Capitolul V — Obligațiile autorităților administrației publice, instituțiilor publice, operatorilor economici și ale populației pentru desfășurarea în bune condiții a lucrărilor de asanare

Pe această pagină

Articolul 161

(1) Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice, operatorii economici și populația au, potrivit legii, obligația de a acorda sprijin serviciilor de urgență profesioniste din subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru realizarea activităților prevăzute de prezentele norme tehnice.

(2) În scopul prevăzut la alin. (1), la descoperirea munițiilor neexplodate, autoritățile administrației publice, instituțiile publice și operatorii economici iau următoarele măsuri:

a) sistarea oricărei activități lucrative;

b) îndepărtarea personalului/populației din zona în care a fost descoperită muniția;

c) anunțarea de urgență prin SNUAU 112 despre descoperirea de muniții neexplodate;

d) indicarea locului unde a fost descoperită muniția neexplodată.

(3) Pe timpul executării lucrărilor de asanare și la deschiderea unui punct de lucru, beneficiarii lucrărilor:

a) pun la dispoziție terenul unde se vor distruge munițiile rezultate din asanări;

b) la cerere asigură forța de muncă și mijloacele necesare pentru unele lucrări auxiliare;

c) asigură transportul, cazarea și hrănirea echipei pirotehnice;

d) asigură carburantul necesar executării lucrărilor de asanare;

e) execută lucrările de săpături, manual sau mecanizat, numai sub supravegherea unui pirotehnician;

f) permit continuarea lucrărilor sistate temporar numai după ce terenul a fost asanat de muniții rămase neexplodate.

Articolul 162

Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii munițiilor neexplodate, cetățenii trebuie:

a) să anunțe de urgență prin SNUAU 112 despre descoperirea de muniții neexplodate;

b) să nu miște de pe loc munițiile descoperite neexplodate;

c) să respecte regulile și măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea munițiilor neexplodate;

d) să nu dezmembreze sau să predea muniții neexplodate la operatorii economici care au ca obiect de activitate colectarea deșeurilor metalice;

e) să nu folosească munițiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive;

f) să nu lovească, să taie sau să demonteze munițiile neexplodate;

g) să nu aprindă focul în apropierea munițiilor descoperite neexplodate.

Articolul 163

Anexele nr. 1-15 fac parte integrantă din prezentele norme tehnice.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.