Anexa 5

Contoare de energie electrică activă (MI-003)

Cerințele relevante din anexa nr. 1 la hotărâre, cerințele specifice și procedurile de evaluare a conformității prevăzute în prezenta anexă se aplică în cazul contoarelor de energie electrică activă destinate utilizării casnice, utilizării comerciale și utilizării în industria ușoară.

NOTĂ:

Contoarele de energie electrică activă pot fi utilizate în combinație cu transformatoare externe de măsurare, în funcție de tehnica de măsurare aplicată. Cu toate acestea, anexa de față se referă numai la contoarele de energie electrică, nu și la transformatoarele de măsurare.

DEFINIȚII

Un contor de energie electrică activă este un mijloc de măsurare care măsoară energia electrică activă consumată într-un circuit.

┌───────┬────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ I │curentul electric care parcurge contorul │ ├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ I(n) │curentul de referință specificat pentru care a fost │ │ │proiectat contorul alimentat printr-un transformator │ ├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ I(st) │cea mai mică valoare declarată a lui I, la care contorul │ │ │înregistrează energia electrică activă la un factor de │ │ │putere unitar (contoare polifazate cu sarcină echilibrată) │ ├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤ │I(min) │valoarea lui I peste care eroarea se situează în limitele │ │ │erorilor maxime tolerate (contoare polifazate cu sarcină │ │ │echilibrată) │ ├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ I(tr) │valoarea lui I peste care eroarea se situează în limitele │ │ │celor mai scăzute erori maxime tolerate, corespunzând │ │ │indicelui de clasă al contorului │ ├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤ │I(max) │valoarea maximă a lui I pentru care eroarea se situează în │ │ │limitele erorilor maxime tolerate │ ├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ U │tensiunea energiei electrice furnizate contorului │ ├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ U(n) │tensiunea de referință specificată │ ├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ f │frecvența tensiunii furnizate contorului │ ├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ f(n) │frecvența de referință specificată │ ├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ PF │factorul de putere = cos phi = cosinusul diferenței de │ │ │fază phi între I și U │ └───────┴────────────────────────────────────────────────────────────┘

CERINȚE SPECIFICE

1. Exactitate

Producătorul trebuie să specifice indicele de clasă al contorului. Indicii de clasă sunt: clasa A, clasa B și clasa C.

2. Condiții nominale de funcționare

Producătorul trebuie să precizeze condițiile nominale de funcționare ale contorului, în special: valorile f(n), U(n), I(n), I(st), I(min), I(tr) și I(max) aplicabile contorului respectiv.

Pentru valorile curentului specificate, contorul trebuie să îndeplinească condițiile indicate în tabelul 1.

Tabelul 1 ┌────────┬──────────────┬────────────────┬──────────────┐ │ │ Clasa A │ Clasa B │ Clasa C │ ├────────┴──────────────┴────────────────┴──────────────┤ │ Contoare conectate direct │ ├────────┬──────────────┬────────────────┬──────────────┤ │ I(st) │≤ 0,05 ● I(tr)│ ≤ 0,04 ● I(tr) │≤ 0,04 ● I(tr)│ ├────────┼──────────────┼────────────────┼──────────────┤ │ I(min) │≤ 0,5 ● I(tr) │ ≤ 0,5 ● I(tr) │≤ 0,3 ● I(tr) │ ├────────┼──────────────┼────────────────┼──────────────┤ │ I(max) │ ≥ 50 ● I(tr) │ ≥ 50 ● I(tr) │ ≥ 50 ● I(tr) │ ├────────┴──────────────┴────────────────┴──────────────┤ │ Contoare conectate printr-un transformator │ ├────────┬──────────────┬────────────────┬──────────────┤ │ I(st) │≤ 0,06 ● I(tr)│ ≤ 0,04 ● I(tr) │≤ 0,02 ● I(tr)│ ├────────┼──────────────┼────────────────┼──────────────┤ │ I(min) │≤ 0,4 ● I(tr) │≤ 0,2 ● I(tr)*1)│≤ 0,2 ● I(tr) │ ├────────┼──────────────┼────────────────┼──────────────┤ │ I(n) │ = 20 ● I(tr) │ = 20 ● I(tr) │ = 20 ● I(tr) │ ├────────┼──────────────┼────────────────┼──────────────┤ │ I(max) │ ≥ 1,2 ● I(n) │ ≥ 1,2 ● I(n) │ ≥ 1,2 ● I(n) │ └────────┴──────────────┴────────────────┴──────────────┘

Notă ────────── *1) Pentru contoarele electromecanice de clasă B se aplică valoarea I(min) ≤ 0,4 ● I(tr). ──────────

Limitele de tensiune, de frecvență și de factor de putere în interiorul cărora contorul trebuie să îndeplinească cerințele privind erorile maxime tolerate sunt prevăzute în tabelul 2. Aceste domenii trebuie să țină cont de caracteristicile tipice ale energiei electrice furnizate de sistemele publice de distribuție.

Valorile tensiunii și frecvenței se situează în limitele următoare:

0,9 ● U(n) ≤ U ≤ 1,1 ● U(n)

0,98 ● f(n) ≤ f ≤ 1,02 ● f(n)

Factorul de putere este cuprins între următoarele limite: de la cos phi = 0,5 inductiv la cos phi = 0,8 capacitiv

3. Erori maxime tolerate

Efectele diferiților măsuranzi și mărimi de influență (a, b, c, ...) sunt evaluate separat, toți ceilalți măsuranzi și celelalte mărimi de influență fiind păstrate relativ constante la valorile lor de referință. Eroarea de măsurare, care nu trebuie să depășească eroarea maximă tolerată prevăzută în tabelul 2, se calculează după cum urmează:

Eroarea de măsurare = (a^2 + b^2 + c^2 ...)^1/2

În cazurile în care contorul funcționează la curenți de sarcină variabili, erorile exprimate în procente nu trebuie să depășească limitele prevăzute în tabelul 2.

*Font 9* Tabelul 2 ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Erorile maxime tolerate exprimate în procente, în condiții nominale de │ │ funcționare, la niveluri de curent de sarcină definite și la temperatură de │ │ funcționare definită │ ├────────┬─────────────────┬─────────────────┬─────────────────┬─────────────────┤ │ │ Temperaturi de │ Temperaturi de │ Temperaturi de │ Temperaturi de │ │ │ funcționare │ funcționare │ funcționare │ funcționare │ ├────────┼─────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼─────────────────┤ │ │ +5°C ... │ -10°C ... │ -25°C ... │ -40°C ... │ │ │ +30°C │ +5°C │ -10°C │ -25°C │ │ │ │ sau │ sau │ sau │ │ │ │ +30°C ... │ +40°C ... │ +55°C ... │ │ │ │ +40°C │ +55°C │ +70°C │ ├────────┼─────┬─────┬─────┼─────┬─────┬─────┼─────┬─────┬─────┼─────┬─────┬─────┤ │Clase de│ A │ B │ C │ A │ B │ C │ A │ B │ C │ A │ B │ C │ │contoare│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┘ Contor monofazat; contor polifazat, dacă funcționează cu încărcare echilibrată ┌────────────────────┬───────┬───┬───┬───┬─────┬─────┬───┬─────┬─────┬───┬───┬───┐ │I(min) ≤ I ≤ I(tr) │ 3,5 │ 2 │ 1 │ 5 │ 2,5 │ 1,3 │ 7 │ 3,5 │ 1,7 │ 9 │ 4 │ 2 │ ├────────────────────┼───────┼───┼───┼───┼─────┼─────┼───┼─────┼─────┼───┼───┼───┤ │I(tr) ≤ I ≤ I(max) │ 3,5 │ 2 │0,7│4,5│ 2,5 │ 1 │ 7 │ 3,5 │ 1,3 │ 9 │ 4 │1,5│ └────────────────────┴───────┴───┴───┴───┴─────┴─────┴───┴─────┴─────┴───┴───┴───┘ Contor polifazat dacă funcționează cu încărcare pe o singură fază ┌────────────────────┬───────┬───┬───┬───┬─────┬─────┬───┬─────┬─────┬───┬───┬───┐ │I(tr) ≤ I ≤ I(max), │ 4 │2,5│ 1 │ 5 │ 3 │ 1,3 │ 7 │ 4 │ 1,7 │ 9 │4,5│ 2 │ │conform excepției de│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │mai jos │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────┴───────┴───┴───┴───┴─────┴─────┴───┴─────┴─────┴───┴───┴───┤ │ Pentru contoarele polifazate electromecanice, intervalul curentului pentru │ │ sarcina monofazată este limitat la 5 I(tr) ≤ I ≤ I(max). │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

Atunci când un contor funcționează în mai multe intervale de temperatură, se aplică valorile relevante ale erorii maxime tolerate.

Contorul nu trebuie să fie utilizat abuziv la eroarea maximă tolerată sau să favorizeze sistematic una dintre părți.

4. Efectul admis al perturbațiilor

4.1. Generalități

Atunci când contoarele de energie electrică sunt conectate direct la sursa de alimentare, iar curentul de alimentare este, totodată, unul dintre măsuranzi, pentru contoarele de energie electrică se utilizează un mediu electromagnetic special.

Contorul trebuie să îndeplinească cerințele de mediu electromagnetic E2 și cerințele suplimentare prevăzute la pct. 4.2 și 4.3.

Mediul electromagnetic și efectele admise ale perturbațiilor implică situația în care se produc perturbații de lungă durată care nu trebuie să afecteze exactitatea peste valorile variației critice și perturbații tranzitorii, care pot cauza o degradare temporară sau o pierdere a funcției ori a rezultatului, dar pe care contorul trebuie să le recupereze și care nu trebuie să afecteze exactitatea peste valorile variației critice.

În cazul în care există riscuri ridicate previzibile cauzate de fulgere sau în cazul în care predomină rețelele aeriene de alimentare, caracteristicile metrologice ale contorului trebuie să fie protejate.

4.2. Efectul perturbațiilor de lungă durată

Tabelul 3 ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Valorile variației critice pentru perturbații de lungă durată │ ├─────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┤ │ │Valorile variației critice│ │ Perturbație │ exprimate în procente │ │ │pentru contoarele de clasă│ │ ├─────────┬────────┬───────┤ │ │ A │ B │ C │ ├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼───────┤ │Secvență de fază inversată │ 1,5 │ 1,5 │ 0,3 │ ├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼───────┤ │Dezechilibru de tensiune (aplicabil numai │ 4 │ 2 │ 1 │ │contoarelor polifazate) │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼───────┤ │Armonice în circuitele de curent*1) │ 1 │ 0,8 │ 0,5 │ ├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼───────┤ │Curent continuu și armonice în circuitul de │ 6 │ 3 │ 1,5 │ │curent*1) │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼───────┤ │Salve de impulsuri rapide │ 6 │ 4 │ 2 │ ├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼───────┤ │Câmpuri magnetice; câmpuri electromagnetice de │ 3 │ 2 │ 1 │ │înaltă frecvență (RF radiate); perturbații prin │ │ │ │ │conducție introduse prin câmpuri de frecvență │ │ │ │ │radio; și imunitate la unde oscilatorii │ │ │ │ └─────────────────────────────────────────────────┴─────────┴────────┴───────┘

Notă ────────── *1) În cazul contoarelor de energie electrică electromecanice nu se definește nicio valoare a variației critice pentru armonicele din circuitele de curent continuu și pentru curent continuu și armonicele din circuitul de curent. ──────────

4.3. Efectul admis al fenomenelor electromagnetice tranzitorii

4.3.1. Efectul unei perturbații electromagnetice asupra unui contor de energie electrică trebuie să fie astfel încât, în timpul perturbației sau imediat după perturbație:

- nicio ieșire destinată încercării exactității contorului să nu producă impulsuri sau semnale corespunzătoare unei energii superioare valorii variației critice, iar într-un interval de timp rezonabil de la încetarea perturbației, contorul trebuie:

- să revină la funcționarea în limitele erorilor maxime tolerate;

- să permită recuperarea tuturor datelor de măsurare existente înainte de apariția perturbației; și

- să aibă toate funcțiile de măsurare intacte;

- să nu indice o variație a energiei înregistrate superioară valorii variației critice.

Valoarea variației critice în kWh este m ● U(n) ● I(max) ● 10^(-6) (unde m este numărul de elemente de măsurare ale contorului, U(n) în volți, iar I(max) în amperi).

4.3.2. Pentru supracurent, valoarea variației critice este de 1,5%.

5. Adecvare

5.1. Sub tensiunea nominală de funcționare, eroarea pozitivă a contorului nu trebuie să depășească 10%.

5.2. Afișajul energiei totale trebuie să conțină un număr suficient de cifre pentru ca indicația să nu revină la valoarea sa inițială atunci când contorul funcționează timp de 4.000 de ore la sarcina maximă (I = I(max), U = U(n) și PF = 1) și să nu poată fi resetat în timpul utilizării.

5.3. În cazul unei pierderi de energie electrică în cadrul circuitului, cantitățile de energie electrică măsurate trebuie să rămână disponibile pentru a fi citite în decursul unei perioade de cel puțin 4 luni.

5.4. Funcționarea fără sarcină

Dacă tensiunea se aplică atunci când circuitul nu este parcurs de curent (circuitul de curent trebuie să fie deschis), contorul nu trebuie să înregistreze nicio valoare a energiei, oricare ar fi valoarea tensiunii între 0,8 ● U(n) și 1,1 ● U(n).

5.5. Pornire

Contorul trebuie să pornească și să continue să înregistreze la U(n), PF = 1 (contoare polifazate cu sarcini echilibrate) și un curent egal cu I(st).

6. Unități de măsură

Energia electrică măsurată trebuie să fie indicată în kilowatt-ore sau în megawatt-ore.

7. Punerea în funcțiune

a) În cazul măsurării consumului casnic se permite efectuarea măsurărilor cu ajutorul oricărui contor de clasă A. Pentru scopuri specifice, se poate solicita utilizarea oricărui contor de clasă B.

b) În cazul aplicațiilor comerciale și/sau din industria ușoară se permite efectuarea măsurărilor cu ajutorul oricărui contor de clasă B. Pentru scopuri specifice, se poate solicita utilizarea oricărui contor de clasă C.

c) Întreprinderea de utilitate publică sau persoana legal desemnată pentru instalarea contorului trebuie să asigure determinarea domeniului curentului, astfel încât contorul să fie adecvat pentru măsurarea exactă a consumului estimat sau prognozabil.

EVALUAREA CONFORMITĂȚII

Procedurile de evaluare a conformității prevăzute la art. 14 din hotărâre și dintre care producătorul poate alege sunt următoarele:

B + F sau B + D sau H1.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.