(1) Contractele de asigurare nu prevăd în condițiile generale și specifice situații particulare de manifestare a riscului subscris.
(2) Asigurătorii care subscriu riscuri din clasa 10 menționată în anexa nr. 1 secțiunea A, cu excepția răspunderii transportatorului, au obligația de a fi membri BAAR și FPVS.
(3) Asigurătorii se afiliază la BAAR în 30 de zile de la primirea autorizației de a subscrie riscuri din clasa 10 menționată în anexa nr. 1 secțiunea A, cu excepția răspunderii transportatorului, și au obligația de a constitui Fondul comun Carte verde, de la data afilierii.
(1) Asigurătorii pot participa la un contract de coasigurare comunitară numai în condițiile prevăzute de prezentul articol.
(2) Operațiunile de coasigurare, care nu îndeplinesc condițiile menționate la alin. (3), nu sunt considerate operațiuni de coasigurare comunitară.
(3) Operațiunile de coasigurare comunitară acoperă riscuri din clasele 3-16 din anexa nr. 1 secțiunea A, în următoarele condiții:
b) sunt riscuri acoperite de un singur contract, pentru o primă globală și pentru aceeași perioadă, încheiat cu cel puțin 2 asigurători, în calitate de coasigurători, dintre care unul este considerat coasigurătorul principal;
c) sunt riscuri situate în statele membre;
d) în scopul acoperirii riscurilor, coasigurătorul principal este tratat ca și cum ar acoperi în totalitate riscurile respective;
e) în cazul în care asigurătorul, având calitatea de coasigurător principal, este autorizat de A.S.F., cel puțin unul dintre ceilalți coasigurători participă la contract prin sediul central sau o sucursală situată în alt stat membru;
f) coasigurătorul principal stabilește termenii, condițiile și tarifele contractuale.
(4) Prevederile art. 113 alin. (1)-(6) și ale art. 114 se aplică doar coasigurătorului principal.
(5) Asigurătorii care se constituie parte într-un contract de coasigurare au obligația de a constitui și menține rezerve tehnice la nivelul ponderii subscrise din riscul asigurat, conform legislației în vigoare, dar cel puțin egale cu cele stabilite de către coasigurătorul principal, conform legislației din statul membru de origine al acestuia.
(6) În cazul în care asigurătorul, în calitate de coasigurător principal, este autorizat de A.S.F., nivelul rezervelor tehnice constituite și menținute de fiecare coasigurător este stabilit de către acesta, conform legislației în vigoare.
(7) Coasigurătorii țin evidența datelor statistice cu privire la:
a) amploarea operațiunilor de coasigurare comunitară la care participă;
b) statele membre în care este situat riscul subscris.
(8) În cazul lichidării asigurătorilor care participă la un contract de coasigurare comunitară, obligațiile care decurg din contractul respectiv sunt onorate în același mod în care sunt onorate obligațiile aferente celorlalte contracte de asigurare, indiferent de naționalitatea sau cetățenia contractanților și a beneficiarilor.
Activitățile similare asistenței turistice
Activitățile de asistență acordate persoanelor în dificultate în alte circumstanțe decât cele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. f) și alin. (5) se supun dispozițiilor prezentei părți și sunt tratate ca activități încadrate în clasa 18 din anexa nr. 1 secțiunea A.
(la 28-08-2020, Articolul 126 din Capitolul XI , Titlul I , Partea I a fost modificat de Punctul 12, Articolul VI, Capitolul IV din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020 )
Asigurările de protecție juridică
(1) Prezentul articol se aplică asigurătorilor care încheie contracte de asigurare de protecție juridică, având ca obiect:
a) acoperirea cheltuielilor procedurilor judiciare;
b) furnizarea altor servicii legate direct de acoperirea dată de asigurare:
(i) pentru a repara prejudiciul suferit de contractanți în urma unor proceduri de mediere, civile sau penale;
(ii) pentru a acoperi cheltuielile judiciare efectuate de contractanți într-o procedură civilă, administrativă sau penală ori în cazul unei plângeri îndreptate împotriva acestora.
(2) Asigurarea de protecție juridică se acordă printr-un contract separat de cele încheiate pentru alte clase de asigurări sau, în cazul unei polițe unice, printr-un contract în care natura acoperirii și valoarea primei aferente se specifică într-o secțiune distinctă.
(3) Asigurătorii care desfășoară asigurarea de protecție juridică optează pentru una dintre următoarele metode de gestionare a daunelor:
a) asigurătorii se asigură că personalul care gestionează daunele sau oferă consultanță în acest sens nu desfășoară același tip de activitate la un alt asigurător cu care are legături financiare, comerciale sau administrative, iar în cazul asigurătorilor compoziți, personalul respectiv este dedicat numai acestei clase de asigurare;
b) asigurătorii externalizează gestionarea daunelor sau consultanța juridică în legătură cu gestionarea daunelor unei entități a cărei denumire este menționată în contractul sau în secțiunea distinctă prevăzută la alin. (2), entitate care alocă această sarcină unui personal special desemnat; atât acest personal, cât și conducerea entității respective nu pot desfășura în paralel activități similare la alt asigurător cu care entitatea respectivă are legături;
c) contractul sau secțiunea distinctă menționată la alin. (2) stipulează dreptul contractantului de a alege un avocat sau mediator conform legislației naționale.
(4) Contractantul are dreptul de a alege un avocat sau un mediator care să apere, să reprezinte interesele acestuia în procedurile judiciare sau în cazul unui conflict de interese.
(5) Prevederile alin. (4) nu se aplică dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
a) asigurarea se limitează la cazurile rezultate în urma utilizării vehiculelor rutiere pe teritoriul României;
b) asigurarea este asociată unui contract de asistență în caz de accident sau defecțiune a unui vehicul rutier;
c) asigurătorul care oferă protecția juridică și cel care oferă asistența nu subscriu clase de asigurări de răspundere civilă;
d) asigurătorul adoptă măsuri conform cărora consultanța juridică și reprezentarea fiecărei părți aflate în litigiu se realizează de către avocați independenți, în cazul în care ambele părți sunt asigurate pentru protecție juridică de același asigurător.
(6) Prevederile alin. (3) se aplică și în cazul exceptărilor menționate la alin. (5).
(7) În contractul de asigurare de protecție juridică părțile stipulează procedura de rezolvare a litigiilor dintre ele, prin mediere sau arbitraj, precum și dreptul asiguratului de a recurge la astfel de proceduri, fără a aduce atingere dreptului acestuia de a sesiza instanțele de judecată competente, potrivit legii.
(8) Prezentul articol nu se aplică în următoarele cazuri:
a) asigurarea acoperă litigii sau riscuri legate de utilizarea navelor maritime;
b) activitatea desfășurată de un asigurător care oferă acoperire de răspundere civilă în scopul apărării sau reprezentării contractantului într-o anchetă ori proces în cazul în care aceasta este desfășurată simultan în interesul propriu al asigurătorului, în cadrul acoperirii respective;
c) protecția juridică este oferită de un asigurător care oferă protecție conform clasei 18 din anexa nr. 1 secțiunea A, cu respectarea următoarelor condiții:
(i) este acordată în alt stat membru decât cel în care se află reședința obișnuită a contractantului, cu precizarea clară în contract a acestui lucru și a faptului că protecția juridică este auxiliară asistenței;
(ii) este acordată într-un contract de asigurare de asistență a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor și în timpul absențelor de la domiciliu sau de la reședința obișnuită.
(9) În cazul în care apare un conflict de interese sau în lipsa unui acord asupra rezolvării unui litigiu, asigurătorul ori personalul care gestionează daunele informează contractantul cu privire la drepturile care decurg din alin. (4) și (7).
(1) În cazul în care contractele de asigurare care acoperă riscurile din clasa 2 din anexa nr. 1 secțiunea A se pot substitui parțial sau integral asigurării de sănătate furnizate de sistemul de asigurări sociale, acestea sunt încheiate cu respectarea legislației referitoare la protejarea interesului general și cu condiția ca asigurătorii să transmită în prealabil A.S.F. condițiile generale și speciale ale acestui tip de asigurare.
(2) Asigurătorii transmit A.S.F. bazele tehnice utilizate pentru calcularea primelor înainte de a oferi produsele, acestea fiind similare celor aferente asigurărilor de viață dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) primele de asigurare sunt calculate pe baza tabelelor de morbiditate și a altor date statistice relevante în concordanță cu metodele matematice actuariale utilizate în asigurări și sunt suficiente pentru decontarea obligațiilor;
b) asigurătorii constituie o rezervă de maturitate;
c) asigurătorii pot denunța contractul de asigurare de sănătate într-un termen de 20 de zile de la data notificării contractantului;
d) contractele de asigurare prevăd că primele pot fi majorate sau plățile reduse chiar și pentru contractele în vigoare;
e) contractele de asigurare prevăd dreptul contractanților să încheie un nou contract în conformitate cu prevederile alin. (1), oferit de același asigurător sau aceeași sucursală și având în vedere drepturile pe care le-au dobândit; încheierea noului contract are în vedere rezerva de maturitate, iar o nouă examinare medicală nu poate fi solicitată decât în cazul extinderii acoperirii.
(3) A.S.F. publică tabelele de morbiditate și alte date statistice relevante și le transmite autorităților de supraveghere din statul membru de origine.
Asigurătorii stabilesc nivelul primelor pentru produsele noi pe baza unor ipoteze actuariale rezonabile, astfel încât aceste prime să fie suficiente pentru acoperirea obligațiilor și, în special, pentru constituirea rezervelor tehnice; în acest scop, asigurătorii țin cont de toate aspectele financiare, fără ca aportul din alte resurse decât primele și veniturile rezultate din acestea să fie, sistematic și permanent, de asemenea natură încât să le afecteze solvabilitatea pe termen lung.
(1) Asigurătorii care încheie contracte de reasigurare finită și reasigurătorii care desfășoară activități de reasigurare finită au instituite proceduri pentru identificarea, măsurarea, monitorizarea, gestionarea, controlul și raportarea, în mod adecvat, a riscurilor care decurg din activitățile respective.
(2) În sensul prevederilor alin. (1), reasigurarea finită reprezintă reasigurarea în cadrul căreia pierderea potențială maximă, exprimată ca risc economic maxim cedat, ce decurge dintr-un transfer semnificativ al riscului de subscriere și al riscului de sincronizare, este mai mare decât prima de reasigurare aferentă întregului contract, cu un cuantum limitat, dar semnificativ, luând în considerare cel puțin una dintre următoarele caracteristici:
a) valoarea în timp a banilor cuveniți pentru serviciile prestate este efectivă și explicit definită;
b) prevederile contractuale echilibrează în timp balanța economică a relațiilor dintre părți, astfel încât transferul riscului să atingă nivelul stabilit.