Articolul 116
Situațiile în care se pot constata nereguli în baza cărora se solicită recuperarea de la beneficiar a sumelor necuvenite acordate sunt prevăzute la art. 41 alin. (2) din ordonanță.
Situațiile în care se pot constata nereguli în baza cărora se solicită recuperarea de la beneficiar a sumelor necuvenite acordate sunt prevăzute la art. 41 alin. (2) din ordonanță.
În sensul art. 40 alin. (2) din ordonanță, cauzele imputabile beneficiarului se referă la nedeclararea unui cont valid la APIA.
(1) În situația în care APIA primește sesizări fundamentate privind utilizarea terenului/animalelor pentru care s-a depus cererea unică de plată cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare sau dacă oricare dintre documentele prezentate de fermieri în legătură cu cererea unică de plată prezintă indicii de fraudă, se aplică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În situația în care din documentele prezentate de fermier, inclusiv din cele emise sau avizate de instituții sau autorități publice, rezultă indicii de fraudă sau indicii ale tentativei de a obține pe nedrept plățile prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) și art. 35 alin. (3) din ordonanță, se aplică prevederile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare.
În sensul art. 42 alin. (2) din ordonanță, documentele suplimentare solicitate fermierilor pot fi, de exemplu: extras din registrul special al contractelor de arendă ținut de secretarul consiliului local, înregistrări contabile, registre ale exploatației, dovada suspendării activității agentului economic eliberată de ONRC, certificat constatator emis de ONRC privind acționariatul societăților comerciale, registrul zilierilor angajați în baza Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.
În sensul art. 33 și 34 din ordonanță, în cazul în care fermierii nu au fost în măsură să respecte criteriile de eligibilitate sau alte obligații din cauza unui caz de forță majoră sau a unor circumstanțe excepționale, pentru a beneficia de plățile prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) din ordonanță, notifică în scris APIA în termenul stabilit la art. 34 din ordonanță, printr-o înștiințare al cărei model este prevăzut în anexa nr. 15.
(la 25-02-2022, Articolul 120 din Capitolul XVI a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 191 din 25 februarie 2022 )
Beneficiarul trebuie să depună din proprie inițiativă toate eforturile pentru a lua cunoștință de toate informațiile publice referitoare la plățile prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) și art. 35 din ordonanță pentru care depune cererea unică de plată, astfel încât să cunoască toate condițiile și criteriile de acordare a acestora.
În vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 58 alin. (1) și (2) și art. 113 din Regulamentul nr. 1.306/2013, datele privind fermierii și/sau cererile unice de plată depuse de aceștia la APIA se fac publice, în conformitate cu art. 111 din Regulamentul nr. 1.306/2013, și pot fi prelucrate de către instituții de audit și/sau de investigare ale Uniunii Europene și/sau ale statelor membre.
Datele din documentele contabile interne pe care fermierul/unitatea de procesare le depune la APIA trebuie să fie înregistrate în contabilitatea proprie conform prevederilor legale în vigoare.
Anexele nr. 1-15*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexele nr. 1-15 sunt reproduse în facsimil.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.