Anexa 12

Analizoare pentru gaze de eșapament (MI-010)

Cerințele relevante din anexa nr. 1 la hotărâre, cerințele specifice și procedurile de evaluare a conformității enumerate în prezenta anexă se aplică analizoarelor pentru gaze de eșapament definite mai jos, proiectate pentru inspecția și întreținerea profesională a autovehiculelor aflate în utilizare.

DEFINIȚII

┌─────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────┐ │Analizor pentru │mijloc de măsurare care servește la determinarea │ │gaze de eșapament│fracțiilor volumice ale anumitor componente ale gazului de│ │ │eșapament de la motorul unui autovehicul cu aprindere prin│ │ │scânteie la nivelul de umiditate al eșantionului analizat │ │ │Aceste componente ale gazului de eșapament sunt: monoxidul│ │ │de carbon (CO), dioxidul de carbon (CO(2)), oxigenul │ │ │(O(2))și hidrocarburile (HC). │ │ │Conținutul de hidrocarburi trebuie exprimat sub forma │ │ │fracției volumice de n-hexan (C6H14), măsurat cu ajutorul │ │ │tehnicilor de absorbție în infraroșu. │ │ │Fracțiile volumice ale componentelor gazului sunt │ │ │exprimate în procente (% vol) pentru CO, CO(2) și O(2) și │ │ │în părți pe milion (ppm vol) pentru hidrocarburi. │ │ │Suplimentar, un analizor de gaze de eșapament calculează │ │ │valoarea lambda din fracțiile volumice ale componentelor │ │ │gazului de eșapament. │ ├─────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │Lambda │o valoare adimensională reprezentativă pentru eficiența │ │ │arderii unui motor în funcție de raportul aer/combustibil │ │ │din gazul de eșapament. Această valoare este determinată │ │ │cu o formulă de referință standardizată. │ └─────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────┘

CERINȚE SPECIFICE

Clase de instrumente

1. La analizoarele pentru gazele de eșapament sunt definite două clase (0 și I). Intervalele de măsurare minime relevante ale acestor clase sunt prevăzute în tabelul 1.

Tabelul 1 ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Clase și intervale de măsurare │ ├──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┤ │ Parametru │ Clasele 0 și I │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ fracția de CO │ de la 0 la 5% vol │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ fracția de CO(2) │ de la 0 la 16% vol │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ fracția de HC │ de la 0 la 2.000 ppm vol │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ fracția de O(2) │ de la 0 la 21% vol │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ (lambda) │ de la 0,8 la 1,2 │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘

Condiții nominale de funcționare

2. Valorile condițiilor de funcționare trebuie să fie specificate de către producător, după cum urmează:

2.1. Pentru mărimile de influență mecanice și climatice:

- un domeniu minim de temperatură de 35°C pentru mediul climatic;

- clasa mecanică de mediu aplicabilă este M1.

2.2. Pentru cantitățile de influență a energiei electrice:

- domeniul de tensiune și frecvență pentru sursa de tensiune în curent alternativ;

- limitele sursei de tensiune în curent continuu.

2.3. Pentru presiunea mediului ambiant:

- valorile minimă și maximă ale presiunii mediului ambiant sunt, pentru ambele clase: p(min) ≤ 860 hPa, p(max) ≥ 1.060 hPa.

Erorile maxime tolerate

3. Erorile maxime tolerate sunt definite după cum urmează:

3.1. Pentru fiecare dintre fracțiile măsurate, valoarea maximă a erorii tolerate, în condiții nominale de funcționare, în conformitate cu pct. 1.1 din anexa nr. 1 la hotărâre, este cea mai mare dintre cele două valori specificate în tabelul 2. Valorile absolute sunt exprimate în % vol sau în ppm vol, iar valorile în procente sunt exprimate ca procente din valoarea reală.

Tabelul 2 ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Erori maxime tolerate │ ├─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┤ │ Parametru │ Clasa 0 │ Clasa I │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ fracția de CO │ ± 0,03% vol │ ± 0,06% vol │ │ │ ± 5% │ ± 5% │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ fracția de CO(2) │ ± 0,5% vol │ ± 0,5% vol │ │ │ ± 5% │ ±5% │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ fracția de HC │ ± 10 ppm vol │ ± 12 ppm vol │ │ │ ± 5% │ ± 5% │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ fracția de O(2) │ ± 0,1% vol │ ± 0,1% vol │ │ │ ± 5% │ ± 5% │ └─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘

3.2. Eroarea maximă tolerată pentru calculul valorii lambda este de 0,3%. Valoarea convențională reală se calculează cu formula stabilită la pct. 5.3.7.3 din Regulamentul nr. 83 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE/ONU), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 350 din 28 decembrie 1998.

În acest scop, valorile afișate de analizorul pentru gaze de eșapament sunt folosite ca bază de calcul.

Efectul admis al perturbațiilor

4. Pentru fiecare dintre fracțiile volumice măsurate de analizorul pentru gaze de eșapament, valoarea variației critice este egală cu eroarea maximă tolerată a parametrului respectiv.

5. Efectul unei perturbații electromagnetice trebuie să fie astfel încât:

- oricare variație a rezultatului măsurării să nu depășească valoarea variației critice stabilită la pct. 4; sau

- prezentarea rezultatului măsurării nu poate fi considerată ca fiind un rezultat valid.

Alte cerințe

6. Rezoluția trebuie să fie egală cu valorile indicate în tabelul 3 sau superioară acestora cu un ordin de mărime.

Tabelul 3 ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Rezoluția │ ├─────────────────────┬───────────────┬──────────────┬─────────┬─────────────┤ │ │ CO │ CO(2) │ O(2) │ HC │ ├─────────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────┼─────────────┤ │Clasa 0 și clasa I │ 0,01% vol │ 0,1% vol │ (1) │ 1 ppm vol │ └─────────────────────┴───────────────┴──────────────┴─────────┴─────────────┘ (1) 0,01% vol pentru valori măsurate mai mici sau egale cu 4%, altfel 0,1%.

Valoarea lambda trebuie să fie afișată cu o rezoluție de 0,001.

7. Abaterea medie pătratică a 20 de măsurări nu trebuie să depășească o treime din modulul erorii maxime tolerate pentru fiecare fracție volumică utilizată în cadrul încercării.

8. Pentru măsurarea monoxidului de carbon, a dioxidului de carbon și a hidrocarburilor, analizorul pentru gaze de eșapament, inclusiv sistemul specific de circulare a gazului, trebuie să indice 95% din valoarea finală determinată cu ajutorul gazelor pentru etalonare, într-un interval de 15 secunde din momentul trecerii de la un gaz cu conținut zero, de exemplu, aer curat. Pentru măsurarea oxigenului, analizorul pentru gaze de eșapament aflat în condiții similare trebuie să indice o valoare care diferă de zero cu mai puțin de 0,1% vol, în 60 de secunde de la schimbarea de la aer curat la un gaz fără oxigen.

9. Componentele gazului de eșapament, altele decât cele ale căror valori sunt supuse măsurării, nu trebuie să afecteze rezultatele măsurărilor cu mai mult de jumătate din modulul erorilor maxime tolerate, atunci când acele componente sunt prezente în următoarele fracții volumice maxime:

6% vol CO;

16% vol CO(2);

10% vol O(2);

5% vol H(2);

0,3% vol NO;

2.000 ppm vol HC (ca n-hexan);

vapori de apă până la saturație.

10. Un analizor pentru gaze de eșapament trebuie să aibă o funcție de ajustare care oferă operații pentru aducerea la zero, etalonarea cu gaz și reglarea internă. Funcția de ajustare pentru aducerea la zero și reglare internă trebuie să fie automată.

11. Pentru funcțiile de reglare automată sau semiautomată, analizorul pentru gaze de eșapament nu trebuie să permită efectuarea niciunei măsurări atât timp cât ajustările nu au fost finalizate.

12. Un analizor pentru gaze de eșapament trebuie să detecteze reziduurile de hidrocarburi din sistemul de circulare a gazelor. Nu trebuie să fie posibilă efectuarea niciunei măsurări dacă reziduurile de hidrocarburi prezente înainte de orice măsurare depășesc 20 ppm vol.

13. Un analizor pentru gaze de eșapament trebuie să aibă un dispozitiv pentru recunoașterea automată a oricărei deficiențe de funcționare a senzorului canalului de oxigen, provocată de uzură sau de o întrerupere a liniei de conectoare.

14. În cazul în care analizorul pentru gaze de eșapament este capabil să funcționeze cu diferiți combustibili (de exemplu, petrol sau gaz lichefiat), trebuie să existe posibilitatea de selectare a coeficienților potriviți, pentru calcularea valorii lambda fără ambiguitate în ceea ce privește formula adecvată.

EVALUAREA CONFORMITĂȚII

Procedurile de evaluare a conformității prevăzute la art. 14 din hotărâre și din care producătorul poate alege sunt:

B + F sau B + D sau H1.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.