Capitolul II — Solvabilitatea la nivel de grup

Pe această pagină

Secțiunea 1 — Fondurile proprii și calcularea solvabilității la nivel de grup

Articolul 137

Prevederi generale

(1) Societatea participativă menționată la art. 133 alin. (3) lit. a) sau holdingul menționat la art. 133 alin. (3) lit. b) se asigură în permanență că grupul dispune de fonduri proprii eligibile cel puțin egale cu SCR la nivel de grup calculată în conformitate cu prevederile art. 139-152, respectiv art. 153.

(2) În cazul în care este informată de către societatea participativă că SCR la nivel de grup nu mai este respectată sau că există riscul nerespectării acesteia în următoarele 3 luni, A.S.F. informează celelalte autorități din cadrul colegiului supraveghetorilor în vederea adoptării măsurilor adecvate.

Articolul 138

Frecvența calculării

(1) Societățile participative, holdingurile de asigurare sau holdingurile financiare mixte determină cel puțin anual nivelul fondurilor proprii eligibile prevăzut la art. 137 alin. (1).

(2) Datele relevante pe baza cărora se determină fondurile proprii și rezultatele determinării sunt transmise A.S.F. de către societatea participativă, de holdingul de asigurare, de holdingul financiar mixt sau de societatea din cadrul grupului desemnată de A.S.F. după consultarea grupului și a autorităților de supraveghere implicate.

(3) Societățile participative, holdingurile de asigurare sau holdingurile financiare mixte monitorizează permanent SCR la nivel de grup și recalculează cerința respectivă, transmițând rezultatele A.S.F., dacă de la ultima raportare:

a) profilul de risc se abate semnificativ de la ipotezele care stau la baza calculului;

b) profilul de risc este modificat semnificativ.

Articolul 139

Alegerea metodei de calcul

(1) Calcularea solvabilității la nivel de grup pentru societățile participative se realizează conform prevederilor menționate la art. 140-148 și conform metodei nr. 1 prevăzute la art. 149.

(2) În cazul în care utilizarea metodei nr. 1 nu este adecvată, A.S.F. poate aproba, după consultarea colegiului supraveghetorilor și a grupului respectiv, utilizarea metodei nr. 2 prevăzute la art. 150 sau utilizarea unei combinații a celor două metode.

Articolul 140

Includerea cotei proporționale

(1) Calculul solvabilității la nivel de grup ține cont de cota proporțională deținută de societatea participativă în entitățile afiliate, cotă care include:

a) procentele utilizate pentru întocmirea conturilor consolidate, în cazul aplicării metodei nr. 1;

b) proporția capitalului subscris deținut direct sau indirect, în cazul aplicării metodei nr. 2.

(2) În cazul în care entitatea afiliată este o filială și nu deține suficiente fonduri proprii eligibile pentru a acoperi SCR proprie, indiferent de metoda aplicată, în calcularea SCR la nivel de grup se ține cont de deficitul de solvabilitate total al filialei, iar în cazul în care A.S.F. și colegiul supraveghetorilor consideră că răspunderea societății este limitată strict la proporția de capital deținut, poate aproba luarea în considerare a deficitului respectiv pe o bază proporțională.

(3) Cota proporțională este determinată de A.S.F., după consultarea colegiului supraveghetorilor, și este luată în calcul atunci când:

a) nu există legături de capital între unele entități ale grupului;

b) unul dintre supraveghetori consideră că deținerea, directă sau indirectă, de capital sau de drepturi de vot într-o entitate se califică drept participație deoarece se exercită efectiv o influență semnificativă asupra acelei entități;

c) unul dintre supraveghetori consideră că o entitate este societate-mamă pentru o altă entitate, deoarece exercită efectiv o influență dominantă asupra acesteia din urmă.

Articolul 141

Dubla utilizare a fondurilor proprii

(1) Societățile din cadrul unui grup nu pot utiliza fondurile proprii eligibile ale altei societăți din grup pentru a acoperi SCR proprie.

(2) La calcularea SCR la nivel de grup și în cazul în care metodele prevăzute la art. 149-152 nu prevăd altfel, se exclud următoarele valori:

a) valoarea activelor deținute de societățile participative, considerate elemente ale fondurilor proprii eligibile care acoperă SCR a uneia dintre societățile afiliate;

b) valoarea activelor deținute de o societate afiliată și considerate elemente ale fondurilor proprii eligibile care acoperă SCR a societății participative sau a altor societăți afiliate acesteia.

(3) Fără a aduce atingere alin. (1), pot fi incluse în calcularea SCR la nivel de grup, numai în măsura în care sunt eligibile pentru acoperirea SCR a entităților afiliate, următoarele valori:

a) fondurile surplus menționate la art. 66, înregistrate de societăți de asigurări de viață afiliate societății participative pentru care se calculează solvabilitatea la nivel de grup;

b) capitalul social subscris și nevărsat al societăților afiliate societății participative pentru care se calculează solvabilitatea la nivel de grup.

(4) Fără a aduce atingere alin. (3), următoarele valori se exclud din calcularea SCR la nivel de grup:

a) capitalul social subscris și nevărsat care reprezintă o obligație potențială în numele societății participative;

b) capitalul social subscris și nevărsat al societății participative care reprezintă o obligație potențială în numele unei societăți afiliate;

c) capitalul social subscris și nevărsat al unei societăți afiliate care reprezintă o obligație potențială în numele altei societăți afiliate.

(5) În cazul în care A.S.F. consideră că anumite fonduri proprii eligibile pentru SCR a unor societăți afiliate, altele decât cele menționate la alin. (3), nu sunt efectiv disponibile pentru a acoperi SCR a societății participative la nivel de grup, atunci fondurile respective sunt luate în calcul numai în măsura în care sunt eligibile pentru acoperirea SCR a societăților afiliate.

(6) Valoarea fondurilor proprii menționate la alin. (3) și (5) nu trebuie să depășească SCR a societății afiliate.

(7) Fondurile proprii auxiliare eligibile ale unor societăți afiliate unei societăți participative pentru care se calculează solvabilitatea la nivel de grup sunt incluse în calcularea SCR la nivel de grup după aprobarea prealabilă de către autoritatea responsabilă cu supravegherea societății afiliate respective sau după aprobarea prealabilă a A.S.F. în conformitate cu art. 65, în cazul societăților afiliate aflate pe teritoriul României.

Articolul 142

Capitalul intragrup

(1) În cazul în care o societate sau societățile afiliate acesteia dețin acțiuni ori acordă împrumuturi unei alte entități, care deține direct sau indirect fonduri proprii eligibile pentru acoperirea SCR a primei societăți, acest lucru se consideră finanțare reciprocă.

(2) La calcularea solvabilității la nivel de grup nu se ține cont de fondurile proprii eligibile provenite din finanțarea reciprocă dintre societatea participativă și:

a) entitățile afiliate;

b) entitățile participative;

c) alte entități afiliate entităților sale participative.

(3) La calcularea solvabilității la nivel de grup nu se ține cont de fondurile proprii care acoperă SCR a unei societăți afiliate unei societăți participative pentru care se calculează SCR la nivel de grup, în cazul în care acestea provin din finanțare reciprocă cu o societate afiliată societății participative respective.

Articolul 143

Evaluarea

Evaluarea activelor și a obligațiilor se realizează în conformitate cu prevederile art. 52.

Articolul 144

Metoda de calcul pentru societățile afiliate

(1) În cazul în care societățile au mai mult de o societate afiliată, solvabilitatea la nivel de grup se calculează prin includerea tuturor societăților afiliate.

(2) În situația în care o societate afiliată unei societăți pentru care se calculează solvabilitatea la nivel de grup are sediul central în alt stat membru decât aceasta, calcularea SCR și evaluarea fondurilor proprii pentru societatea afiliată se realizează în conformitate cu legislația din statul membru respectiv.

Articolul 145

Metoda de calcul pentru holdingurile intermediare

(1) La calcularea solvabilității la nivel de grup pentru o societate care deține participații în societăți afiliate din statele membre sau în societăți din state terțe prin intermediul unui holding de asigurare sau al unui holding financiar mixt, se ia în considerare și situația holdingului respectiv, denumit holding intermediar; exclusiv în scopul acestui calcul, holdingul intermediar este tratat ca o societate reglementată conform prevederilor titlului I cap. V secțiunile a 3-a și a 4-a în ceea ce privește fondurile proprii eligibile și SCR.

(2) Dacă holdingul intermediar menționat la alin. (1) deține împrumuturi subordonate sau alte fonduri proprii eligibile cărora li se aplică limitele prevăzute la art. 71, acestea sunt recunoscute numai până la valoarea rezultată prin aplicarea acestor limite la totalul fondurilor proprii eligibile la nivel de grup în comparație cu SCR la nivel de grup; fondurile proprii auxiliare pot fi luate în calculul solvabilității la nivel de grup numai după aprobarea A.S.F. în conformitate cu prevederile art. 65 și art. 166 alin. (1) lit. f).

Articolul 146

Metoda de calcul pentru societățile afiliate din state terțe

(1) La calcularea solvabilității la nivel de grup prin metoda nr. 2 pentru o societate care deține participații într-o societate dintr-un stat terț, aceasta din urmă este tratată, exclusiv în acest scop, drept societate afiliată.

(2) În cazul în care statul terț menționat la alin. (1) prevede autorizarea societăților în legislația națională și aplică un regim de solvabilitate cel puțin echivalent celui prevăzut la titlul I cap. V, fondurile proprii eligibile și SCR ale societății respective sunt în conformitate cu legislația statului terț în care aceasta are sediul central.

Articolul 147

Metoda de calcul pentru instituțiile afiliate de tipul instituțiilor de credit, societăților de investiții sau alte instituții financiare

(1) Societățile participative în instituții financiare, de credit sau în societăți de investiții pot aplica, consecvent în timp, metoda nr. 1 sau metoda nr. 2 pentru calcularea solvabilității la nivel de grup; în cazul alegerii primei metode, aceasta se aplică numai dacă A.S.F. constată respectarea cerințelor privind managementul integrat și controlul intern pentru includerea entităților în aria de consolidare.

(2) La solicitarea societăților participative sau din proprie inițiativă, A.S.F. aprobă deducerea participațiilor menționate la alin. (1) din fondurile proprii eligibile pentru SCR la nivel de grup ale societăților participative.

Articolul 148

Lipsa informațiilor

În cazul în care A.S.F. nu dispune de informațiile necesare cu privire la o societate afiliată cu sediul central într-un alt stat membru sau într-un stat terț, pentru calcularea solvabilității la nivel de grup a societăților, valoarea contabilă a participației în entitatea respectivă se deduce din valoarea fondurilor proprii eligibile care acoperă solvabilitatea la nivel de grup, iar plusvaloarea latentă a acestei dețineri nu este recunoscută ca fonduri proprii care acoperă solvabilitatea la nivel de grup.

Articolul 149

Metoda de calcul nr. 1

(1) Calcularea solvabilității la nivel de grup a unei societăți participative se realizează pe baza conturilor consolidate.

(2) Solvabilitatea la nivel de grup a unei societăți participative este diferența dintre următoarele:

a) fondurile proprii eligibile care acoperă SCR, determinate conform prevederilor titlului I cap. V secțiunea a 3-a;

b) SCR la nivel de grup, calculată conform prevederilor titlului I cap. V secțiunea a 4-a.

(3) SCR la nivel de grup bazată pe date consolidate, numită și SCR consolidată, se calculează în conformitate cu prevederile titlului I cap. V secțiunea a 4-a.

(4) SCR consolidată, acoperită de fonduri proprii eligibile în conformitate cu art. 71 alin. (4), reprezintă cel puțin suma dintre:

a) MCR a societății participative;

b) cotele proporționale din MCR ale societăților afiliate.

Articolul 150

Metoda de calcul nr. 2

(1) Solvabilitatea la nivel de grup a unei societăți participative este calculată ca diferența dintre:

a) fondurile proprii eligibile agregate la nivel de grup, menționate la alin. (2);

b) valoarea participațiilor deținute de societatea participativă și SCR agregată la nivel de grup menționată la alin. (3).

(2) Fondurile proprii eligibile agregate la nivel de grup reprezintă suma dintre:

a) fondurile proprii eligibile pentru SCR a societății participative;

b) cotele proporționale ale societății participative din fondurile proprii eligibile pentru SCR ale societăților afiliate.

(3) SCR agregată la nivel de grup este dată de suma dintre:

a) SCR a societății participative;

b) cotele proporționale din SCR ale societăților afiliate.

(4) În cazul în care participația în societățile afiliate constă într-o deținere indirectă, integrală sau parțială, valoarea participației respective include și valoarea deținerii indirecte, în funcție de interesele succesive relevante, cotele proporționale menționate la alin. (2) lit. b) și alin. (3) lit. b) modificându-se în consecință.

(5) Pentru a determina adecvarea SCR agregate la nivel de grup la profilul de risc la nivel de grup, A.S.F. și ceilalți supraveghetori iau în considerare toate riscurile specifice existente la nivel de grup care ar putea fi insuficient acoperite deoarece sunt dificil de cuantificat, iar în cazul constatării unei devieri semnificative a profilului de risc la nivel de grup de la ipotezele care stau la baza SCR agregate la nivel de grup, pot impune o majorare de capital de solvabilitate în conformitate cu art. 35.

Articolul 151

Modelul intern de grup

(1) Solicitarea transmisă A.S.F., în vederea aprobării conform art. 166 alin. (1) lit. g), de o societate și entitățile sale afiliate, de un holding de asigurare sau un holding financiar mixt și entitățile afiliate ale acestora în vederea obținerii aprobării de a calcula SCR agregată la nivel de grup și SCR ale societăților din cadrul grupului pe baza unui model intern, este însoțită de documentația completă.

(2) A.S.F. transmite solicitanților menționați la alin. (1) decizia privind aprobarea sau respingerea utilizării modelului intern la nivel de grup, însoțită de motivația aferentă.

(3) În cazul în care A.S.F. constată că profilul de risc al unei societăți care calculează SCR cu modelul intern al grupului se abate de la ipotezele care stau la baza modelului respectiv, A.S.F. poate impune o majorare de capital de solvabilitate în conformitate cu prevederile art. 35 sau, în cazul în care societatea nu remediază situația, calcularea SCR cu formula standard.

(4) A.S.F. poate impune o majorare de capital de solvabilitate conform prevederilor alin. (3) și în cazul în care SCR a unei societăți este calculată cu formula standard.

(5) Decizia motivată privind majorarea de capital de solvabilitate, adoptată în cazurile menționate la alin. (3) și (4), se comunică societății respective și colegiului supraveghetorilor.

Articolul 152

Majorarea de capital de solvabilitate la nivel de grup

(1) Pentru a determina dacă SCR la nivel de grup reflectă profilul de risc al grupului, A.S.F. are în vedere situațiile menționate la art. 35 alin. (1) lit. a)-d) care se pot manifesta la nivel de grup, în special dacă:

a) există riscuri specifice la nivel de grup care nu sunt captate suficient de formula standard sau de modelul intern, deoarece sunt dificil de cuantificat;

b) ceilalți supraveghetori au impus o majorare de capital de solvabilitate societăților afiliate.

(2) În cazul în care SCR la nivel de grup nu reflectă profilul de risc al grupului, A.S.F. impune o majorare de capital de solvabilitate.

Articolul 153

Solvabilitatea la nivel de grup a unui holding de asigurare sau a unui holding financiar mixt

În cazul unui holding de asigurare sau al unui holding financiar mixt, calcularea solvabilității la nivel de grup se efectuează la nivelul holdingului respectiv, cu aplicarea prevederilor art. 139-152, acesta fiind tratat ca o societate care respectă prevederile referitoare la fonduri proprii și la SCR, conform titlului I cap. V secțiunile a 3-a și a 4-a.

Secțiunea a 2-a — Solvabilitatea la nivel de grup pentru grupurile cu managementul riscului centralizat

Articolul 154

Condiții

(1) Prevederile art. 155 alin. (1)-(3) se aplică societăților care sunt filiale ale unei societăți-mamă, asigurător sau reasigurător, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

a) filiala este inclusă în supravegherea la nivel de grup, în condițiile prezentului titlu;

b) procesele de managementul riscului și mecanismele de control intern ale societății-mamă acoperă filiala și sunt considerate de către autoritățile implicate ca fiind adecvate pentru exercitarea unui management prudent al filialei;

c) societatea-mamă a primit aprobarea menționată la art. 159 alin. (5);

d) societatea-mamă a primit aprobarea menționată la art. 16 alin. (24);

e) societatea-mamă depune o cerere privind aplicarea sistemului de management al riscului centralizat și A.S.F. aprobă cererea respectivă, urmând procedura aplicabilă prevăzută la art. 15-18.

(2) Societății-mamă îi revine obligația de a asigura respectarea în permanență a condițiilor menționate la alin. (1) lit. b)-d); în cazul în care acestea nu mai sunt respectate, societatea-mamă informează de îndată A.S.F. și filiala despre acest lucru, transmițând un plan de remediere a situației.

(3) În cazul în care A.S.F. constată nerespectarea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. b)-d), societatea-mamă prezintă un plan prin care, într-un timp rezonabil, condițiile respective să fie îndeplinite din nou.

Articolul 155

Cerința de capital de solvabilitate (SCR) și cerința de capital minim (MCR)

(1) În cazul în care SCR a filialelor autorizate de A.S.F. incluse în supravegherea la nivel de grup se calculează conform prevederilor art. 151 alin. (1) și profilul de risc se abate semnificativ de la ipotezele care stau la baza modelului respectiv, A.S.F. poate impune măsurile prevăzute la art. 151 alin. (3).

(2) În situația în care SCR a filialelor este calculată cu formula standard și profilul de risc deviază semnificativ de la ipotezele care stau la baza acesteia și dacă filialele nu remediază situația, A.S.F. poate impune acestora, prin decizie motivată temeinic:

a) să înlocuiască în formula standard subseturi de parametri cu parametri specifici filialei pentru modulele de risc de subscriere asigurări generale, asigurări de viață și asigurări de sănătate, conform prevederilor art. 81;

b) să majoreze capitalul de solvabilitate, în conformitate cu prevederile art. 35.

(3) În cazul în care SCR sau MCR nu este respectată, filialele sunt supuse prevederilor art. 99 sau 100, după caz.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) încetează a se aplica în următoarele situații:

a) condițiile menționate la art. 154 alin. (1) lit. a), c) și d) nu mai sunt îndeplinite;

b) condițiile menționate la art. 154 alin. (1) lit. b) nu mai sunt îndeplinite, iar grupul nu ia măsurile necesare pentru ca respectivele condiții să fie din nou îndeplinite într-un timp rezonabil.

(5) Prevederile alin. (1)-(3) sunt din nou aplicabile dacă societatea-mamă solicită acest lucru și primește aprobare, în conformitate cu procedura aplicabilă prevăzută la art. 15-18.

Articolul 156

Filialele unui holding de asigurare sau ale unui holding financiar mixt

Prevederile art. 154 și 155 se aplică în mod corespunzător societăților care sunt filiale ale unui holding de asigurare sau ale unui holding financiar mixt.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.