Articolul 163
Sancțiuni
(1) Constituie contravenții următoarele fapte:
a) nerespectarea de către societăți și de către persoanele care fac parte din conducerea acestora sau de către cele care dețin funcții-cheie ori alte funcții critice a obligațiilor prevăzute de:
(i) prezenta lege;
(ii) actele sau regulamentele delegate, standardele tehnice de reglementare și cele de aplicare, actele de punere în aplicare și alte acte emise de Comisia Europeană sau de Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European, cu aplicabilitate directă în statele membre;
(iii) reglementările emise de A.S.F. în aplicarea prezentei legi;
(iv) reglementările contabile specifice domeniului asigurărilor emise de A.S.F. conform legislației în vigoare;
(la 19-12-2025, Litera a) , Alineatul (1) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost modificată de Punctul 4. , Articolul I din LEGEA nr. 187 din 19 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 19 noiembrie 2025 )
b) nerespectarea de către societăți a prevederilor referitoare la desfășurarea activității prevăzute la art. 25 alin. (3)-(5) și (7), art. 26 alin. (1)-(5), art. 28-33, art. 36, 49, 50 și art. 51 alin. (1), precum și de către sucursalele asigurătorilor din state terțe stabilite pe teritoriul României a prevederilor art. 121, art. 124 alin. (2) și (3), art. 127 alin. (3), art. 128 alin. (1) și art. 130 teza I;
(la 15-07-2022, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost modificată de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )
b^1) nerespectarea de către persoanele care fac parte din conducerea societăților a prevederilor referitoare la desfășurarea activității prevăzute la art. 25 alin. (1) și (2);
(la 15-07-2022, Alineatul (1) din Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost completat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )
c) încălcarea de către societăți și de către persoanele care fac parte din conducerea acestora sau de către cele care dețin funcții-cheie sau alte funcții critice a prevederilor art. 27;
d) încălcarea de către societăți a prevederilor art. 21 alin. (2) și (5^1);
(la 15-07-2022, Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost modificată de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )
e) nerespectarea de către societăți a prevederilor referitoare la transmiterea:
(ii) documentelor și rapoartelor în conformitate cu prevederile legale;
(la 15-07-2022, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost modificată de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )
f) nerespectarea de către societăți a prevederilor secțiunii a 2-a a cap. V privind constituirea și calcularea rezervelor tehnice, a dispozițiilor secțiunii a 3-a a cap. V privind fondurile proprii, ale secțiunii a 4-a a cap. V privind SCR, ale secțiunii a 5-a a cap. V privind MCR, ale secțiunii a 6-a a cap. V privind investițiile din titlul I al părții I, precum și de către sucursalele societăților din state terțe a prevederilor art. 118;
g) nerespectarea de către societatea cesionară a prevederilor art. 38 alin. (5) și art. 117 alin. (8), precum și efectuarea transferului de portofoliu fără aprobarea A.S.F.;
h) nerespectarea de către societăți a prevederilor art. 20 alin. (15) și nemenținerea de către societăți a condițiilor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. a), b), h) și i);
(la 28-08-2020, Litera h) din Alineatul (1) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost modificată de Punctul 13, Articolul VI, Capitolul IV din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020 )
i) efectuarea de către societăți sau de către persoanele care fac parte din conducerea acestora a oricăror modificări ale documentelor și/sau ale condițiilor pe baza cărora s-a acordat autorizația de funcționare, fără avizul A.S.F.;
k) nerespectarea de către societăți și de către sucursalele asigurătorilor din state terțe stabilite pe teritoriul României a măsurilor adoptate de A.S.F. conform art. 101;
(la 15-07-2022, Litera k) din Alineatul (1) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost modificată de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )
l) nerespectarea de către societăți a prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) și art. 108 alin. (1)-(4), (6) și (7) privind informațiile prezentate potențialilor contractanți;
m) nerespectarea de către asigurători a prevederilor art. 111, art. 112 alin. (7) și (8), art. 113 alin. (1), (7), (8) și art. 114;
n) nerespectarea de către societățile definite conform art. 133 alin. (1) a prevederilor art. 137 alin. (1), art. 138, art. 139 alin. (1), art. 140 alin. (1) și (3), art. 141-145, art. 146 alin. (2), art. 153, 154, art. 157 alin. (2), art. 158 alin. (2) și art. 159-161;
n^1) nerespectarea de către societăți și persoanele care fac parte din conducerea societăților a obligațiilor privind identificarea și notificarea deteriorării situației financiare prevăzute la art. 98, precum și a obligațiilor de elaborare, transmitere și actualizare a planului preventiv de remediere al societății prevăzute la art. 98^1 alin. (1)-(8), (12) și (13);
(la 15-02-2024, Alineatul (1) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost completat de Punctul 17. , Articolul I din LEGEA nr. 17 din 12 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 16 ianuarie 2024 )
n^2) neîndeplinirea de către societăți și persoanele care fac parte din conducerea societăților a obligației de punere la dispoziția A.S.F. a documentelor și a informațiilor solicitate, conform prevederilor art. 177^3 alin. (2)-(4);
(la 15-02-2024, Alineatul (1) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost completat de Punctul 17. , Articolul I din LEGEA nr. 17 din 12 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 16 ianuarie 2024 )
n^3) neaplicarea sau aplicarea necorespunzătoare de către societăți și persoanele care fac parte din conducerea societăților a măsurilor de înlăturare a deficiențelor planului preventiv de remediere sau a obstacolelor din calea implementării acestuia, a măsurilor preventive și corective sau a măsurilor de redresare în cadrul procedurii speciale de redresare financiară dispuse de A.S.F. prin decizii conform prevederilor art. 98^2 alin. (9), art. 101, 177^4-177^5 și art. 177^6 alin. (1)-(4);
(la 15-02-2024, Alineatul (1) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost completat de Punctul 17. , Articolul I din LEGEA nr. 17 din 12 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 16 ianuarie 2024 )
n^4) nerespectarea de către persoanele care fac parte din conducerea societăților a cerințelor instituite în sarcina acestora prin decizia de numire a administratorului temporar conform prevederilor art. 101 alin. (17);
(la 15-02-2024, Alineatul (1) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost completat de Punctul 17. , Articolul I din LEGEA nr. 17 din 12 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 16 ianuarie 2024 )
n^5) nerespectarea de către societăți și persoanele care fac parte din conducerea societăților a prevederilor art. 177^7 alin. (3) privind permiterea accesului nerestricționat al membrilor comisiei de monitorizare la documentele, registrele și evidențele tehnico-operative și contabile ale societății, la ședințele conducerii și la adunările generale ale acționarilor ori membrilor, precum și furnizarea, la cerere, a tuturor informațiilor care le sunt necesare membrilor comisiei în vederea exercitării atribuțiilor și competențelor;
(la 15-02-2024, Alineatul (1) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost completat de Punctul 17. , Articolul I din LEGEA nr. 17 din 12 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 16 ianuarie 2024 )
n^6) nerespectarea de către societăți și persoanele care fac parte din conducerea societăților a dispozițiilor privind dizolvarea și lichidarea, conform prevederilor art. 177^12;
(la 15-02-2024, Alineatul (1) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost completat de Punctul 17. , Articolul I din LEGEA nr. 17 din 12 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 16 ianuarie 2024 )
n^7) nerespectarea de către persoanele care fac parte din conducerea societăților a dispozițiilor privind menținerea registrelor speciale ale activelor, conform prevederilor art. 177^13;
(la 15-02-2024, Alineatul (1) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost completat de Punctul 17. , Articolul I din LEGEA nr. 17 din 12 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 16 ianuarie 2024 )
o) împiedicarea fără drept a exercitării drepturilor conferite de către lege A.S.F., precum și refuzul nejustificat al oricărei persoane de a răspunde solicitărilor A.S.F. în exercitarea atribuțiilor care îi revin conform legii;
p) nerespectarea de către societăți și de către persoanele care fac parte din conducerea acestora a măsurilor stabilite prin actele de autorizare, supraveghere, reglementare și control sau în urma acestora;
r) influența susceptibilă de a aduce atingere unei administrări corecte și prudente a societății săvârșită de către conducerea acesteia sau de către persoanele care dețin funcții-cheie sau alte funcții critice în cadrul societății.
s) nerespectarea de către asigurătorii care au calitatea de participanți la piață în sensul art. 2 pct. 1 lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 2.088/2019 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informațiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare, cu modificările și completările ulterioare, a:
(ii) prevederilor art. 5-7 din Regulamentul (UE) nr. 852/2020 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2.088;
(la 15-07-2022, Alineatul (1) din Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost completat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )
(2) Săvârșirea contravențiilor prevăzute la alin. (1) de către societăți sau de către sucursalele societăților din state terțe se sancționează, după caz, cu:
a) avertisment scris;
b) amendă de la 10.000 lei la 5.000.000 lei, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Pe lângă sancțiunile contravenționale principale prevăzute la alin. (2), în funcție de natura și gravitatea faptei, Consiliul A.S.F. poate aplica societăților sau sucursalelor societăților din state terțe una sau ambele dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare:
a) interzicerea temporară sau definitivă, totală sau parțială, a exercitării activității de asigurare și/sau de reasigurare, pentru una sau mai multe clase de asigurare, cu respectarea principiului proporționalității;
b) retragerea, totală sau pentru una sau mai multe clase de asigurare, a autorizației de funcționare.
(4) Săvârșirea contravențiilor prevăzute la alin. (1) lit. a), b^1), c), i), n^1)-n^7), o), p) și r) de către conducerea societăților sau persoanele care dețin funcții-cheie ori alte funcții critice în cadrul acestora se sancționează, după caz, cu:
(la 15-02-2024, Partea introductivă a alineatului (4) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost modificată de Punctul 18. , Articolul I din LEGEA nr. 17 din 12 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 16 ianuarie 2024 )
a) avertisment scris;
b) amendă de la 10.000 lei la 1.000.000 lei, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Pe lângă sancțiunile contravenționale principale prevăzute la alin. (4), în funcție de natura și gravitatea faptei, Consiliul A.S.F. poate aplica conducerii societăților sau persoanelor care dețin funcții-cheie ori alte funcții critice în cadrul acestora una sau ambele dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare:
a) retragerea aprobării acordate de A.S.F.;
b) interzicerea dreptului de a ocupa funcții care necesită aprobarea A.S.F. sau de a deține funcții-cheie ori alte funcții critice pentru o perioadă cuprinsă între unu și 5 ani de la comunicarea deciziei de sancționare sau la o altă dată menționată în mod expres în aceasta.
(la 19-12-2025, Litera b) , Alineatul (5) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost modificată de Punctul 5. , Articolul I din LEGEA nr. 187 din 19 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 19 noiembrie 2025 )
(5^1) Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul săvârșirii a două sau mai multe contravenții se aplică o sancțiune pentru fiecare contravenție în parte.
(la 15-07-2022, Alineatul (5^1) din Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )
(6) Influențarea de către acționari sau de către membrii societăților mutuale, susceptibilă de a aduce atingere unei administrări corecte și prudente a societății, se sancționează de către A.S.F. cu suspendarea exercitării drepturilor de vot, exprimate de către acționarii respectivi. În situația nerespectării deciziei de suspendare, A.S.F. poate solicita în instanță anularea voturilor exprimate de către acționari sau de către membrii societăților mutuale pe perioada suspendării.
(7) În cazul în care achiziționarea unei participații calificate a fost efectuată cu nerespectarea obligației de notificare prevăzute la art. 43, pe durata evaluării prevăzute la art. 44 sau fără a ține cont de opoziția formulată de A.S.F. potrivit prevederilor art. 45 alin. (2), drepturile de vot aferente sunt nule, iar eventualele voturi deja exprimate vor fi anulate corespunzător.
(8) În cazul în care acționarii semnificativi nu mai îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a)-d) și cerințele prevederilor legale privind aprobarea acestora, precum și dacă există motive rezonabile de a suspecta, în legătură cu proiectul de achiziție, că o operațiune de spălare de bani ori de finanțare a terorismului în sensul Legii nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, este în curs, a avut loc sau se încearcă a se comite ori că proiectul de achiziție ar putea crește riscul cu privire la acestea, A.S.F. poate dispune suspendarea drepturilor de vot aferente acțiunilor deținute de acționarii respectivi sau retragerea aprobării acordate.
(9) A.S.F. va dispune acționarilor prevăzuți la alin. (7) și (8) să își vândă, în termen de 3 luni, acțiunile aferente participației în legătură cu care A.S.F. nu și-a exprimat acordul. Acțiunile respective se iau în considerare la stabilirea cvorumului necesar adunării generale a acționarilor. După expirarea acestui termen, dacă acțiunile nu au fost vândute, A.S.F. dispune societății anularea acțiunilor respective, emiterea unor noi acțiuni purtând același număr și vânzarea acestora, urmând ca prețul încasat din vânzare să fie consemnat la dispoziția dobânditorului inițial, după reținerea cheltuielilor ocazionate de vânzare.
(10) Consiliul de administrație sau, după caz, membrii directoratului societății sunt răspunzători de îndeplinirea măsurilor necesare pentru anularea acțiunilor, potrivit prevederilor alin. (9), și vânzarea acțiunilor nou-emise. Dacă prețul obținut nu este îndestulător sau din lipsă de cumpărători vânzarea nu a avut loc ori s-a realizat numai o vânzare parțială a acțiunilor nou-emise, societatea va proceda, de îndată, la reducerea capitalului social, cu diferența valorică dintre capitalul social înregistrat și cel deținut de acționarii cu drept de vot.
(11) La stabilirea tipului sancțiunii sau a măsurii sancționatoare și a cuantumului amenzii, pentru faptele prevăzute la alin. (1), (3) și (5), Consiliul A.S.F. are în vedere principiul proporționalității și al raționamentului calificat, precum și toate circumstanțele relevante ale săvârșirii faptei, inclusiv următoarele aspecte, după caz:
a) natura și gravitatea faptelor, inclusiv a celor care pot genera risc sistemic, în sensul Regulamentului (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudențială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar și de înființare a unui Comitet european pentru risc sistemic;
b) forma de vinovăție;
c) situația financiară;
d) stabilitatea financiară;
e) cuantumul profiturilor realizate sau al pierderilor evitate, în măsura în care acestea pot fi determinate;
f) prejudiciile cauzate terților, în măsura în care pot fi determinate;
g) gradul de cooperare cu A.S.F.;
h) încălcările săvârșite anterior.
(12) Deciziile de sancționare emise de A.S.F. cuprind motivele de fapt și de drept, mențiunea că persoanele și entitățile sancționate au dreptul de contestare conform art. 165, termenul în care se poate depune contestația, instanța căreia i se poate adresa și sunt comunicate persoanelor și entităților respective.
(13) Cuantumul amenzilor menționate la alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. b) se actualizează prin reglementări proprii ale A.S.F.
(14) A.S.F. publică măsurile sancționatoare prevăzute la alin. (3) și (5) în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(15) Aplicarea sancțiunilor și măsurilor sancționatoare nu înlătură răspunderea materială, civilă sau penală, după caz.
(16) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, amenzile contravenționale stabilite prin lege și aplicate de Consiliul A.S.F. se fac venit la bugetul de stat în cotă de 50%, iar diferența de 50% se face venit la bugetul A.S.F.
(la 01-10-2018, Alineatul (16) din Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost modificat de Punctul 4, Articolul 37, Capitolul IX din LEGEA nr. 236 din 5 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 853 din 08 octombrie 2018 )
(16^1) În cazul sancțiunilor aplicate pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la alin. (1), persoanele sancționate achită amenda contravențională în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării de către A.S.F. a deciziei de sancționare, prin derogare de la prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(la 28-08-2020, Articolul 163 din Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost completat de Punctul 14, Articolul VI, Capitolul IV din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020 )
(17) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de prezenta lege se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei.
(la 28-08-2020, Alineatul (17) din Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost modificat de Punctul 15, Articolul VI, Capitolul IV din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020 )
(18) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (1) se face de către structurile de specialitate din cadrul A.S.F., iar aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute la alin. (2)-(8) se realizează de către Consiliul A.S.F., în condițiile art. 21^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare.
(la 28-08-2020, Alineatul (18) din Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost modificat de Punctul 15, Articolul VI, Capitolul IV din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020 )
(18^1) A.S.F. notifică societățile și/sau persoanele în cauză asupra nerespectării prevederilor legale, acestea având dreptul ca în termen de 7 zile lucrătoare de la primirea notificării să explice motivul nerespectării sau să formuleze obiecțiuni.
(la 22-11-2025, Alineatul (18^1) , Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost modificat de Punctul 6. , Articolul I din LEGEA nr. 187 din 19 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 19 noiembrie 2025 )
(18^2) După expirarea termenului prevăzut la alin. (18^1), A.S.F. poate adopta măsuri adecvate pentru prevenirea sau remedierea oricăror situații de nerespectare a dispozițiilor legale constatate și/sau poate aplica sancțiuni contravenționale.
(la 15-07-2022, Alineatul (18^2) din Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 209 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 12 iulie 2022 )
(18^3) Structurile de specialitate din cadrul A.S.F. cu atribuții de control întocmesc un proces-verbal, în urma desfășurării controlului periodic sau inopinat la sediul societăților; societățile pot formula obiecțiuni la procesul-verbal în termenele stabilite prin prevederile legale.
(la 28-08-2020, Articolul 163 din Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost completat de Punctul 16, Articolul VI, Capitolul IV din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020 )
(18^4) Prevederile alin. (18^1) nu se aplică în cazul în care se impune adoptarea de către A.S.F., în regim de urgență, a măsurilor prevăzute la art. 8 alin. (3), în vederea asigurării protecției contractanților și a beneficiarilor și menținerii stabilității pieței asigurărilor.
(la 22-11-2025, Articolul 163 , Capitolul I , Titlul III , Partea I a fost completat de Punctul 7. , Articolul I din LEGEA nr. 187 din 19 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 19 noiembrie 2025 )
(19) În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, contravențiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.