următoarele atribuții principale:

a) verifică respectarea reglementărilor privind apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă la proiectarea, executarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor, instalațiilor și amenajărilor;

b) participă la identificarea și monitorizarea riscurilor teritoriale din județ/municipiul București;

c) verifică organizarea activității de apărare împotriva incendiilor și protecție civilă, precum și a celei de identificare și evaluare a riscurilor pe timpul exploatării construcțiilor, instalațiilor și amenajărilor;

d) controlează activitățile care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase, materiale radioactive și muniție rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate;

e) coordonează și controlează serviciile voluntare și private pentru situații de urgență, precum și activitatea personalului cu responsabilități în domeniul situațiilor de urgență;

f) planifică și desfășoară inspecții, controale, verificări și alte acțiuni de prevenire privind modul de aplicare a prevederilor legale și stabilește măsurile necesare pentru creșterea nivelului de securitate al cetățenilor și bunurilor;

g) elaborează studii, prognoze și analize statistice privind natura și frecvența situațiilor de urgență produse ca urmare a manifestării tipurilor de risc repartizate spre gestionare și propune măsuri în baza concluziilor rezultate din acestea;

h) desfășoară activități de informare preventivă pentru cunoașterea de către cetățeni a tipurilor de risc specifice zonei de competență, măsurilor de prevenire, precum și a conduitei de urmat înainte, pe timpul și după producerea situațiilor de urgență;

i) acordă asistență tehnică la elaborarea reglementărilor specifice zonei de competență și avizează dispozițiile în domeniul prevenirii și intervenției în situații de urgență, emise de autoritățile publice locale;

j) emite avize, autorizații și acorduri, în condițiile legii;

k) participă la elaborarea și derularea programelor pentru pregătirea autorităților, serviciilor de urgență voluntare și private, a personalului cu responsabilități în managementul situațiilor de urgență, precum și pentru educarea preventivă a populației;

l) verifică și organizează activitatea de înștiințare, avertizare, alarmare, evacuare, adăpostire a populației în situații de urgență/conflict armat;

m) pregătește personalul cu atribuții de intervenție la acțiuni de protecție CBRN, depoluare și decontaminare;

n) coordonează activitatea de asanare a terenurilor de muniția rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate și conduce lucrările de distrugere a acesteia;

o) planifică și desfășoară exerciții, aplicații și alte activități de pregătire, pentru verificarea viabilității documentelor operative la operatori economici, instituții și localități;

p) participă la acțiuni de pregătire și intervenție în situații de urgență;

q) participă și stabilește împreună cu organele abilitate de lege cauzele probabile de incendiu, condițiile și împrejurările care au determinat ori au favorizat producerea accidentelor și dezastrelor;

r) desfășoară activități privind soluționarea petițiilor în domeniul apărării împotriva incendiilor și protecție civilă;

s) organizează concursuri profesionale cu serviciile voluntare și private, sprijină inspectoratele școlare județene în coordonarea și desfășurarea concursurilor tehnico-aplicative;

ș) asigură informarea organelor competente și raportarea acțiunilor desfășurate, conform reglementărilor specifice;

t) participă la întocmirea planurilor de urgență externă privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase și a celor privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive;

ț) participă la planificarea, organizarea și desfășurarea exercițiilor de testare a planurilor de urgență externă;

u) constată și sancționează încălcări ale dispozițiilor legale în domeniu;

v) planifică, organizează și desfășoară activități de audit de supraveghere a persoanelor autorizate să efectueze lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor;

w) participă în cadrul Colectivului de analiză tehnică, constituit la nivelul agenției județene de protecție a mediului;

x) participă în comisiile de evaluare în vederea autorizării furnizorilor de formare profesională a adulților și pentru examinarea participanților la programele de formare profesională;

y) participă în comisiile de recepție la terminarea lucrărilor la obiectivele de investiții din categoriile prevăzute de legislație;

z) execută activități de verificare a respectării măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență cu prilejul desfășurării unor activități cu public numeros (manifestări cultural-artistice, sportive, religioase, acțiuni de protest etc.), vizite demnitari, obiective în care se amenajează secțiile de votare, corespunzător planurilor de acțiuni întocmite în acest scop;

aa) acordă asistență tehnică de specialitate în domeniul prevenirii situațiilor de urgență.

Secțiunea a 4-a — Planificarea activității de prevenire

Articolul 13

(1) Planificarea acțiunilor preventive se realizează în baza concepției de desfășurare a activității de prevenire.

(2) Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului General elaborează concepția generală care cuprinde obiective, direcții de acțiune și măsuri, rezultate din analiza la nivel național a activității preventive, dinamica situației operative, necesitatea alinierii legislației la prevederile unor reglementări interne sau a îndeplinirii cerințelor unor directive, regulamente, decizii sau alte documente programatice adoptate la nivel european/ internațional.

(3) În vederea elaborării concepției specifice de prevenire la nivel județean/al municipiului București, Inspectoratul General transmite unităților subordonate concepția generală de desfășurare a activității de prevenire, împreună cu precizări referitoare la organizarea și desfășurarea activității preventive, precum și cerințele de raportare a unor date și concluzii rezultate din aceasta.

Articolul 14

La planificarea activității de prevenire se au în vedere următoarele:

a) prioritățile stabilite prin strategiile și programele de prevenire a situațiilor de urgență;

b) desfășurarea de activități de prevenire, preponderent la unități administrativ-teritoriale, instituții publice, operatori economici cu risc mare și foarte mare de incendiu sau care prezintă pericol de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase, obiective în care se desfășoară activități socioeconomice și culturale la care participă un număr mare de persoane;

c) concluziile rezultate din evaluarea periodică a situației operative;

d) clasificarea în funcție de tipurile de risc al localităților, operatorilor economici și instituțiilor, pe baza criteriilor stabilite conform legii, precum și categoriile, clasele de importanță, funcțiunile construcțiilor, instalațiilor, amenajărilor și monumentelor istorice;

e) stadiile de proiectare/execuție/fazele determinante pentru realizarea lucrărilor aferente asigurării cerinței esențiale de securitate la incendiu, precum și la realizarea adăposturilor de protecție civilă, pentru obiectivele de investiții;

f) specificitatea factorilor de risc identificați în plan teritorial și perioada de manifestare a acestora;

g) ordinele primite vizând activități de prevenire prioritare sau alte măsuri ordonate;

h) aspectele convenite cu alte autorități cu atribuții de control care concură la siguranța cetățeanului.

Articolul 15

Planificarea activității de prevenire se realizează astfel:

a) anual, de către Inspecția de Prevenire și inspecțiile județene;

b) semestrial, de către direcțiile și structurile din Inspecția de Prevenire direct subordonate adjunctului inspectorului general;

c) trimestrial, de către serviciile, birourile și compartimentele din Inspecția de Prevenire și din inspecțiile județene;

d) lunar, de către fiecare inspector de prevenire din inspecțiile județene, pe baza planului trimestrial al structurii din care face parte și în limita fondului de timp calculat conform anexei nr. 2.

Articolul 16

(1) Planificarea anuală a activității Inspecției de Prevenire se realizează prin planul principalelor activități, planul legislativ al Ministerului Afacerilor Interne, în părțile ce privesc Inspectoratul General, planul de relații internaționale și alte documente de planificare ale Inspectoratului General care se aprobă de inspectorul general.

(2) Planificarea anuală a activității de prevenire la nivelul inspecțiilor județene se aprobă de către inspectorii-șefi și cuprinde activitățile specifice de control, de avizare/autorizare, activități de prevenire sezoniere, efectuate prin colaborare și cooperare cu instituții și autorități ale administrației publice centrale și locale, exerciții specifice de pregătire, cursuri și instruiri, activități de informare preventivă, de audit de supraveghere a persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități în domeniul de reglementare, activități de îndrumare și coordonare a serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență și alte activități, precum și activități de analiză și evaluare a activității desfășurate, de raportare și informare, convocări, conferințe, simpozioane, dezbateri, concursuri profesionale și tehnico-aplicative, colaborări pe plan extern și altele asemenea.

Articolul 17

(1) Planificarea semestrială a activității se întocmește la nivelul direcțiilor din cadrul Inspecției de Prevenire de către șefii acestor structuri, se avizează de către adjunctul inspectorului general și se aprobă de către inspectorul general.

(2) Planificarea trimestrială a activităților serviciilor, birourilor și compartimentelor din Inspecția de Prevenire se întocmește de șefii de structuri, se avizează, după caz, de către șefii de direcții și se aprobă de către adjunctul inspectorului general.

(3) Planificarea trimestrială a activităților din inspecțiile județene/a municipiului București se întocmește de șefii de structuri, se avizează de adjuncții inspectorilor-șefi și se aprobă de către inspectorii-șefi.

Articolul 18

(1) Planul lunar individual cuprinde activitățile de prevenire în funcție de atribuțiile specifice prevăzute în fișa postului.

(2) Modelul formularului de plan lunar individual este prezentat în anexa nr. 3.

(3) Stadiul de îndeplinire a activităților de prevenire din planul lunar individual se analizează și se operează în ultima zi lucrătoare din lună.

Articolul 19

Prin planurile semestriale, trimestriale și lunare se pot stabili și alte activități preventive, precum cele care:

a) nu au putut fi previzionate și planificate prin planul anual;

b) au rezultat din analize periodice;

c) vizează aplicarea ordinelor privind acțiuni prioritare transmise ulterior;

d) nu au fost îndeplinite în perioadele anterioare.

Articolul 20

Șefii de servicii și compartimente din inspecțiile județene/a municipiului București, pe lângă activitățile preventive desfășurate nemijlocit, ori pe care le conduc sau coordonează, lunar, stabilesc și desfășoară activități precum planificarea și evaluarea muncii preventive, verificarea pregătirii activităților preventive și soluționarea unor sarcini complexe.

Articolul 21

Cu prilejul exercițiilor cu forțe în teren efectuate la obiective complexe din punctul de vedere al producerii unor situații de urgență, personalul inspecției de prevenire, împreună cu comandanții subunităților în al căror raion de intervenție se află aceste obiective, planifică și execută activități de instruire a personalului din structurile operative ale inspectoratului județean/al municipiului București cu privire la caracteristicile procesului tehnologic, pericolele identificate la nivelul obiectivului, precum și măsurile de securitate la incendiu și protecție civilă.

Articolul 22

(1) Documentele de planificare anuală și semestrială se întocmesc într-un singur exemplar, iar celelalte documente de planificare se întocmesc în două exemplare, un exemplar păstrându-se la structura/persoana care le-a întocmit, iar exemplarul 2 la șeful nemijlocit al structurii/persoanei respective.

(2) În cazul inspecției de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Municipiului București, documentele de planificare individuală se întocmesc în 3 exemplare, iar exemplarul 3 se păstrează la șeful structurii de prevenire constituite la nivel de sector.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.