Capitolul II — Dispoziții generale privind procesul de supraveghere, competențele și atribuțiile A.S.F.

Pe această pagină

Secțiunea 1 — Principii generale privind procesul de supraveghere

Articolul 6

Prevederi generale

(1) A.S.F., în procesul de supraveghere, are competențe de asigurare a protecției contractanților și a beneficiarilor, în principal, și de a contribui la menținerea stabilității pieței asigurărilor, în conformitate cu actele normative aplicabile domeniului asigurărilor; A.S.F. deține toate resursele și expertiza necesare pentru exercitarea acestor competențe.

(la 19-01-2024, Alineatul (1), Articolul 6, Sectiunea 1, Capitolul II, Titlul I, Partea I a fost modificat de Punctul 8., Articolul I din LEGEA nr. 17 din 12 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 16 ianuarie 2024 )

(2) Procesul de supraveghere realizat de A.S.F. este unul prospectiv, bazat pe riscuri, și se desfășoară prin verificarea în permanență a activității societăților și a respectării de către acestea a prevederilor legale.

(3) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), A.S.F. ia în considerare, în mod adecvat, impactul potențial al deciziilor adoptate asupra stabilității sistemelor financiare din statele membre, în special în situații de urgență, în funcție de informațiile disponibile.

(4) A.S.F. ia în considerare posibilele efecte prociclice ale deciziilor adoptate, în special în perioade de perturbări excepționale ale piețelor financiare.

(5) În cadrul procesului de supraveghere, A.S.F. verifică raportările periodice și informațiile suplimentare transmise de societăți și efectuează controale la sediul acestora.

(6) A.S.F. are mandat la nivelul Uniunii Europene și, în exercitarea competențelor sale, asigură convergența practicilor și instrumentelor de supraveghere în aplicarea legii, reglementărilor adoptate în domeniul asigurărilor la nivel național și la nivelul statelor membre.

(7) Informațiile pe care A.S.F. le solicită societăților sau sucursalelor care activează pe teritoriul României sunt transmise în limba română.

(8) La solicitarea A.S.F., asigurătorii care intenționează să desfășoare activități pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire sau a libertății de a presta servicii transmit condițiile polițelor de asigurare și alte documente, în scopul verificării respectării dispozițiilor legislației naționale referitoare la contractul de asigurare.

Articolul 7

Sfera de acoperire a supravegherii

(1) A.S.F. supraveghează activitatea desfășurată de societăți pe teritoriul României și pe teritoriul celorlalte state membre în baza dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii, prin verificarea nivelului solvabilității acestora, a modului de constituire a rezervelor tehnice, a activelor și a fondurilor proprii eligibile.

(2) În cazul asigurătorilor autorizați să practice asigurări din clasa 18 menționată în anexa nr. 1 secțiunea A, A.S.F. verifică resursele tehnice aflate la dispoziția asigurătorului pentru a-și îndeplini obligațiile.

(3) A.S.F. determină nivelul de respectare a principiilor prudențiale de către societățile care își asumă angajamentul sau subscriu riscuri în alt stat membru.

(4) A.S.F. informează supraveghetorul din statul membru de origine al unei societăți cu privire la faptul că activitatea acesteia desfășurată pe teritoriul României este de natură să îi afecteze stabilitatea financiară, în cazul în care România este:

a) stat membru al angajamentului;

b) stat membru în care este situat riscul;

c) stat membru gazdă pentru un reasigurător.

Secțiunea a 2-a

Atribuțiile și competențele A.S.F.

Articolul 8

Prevederi generale

(1) A.S.F. își exercită competențele cu responsabilitate, în mod transparent, cu respectarea prevederilor art. 19.

(2) A.S.F. publică și actualizează pe website-ul propriu cel puțin următoarele informații:

a) textele actelor normative aplicabile domeniului asigurărilor și linkurile către prevederile legale definite conform art. 1 alin. (2) pct. 37 lit. b);

b) criteriile, metodele și instrumentele prevăzute la alin. (5), utilizate în procesul de supraveghere descris la cap. IV secțiunea a 3-a;

c) datele statistice agregate privind principalele aspecte aferente cadrului general de prudențialitate;

d) modul în care sunt exercitate opțiunile prevăzute în prezenta parte;

e) obiectivele urmărite în procesul de supraveghere, principalele funcții și activități din cadrul acestuia.

(3) A.S.F. adoptă măsuri preventive și corective, de natură administrativă sau financiară, sau alte măsuri prevăzute de prevederile legale aplicate societăților și conducerii acestora, în vederea asigurării respectării de către acestea a prevederilor legale, atât din România, cât și din statele membre în care activează.

(4) În plus față de informațiile prevăzute la art. 37, A.S.F. are competența de a solicita societăților, conform principiului proporționalității, toate documentele și informațiile necesare derulării procesului de supraveghere, inclusiv procesele-verbale ale ședințelor conducerii și ale comitetelor instituite, și de a efectua controale la sediul acestora.

(5) În cadrul procesului de supraveghere, dacă este necesar, A.S.F. poate dezvolta instrumente cantitative pentru a putea evalua capacitatea societăților de a face față unor evenimente sau unor modificări viitoare ale condițiilor economice care ar putea avea efecte nefavorabile asupra situației financiare globale; de asemenea, A.S.F. impune societăților să efectueze testele necesare realizării acestui scop.

(6) A.S.F. exercită competențele prevăzute la alin. (3)-(5) și în cazul activităților externalizate de către societăți.

(7) A.S.F. consultă reprezentanții asociațiilor profesionale reprezentative pentru piața asigurărilor cu privire la proiectele de acte normative aplicabile domeniului asigurărilor.

(8) A.S.F. aprobă persoanele care fac parte din conducerea societăților și acționarii semnificativi sau retrage aprobările acordate.

(9) A.S.F. aprobă transferul de portofoliu, aprobă divizarea sau fuziunea societăților și publică decizia de aprobare conform regimului publicării stabilit prin reglementări proprii.

(10) A.S.F. aprobă, la cererea societăților, limitarea, suspendarea sau încetarea activității, după verificarea situației financiare a acestora, și publică deciziile respective, conform regimului de publicare stabilit prin reglementări proprii.

(11) A.S.F. aplică măsurile prevăzute de legislația națională privind redresarea financiară, reorganizarea și falimentul societăților definite în prezenta lege, filialelor societăților din statele terțe și sucursalelor asigurătorilor din statele terțe, cu sediul în România.

(la 15-07-2022, Alineatul (11) din Articolul 8 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

(12) A.S.F. răspunde la petițiile referitoare la activitatea societăților primite de la contractanți, păgubiți sau reprezentanți ai acestora.

(13) A.S.F. menține și actualizează Registrul societăților, ale cărui formă și conținut sunt stabilite prin reglementări proprii.

(la 15-07-2022, Alineatul (13) din Articolul 8 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

(14) A.S.F. stabilește și actualizează prin reglementări proprii termenele, condițiile de plată și nivelul taxelor de autorizare, de funcționare, de aprobare a modificării condițiilor de autorizare, de transfer de portofoliu, de fuziune, de divizare, de extindere a autorizației la alte clase de asigurare sau la alte riscuri, de eliberare a duplicatului autorizației, de practicare a clasei 10 din anexa nr. 1 secțiunea A, de aprobare a modelului intern integral sau parțial, de aprobare a utilizării parametrilor specifici, de furnizare de informații și puncte de vedere către terți, cu excepția contractanților, păgubiților și a instituțiilor sau autorităților publice, precum și al altor taxe legale.

(15) Constituie venituri la bugetul A.S.F.:

a) taxele prevăzute la alin. (14), dobânzile și penalitățile aferente acestora;

b) sumele provenite din amenzile contravenționale;

c) veniturile provenite din donații, publicații și din alte surse legale.

(16) În exercitarea atribuțiilor, A.S.F. emite acte individuale sau, dacă este cazul, sesizează instanțele judecătorești.

(17) A.S.F. publică anual un raport informativ privind piața asigurărilor.

(18) A.S.F. deține competențe și exercită atribuții de supraveghere a societăților în ceea ce privește respectarea de către acestea a prevederilor legale definite la art. 1 alin. (2) pct. 37.

(la 15-07-2022, Alineatul (18) din Articolul 8 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

(19) A.S.F. are competența de a supraveghea respectarea de către societăți a dispozițiilor aplicabile din Regulamentul (UE) nr. 2088/2019 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informațiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare, cu modificările și completările ulterioare, și din Regulamentul (UE) nr. 852/2020 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2.088 și din alte reglementări europene privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare.

(la 15-07-2022, Articolul 8 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

(20) Regimul publicării actelor administrative individuale emise de A.S.F. conform prevederilor legale este stabilit prin reglementări proprii ale A.S.F.

(la 15-07-2022, Articolul 8 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

(21) A.S.F. este desemnată în calitate de organism de colectare în sensul prevederilor Regulamentului (UE) 2023/2.859 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2023 de înființare a unui punct unic de acces european care oferă acces centralizat la informațiile puse la dispoziția publicului, relevante pentru serviciile financiare, pentru piețele de capital și pentru durabilitate, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2023/2.859, pentru piața asigurărilor din România, să colecteze:

a) informațiile prevăzute la alin. (23) și la art. 177^10 alin. (5);

b) informațiile pe care societățile le publică în temeiul regulamentelor europene aplicabile acestora, prevăzute în Partea A din anexa la Regulamentul (UE) 2023/2.859, sau în temeiul altor acte obligatorii ale Uniunii Europene care prevăd accesul electronic centralizat la informații din punctul unic de acces european, denumit în continuare ESAP.

(la 06-12-2025, Articolul 8 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 203 din 3 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1114 din 3 decembrie 2025 )

(22) A.S.F. informează Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe cu privire la faptul că este organism de colectare:

a) pentru informațiile prevăzute la alin. (21) lit. a), până la data de 9 ianuarie 2030;

b) pentru informațiile prevăzute la alin. (21) lit. b), până la datele specificate în regulamentele și actele menționate la aceeași literă.

(la 06-12-2025, Articolul 8 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 203 din 3 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1114 din 3 decembrie 2025 )

(23) A.S.F. transmite către punctul unic de acces european prevăzut de Regulamentul (UE) 2023/2.859:

a) raportul privind solvabilitatea și situația financiară primit de la societăți, societăți participative, holdinguri de asigurare și holdinguri financiare mixte, începând cu data de 10 ianuarie 2030;

b) informațiile colectate conform alin. (21) lit. b), începând cu datele specificate în regulamentele și actele menționate la aceeași literă.

(la 06-12-2025, Articolul 8 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 203 din 3 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1114 din 3 decembrie 2025 )

(24) A.S.F. transmite informațiile prevăzute la alin. (23) cu respectarea următoarelor cerințe:

a) informațiile sunt prezentate într-unul dintre următoarele formate:

(i) format deschis, definit la art. 2 lit. l) din Legea nr. 179/2022 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public;

(ii) format prelucrabil automat, definit la art. 2 lit. m) din Legea nr. 179/2022, atunci când actele Uniunii Europene prevăd în mod expres utilizarea acestui format;

b) informațiile sunt însoțite de următoarele metadate:

(i) toate denumirile societăților prevăzute la alin. (23) la care se referă informațiile;

(ii) codul LEI al societăților, definit conform reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi;

(iii) categoria în care societățile se încadrează după mărime, în conformitate cu standardele tehnice de aplicare prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. d) din Regulamentul (UE) 2023/2.859;

(iv) precizarea faptului că informațiile sunt clasificate și transmise ca urmare a unei obligații legale sau în mod voluntar potrivit art. 1 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2023/2.859;

(v) o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal

(la 06-12-2025, Articolul 8 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 203 din 3 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1114 din 3 decembrie 2025 )

(25) Metadatele sunt informații structurate așa cum sunt definite la art. 2 lit. u) din Legea nr. 179/2022.

(la 06-12-2025, Articolul 8 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 203 din 3 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1114 din 3 decembrie 2025 )

Articolul 9

Supravegherea sucursalelor

(1) În cazul în care o societate autorizată în România își desfășoară activitatea în alt stat membru prin intermediul unei sucursale, A.S.F.:

a) notifică supraveghetorul din statul membru gazdă despre intenția de a efectua un control la sediul sucursalei respective direct, prin intermediari sau împreună cu supraveghetorul respectiv;

b) solicită asistența EIOPA în cazul în care supraveghetorul din statul membru gazdă interzice A.S.F. exercitarea dreptului de a efectua controlul menționat la lit. a) sau dacă nu poate participa la controlul respectiv.

(2) În cazul în care o societate autorizată într-un alt stat membru își desfășoară activitatea în România prin intermediul unei sucursale, A.S.F. poate participa la controlul la sediul sucursalei respective inițiat de supraveghetorul din statul membru de origine sau poate solicita asistența EIOPA.

Secțiunea a 3-a — Cooperarea cu EIOPA, Comisia Europeană și alte autorități

Articolul 10

Prevederi generale

(1) În vederea facilitării supravegherii activităților de asigurare și reasigurare, A.S.F. informează Comisia Europeană cu privire la orice dificultăți majore de aplicare a legislației europene și colaborează cu aceasta și cu supraveghetorii din celelalte state membre și cu Comisia Europeană, împreună cu care stabilește soluțiile adecvate privind dificultățile majore de aplicare a legislației europene.

(2) A.S.F. informează supraveghetorii din statele membre și Comisia Europeană cu privire la:

a) autoritățile și entitățile abilitate să emită documentele prevăzute la art. 27 alin. (5);

b) faptul că este singura autoritate care primește documentele prevăzute la art. 27 alin. (6), atașate unei cereri de autorizare sau de avizare.

(3) A.S.F. informează Comisia Europeană, EIOPA și supraveghetorii din statele membre cu privire la:

a) autorizațiile acordate filialelor directe și indirecte aparținând societăților din state terțe și structura grupului din care fac parte;

b) achizițiile societăților din state terțe, prin care societățile din România devin filiale ale acelor societăți.

(4) A.S.F. informează Comisia Europeană și EIOPA despre dificultățile pe care le întâmpină societățile din România în procesul de obținere a autorizației de funcționare sau de desfășurare a activității pe teritoriul unui stat terț.

(5) A.S.F. comunică supraveghetorilor din celelalte state membre și Comisiei Europene lista entităților care pot primi informații în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (5) și (8)-(10), iar în cazul prevăzut la art. 12 alin. (7) lit. c), și informații cu privire la responsabilitățile clare ale acestora.

(6) A.S.F. poate transmite informații, inclusiv în situații de urgență, autorităților monetare din cadrul Sistemului european al băncilor centrale, Băncii Centrale Europene și altor organisme cu funcții similare abilitate să elaboreze politica monetară, să stabilească rezervele de lichiditate, să supravegheze sistemele de plăți, de compensare și de decontare a valorilor mobiliare și Băncii Naționale a României, conform prevederilor legale, dacă informațiile respective sunt relevante pentru exercitarea atribuțiilor de către acestea.

(7) În cazul în care A.S.F. primește informații de la organismele și autoritățile prevăzute la alin. (6), acestea sunt supuse prevederilor art. 19.

(8) A.S.F. cooperează strâns cu Comisia Europeană în vederea examinării dificultăților apărute în aplicarea art. 125.

(9) A.S.F. transmite Comisiei Europene și EIOPA numărul și tipul situațiilor în care a refuzat transmiterea informațiilor menționate la art. 112 și art. 113 alin. (2)-(4) și (6) și a adoptat măsurile prevăzute la art. 14 alin. (7) lit. a) și b), în cazul asigurătorilor.

(10) În vederea evaluării unui proiect de achiziție, A.S.F. se consultă cu alți supraveghetori, în cazul în care potențialul achizitor este:

a) societate, instituție de credit, societate de investiții sau de administrare a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare care a primit autorizație în alt stat membru sau de la altă autoritate;

b) societate-mamă a unei entități prevăzute la lit. a);

c) persoană fizică sau juridică ce deține controlul asupra unei entități prevăzute la lit. a).

(11) A.S.F. solicită altor autorități de supraveghere informații relevante pentru evaluarea unui proiect de achiziție.

(12) A.S.F. furnizează altor autorități de supraveghere, la solicitarea acestora sau din proprie inițiativă, informații relevante, inclusiv opinii sau rezerve privind evaluarea unui proiect de achiziție.

(13) Notificările prevăzute la art. 11 alin. (9) și (10), art. 13 alin. (8) și art. 14 alin. (14):

a) sunt suficient de detaliate pentru a putea fi evaluate adecvat;

b) nu aduc atingere mandatului și competențelor de supraveghere ale A.S.F. prevăzute de prezenta lege, atât în calitate de supraveghetor din stat membru de origine, cât și în calitate de supraveghetor din stat membru gazdă.

(la 15-07-2022, Articolul 10 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

Articolul 11

Cooperarea cu EIOPA

(1) A.S.F. transmite anual către EIOPA următoarele informații:

a) valoarea medie a majorării de capital de solvabilitate pentru fiecare societate;

b) ponderea majorării de capital de solvabilitate în cerința de capital de solvabilitate, defalcat astfel:

(i) total societăți;

(ii) asigurători care practică asigurări generale;

(iii) asigurători care practică asigurări de viață;

(iv) asigurători compoziți;

(v) reasigurători;

c) ponderea majorării de capital de solvabilitate impusă în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) lit. a)-d), defalcat pe categoriile menționate la lit. b);

d) numărul societăților și al grupurilor aflate sub incidența prevederilor art. 37 alin. (9)-(13) și ponderea cerinței de capital de solvabilitate, calculată conform art. 72-94, denumită în continuare SCR, a cerinței de capital minim, calculată conform art. 95 și 96, denumită în continuare MCR, a primelor, a rezervelor tehnice și a activelor acestora în totalul acestor elemente la nivel de piață.

(2) A.S.F. participă la activitățile organizate de EIOPA, îndeplinește atribuțiile care îi revin în calitate de membru al acesteia și comunică EIOPA modalitatea de aplicare a prevederilor ghidurilor emise de către aceasta.

(3) În cazul în care A.S.F. nu este de acord cu decizia adoptată de un supraveghetor coordonator cu privire la echivalența regimului de autorizare și supraveghere dintr-un stat terț, poate solicita asistența EIOPA în termen de 3 luni de la primirea notificării din partea supraveghetorului coordonator.

(4) A.S.F. cooperează cu EIOPA și îi furnizează fără întârziere informațiile solicitate de către aceasta.

(5) În cadrul colegiului supraveghetorilor, A.S.F. poate solicita asistența EIOPA, cu excepția situațiilor de urgență, dacă există opinii divergente asupra următoarelor:

a) aprobarea planului de redresare și extinderea perioadei de redresare conform prevederilor art. 17 alin. (8) și (9);

b) aprobarea măsurilor propuse în conformitate cu art. 17 alin. (10).

(6) A.S.F. poate solicita, de asemenea, asistența EIOPA în cazurile prevăzute la art. 13 alin. (2) și la art. 14 alin. (6) și (7).

(7) A.S.F. poate solicita EIOPA să declare existența unor situații nefavorabile prevăzute la art. 99 alin. (4), dacă societățile respective sunt grav afectate de următoarele aspecte:

a) manifestarea unui declin neprevăzut, brusc și abrupt al piețelor financiare;

b) menținerea, pe o anumită perioadă, a unei rate a dobânzii scăzute;

c) producerea unei catastrofe cu impact major.

(8) La solicitarea EIOPA, A.S.F. transmite acesteia informații cu privire la primirea cererilor de aprobare a utilizării unui model intern sau a modificării unui model intern; A.S.F. poate solicita EIOPA asistență tehnică în cadrul procesului de aprobare a cererilor respective.

(la 15-07-2022, Articolul 11 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

(9) A.S.F. notifică EIOPA în cazurile prevăzute la art. 13 alin. (8) și art. 14 alin. (14) și poate solicita acesteia asistență în situațiile prevăzute la art. 13 alin. (8) lit. b) și art. 14 alin. (14) atunci când A.S.F. și ceilalți supraveghetori nu ajung la o soluție de comun acord.

(la 15-07-2022, Articolul 11 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

(10) A.S.F. poate solicita asistența EIOPA în situația în care primește de la un supraveghetor dintr-un stat membru de origine o notificare similară celei prevăzute la art. 13 alin. (8) lit. b) sau de la un supraveghetor dintr-un stat membru gazdă o notificare similară celei prevăzute la art. 14 alin. (14), numai atunci când A.S.F. și ceilalți supraveghetori nu ajung la o soluție de comun acord.

(la 15-07-2022, Articolul 11 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

(11) În cazul în care consideră că interesele contractanților sunt afectate, A.S.F. poate solicita EIOPA constituirea și coordonarea unei platforme de colaborare cu scopul de a facilita schimbul de informații și cooperarea dintre supraveghetorii relevanți atunci când societățile desfășoară sau intenționează să desfășoare activități în baza dreptului de stabilire sau a libertății de a presta servicii, în România și în celelalte state membre, și atunci când:

a) activitățile sunt relevante pentru piața din statul membru gazdă, inclusiv România;

b) supraveghetorii din statele membre de origine, inclusiv A.S.F., transmit notificările conform art. 13 alin. (8) lit. b);

c) se solicită asistență EIOPA conform alin. (9) și (10).

(la 15-07-2022, Articolul 11 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

(12) Prevederile alin. (11) nu aduc atingere dreptului A.S.F. prevăzut la art. 12 alin. (1).

(la 15-07-2022, Articolul 11 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

(13) A.S.F. transmite EIOPA în termen rezonabil sau în termenul indicat de EIOPA toate informațiile solicitate de către aceasta, necesare funcționării corespunzătoare a platformei prevăzute la alin. (11).

(la 15-07-2022, Articolul 11 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

(14) Instituirea de către EIOPA a unei platforme în condițiile și cu scopul prevăzute la alin. (11) nu aduce atingere mandatului și competențelor de supraveghere ale A.S.F. prevăzute de prezenta lege, atât în calitate de supraveghetor din stat membru de origine, cât și în calitate de supraveghetor din stat membru gazdă.

(la 15-07-2022, Articolul 11 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

Articolul 12

Cooperarea cu alte autorități, organisme și persoane

(1) A.S.F. poate efectua schimb de informații cu supraveghetorii relevanți din celelalte state membre, cu respectarea prevederilor art. 19, și poate institui de comun acord cu aceștia o platformă cu scopul prevăzut la art. 11 alin. (11), fără ca acest lucru să aducă atingere mandatului și competențelor de supraveghere ale A.S.F. prevăzute de prezenta lege, atât în calitate de supraveghetor din stat membru de origine, cât și în calitate de supraveghetor din stat membru gazdă.

(la 15-07-2022, Alineatul (1) din Articolul 12 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

(2) A.S.F. încheie acorduri de cooperare privind schimbul de informații cu supraveghetorii sau autoritățile și organismele competente din state terțe, similare celor definite la alin. (5), în care se stipulează garantarea secretului profesional, cel puțin în condițiile prevăzute la art. 19, și utilizarea informațiilor numai în scopul exercitării supravegherii.

(3) În cazul în care schimbul de informații menționat la alin. (2) se referă la informații primite de la un supraveghetor sau de la o autoritate dintr-un stat membru, A.S.F. transmite altor entități informațiile respective numai cu acordul emitentului și, atunci când este cazul, exclusiv în scopul pentru care acesta își dă acordul.

(4) Informațiile primite de A.S.F. conform alin. (1) sunt utilizate doar în următoarele scopuri:

a) verificarea îndeplinirii condițiilor de autorizare și facilitarea supravegherii activității desfășurate de societăți, în special în ceea ce privește rezervele tehnice, SCR, MCR și sistemul de guvernanță;

b) aplicarea sancțiunilor;

c) în cadrul acțiunilor administrative împotriva unei decizii a A.S.F., precum și în cadrul acțiunilor în justiție în temeiul prevederilor prezentei părți.

(5) A.S.F. poate colabora cu alte autorități, persoane sau organisme din România, pentru exercitarea atribuțiilor, efectuând:

(la 15-07-2022, Partea introductivă a Alineatului (5) din Articolul 12, Secțiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost modificată de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

a) schimb de informații cu:

(i) Banca Națională a României;

(ii) organismele și entitățile implicate în procedurile de faliment și de lichidare a societăților sau în proceduri similare și cu autoritățile care le supraveghează;

(iii) persoanele responsabile cu auditul statutar al societăților și al instituțiilor financiare și cu autoritățile care le supraveghează;

(iv) actuarii independenți, membri ai Asociației Române de Actuariat, și cu asociația respectivă;

(v) autoritățile sau organismele naționale și din alte state membre responsabile cu supravegherea instituțiilor de credit și a instituțiilor financiare prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 1 și 2 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei pentru a asigura respectarea Directivei respective;

(la 28-08-2020, Punctul (v) din Litera a) , Alineatul (5) , Articolul 12 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost modificat de Punctul 2, Articolul VI, Capitolul IV din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020 )

b) transmiterea de informații către organismele de administrare a procedurilor de lichidare sau către FPVS.

(6) A.S.F. poate efectua schimb de informații cu autorități, inclusiv cele de supraveghere a instituțiilor de credit și a instituțiilor financiare, cu organisme sau persoane din celelalte state membre și din state terțe, care au atribuții similare celor prevăzute la alin. (5).

(la 28-08-2020, Alineatul (6) din Articolul 12 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost modificat de Punctul 3, Articolul VI, Capitolul IV din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020 )

(7) A.S.F. efectuează schimbul de informații prevăzut la alin. (5) și (6), cu respectarea următoarelor condiții:

a) sunt utilizate numai în scopul exercitării atribuțiilor prevăzute la alin. (5) și (6);

b) informațiile se află sub incidența prevederilor art. 19;

c) dacă provin din alt stat membru, inclusiv în situațiile menționate la art. 9, acestea pot fi divulgate numai cu acordul autorității care le-a furnizat și numai în scopul pentru care aceasta și-a dat acordul.

(8) În scopul menținerii stabilității și integrității sistemului financiar, A.S.F. efectuează schimb de informații cu Banca Națională a României, precum și cu alte autorități sau organisme responsabile cu identificarea și cercetarea situațiilor de încălcare a prevederilor legislației aplicabile persoanelor juridice supuse înregistrării în registrul comerțului; informațiile sunt utilizate numai în scopul identificării respective și cu îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (7).

(9) În cazul în care autoritățile și organismele prevăzute la alin. (8) își îndeplinesc sarcinile prin intermediul unor specialiști care nu sunt angajați în sectorul public, schimbul de informații se realizează în condițiile enunțate la alin. (7).

(10) În cazul în care informațiile care urmează a fi divulgate provin de la o autoritate din alt stat membru, autoritățile și organismele prevăzute la alin. (8) comunică acesteia identitatea și responsabilitățile persoanelor cărora le transmit informațiile respective.

(11) A.S.F. întocmește lista cu societățile care intră sub incidența art. 167 alin. (1) și (2) și o transmite supraveghetorilor din celelalte state membre.

(12) A.S.F. colaborează cu supraveghetorii din alte state membre și le comunică acestora informațiile necesare pentru a pune în aplicare prevederile art. 125.

(13) A.S.F. transmite supraveghetorilor din celelalte state membre tabelele de morbiditate și datele statistice relevante prevăzute la art. 128.

(14) A.S.F. colaborează cu autoritățile desemnate conform regulamentelor europene privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare, prin comunicare, fără întârzieri nejustificate, sau solicitarea de informații necesare pentru a verifica respectarea de către societăți a dispozițiilor regulamentelor respective.

(la 15-07-2022, Articolul 12 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

Articolul 13

Competențele A.S.F. în calitate de supraveghetor din stat membru de origine

(1) În cazul în care societățile nu respectă prevederile referitoare la rezervele tehnice prevăzute la art. 53, precum și pe cele privind SCR și MCR prevăzute la art. 72 și 95, A.S.F. notifică supraveghetorii din statele membre gazdă și poate interzice, prin decizie, societăților respective să dispună liber de active până la restabilirea conformității cu cerințele referitoare la respectarea rezervelor tehnice, SCR și MCR; A.S.F. indică activele care trebuie supuse acestei măsuri; societățile pot face plângere la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ și fiscal.

(2) Restabilirea conformității cu cerințele referitoare la respectarea rezervelor tehnice, SCR și MCR se constată de A.S.F. prin decizie, care se comunică de îndată societăților vizate, iar interdicția de a dispune liber de active încetează de la data comunicării acestei decizii.

(3) Dacă o societate autorizată de A.S.F. desfășoară activitate pe teritoriul altui stat membru, prin intermediul unei sucursale sau în baza libertății de a presta servicii, și A.S.F. este informată de supraveghetorul din acel stat membru că aceasta nu respectă prevederile legale din statul respectiv și că nu adoptă măsurile de remediere solicitate, A.S.F. impune societății să adopte măsurile corespunzătoare; de asemenea, A.S.F. informează supraveghetorul din statul membru gazdă cu privire la măsurile impuse.

(4) A.S.F. transmite EIOPA denumirea societăților cărora le-a acordat sau retras autorizația de funcționare.

(5) A.S.F. informează supraveghetorii din celelalte state membre cu privire la retragerea autorizației societăților care desfășoară activitate pe teritoriul acestora și adoptă, în colaborare cu aceștia, măsurile necesare pentru a proteja interesele contractanților, în special prin limitarea drepturilor societăților de a dispune liber de active, în cazurile și în condițiile prevăzute la alin. (1).

(6) În urma solicitărilor supraveghetorilor din statele membre gazdă, A.S.F. le transmite acestora, în formă agregată, informațiile primite de la asigurători conform art. 112 alin. (7) și (8), art. 113 alin. (7) și art. 114 alin. (5).

(7) În cazul în care societățile externalizează funcții sau activități către furnizori care au sediul în alt stat membru:

a) A.S.F. informează autoritatea de supraveghere a furnizorului sau, în cazul în care furnizorul nu este supravegheat, informează supraveghetorul din statul membru în cauză despre intenția de a efectua un control la sediul furnizorului sau îi solicită supraveghetorului respectiv să efectueze controlul în numele său;

b) A.S.F. solicită asistența EIOPA în cazul în care supraveghetorul din statul membru gazdă interzice A.S.F. exercitarea dreptului de a efectua controlul menționat la lit. a) sau acesta nu poate participa la controlul respectiv.

(8) A.S.F. notifică supraveghetorii din statele membre gazdă:

a) dacă, în cazul autorizării unei societăți, din planul de afaceri primit reiese că o parte din activitate urmează a fi desfășurată în baza dreptului de stabilire sau a libertății de a presta servicii, iar activitatea respectivă este posibil a fi relevantă pentru piața din statele membre respective;

b) în cazul în care constată că societățile care desfășoară activitate în baza dreptului de stabilire sau a libertății de a presta servicii înregistrează deteriorări ale situației financiare sau constată existența altor riscuri emergente cu efect transfrontalier generate de societățile respective.

(la 15-07-2022, Articolul 13 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

Articolul 14

Competențele A.S.F. în calitate de supraveghetor din stat membru gazdă

(1) A.S.F. consultă supraveghetorii din statele membre înainte de a acorda autorizația de funcționare unei societăți care este:

a) filială a unei societăți autorizate în statul membru respectiv;

b) filială a unei societăți-mamă a unei societăți din statul membru respectiv;

c) societate controlată de aceeași persoană fizică sau juridică ce controlează o altă societate autorizată în statul membru respectiv.

(2) A.S.F. consultă autoritățile competente din alte state membre înainte de a acorda autorizația de funcționare unei societăți care este:

a) filială a unei instituții de credit sau a unei firme de investiții autorizate în statul membru respectiv;

b) filială a unei societăți-mamă a unei instituții de credit sau firme de investiții autorizate în statul membru respectiv;

c) societate controlată de aceeași persoană fizică sau juridică ce controlează o instituție de credit sau o firmă de investiții autorizată în statul membru respectiv.

(3) A.S.F. consultă autoritățile menționate la alin. (1) și (2) în vederea evaluării:

a) calității acționarilor societăților care solicită autorizare sau sunt autorizate în România;

b) competenței profesionale și probității morale a:

(i) persoanelor cu funcții de conducere în cadrul societăților care solicită autorizare sau sunt deja autorizate în România;

(ii) persoanelor cu funcții-cheie la alte entități care aparțin aceluiași grup.

(4) A.S.F. transmite informații supraveghetorilor sau autorităților competente din alte state membre, pe care aceștia le solicită în vederea acordării unei autorizații de funcționare sau a monitorizării respectării în permanență a condițiilor de autorizare.

(5) A.S.F. interzice, prin decizie, societăților să dispună liber de activele aflate pe teritoriul României, conform notificării din partea supraveghetorilor din statele membre de origine cu privire la faptul că societățile respective au încălcat prevederile referitoare la rezervele tehnice, SCR și MCR sau că lea fost retrasă autorizația. Activele asupra cărora se ia această măsură sunt indicate de supraveghetorul din statul membru de origine. Societățile pot face plângere la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ și fiscal. La data primirii de către A.S.F. a notificării din partea supraveghetorului din statul membru de origine, cu privire la restabilirea conformității cu cerințele referitoare la respectarea rezervelor tehnice, SCR și MCR, decizia de interzicere de a dispune liber de active încetează de drept și A.S.F. notifică, de îndată, societățile vizate cu privire la aceasta.

(6) Atunci când A.S.F. constată că o societate dintr-un alt stat membru care practică activitate pe teritoriul României, prin intermediul unei sucursale sau în baza libertății de a presta servicii, nu respectă prevederile legale, solicită acesteia să remedieze deficiențele respective, în caz contrar informează supraveghetorul din statul membru de origine.

(7) Dacă măsurile adoptate de supraveghetorul din statul membru de origine se dovedesc ineficiente sau dacă acesta nu adoptă nicio măsură, iar societatea menționată la alin. (6) continuă să încalce prevederile legale, A.S.F., după ce informează supraveghetorul din statul membru de origine, poate impune:

a) măsuri preventive, corective sau sancționatoare;

b) interzicerea de a mai subscrie noi contracte de asigurare și reasigurare pe teritoriul României începând cu data prevăzută în actul individual emis de A.S.F.;

c) măsuri administrative asupra proprietăților sau unităților operaționale deținute pe teritoriul României, în conformitate cu legislația națională.

(7^1) Prin excepție de la prevederile alin. (6) și (7), A.S.F. are competența de a aplica, de urgență, măsurile necesare pentru a preveni sau sancționa nerespectarea prevederilor legale de către o societate dintr-un alt stat membru care practică activitate pe teritoriul României, prin intermediul unei sucursale sau în baza libertății de a presta servicii, inclusiv măsurile menționate la alin. (7).

(la 22-11-2025, Articolul 14 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 187 din 19 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 19 noiembrie 2025 )

(8) Măsurile adoptate conform alin. (7) și (7^1) sunt motivate temeinic și comunicate societății respective.

(la 22-11-2025, Alineatul (8) , Articolul 14 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 187 din 19 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 19 noiembrie 2025 )

(9) În vederea exercitării competențelor menționate la alin. (6), (7), (7^1) și (8), A.S.F. solicită societății menționate la alin. (6) să transmită documente și informații cu privire la activitatea desfășurată de aceasta.

(la 22-11-2025, Alineatul (9) , Articolul 14 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 187 din 19 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 19 noiembrie 2025 )

(10) Asigurătorii care desfășoară activitate pe teritoriul României pot să își promoveze produsele și serviciile oferite prin intermediul tuturor canalelor de comunicare, cu respectarea legislației naționale privind forma și conținutul mijloacelor de publicitate.

(11) În cazul în care A.S.F. este notificată cu privire la retragerea autorizației de funcționare a unor societăți din alte state membre care desfășoară activitate pe teritoriul României, aceasta adoptă măsurile necesare pentru ca aceste societăți să nu subscrie contracte noi.

(12) A.S.F. poate solicita supraveghetorilor din statele membre de origine informațiile prevăzute la art. 112 alin. (7) și (8), art. 113 alin. (7) și art. 114 alin. (5), în formă agregată, cu privire la activitatea desfășurată pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii de asigurătorii autorizați în statele membre respective.

(13) A.S.F. tratează prezența permanentă a asigurătorilor din celelalte state membre în mod similar unei sucursale, chiar în cazul în care aceștia nu funcționează ca o sucursală, ci ca un birou administrat de personalul asigurătorilor sau de o persoană independentă care este împuternicită să acționeze pentru asigurătorii respectivi precum ar funcționa o agenție.

(la 06-12-2025, Alineatul (13) , Articolul 14 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 203 din 3 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1114 din 3 decembrie 2025 )

(14) A.S.F. notifică supraveghetorii din statele membre de origine în cazul în care există motive semnificative și întemeiate care dovedesc că interesele contractanților sunt afectate de societățile care desfășoară în România activitate în baza dreptului de stabilire sau a libertății de a presta servicii.

(la 15-07-2022, Articolul 14 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

Secțiunea a 4-a — Participarea A.S.F. la colegiile supraveghetorilor

Articolul 15

Prevederi generale

(1) Colegiul supraveghetorilor este instituit și funcționează în baza unui acord de coordonare elaborat conform art. 16 alin. (2) lit. i), care cuprinde, în mod obligatoriu, proceduri cel puțin pentru elementele prevăzute la lit. a)-d) și, opțional, pentru cele prevăzute la lit. e) și f):

a) procesul decizional privind desemnarea supraveghetorului coordonator în situații similare celor prevăzute la art. 16 alin. (1);

b) procesul decizional privind modelul intern al grupului, conform prevederilor aplicabile prevăzute la art. 16;

c) procesul decizional privind majorarea de capital de solvabilitate impusă grupului conform art. 152;

d) consultarea reciprocă privind supravegherea solvabilității la nivel de grup, conform art. 137 alin. (2);

e) consultarea reciprocă în situațiile aplicabile prevăzute la art. 16-18;

f) cooperarea cu alți supraveghetori.

(2) Acordul de coordonare prevăzut la alin. (1) poate cuprinde atribuții suplimentare pentru membrii colegiului supraveghetorilor, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unui proces de supraveghere eficientă a grupului și nu afectează exercitarea atribuțiilor de supraveghere individuale ale membrilor colegiului supraveghetorilor.

(3) Prin excepție de la situațiile similare celor menționate la art. 16 alin. (1), în cadrul colegiului supraveghetorilor, la solicitarea A.S.F. sau a altui membru, se poate adopta, în comun, cel mult o dată pe an, o decizie de desemnare a unui alt supraveghetor coordonator, dacă aplicarea criteriilor respective nu mai este adecvată, având în vedere următoarele:

a) structura grupului;

b) gradul de semnificație a activității societăților care aparțin grupului.

(4) A.S.F. și ceilalți supraveghetori desemnează supraveghetorul coordonator în cel mult 3 luni de la efectuarea solicitării menționate la alin. (3), considerat termen de conciliere, după consultarea grupului respectiv; în cazul în care A.S.F. sau alt supraveghetor solicită asistența EIOPA, decizia de desemnare se adoptă în conformitate cu punctul de vedere exprimat de EIOPA și aceasta este considerată definitivă.

(5) Deciziile adoptate de A.S.F. în cadrul colegiului supraveghetorilor sunt motivate temeinic și în conformitate cu deciziile emise de EIOPA; acestea sunt comunicate colegiului supraveghetorilor și societăților vizate.

(6) A.S.F. convoacă de urgență o întâlnire a colegiului supraveghetorilor atunci când:

a) constată o încălcare semnificativă a SCR sau a MCR de către o societate;

b) constată o încălcare semnificativă a SCR la nivel de grup, indiferent de metoda de calcul aleasă, conform art. 149-152;

c) se manifestă o situație excepțională.

(7) A.S.F. poate exercita activități specifice în cadrul colegiului supraveghetorilor împreună cu un număr restrâns de membri.

Articolul 16

Atribuțiile și competențele A.S.F. în calitate de supraveghetor coordonator

(1) A.S.F. poate fi desemnată supraveghetor coordonator, responsabil cu coordonarea și exercitarea supravegherii la nivel de grup, în următoarele situații:

a) toate societățile membre ale grupului sunt supravegheate de A.S.F.;

b) societatea coordonatoare a grupului este autorizată de A.S.F.;

c) grupul nu este coordonat de un asigurător sau reasigurător și:

(i) societatea a cărei societate-mamă este un holding de asigurare sau un holding financiar mixt este autorizată de A.S.F.;

(ii) cel puțin două societăți cu sediul central în state membre au ca societate-mamă același holding de asigurare sau un holding financiar mixt cu sediul central în România, iar una dintre aceste societăți este autorizată de A.S.F.;

(iii) este condus de cel puțin două holdinguri de asigurare sau holdinguri financiare mixte, unul cu sediul central și deținând o societate în România și celălalt cu sediul central și deținând o societate în alt stat membru, iar societatea cu cea mai mare valoare a bilanțului total este supravegheată de A.S.F.;

(iv) cel puțin două societăți cu sediul central în state membre au ca societate-mamă același holding de asigurare sau același holding financiar mixt cu sediul central în alt stat membru, iar societatea cu cea mai mare valoare totală a bilanțului este autorizată de A.S.F.;

(v) nu are societate-mamă sau situațiile prevăzute la pct. (i)-(iv) nu sunt aplicabile, iar societatea cu cea mai mare valoare totală a bilanțului este autorizată de A.S.F.

(2) A.S.F., în calitate de supraveghetor coordonator, are următoarele atribuții și competențe:

a) coordonează colectarea și transmiterea informațiilor relevante atât pentru supravegherea permanentă, cât și în cazul situațiilor de urgență;

b) desfășoară procesul de supraveghere a grupului și evaluează situația financiară a acestuia;

c) evaluează modul în care grupul respectă prevederile prevăzute în titlul II cap. II și la art. 157 și 158;

d) evaluează sistemul de guvernanță al grupului conform art. 159 și modul în care membrii conducerii societății participative sau persoanele care conduc efectiv holdingul de asigurare ori holdingul financiar mixt respectă cerințele de competență profesională și probitate morală prevăzute la art. 27;

e) organizează, cel puțin anual, întâlniri ale colegiului supraveghetorilor, pentru a planifica și a coordona atât activitatea de supraveghere permanentă, cât și în cazul situațiilor de urgență, ținând cont de principiul proporționalității în ceea ce privește riscurile inerente activității tuturor entităților grupului;

f) adoptă măsuri și decizii în conformitate cu prevederile legale;

g) coordonează procesul de validare a modelului intern la nivel de grup prevăzut la art. 151;

h) coordonează procesul de aprobare a aplicării regimului prevăzut la art. 155;

i) elaborează, împreună cu membrii colegiului supraveghetorilor, acorduri de coordonare a activității acestuia;

j) solicită asistența EIOPA în cazul în care există opinii divergente privind acordul de coordonare a activității și adoptă decizia finală în conformitate cu decizia EIOPA, pe care o transmite celorlalți membri ai colegiului supraveghetorilor;

k) transmite către EIOPA informațiile semnificative privind funcționarea colegiului supraveghetorilor;

l) alte atribuții prevăzute de lege.

(3) În cazul în care în cadrul colegiului supraveghetorilor se adoptă o decizie în conformitate cu art. 15 alin. (3), A.S.F. transmite grupului decizia comună, temeinic motivată.

(4) A.S.F. transmite grupului și colegiului supraveghetorilor decizia adoptată în conformitate cu art. 15 alin. (3), luând în considerare punctul de vedere emis de EIOPA, în cazul în care este solicitată asistența acesteia.

(5) A.S.F. continuă exercitarea atribuțiilor în calitate de supraveghetor coordonator până la adoptarea deciziei comune menționate la art. 15 alin. (3).

(6) A.S.F. coordonează colegiul supraveghetorilor, asigurând cooperarea, schimbul de informații și consultarea dintre membrii colegiului, în conformitate cu titlul II, pentru asigurarea convergenței deciziilor și a activităților.

(7) În cazul în care o societate-mamă din cadrul grupului are sediul central în alt stat membru, A.S.F. poate solicita supraveghetorului acesteia informații necesare exercitării coordonării supravegherii; în cazul în care informațiile prevăzute la art. 18 alin. (8) și (9) au fost deja transmise altui supraveghetor, solicitarea este adresată acestuia din urmă.

(8) A.S.F., în conformitate cu principiul proporționalității, poate limita raportările la nivel de grup cu frecvență mai mică de un an sau poate excepta societățile din cadrul grupului de la raportarea tuturor indicatorilor, dacă acestea beneficiază de limitările menționate la art. 37 alin. (9) și (12).

(9) În cazul în care A.S.F. primește de la o societate și entitățile sale afiliate sau de la entitățile afiliate ale unui holding de asigurare ori ale unui holding financiar mixt o solicitare de a aproba calcularea SCR agregate la nivel de grup și SCR ale societăților din cadrul grupului pe baza modelului intern de grup, A.S.F. comunică acest lucru colegiului supraveghetorilor, care decide asupra aprobării sau respingerii solicitării respective, stabilind, dacă este cazul, termenii și condițiile pentru aprobare.

(10) A.S.F. informează membrii colegiului, inclusiv EIOPA, cu privire la primirea solicitării prevăzute la alin. (9) și transmite celorlalți membri, fără întârziere, solicitarea și documentația aferentă completă; în vederea adoptării unei decizii conform alin. (9), A.S.F. poate solicita asistența tehnică a EIOPA.

(la 15-07-2022, Alineatul (10) din Articolul 16 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

(11) A.S.F. analizează, împreună cu ceilalți membri ai colegiului supraveghetorilor, documentația transmisă conform alin. (10), în vederea adoptării unei decizii comune asupra aprobării sau respingerii modelului intern, în termen de 6 luni de la data depunerii documentației complete, termen considerat perioadă de conciliere.

(12) A.S.F. adoptă propria decizie privind aprobarea sau respingerea modelului intern de grup, pe care o transmite motivată temeinic solicitantului și celorlalți membri ai colegiului supraveghetorilor, ținând cont de:

a) punctele de vedere și de rezervele exprimate de ceilalți membri ai colegiului supraveghetorilor, dacă în 6 luni de la primirea documentației complete nu se adoptă o decizie comună în cadrul colegiului supraveghetorilor;

b) decizia transmisă de EIOPA atunci când i s-a solicitat asistența.

(13) În cazul în care, în termenul menționat la alin. (11), s-a solicitat asistența EIOPA de către membrii colegiului supraveghetorilor, A.S.F. adoptă decizia privind aprobarea sau respingerea modelului intern în conformitate cu decizia EIOPA sau, în lipsa unei decizii a EIOPA, adoptă propria decizie, care este definitivă.

(14) A.S.F. transmite motivația propunerii măsurilor prevăzute la art. 151 alin. (3) și (4) atât societății, cât și colegiului supraveghetorilor.

(15) Asistența EIOPA prevăzută la alin. (12) nu se mai poate solicita după expirarea perioadei de 6 luni sau după adoptarea unei decizii comune în cadrul colegiului supraveghetorilor.

(16) A.S.F. amână adoptarea unei decizii până la primirea punctului de vedere al EIOPA, solicitat conform alin. (12) lit. b), de care ține cont la adoptarea deciziei proprii, pe care o motivează temeinic și o transmite solicitantului și autorității de supraveghere în cauză, aceasta fiind considerată definitivă.

(17) Înainte de a decide asupra situațiilor prevăzute la art. 133 alin. (3) lit. b) și c) și alin. (6), A.S.F. se consultă cu membrii colegiului supraveghetorilor.

(18) Fără a aduce atingere art. 154 alin. (2), A.S.F. verifică, cel puțin anual, din proprie inițiativă sau la cererea supraveghetorului direct al filialei, modul în care societatea-mamă respectă în permanență condițiile prevăzute la art. 154 alin. (1) lit. b)-d).

(19) A.S.F. informează supraveghetorul direct al filialei, în urma consultării colegiului supraveghetorilor, cu privire la ineficiența sau neaplicarea în perioada stabilită a planurilor menționate la art. 154 alin. (2) și (3) și la faptul că nu mai sunt respectate condițiile prevăzute la art. 154 alin. (1) lit. b)-d).

(20) În cazul în care, după consultarea colegiului supraveghetorilor, A.S.F. decide excluderea unei filiale din supravegherea la nivel de grup, comunică de îndată acest lucru supraveghetorului direct al acesteia și societății-mamă a respectivei filiale.

(21) A.S.F. se consultă cu grupul și colegiul supraveghetorilor pentru:

a) a identifica tipurile de riscuri pe care societățile coordonatoare le includ în raportul menționat la art. 157 alin. (2) și a impune praguri de toleranță adecvate, pe baza SCR, a rezervelor tehnice sau a amândurora;

b) a emite opinii cu privire la tipurile de riscuri, ținând cont de structura grupului și a sistemului de management al riscului;

c) a identifica tipurile de tranzacții intragrup pe care societățile au obligația de a le include în raportul menționat la art. 158 alin. (2).

(22) În procesul de analizare a concentrării riscurilor și a tranzacțiilor intragrup A.S.F. monitorizează în special riscul de contagiune în cadrul grupului, riscul de apariție a unor conflicte de interese și volumul riscurilor.

(23) Pentru a decide în privința aprobării menționate la art. 159 alin. (5), A.S.F. se consultă cu colegiul supraveghetorilor și ia în considerare în mod corespunzător punctele de vedere și rezervele formulate de membrii acestuia.

(24) A.S.F. consultă colegiul supraveghetorilor și ia în considerare în mod corespunzător punctele de vedere sau rezervele exprimate de aceștia atunci când analizează solicitarea societății participative, a holdingului de asigurare sau a holdingului financiar mixt privind aprobarea publicării unui raport unic, în conformitate cu prevederile art. 160.

(25) În cazul în care un grup are în componență holdinguri de asigurare sau holdinguri financiare mixte cu sediul central pe teritoriul României, A.S.F. impune măsuri de redresare în cazul în care acestea:

a) nu respectă cerințele menționate la titlul II cap. II și III;

b) respectă cerințele menționate la lit. a), dar solvabilitatea le este periclitată;

c) sunt afectate în ceea ce privește situația financiară de tranzacțiile intragrup sau concentrările de risc.

(26) A.S.F. informează supraveghetorii societăților, holdingurilor de asigurare sau holdingurilor financiare mixte din statele membre pe teritoriul cărora acestea au sediul central cu privire la faptul că cerințele menționate la alin. (25) nu sunt respectate.

(27) În cazul în care holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt nu are sediul central în România, A.S.F. transmite informații referitoare la nerespectarea cerințelor menționate la alin. (25) celorlalți supraveghetori din colegiu, pentru ca aceștia să poată lua măsurile necesare.

(28) Fără a aduce atingere alin. (29), A.S.F. decide asupra măsurilor de remediere impuse holdingurilor de asigurare sau holdingurilor financiare mixte și, după caz, coordonează adoptarea acestor măsuri în cadrul colegiului supraveghetorilor.

(29) A.S.F. dispune sancțiuni holdingurilor de asigurare sau holdingurilor financiare mixte și persoanelor care conduc efectiv holdingurile respective care încalcă prevederile legale.

(30) Prin consultare cu colegiul supraveghetorilor și cu EIOPA, cu respectarea prevederilor legale și fără a aduce atingere altor decizii adoptate anterior la nivel european cu privire la statele terțe, cu excepția cazului în care regimul din statele terțe sau cel prevăzut de cap. V înregistrează modificări semnificative, A.S.F. verifică următoarele:

a) echivalența regimului de solvabilitate prevăzut de statele terțe în care se află societăți afiliate ale unei societăți participative, din proprie inițiativă sau la cererea societății participative, atunci când se calculează, cu metoda nr. 2 prevăzută la art. 150, SCR agregată la nivel de grup;

b) echivalența regimului de supraveghere aplicat de statul terț în care se află societatea-mamă, din proprie inițiativă sau la cererea societății-mamă ori a societăților din grup stabilite în statele membre.

(31) În cazul în care nu există acte delegate emise de Comisia Europeană cu privire la echivalența regimului de supraveghere din state terțe, se aplică prevederile art. 162.

(32) Dacă regimul de supraveghere dintr-un stat terț este declarat echivalent temporar printr-un act delegat emis de Comisia Europeană, A.S.F. se bazează pe supravegherea realizată de supraveghetorul din statul terț respectiv, cu excepția cazului în care valoarea totală a bilanțului societății din cadrul grupului, cu sediul central în România, este mai mare decât cea a societății-mamă din statul terț, caz în care A.S.F. preia atribuțiile de supraveghetor coordonator.

(33) În cazul în care societatea-mamă menționată la alin. (30) lit. b) este filiala unei societăți, a unui holding de asigurare sau holding financiar mixt dintr-un stat terț, A.S.F. verifică, în cadrul colegiului supraveghetorilor, echivalența regimului de supraveghere la nivelul societății-mamă de cel mai înalt rang, iar în absența unei decizii privind echivalența respectivă, verifică echivalența regimului de supraveghere din statul terț în care se află o societate-mamă de rang inferior și aplică prevederile alin. (34).

(34) În cazul în care regimul de supraveghere dintr-un stat terț nu este declarat echivalent, inclusiv temporar, sau dacă A.S.F. decide să nu se bazeze pe supravegherea realizată de supraveghetorul din statul terț în situația prevăzută la alin. (32), A.S.F. determină metodele adecvate în vederea îndeplinirii obiectivelor de supraveghere după consultarea membrilor colegiului supraveghetorilor; A.S.F. poate solicita înființarea unui holding de asigurare sau a unui holding financiar mixt cu sediul central într-un stat membru și poate aplica societăților din grup coordonate de holdingul respectiv principiile și metodele de supraveghere pe care le aplică grupurilor care au societatea-mamă pe teritoriul statelor membre, notificând metodele respective celorlalte autorități și Comisiei Europene.

(35) În cazul în care regimul de supraveghere din statul terț este declarat echivalent printr-un act delegat emis de Comisia Europeană, A.S.F. se bazează pe supravegherea la nivel de grup efectuată de autoritatea din statul terț, cooperarea cu autoritatea respectivă realizându-se într-un mod similar celui prevăzut de prezenta secțiune și art. 19.

(36) A.S.F. se consultă cu autoritățile de supraveghere interesate și decide să nu supravegheze concentrarea riscurilor prevăzută la art. 157 sau tranzacțiile intragrup prevăzute la art. 158 la nivelul unei societăți participative, unui holding de asigurare sau unui holding financiar mixt cu sediul în statele membre, în cazurile menționate la art. 133 alin. (3) lit. a) și b), atunci când aceasta/acesta este:

a) societate afiliată unei entități reglementate sau unui holding financiar mixt;

b) entitate reglementată sau holding financiar mixt care este supravegheat suplimentar conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 152/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(37) În cazul în care un holding financiar mixt face obiectul unor dispoziții echivalente prezentei legi și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 152/2007, cu modificările și completările ulterioare, în special în ceea ce privește supravegherea în funcție de riscuri, A.S.F., după consultarea Băncii Naționale a României, poate aplica respectivului holding financiar mixt numai dispozițiile prevăzute în aceeași ordonanță de urgență.

(38) În cazul în care un holding financiar mixt face obiectul unor dispoziții echivalente cu prevederile prezentei legi și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în special în ceea ce privește supravegherea în funcție de riscuri, A.S.F., de comun acord cu Banca Națională a României, poate aplica numai dispozițiile echivalente din legislația celui mai important sector, determinat în conformitate cu art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 152/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(39) A.S.F. informează EIOPA și Autoritatea Bancară Europeană cu privire la deciziile adoptate în temeiul alin. (37) și (38).

(40) A.S.F. transmite EIOPA și autorităților de supraveghere interesate informații referitoare la grupuri, în conformitate cu art. 18 alin. (8) și (9), art. 25 alin. (3) și art. 39 alin. (1)-(3), în special informații privind structura juridică, organizațională și sistemul de guvernanță ale acestora.

(41) În perioada menționată la art. 17 alin. (21), în cazul unor puncte de vedere divergente, A.S.F. sau alt stat membru al colegiului supraveghetorilor poate consulta EIOPA, situație în care colegiul supraveghetorilor așteaptă decizia EIOPA timp de o lună, A.S.F. și ceilalți supraveghetori țin cont de decizia EIOPA când adoptă decizia comună însoțită de motivația integrală și, eventual, de explicații suplimentare în cazul în care decizia respectivă se abate semnificativ de la decizia EIOPA.

(la 15-07-2022, Alineatul (41) din Articolul 16 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

(42) Decizia comună menționată la alin. (41) este definitivă și se aplică de toate autoritățile implicate; în cazul în care nu sa adoptat o decizie comună în perioada prevăzută la art. 17 alin. (21) sau în lipsa unei decizii a EIOPA, A.S.F. adoptă propria decizie, care este definitivă.

(la 15-07-2022, Alineatul (42) din Articolul 16 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

(43) Atunci când adoptă decizia proprie, A.S.F. ia în considerare în mod corespunzător opiniile sau rezervele celorlalți supraveghetori și, dacă este cazul, avizul EIOPA; aceasta este decizia finală și se aplică de toate autoritățile implicate, cărora A.S.F. le comunică și motivația integrală a deciziei și, eventual, explicații suplimentare în cazul în care decizia respectivă se abate semnificativ de la rezervele exprimate de acestea și de la punctul de vedere al EIOPA.

(44) Punctul de vedere al EIOPA nu se solicită după expirarea perioadei menționate la art. 17 alin. (21) sau după ce s-a adoptat o decizie comună.

(45) A.S.F. poate solicita, atunci când consideră necesar, informații despre:

a) tranzacțiile dintre societăți și societatea-mamă care este un holding mixt de asigurare;

b) tranzacțiile dintre societăți și entitățile afiliate holdingului respectiv.

(46) A.S.F. supraveghează și analizează procedurile de raportare și sistemele menționate la art. 159 alin. (1) și (2).

(47) A.S.F. informează membrii colegiului supraveghetorilor despre situația prevăzută la art. 137 alin. (2) în vederea adoptării măsurilor adecvate.

Articolul 17

Atribuții și competențe ale A.S.F. în calitate de membru al colegiului supraveghetorilor

(1) În cazul în care supraveghetorul coordonator nu își îndeplinește atribuțiile sau dacă ceilalți membri ai colegiului supraveghetorilor nu cooperează adecvat, A.S.F. poate solicita asistența EIOPA.

(2) A.S.F. cooperează cu supraveghetorul coordonator și cu ceilalți membri ai colegiului supraveghetorilor în vederea elaborării acordului de coordonare a activității colegiului.

(3) A.S.F. poate solicita asistența EIOPA în cazul în care există puncte de vedere divergente privind acordul de coordonare a activității în cadrul colegiului supraveghetorilor.

(4) A.S.F. colaborează sistematic cu supraveghetorul coordonator și în special în cazurile în care o societate are dificultăți financiare.

(5) Fără a aduce atingere prevederilor art. 154 alin. (2), A.S.F. poate solicita supraveghetorului coordonator să verifice modul în care societatea-mamă respectă cerințele prevăzute la art. 154 alin. (1) lit. b)-d), în cazul în care consideră că cerințele respective nu mai sunt îndeplinite.

(6) În vederea realizării obiectivelor de supraveghere, A.S.F. poate solicita informații societății coordonatoare a grupului din care face parte societatea exclusă din supravegherea la nivel de grup, în cazuri similare celor prevăzute la art. 133 alin. (3) lit. b) și c).

(7) La cererea supraveghetorului coordonator, A.S.F. solicită informații societăților-mamă și le transmite acestuia.

(8) În cazul nerespectării SCR de către o filială care aplică un sistem de management al riscului centralizat, fără a aduce atingere art. 99, A.S.F. transmite, fără întârziere, colegiului supraveghetorilor planul de redresare conceput și prezentat de filială astfel încât aceasta, în 6 luni de la data constatării deficienței, să restabilească nivelul fondurilor proprii eligibile sau să modifice profilul de risc, în vederea remedierii situației. Colegiul supraveghetorilor aprobă planul de redresare în maximum 4 luni de la data la care s-a constatat nerespectarea SCR.

(9) În cazul în care colegiul supraveghetorilor nu ajunge la un acord, A.S.F. adoptă propria decizie cu privire la planul de redresare menționat la alin. (8), luând în considerare punctele de vedere și rezervele celorlalți supraveghetori.

(10) În situația în care A.S.F. este notificată, conform art. 98, cu privire la deteriorarea situației financiare a unei filiale care aplică un sistem de management al riscului centralizat, comunică fără întârziere colegiului supraveghetorilor măsurile pe care le propune dezbaterii în colegiu, cu excepția situațiilor de urgență în care A.S.F. estimează că situația financiară nu poate fi restabilită și atunci adoptă propria decizie, care nu se mai discută în cadrul colegiului supraveghetorilor. Dacă nu se ajunge la un acord în cadrul colegiului în decurs de o lună de la data notificării colegiului, A.S.F. adoptă propria decizie cu privire la măsurile respective, luând în considerare în mod corespunzător opiniile și rezervele celorlalți membri ai colegiului supraveghetorilor.

(11) Fără a aduce atingere art. 100, în cazul nerespectării MCR de către o filială care aplică un sistem de management al riscului centralizat, A.S.F. transmite de îndată colegiului supraveghetorilor planul de finanțare prezentat de filială, conform căruia, în decurs de 3 luni de la data constatării deficienței, nivelul fondurilor proprii eligibile este restabilit sau profilul de risc este modificat, în vederea remedierii situației; de asemenea, A.S.F. informează colegiul supraveghetorilor despre măsurile adoptate pentru a impune MCR la nivelul filialei.

(12) În cazul în care A.S.F. consideră că raportul menționat la art. 160 nu include informații semnificative despre filialele pe care le-a autorizat și a căror situație financiară necesită comparație, impune acestora să publice propriul raport.

(13) În cazul în care societățile aparțin unui grup care nu are în componență un holding de asigurare sau un holding financiar mixt, A.S.F. impune acestora măsuri de redresare în situațiile menționate la art. 16 alin. (25).

(14) A.S.F. informează supraveghetorii societăților, holdingurilor de asigurare sau holdingurilor financiare mixte din statele membre pe teritoriul cărora acestea au sediul central referitor la faptul că situațiile menționate la art. 16 alin. (25) nu sunt respectate.

(15) Dacă A.S.F. este informată de către supraveghetorul coordonator referitor la faptul că o societate se află în una dintre situațiile menționate la art. 16 alin. (25), A.S.F. adoptă măsurile necesare remedierii situației respective.

(16) A.S.F. decide asupra măsurilor de remediere impuse holdingurilor de asigurare sau holdingurilor financiare mixte și participă la adoptarea acestor măsuri în cadrul colegiului supraveghetorilor.

(17) A.S.F., în cazul în care decide să aplice alte metode de supraveghere care permit realizarea unei supravegheri adecvate a societăților care fac parte dintr-un grup, altele decât cele menționate la art. 162 alin. (1), se consultă cu celelalte autorități implicate și, după ce primește aprobarea supraveghetorului coordonator, notifică metodele respective celorlalte autorități și Comisiei Europene.

(18) În cazul în care societatea-mamă depune o cerere privind aplicarea unui sistem de management al riscului centralizat, A.S.F.:

a) analizează solicitarea societății-mamă de a intra sub incidența art. 155 alin. (1)-(3) și contribuie la lucrările colegiului supraveghetorilor în conformitate cu prevederile aplicabile prevăzute în prezenta secțiune;

b) verifică în ce măsură sistemul de management al riscului și mecanismele de control intern ale societății-mamă sunt adecvate pentru exercitarea unui management prudent al societății;

c) verifică dacă societatea-mamă respectă în permanență prevederile art. 154 alin. (1) lit. b) și c).

(19) În cazul în care un supraveghetor din cadrul colegiului supraveghetorilor, inclusiv A.S.F., constată că profilul de risc al societății pe care o supraveghează se abate semnificativ de la ipotezele care stau la baza modelului intern, supraveghetorii din cadrul colegiului propun impunerea măsurilor prevăzute la art. 155 alin. (1)-(3), în vederea adoptării unei decizii comune și pentru a stabili termenii și condițiile necesare aplicării deciziei respective, considerată definitivă.

(20) În termen de o lună de la propunerea menționată la alin. (19), A.S.F. și ceilalți membri ai colegiului supraveghetorilor pot solicita asistența EIOPA.

(21) În cazul în care în cadrul colegiului supraveghetorilor se primește o solicitare de aplicare a unui sistem de management al riscului centralizat împreună cu documentația completă, A.S.F. și ceilalți membri ai colegiului colaborează în vederea adoptării unei decizii comune în decurs de 3 luni, considerată definitivă.

(22) În cazul adoptării deciziei menționate la alin. (21), A.S.F. transmite solicitantului decizia temeinic motivată.

(23) În cazul în care se solicită asistența EIOPA menționată la alin. (20) și art. 11 alin. (5), A.S.F. adoptă decizia proprie în conformitate cu decizia EIOPA, considerată definitivă și aplicată de autoritățile implicate.

(24) A.S.F. poate solicita asistență tehnică a EIOPA în situația în care este informată de către un supraveghetor coordonator cu privire la primirea unei solicitări similare celei prevăzute la art. 16 alin. (9).

(la 15-07-2022, Articolul 17 din Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul I , Partea I a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )

Articolul 18

Cooperarea și schimbul de informații

(1) În scopul asigurării unui volum de informații uniform pentru toți membrii colegiului supraveghetorilor și al facilitării realizării sarcinilor de supraveghere, A.S.F. furnizează informații relevante, de îndată ce acestea sunt disponibile sau la cererea membrilor colegiului, cum ar fi informații despre acțiunile grupului, ale altor supraveghetori sau date furnizate de grup.

(2) În cazul în care A.S.F. este cea care solicită informațiile menționate la alin. (1) și nu primește răspuns în termen de două săptămâni, A.S.F. poate solicita asistența EIOPA.

(3) Înainte de a adopta o decizie semnificativă, A.S.F. se consultă cu membrii colegiului supraveghetorilor, inclusiv în cazul în care primește informații de la alți supraveghetori, atunci când:

a) apar modificări în structura organizațională, a acționariatului sau a conducerii, pentru care este necesară aprobarea A.S.F.;

b) propune extinderea perioadei de redresare conform art. 99 alin. (3);

c) propune aplicarea unor sancțiuni semnificative sau măsuri excepționale, cum ar fi impunerea unei majorări de capital de solvabilitate conform prevederilor art. 35 sau limitarea utilizării modelului intern conform cap. V secțiunea a 4-a subsecțiunile 4.3 și 4.4.

(4) A.S.F. poate decide să nu consulte membrii colegiului supraveghetorilor în cazul în care acest lucru periclitează aplicarea deciziei adoptate sau în cazuri de urgență și îi informează imediat despre situația respectivă; pentru situațiile prevăzute la alin. (3) lit. b) și c), A.S.F. se consultă întotdeauna cu supraveghetorul grupului.

(5) A.S.F. cooperează cu Banca Națională a României atunci când societățile sunt legate direct sau indirect de instituții de credit, de firme de investiții sau au o societate participativă comună.

(6) Schimbul de informații efectuat conform prezentului articol și, atunci când este cazul, conform legislației naționale privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară este supus prevederilor art. 19.

(7) Persoanele fizice și juridice și entitățile afiliate sau participative ale acestora efectuează schimb de informații cu A.S.F. care au relevanță pentru realizarea obiectivelor supravegherii la nivel de grup.

(8) A.S.F. are acces la toate informațiile pe care le consideră necesare în vederea supravegherii, indiferent de natura entității căreia i le solicită, prevederile art. 37 aplicându-se în mod corespunzător.

(9) A.S.F. se poate adresa direct entităților care aparțin unui grup în vederea obținerii de informații în cazul în care informațiile respective au fost deja solicitate societăților supuse supravegherii de grup și nu au fost transmise în termenul solicitat.

(10) A.S.F. poate efectua pe teritoriul României, fie prin personal propriu, fie prin persoane delegate, verificarea informațiilor menționate la alin. (7)-(9) la sediul următoarelor entități:

a) societăți care intră sub incidența supravegherii de grup;

b) societăți afiliate societăților prevăzute la lit. a);

c) societate-mamă a societăților prevăzute la lit. a);

d) entități afiliate societății-mamă prevăzute la lit. c).

(11) Atunci când A.S.F. consideră necesar să fie verificate informațiile cu privire la o entitate a grupului, reglementată sau nu, stabilită pe teritoriul altui stat membru, transmite supraveghetorului din statul membru respectiv una dintre următoarele solicitări:

a) de a efectua el însuși verificarea respectivă;

b) de a permite A.S.F. să efectueze verificarea direct;

c) de a permite A.S.F. să participe la verificarea efectuată de supraveghetorul respectiv.

(12) A.S.F. solicită asistența EIOPA în cazul în care:

a) nu poate participa la verificarea menționată la alin. (11);

b) supraveghetorul din statul membru respectiv nu acționează în urma uneia dintre solicitările menționate la alin. (11) în termen de două săptămâni.

(13) În cazul primirii unei solicitări din partea unui supraveghetor dintr-un stat membru de a verifica informațiile cu privire la o entitate a unui grup, reglementată sau nu, stabilită pe teritoriul României, A.S.F., în limita competențelor și informând supraveghetorul coordonator, poate:

a) să realizeze verificarea prin personal propriu, prin auditori sau alți experți;

b) să permită supraveghetorului respectiv să efectueze verificarea;

c) să permită supraveghetorului respectiv să participe la verificarea efectuată de A.S.F.

(14) În scopul asigurării punerii în practică a măsurilor adoptate și a sancțiunilor impuse în situații similare celor menționate la art. 16 alin. (25), A.S.F. cooperează cu supraveghetorii implicați în supravegherea unui holding de asigurare sau holding financiar mixt, în special atunci când administrația centrală sau principala unitate operațională nu este la sediul central.

Secțiunea a 5-a — Secretul profesional

Articolul 19

Secretul profesional

(1) Persoanele care au fost sau sunt angajate în cadrul A.S.F., auditorii și experții mandatați de A.S.F. au obligația de a respecta secretul profesional și nu pot divulga informațiile obținute în context profesional niciunei persoane fizice sau juridice decât într-o formă sintetică sau agregată astfel încât societățile să nu poată fi identificate.

(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), informații confidențiale pot fi comunicate, în condițiile legii, organelor judiciare în timpul procedurilor judiciare, în procedurile de insolvență în cazul în care aceste societăți sunt declarate insolvente sau în procesul de lichidare.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.