Răspunderea extinsă a producătorilor
(1) În vederea prevenirii, reutilizării, reciclării și a altor tipuri de valorificare a deșeurilor, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului promovează sau, după caz, propune măsuri cu caracter legislativ și/sau ghiduri, recomandări, prin care producătorul produsului, persoana fizică autorizată sau persoana juridică care, cu titlu profesional, proiectează, produce, prelucrează, tratează, vinde ori importă produse este supus unui regim de răspundere extinsă a producătorului.
(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) includ următoarea listă care nu este exhaustivă:
a) încurajarea proiectării de produse și de componente de produse care să aibă un impact redus asupra mediului și care să genereze o cantitate scăzută de deșeuri în timpul producerii și al utilizării ulterioare și asigurarea valorificării și eliminării produselor care au devenit deșeuri în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(3) și ale art. 20;
b) încurajarea producției, dezvoltării și comercializării de produse și de componente de produse cu utilizări multiple, care conțin materiale rezultate din reciclare durabile din punct de vedere tehnic și care, după ce devin deșeuri, pot fi valorificate și eliminate corespunzător, în condiții de siguranță pentru mediul înconjurător și sănătatea populației;
c) acceptarea produselor returnate și a deșeurilor rezultate după ce produsele nu mai sunt folosite și asigurarea gestionării ulterioare a acestora fără a crea prejudicii asupra mediului sau sănătății populației, precum și asumarea răspunderii financiare;
d) punerea la dispoziția publicului a informațiilor disponibile cu privire la caracterul reutilizabil și reciclabil al produselor;
e) comunicarea către public cu privire la impactul produselor pe parcursul întregului lor ciclu de viață, ierarhia deșeurilor și potențialul de reciclare multiplă, dacă este cazul.
(la 12-01-2023, Litera e) din Alineatul (2) , Articolul 12 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
(3) În vederea aplicării răspunderii extinse a producătorului se iau în considerare fezabilitatea tehnică și viabilitatea economică, efectele globale asupra mediului și sănătății populației, precum și impactul social, cu respectarea necesității de a asigura buna funcționare a pieței interne.
(4) Răspunderea extinsă a producătorilor se aplică cu respectarea responsabilităților prevăzute la art. 23 alin. (1) și art. 24 și a legislației privind produsele, iar în cazul unui conflict între prezenta ordonanță de urgență și Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor și al deșeurilor de baterii și acumulatori, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, cu modificările și completările ulterioare, acestea din urmă prevalează în cazul aplicării răspunderii extinse a producătorilor.
(la 12-01-2023, Alineatul (4) din Articolul 12 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
(5) În vederea asigurării unor condiții uniforme de aplicare a obligațiilor, producătorii de echipamente electrice și electronice, producătorii de baterii și acumulatori portabili trebuie să implementeze răspunderea extinsă a producătorilor, definită potrivit pct. 31 din anexa nr. 1, și să se conformeze cu prevederile ordinului prevăzut la alin. (15) în termen de 9 luni de la publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(la 12-01-2023, Alineatul (5) din Articolul 12 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
(6) Obligațiile producătorilor de echipamente electrice și electronice, producătorilor de baterii și acumulatori portabili, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.132/2008, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările și completările ulterioare, rezultate de la produsele pe care le introduc pe piață, se realizează:
b) prin intermediul unei persoane juridice autorizate de comisia de supraveghere a răspunderii extinse a producătorilor prevăzută la alin. (14) și reprezintă transferul de responsabilitate, pe bază de contract, către o organizație colectivă înființată potrivit legislației specifice respectivelor fluxuri de deșeuri.
(7) Pentru schemele de răspundere extinsă a producătorului promovate sau, după caz, propuse potrivit prevederilor alin. (1), autoritatea publică centrală pentru protecția mediului:
a) definește în mod clar rolurile și responsabilitățile tuturor celor implicați, inclusiv ale producătorilor care introduc produsele pe piața națională, ale organizațiilor care implementează răspunderea extinsă a producătorului în numele acestora, ale operatorilor publici și privați care gestionează deșeurile, ale autorităților locale și, după caz, ale operatorilor economici care reutilizează sau pregătesc deșeurile pentru reutilizare, precum și ale întreprinderilor de tip economie socială și solidară;
b) definește, în conformitate cu ierarhia deșeurilor, obiective de gestionare a deșeurilor relevante pentru schema de răspundere extinsă a producătorului, pentru a atinge cel puțin obiectivele cantitative prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, de Legea nr. 249/2015, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 212/2015, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și alte obiective cantitative și/sau calitative considerate a fi relevante pentru schema de răspundere extinsă a producătorului;
c) asigură implementarea unui sistem de raportare care să colecteze datele referitoare la produsele introduse pe piața națională de producătorii cărora li se aplică răspunderea extinsă a producătorului și date privind colectarea și tratarea deșeurilor rezultate de la aceste produse, cu specificarea, după caz, a fluxurilor de materiale, precum și a datelor relevante referitoare la obligațiile prevăzute la lit. b);
d) asigură tratament egal tuturor producătorilor, fără a impune producătorilor sarcini disproporționate, inclusiv pentru întreprinderile mici și mijlocii sau pentru cantități mici de produse;
e) se asigură prin campanii de informare și conștientizare ca deținătorii de deșeuri, care fac obiectul unor scheme de răspundere extinsă a producătorului, să fie informați cu privire la prevenirea producerii de deșeuri, la centrele de refolosire, pregătire pentru refolosire, la sistemele de preluare și colectare și la prevenirea aruncării necontrolate a acestora;
f) stabilește măsuri, inclusiv stimulente, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru ca deținătorii de deșeuri să își îndeplinească obligația de a încredința deșeurile către sistemele de colectare separată;
g) se asigură că sumele plătite de către producător cu titlu de contribuții financiare pentru conformarea cu obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului acoperă următoarele costuri pentru produsele pe care le introduce pe piața națională:
(i) costurile de colectare separată, de transport și tratare, inclusiv tratarea necesară pentru îndeplinirea obiectivelor naționale de gestionare a deșeurilor stabilite la nivelul Uniunii Europene, precum și costurile necesare pentru atingerea altor obiective prevăzute la lit. b), luând în calcul veniturile obținute din reutilizare, din vânzarea ca materii prime secundare a materialelor provenite din produsele lor sau din garanțiile nerevendicate
(la 12-01-2023, Punctul (i) din Litera g) , Alineatul (7) , Articolul 12 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
(ii) costurile pentru furnizarea informațiilor adecvate deținătorilor de deșeuri, în conformitate cu lit. e);
(iii) costurile de colectare și raportare a datelor potrivit lit. c);
(la 12-01-2023, Punctul (iii) din Litera g) , Alineatul (7) , Articolul 12 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
(iv) costurile de funcționare a organizațiilor care implementează răspunderea extinsă a producătorilor;
(la 12-01-2023, Litera g) din Alineatul (7) , Articolul 12 , Capitolul II a fost completată de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
h) asigură, în cazul îndeplinirii în mod colectiv a obligațiilor de răspundere extinsă a producătorului:
(i) stabilirea unor costuri distincte pentru tipuri de produse sau pentru grupe de produse similare, în principal luând în considerare durabilitatea lor, posibilitatea de a fi reparate sau reutilizate, reciclabilitatea lor și conținutul de substanțe periculoase, într-o abordare a întregului ciclu de viață aliniat cu cerințele relevante stabilite de legislația Uniunii Europene, în baza criteriilor armonizate pentru asigurarea funcționării corespunzătoare a pieței interne europene;
(la 12-01-2023, Punctul (i) din Litera h) , Alineatul (7) , Articolul 12 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
(ii) ca toate costurile de gestionare a deșeurilor să fie stabilite în mod transparent, prin publicarea structurii de costuri a fiecărui an fiscal încheiat pe website-ul propriu al fiecărei organizații de implementare a răspunderii extinse a producătorilor, cel târziu la data de 31 mai a anului următor.
(la 12-01-2023, Punctul (ii) din Litera h) , Alineatul (7) , Articolul 12 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
(9) Producătorii sau organizațiile care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să desfășoare activitatea, cel puțin la nivelul unui județ, în mediul urban și rural, fără a se limita la localitățile acoperite de serviciul de salubrizare;
b) să gestioneze o gamă de produse și materiale bine definite, cu precizarea tipurilor de deșeuri gestionate;
c) să asigure o disponibilitate corespunzătoare de sisteme de colectare în aria geografică în care își desfășoară activitatea;
d) să aibă resursele financiare sau, după caz, financiare și operaționale pentru îndeplinirea obligațiilor potrivit răspunderii extinse a producătorilor;
e) să instituie un mecanism de audit intern, după caz, completat cu un audit independent pentru evaluarea:
(i) managementului financiar, inclusiv conformarea cu prevederile referitoare la costuri;
(ii) calității datelor raportate, inclusiv cerințele Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri, cu modificările ulterioare;
f) să facă publice informațiile privind îndeplinirea obiectivelor prevăzute la alin. (7) lit. b);
g) în cazul organizațiilor care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului, să facă publice informațiile privind:
(i) acționarii/asociații și membrii;
(ii) contribuțiile/tarifele plătite de producători pe unitatea de produs sau pe tona de produs introdus pe piața națională;
(iii) procedura de selectare a operatorilor economici care gestionează deșeurile respective.
(10) Producătorii sau organizațiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului trebuie să asigure continuitatea organizării serviciilor de gestionare a deșeurilor de ambalaje pe parcursul întregului an, chiar dacă obiectivele minime în sarcina lor au fost îndeplinite.
(11) Producătorii sau organizațiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului pun în aplicare măsurile care le revin în materie de răspundere extinsă, inclusiv în cazul vânzărilor la distanță, și se asigură că mijloacele financiare sunt corect utilizate și că toți operatorii publici și privați implicați în punerea în aplicare a schemelor de răspundere extinsă a producătorilor raportează date fiabile.
(12) Producătorii de produse stabiliți în alt stat membru sau țară terță care introduc produse pe teritoriul României sunt obligați să numească o persoană juridică stabilită pe teritoriul național drept reprezentant autorizat în scopul îndeplinirii obligațiilor care îi revin unui producător sau în temeiul schemelor de răspundere extinsă a producătorilor.
(13) În scopul monitorizării și verificării respectării obligațiilor ce îi revin unui producător al unui produs în temeiul schemelor de răspundere extinsă a producătorilor, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, prin ordine de ministru specifice fiecărui flux de deșeuri acoperit de aceste scheme, adoptate într-un termen util care să facă posibilă ducerea lor la îndeplinire, prevede cerințe, cum ar fi înregistrarea, informarea și raportarea, care trebuie îndeplinite de o persoană fizică sau juridică care urmează să fie numită reprezentant autorizat pe teritoriul lor.
(14) Pentru autorizarea și supravegherea implementării, îndeplinirii în mod colectiv, individual și/sau prin reprezentanți autorizați, după caz, a obligațiilor privind răspunderea extinsă a producătorului, se înființează în cadrul autorității publice centrale pentru protecția mediului Comisia de supraveghere a răspunderii extinse a producătorilor, denumită în continuare Comisia.
(la 12-01-2023, Alineatul (14) din Articolul 12 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
(15) Structura specifică și regulamentul de funcționare a Comisiei prevăzute la alin. (14) și procedura de autorizare, avizare anuală și de retragere a dreptului de operare a organizațiilor și producătorilor care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului se aprobă prin ordin de ministru.
(la 12-01-2023, Alineatul (15) din Articolul 12 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
(16) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului asigură un dialog regulat între părțile interesate pertinente, implicate în punerea în aplicare a schemelor de răspundere extinsă a producătorilor, inclusiv între producători și distribuitori, operatorii privați sau publici care se ocupă de deșeuri, autoritățile locale, asociații de dezvoltare intercomunitară, organizațiile societății civile și, acolo unde este necesar, actorii economiei sociale, rețelele de reparare și reutilizare și operatorii care se ocupă de pregătirea pentru reutilizare, prin instrumentele de dialog social precum grupuri de lucru, dezbateri publice, conferințe, seminare, protocoale de colaborare, platforme online etc.
(17) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și schemele de răspundere extinsă a producătorului pun la dispoziția publicului informațiile în temeiul prezentului articol în măsura în care acestea nu aduc atingere asigurării confidențialității informațiilor sensibile din punct de vedere comercial, în conformitate cu dreptul Uniunii Europene relevant și cu dreptul intern relevant.
(18) Se derogă de la procedura aprobării tacite potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 486/2003, cu modificările și completările ulterioare, autorizarea și supravegherea implementării îndeplinirii în mod colectiv a obligațiilor privind răspunderea extinsă a producătorului.
Prevenirea generării deșeurilor
(1) Autoritățile publice centrale cu atribuții în domeniul economiei, finanțelor, cercetării, prin intermediul strategiilor, programelor și politicilor sectoriale, precum și al ghidurilor/ordinelor de ministru/hotărârilor de Guvern, după caz:
a) promovează și sprijină modelele durabile de consum și de producție;
b) încurajează conceperea, fabricarea și utilizarea produselor care sunt eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, sunt durabile inclusiv în ceea ce privește durata de viață și absența perimării programate, pot fi reparate, reutilizate și modernizate;
c) vizează produsele care conțin materii prime de importanță critică în scopul de a preveni transformarea acestora în deșeuri;
d) încurajează, după caz, și fără a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală, disponibilitatea pieselor de schimb, a manualelor de instrucțiuni, a informațiilor tehnice sau a altor instrumente, a echipamentelor sau programelor informatice care permit repararea și reutilizarea produselor fără a le compromite calitatea și siguranța;
e) promovează reducerea conținutului de substanțe periculoase în materiale și produse, fără a aduce atingere cerințelor legale armonizate prevăzute la nivelul Uniunii Europene referitoare la respectivele materiale și produse.
(2) Sub coordonarea autorității publice centrale cu atribuții în domeniul protecției mediului, autoritatea publică centrală din domeniul economiei, prin intermediul strategiilor, programelor și politicilor sectoriale, precum și al ghidurilor/ordinelor de ministru/hotărârilor de Guvern, după caz:
a) încurajează reutilizarea produselor și instituirea de scheme care promovează activitățile de reparare și reutilizare, inclusiv, în special, pentru echipamentele electrice și electronice, textile și mobilă, precum și pentru ambalaje și materialele și produsele folosite în construcții;
b) dezvoltă și sprijină campanii de informare în scopul sensibilizării cu privire la prevenirea generării și abandonării deșeurilor.
(3) Orice furnizor al unui articol, potrivit definiției prevăzute la art. 3 pct. 33 din Regulamentul (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, pune la dispoziția Agenției Europene pentru Produse Chimice informațiile prevăzute la art. 33 alin. (1) din regulamentul menționat, utilizând baza de date dezvoltată de Agenția Europeană pentru Produse Chimice potrivit art. 9 alin. (2) din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive, cu modificările ulterioare.
(4) Autoritatea publică centrală cu atribuții în domeniul transporturilor și infrastructurii, prin intermediul strategiilor, programelor și politicilor sectoriale, precum și al ghidurilor/ordinelor de ministru/hotărârilor de Guvern, promovează prevenirea generării de deșeuri marine ca o contribuție la obiectivul de dezvoltare durabilă al Organizației Națiunilor Unite referitor la prevenirea și reducerea semnificativă a poluării marine, de toate tipurile.
(5) Operatorii economici prevăzuți la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, republicată, cu modificările ulterioare, din întregul lanț agroalimentar, indiferent de forma de organizare, iau măsuri pentru:
a) reducerea generării de deșeuri alimentare în cadrul producției primare, al prelucrării și fabricării, al comerțului cu amănuntul și al altor tipuri de distribuție de produse alimentare, al restaurantelor și al serviciilor de alimentație, precum și al gospodăriilor, drept contribuție la realizarea obiectivului de dezvoltare durabilă al Organizației Națiunilor Unite referitor la reducerea cu 50% a deșeurilor alimentare pe cap de locuitor la nivel mondial, în rețeaua de comerț cu amănuntul și la consumator și referitor la reducerea pierderilor de produse alimentare în lanțurile de producție și distribuție până în anul 2030;
b) încurajarea donațiilor de produse alimentare și alte forme de redistribuire pentru consumul uman, acordând prioritate uzului uman față de hrana pentru animale și față de prelucrarea ulterioară în produse nealimentare.
(6) Operatorii economici generatori de deșeuri iau măsuri pentru:
a) reducerea volumului deșeurilor generate, în special al deșeurilor care nu pot fi pregătite pentru reutilizare sau reciclare;
b) reducerea generării de deșeuri în cadrul proceselor legate de producția industrială, extracția mineralelor, fabricare, construcții și desființări, luând în considerare cele mai bune tehnici disponibile.
(7) Autoritățile care au competențe în identificarea activităților ce generează deșeuri gestionate necorespunzător, în special în mediul natural și în cel marin, au obligația de a furniza autorității publice centrale în domeniul economiei informațiile necesare pentru adoptarea măsurilor corespunzătoare pentru a preveni și a reduce deșeurile aruncate provenite de la astfel de produse, iar în cazul în care decid să îndeplinească această obligație prin aplicarea pe piață a unor măsuri restrictive, acestea se asigură că restricțiile respective sunt proporționale și nediscriminatorii.
(1) Autoritățile publice care dețin date/informații privind produsele supuse măsurilor de prevenire, precum și cele referitoare la gestionarea deșeurilor au obligația de a le transmite anual autorităților prevăzute la art. 13, care trebuie să monitorizeze și să evalueze progresul înregistrat în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor de prevenire a generării deșeurilor, prin utilizarea de indicatori și obiective calitative sau cantitative corespunzătoare, elaborate de fiecare instituție în parte pe domeniul de activitate, urmărind în special cantitatea de deșeuri generate, exprimată în tone.
(1^1) În vederea monitorizării și evaluării progreselor înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor de prevenire a generării deșeurilor prevăzute în anexa nr. 8, autoritățile menționate la art. 13 utilizează, fără a se limita la aceștia, indicatorii din anexa nr. 4^1 la prezenta ordonanță de urgență și elaborează prin ordine ale ministrului propriile metodologii de monitorizare și evaluare, după caz.
(2) Autoritățile administrației publice centrale prevăzute la art. 13 alin. (2) monitorizează și evaluează punerea în aplicare a măsurilor adoptate de către acestea privind reutilizarea, măsurând gradul de reutilizare pe baza Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/19 a Comisiei din 18 decembrie 2020 de stabilire a unei metodologii comune și a unui format pentru raportarea privind reutilizarea în conformitate cu Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului [notificată cu numărul C (2020) 8976], privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive.
(3) Autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale împreună cu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului instituie prin intermediul strategiilor/ordinelor de ministru/hotărârilor de Guvern măsuri în materie de prevenire a generării de deșeuri alimentare.
(4) Autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul agriculturii împreună cu autoritatea publică centrală din domeniul protecției mediului monitorizează, respectiv evaluează punerea în aplicare a măsurilor instituite în materie de prevenire pe baza metodologiei comune stabilite de Comisia Europeană în Decizia delegată (UE) 2019/1.597 a Comisiei din 3 mai 2019 de completare a Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive în ceea ce privește o metodologie comună și cerințele minime de calitate pentru măsurarea uniformă a nivelurilor de deșeuri alimentare, începând cu primul an calendaristic întreg după adoptarea acestui act.
(la 12-01-2023, Alineatul (4) din Articolul 14 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
(5) Autoritatea publică centrală cu atribuții în domeniul economiei și autoritatea publică centrală pentru protecția mediului adoptă prin ordin comun sau propun pentru aprobare prin hotărâre a Guvernului, după caz, norme pentru punerea în aplicare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/19, inclusiv raportarea către Comisia Europeană.
(6) Autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul agriculturii, împreună cu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, adoptă prin ordin comun sau propune prin hotărâre a Guvernului, după caz, norme pentru punerea în aplicare a prevederilor Deciziei delegate (UE) 2019/1.597.
(la 12-01-2023, Alineatul (6) din Articolul 14 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
(1) Pentru asigurarea unui grad înalt de valorificare, producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri, în cazul în care acest lucru este necesar, pentru respectarea prevederilor art. 15 și pentru facilitarea sau îmbunătățirea pregătirii pentru reutilizare, reciclării și altor operațiuni de valorificare, au obligația să colecteze deșeurile separat și să nu le amestece cu alte deșeuri sau materiale cu proprietăți diferite.
(2) Operatorii economici care colectează și/sau transportă deșeuri au obligația de a le verifica vizual dacă sunt separate corespunzător și de a le prelua separat și a nu le amesteca în timpul transportului cu alte deșeuri sau materiale cu proprietăți diferite.
(2^1) Transportul deșeurilor se face numai cu autovehicule inscripționate cu litera «D» la loc vizibil.
(la 12-01-2023, Articolul 16 din Capitolul II a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
(2^2) Transportul/Transferul deșeurilor introduse pe teritoriul național se va face numai pe rute generice prestabilite prin dispoziții ale administrației publice centrale.
(la 12-01-2023, Articolul 16 din Capitolul II a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
(3) Este interzisă incinerarea deșeurilor colectate separat pentru pregătirea pentru reutilizare și reciclare în temeiul art. 17 alin. (1)-(4) și al art. 33, cu excepția deșeurilor care provin din operațiuni de tratare ulterioară a deșeurilor colectate separat, pentru care incinerarea reprezintă rezultatul optim din punct de vedere ecologic în conformitate cu art. 4.
(4) Autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului poate autoriza din punctul de vedere al protecției mediului, în baza procedurilor generale stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului sau ANMAP, derogări de la alin. (1), cu condiția să fie îndeplinită una dintre următoarele condiții:
a) colectarea amestecată a anumitor tipuri de deșeuri nu le afectează potențialul de a fi supuse pregătirii pentru reutilizare, reciclării sau altor operațiuni de valorificare în conformitate cu art. 4, iar operațiunile respective produc un rezultat de o calitate comparabilă cu cea obținută în urma colectării separate;
b) colectarea separată nu produce rezultatul optim din punct de vedere ecologic dacă se ține seama de impactul integral asupra mediului al gestionării fluxurilor corespunzătoare de deșeuri;
c) colectarea separată nu este fezabilă din punct de vedere tehnic, având în vedere bunele practici de colectare a deșeurilor;
d) colectarea separată ar presupune costuri economice disproporționate, având în vedere costurile generate de impactul negativ asupra sănătății și mediului al colectării și tratării deșeurilor mixte, potențialul unor îmbunătățiri în materie de eficiență în colectarea și tratarea deșeurilor, veniturile provenite din vânzarea de materii prime secundare, precum și aplicarea principiului „poluatorul plătește“ și răspunderea extinsă a producătorilor.
(la 11-07-2026, sintagma: ANPM a fost înlocuită de Articolul IV din LEGEA nr. 26 din 11 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 11 martie 2026 )
(5) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și ANMAP reexaminează derogările acordate în temeiul alin. (4), ținând seama de bunele practici aplicate în colectarea separată a deșeurilor și ghidurile/orientările/normele adoptate de Comisia Europeană în materie de gestionare a deșeurilor.
(la 11-07-2026, sintagma: ANPM a fost înlocuită de Articolul IV din LEGEA nr. 26 din 11 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 11 martie 2026 )
(6) Producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri, în cazul în care acest lucru este necesar pentru a se respecta alin. (1) și a se facilita sau îmbunătăți valorificarea, adoptă măsurile pentru a elimina, înainte sau în timpul valorificării, substanțele periculoase, amestecurile și componentele provenite de la deșeuri periculoase, pentru a fi tratate în conformitate cu prevederile art. 4 și art. 21.
(7) ANMAP, până la data de 31 decembrie 2021, transmite Comisiei Europene un raport privind punerea în aplicare a prezentului articol în ceea ce privește deșeurile municipale și biodeșeurile, inclusiv privind acoperirea materială și teritorială a colectării separate și eventualele derogări în temeiul alin. (4).
(la 11-07-2026, sintagma: ANPM a fost înlocuită de Articolul IV din LEGEA nr. 26 din 11 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 11 martie 2026 )
(1) Autoritățile publice centrale cu atribuții în domeniul protecției mediului sau economiei adoptă sau, după caz, propun prin intermediul ghidurilor/ordinelor de ministru/hotărârilor de Guvern, în funcție de domeniul de reglementare, măsuri adecvate pentru promovarea activităților de pregătire pentru reutilizare, în special prin încurajarea instituirii și sprijinirea rețelelor de pregătire pentru reutilizare și de reparare, prin facilitarea, atunci când acest lucru este compatibil cu gestionarea corespunzătoare a deșeurilor, a accesului rețelelor respective la deșeurile deținute de sistemele sau instalațiile de colectare, care pot fi pregătite pentru reutilizare, însă nu sunt prevăzute să fie pregătite pentru reutilizare de respectivele sisteme sau instalații, și prin promovarea utilizării instrumentelor economice, a criteriilor aplicabile achizițiilor publice, a obiectivelor cantitative sau a altor măsuri.
(2) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului promovează reciclarea de înaltă calitate și, în acest scop instituie colectarea separată a deșeurilor cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (1) dacă nu se aplică art. 16 alin. (4).
(3) Producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri cu condiția respectării prevederilor art. 16 alin. (1) și (4) introduc colectarea separată cel puțin pentru hârtie, metal, plastic și sticlă, iar până la data de 1 ianuarie 2025 și pentru textile.
(4) Titularul autorizației de construire/desființare emise de către autoritatea administrației publice locale, centrale sau de către instituțiile abilitate să autorizeze lucrările de construcții cu caracter special are obligația de a avea un plan de gestionare a deșeurilor din activități de construire și/sau desființare, după caz, prin care se instituie sisteme de sortare pentru deșeurile provenite din activități de construcție și desființare, cel puțin pentru lemn, materiale minerale - beton, cărămidă, gresie și ceramică, piatră, metal, sticlă, plastic și ghips pentru reciclarea/reutilizarea lor pe amplasament, în măsura în care este fezabil din punct de vedere economic, nu afectează mediul înconjurător și siguranța în construcții, precum și de a lua măsuri de promovare a demolărilor selective pentru a permite eliminarea și manipularea în condiții de siguranță a substanțelor periculoase pentru a facilita reutilizarea și reciclarea de înaltă calitate prin eliminarea materialelor nevalorificabile.
(5) Autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au următoarele obligații:
a) să asigure colectarea separată cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă, iar până la data de 1 ianuarie 2025 și pentru textile din deșeurile municipale, să stabilească dacă gestionarea acestor deșeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale/contract/contracte distincte pentru toate tipurile de materiale/pe tip de material și să organizeze atribuirea conform deciziei luate;
(la 12-01-2023, Litera a) din Alineatul (5) , Articolul 17 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
b) să atingă un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50% din masa totală generată, minim pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deșeuri sunt similare deșeurilor care provin din gospodării;
c) să atingă, până în anul 2025 un nivel minim de pregătire pentru reutilizare și reciclarea deșeurilor municipale de 55% din masă;
d) să atingă, până în anul 2030 un nivel minim de pregătire pentru reutilizare și reciclarea deșeurilor municipale de 60% din masă;
e) să atingă, până în anul 2035 un nivel minim de pregătire pentru reutilizare și reciclarea deșeurilor municipale de 65% din masă;
f) să includă în caietele de sarcini și în contractele de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, în aplicarea principiilor prevăzute la art. 3 din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, tarife distincte pentru activitățile desfășurate de operatorii de salubrizare pentru gestionarea deșeurilor prevăzute la lit. a), respectiv pentru gestionarea deșeurilor, altele decât cele prevăzute la lit. a);
g) să stabilească și să includă în caietele de sarcini, în contractele de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare și în regulamentele serviciului de salubrizare indicatori de performanță pentru fiecare activitate din cadrul serviciului de salubrizare, care să cuprindă indicatorii prevăzuți în anexa nr. 5, astfel încât să atingă obiectivele de reciclare prevăzute la lit. b)-e) și penalități pentru nerealizarea lor;
h) să implementeze, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instrumentul economic „plătește pentru cât arunci“, bazat pe unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
(ii) frecvență de colectare;
(iv) saci de colectare personalizați;
i) să stabilească și să aprobe pentru beneficiarii serviciului de salubrizare taxe/tarife distincte pentru gestionarea deșeurilor prevăzute la lit. a), respectiv pentru gestionarea deșeurilor, altele decât cele prevăzute la lit. a), și sancțiuni aplicabile în cazul în care beneficiarul serviciului nu separă în mod corespunzător fluxurile de deșeuri stabilite prin Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
(la 12-01-2023, Litera i) din Alineatul (5) , Articolul 17 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
j) să aplice după aprobarea tarifelor/taxelor prevăzute la lit. i) pentru gestionarea deșeurilor prevăzute la lit. a) valoarea contribuției pentru economia circulară prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, numai pentru cantitățile de deșeuri destinate a fi eliminate prin depozitare rezultate din aplicarea indicatorilor de performanță prevăzuți în contracte;
k) să aplice după aprobarea tarifelor/taxelor prevăzute la lit. i) pentru gestionarea deșeurilor, altele decât cele prevăzute la lit. a), valoarea contribuției pentru economia circulară prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru cantitățile de deșeuri destinate a fi eliminate prin depozitare;
l) să stabilească prin contracte de delegare în sarcina operatorilor de salubrizare suportarea costurilor aferente achitării contribuției prevăzute la lit. j) și k) pentru cantitățile de deșeuri municipale destinate a fi depozitate care depășesc cantitățile corespunzătoare indicatorilor de performanță prevăzuți în contracte;
(la 12-01-2023, Litera l) din Alineatul (5) , Articolul 17 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
m) să organizeze, să gestioneze și să coordoneze activitatea de colectare a deșeurilor provenite de la lucrări pentru care nu este necesară emiterea unei autorizații de construire/desființare potrivit art. 11 din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
n) să organizeze, să gestioneze și să coordoneze activitatea de colectare a deșeurilor provenite de la lucrări de construcții abandonate pe teritoriul lor administrativ.
Notă Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 133 din 29 septembrie 2022 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 958 din 30 septembrie 2022, astfel cum a fost modificat de articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 26 aprilie 2023 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 26 aprilie 2023, prevede: Articolul V (1) Autoritățile administrației publice locale/ Asociațiile de dezvoltare intercomunitară, după caz, care au aprobat includerea în tarifele activităților de salubrizare desfășurate de operatori pe fluxul deșeurilor municipale a cheltuielilor cu contribuția pentru economia circulară și/sau, după caz, includerea unor cheltuieli aferente altor activități de salubrizare au obligația ca, în termen de maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să recalculeze și să aprobe noile tarife aferente fiecărei activități de salubrizare în parte, prin luarea în considerare numai a cheltuielilor aferente activității respective, fără includerea cheltuielilor cu contribuția pentru economia circulară și a cheltuielilor cu alte activități desfășurate de operatori pe fluxul deșeurilor municipale, în vederea conformării cu prevederile art. I pct. 1 și art. II pct. 30 , referitor la prevederile art. 28^6 alin. (2) . (2) Până la data de 31 decembrie 2023, autoritățile administrației publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară, pe baza mandatului special primit de la unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale membre, au obligația ca pentru activitățile de sortare, tratare și/sau depozitare, prin eliminare, a deșeurilor municipale prestate de operatori numai pe baza autorizației de mediu să atribuie contractele de delegare a gestiunii activității/activităților respective, în vederea conformării cu prevederile art. II pct. 16 și pct. 33 , referitor la prevederile art. 14^4 și art. 32^1 . (3) Până la data de 31 decembrie 2023, autoritățile administrației publice locale ale unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară au obligația, în aplicarea dispozițiilor art. 17 alin. (5) lit. g) și l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023 , să aprobe modificarea hotărârii de dare în administrare sau, după caz, încheierea unui act adițional la contractele de delegare existente, în vederea includerii tuturor indicatorilor de performanță aferenți activităților prestate de operator pe fluxul deșeurilor municipale, inclusiv pentru includerea penalităților suportate de către operator în caz de neîndeplinire a acestora, stabilite la nivelul cheltuielilor cu contribuția pentru economia circulară și al cheltuielilor cu depozitarea deșeurilor pentru cantitățile de deșeuri municipale care depășesc cantitățile destinate a fi depozitate corespunzătoare indicatorilor de performanță. (4) În situația în care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială nu adoptă, individual sau în asociere, în termenul prevăzut la alin. (1), măsurile administrative necesare includerii în actele de atribuire a indicatorilor de performanță aferenți activității/activităților prestate de operator, inclusiv a penalităților în caz de neîndeplinire a acestora, Garda Națională de Mediu aplică sancțiunile prevăzute la art. 62 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023 .
(7) Titularii pe numele cărora au fost emise autorizații de construire și/sau desființare potrivit prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să gestioneze deșeurile din construcții și desființări, astfel încât să atingă un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială, inclusiv operațiuni de rambleiere care utilizează deșeuri pentru a înlocui alte materiale, de minimum 70% din masa deșeurilor nepericuloase provenite din activități de construcție și desființări, cu excepția materialelor geologice naturale definite la categoria 17 05 04 din anexa la Decizia Comisiei din 18 decembrie 2014 de modificare a Deciziei 2000/532/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
Reguli pentru calcularea îndeplinirii obiectivelor
(1) Pentru a calcula dacă s-au îndeplinit obiectivele prevăzute la art. 17 alin. (5) lit. (c)-(e) și la art. 18 alin. (1) și (2):
a) ANMAP calculează cantitatea deșeurilor municipale generate și pregătite pentru reutilizare sau reciclate într-un an calendaristic;
(la 11-07-2026, sintagma: ANPM a fost înlocuită de Articolul IV din LEGEA nr. 26 din 11 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 11 martie 2026 )
b) cantitatea deșeurilor municipale pregătite pentru reutilizare se calculează ca fiind cantitatea produselor sau a componentelor produselor care au devenit deșeuri municipale și care au fost supuse tuturor operațiunilor necesare de verificare, curățare sau reparare pentru a se permite reutilizarea lor fără nicio operațiune suplimentară de sortare sau pre-tratare;
c) cantitatea deșeurilor municipale reciclate se calculează ca fiind cantitatea deșeurilor care, după ce au fost supuse tuturor operațiunilor necesare de verificare, sortare și altor operațiuni preliminare pentru eliminarea materialelor uzate care nu sunt vizate de operația de reprocesare respectivă pentru asigurarea unei înalte calități a reciclării, intră în operațiunea de reciclare unde deșeurile sunt, de fapt, reprelucrate în produse, materiale sau substanțe;
d) cantitatea de deșeuri municipale biodegradabile care intră în tratare aerobă sau anaerobă poate fi considerată ca fiind reciclată în cazul în care tratarea generează compost, digestat sau alte materiale într-o cantitate a conținutului reciclat similară cu cea a materialelor inițiale, care urmează să fie utilizat ca produs, material sau substanță reciclată.
(2) În sensul alin. (1) lit. (c), cantitatea deșeurilor municipale reciclate se măsoară în tone la momentul în care deșeurile intră în operațiunea de reciclare.
(3) Prin excepție de la alin. (1), cantitatea deșeurilor municipale reciclate poate fi cântărită la finalul unei operațiuni de sortare cu condiția ca:
a) deșeurile rezultate respective să fie reciclate ulterior;
b) cantitatea materialelor sau a substanțelor care sunt eliminate prin operațiuni ulterioare înainte de operațiunea de reciclare, nefiind reciclate ulterior, să nu fie inclusă în cantitatea deșeurilor raportate ca reciclate.
(4) Pentru a asigura îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), alin. (2) și (3), autoritatea publică centrală pentru protecția mediului instituie un sistem eficace de colectare a datelor, control al calității acestora și de trasabilitate a deșeurilor municipale, gestionat de către Administrația Fondului pentru Mediu, sistemul conținând localizarea, istoricul cantităților și al operațiunilor de gestionare a deșeurilor municipale, precum colectarea, transportul, reciclarea și, după caz, valorificarea, sortarea și eliminarea prin identificare electronică.
(la 12-01-2023, Alineatul (4) din Articolul 19 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
(5) Pentru a se garanta fiabilitatea și exactitatea datelor acumulate referitoare la deșeurile reciclate, sistemul prevăzut la alin. (4) constă în registre electronice înființate în temeiul art. 48 alin. (7) și (8) sau în specificații tehnice pentru cerințele de calitate aplicabile deșeurilor sortate ori în ratele medii ale pierderii de deșeuri sortate pentru diferite tipuri de deșeuri și, respectiv, practicile de gestionare a deșeurilor.
(la 12-01-2023, Alineatul (5) din Articolul 19 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 17 din 6 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 09 ianuarie 2023 )
(6) Ratele medii ale pierderilor în urma procesului de sortare, aplicate potrivit alin. (3), se utilizează numai în cazurile în care nu pot fi obținute date fiabile și se calculează pe baza regulilor de calcul prevăzute în deciziile delegate adoptate de către Comisia Europeană.
(7) Începând cu 1 ianuarie 2027, ANMAP consideră biodeșeurile municipale care intră în tratare aerobă sau anaerobă ca fiind reciclate numai dacă au fost colectate separat sau au fost separate la sursă, conform art. 33.
(la 11-07-2026, sintagma: ANPM a fost înlocuită de Articolul IV din LEGEA nr. 26 din 11 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 11 martie 2026 )
(8) Cantitatea de deșeuri care nu mai sunt considerate deșeuri în urma unei operațiuni de pregătire înainte de reprocesare poate fi considerată reciclată și inclusă de ANMAP în calculul obiectivelor prevăzute la art. 17 alin. (5) lit. (c)-(e) și la art. 18 alin. (1) numai dacă materialele în cauză sunt destinate reprocesării ulterioare în produse, materiale sau substanțe ce vor fi folosite în scopul inițial sau în alte scopuri.
(la 11-07-2026, sintagma: ANPM a fost înlocuită de Articolul IV din LEGEA nr. 26 din 11 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 11 martie 2026 )
(9) Materialele care nu mai au statutul de deșeu și care urmează să fie folosite drept combustibil sau pentru un alt mod de generare a energiei sau care urmează să fie incinerate, folosite pentru rambleiere sau eliminate în depozitele de deșeuri nu sunt luate în calcul la îndeplinirea obiectivelor de reciclare prevăzute la art. 17 alin. (5).
(10) Pentru a calcula dacă s-au îndeplinit obiectivele prevăzute la art. 17 alin. (5) lit. (c)-(e) și la art. 18 alin. (1), ANMAP consideră reciclarea metalelor separate după incinerarea deșeurilor municipale, cu condiția ca metalele reciclate să îndeplinească criteriile de calitate prevăzute în actul adoptat de Comisia Europeană și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene care reglementează normele pentru calculul, verificarea și raportarea datelor, în special în ceea ce privește metodologia comună pentru calculul greutății metalelor care au fost reciclate.
(la 11-07-2026, sintagma: ANPM a fost înlocuită de Articolul IV din LEGEA nr. 26 din 11 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 11 martie 2026 )
(11) În cazul în care, în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la art. 17 alin. (5) lit. b)-e) și art. 18 alin. (1), deșeurile sunt trimise către alt stat membru în scopul pregătirii pentru reutilizare, reciclării sau al rambleierii, sunt luate în calcul numai deșeurile colectate de pe teritoriul național.
(12) În cazul în care în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la art. 17 alin. (5) lit. (b)-(e) și art. 18 alin. (1) deșeurile sunt exportate în țări din afara Uniunii Europene sunt luate în calcul numai deșeurile colectate de pe teritoriul național și numai dacă:
a) sunt respectate prevederile alin. (4)-(6);
b) exportatorul poate demonstra că transferurile de deșeuri respectă prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri;
c) tratarea deșeurilor în afara Uniunii Europene a avut loc în condiții care sunt în mare parte echivalente cu cerințele dreptului relevant al Uniunii Europene privind protecția mediului.
(13) În cazul în care materialele obținute în urma tratării sunt utilizate pe terenuri se consideră ca fiind reciclate numai dacă această utilizare aduce beneficii agriculturii sau ameliorării ecologice.
(1) În conformitate cu principiul „poluatorul plătește“, costurile gestionării deșeurilor, inclusiv cele aferente infrastructurii necesare și exploatării acesteia, urmează să fie suportate de producătorul inițial de deșeuri sau de deținătorii actuali ori deținătorii anteriori ai deșeurilor.
(2) La propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului, cu respectarea obligațiilor prevăzute la art. 12, prin actul normativ care reglementează categoria de deșeuri se stabilesc cazurile în care costurile gestionării deșeurilor urmează să fie suportate în întregime sau parțial de către producătorul produsului din care derivă deșeul respectiv și eventuala participare a distribuitorilor unui asemenea produs la aceste costuri.
(3) În cazul deșeurilor abandonate și în cazul în care producătorul/deținătorul de deșeuri este necunoscut, inclusiv în cazul în care proprietarul terenului pe care sunt abandonate deșeurile nu este cunoscut, cheltuielile legate de curățarea și refacerea mediului, precum și cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către unitatea administrativ-teritorială.
(4) După identificarea producătorului/deținătorului de deșeuri, acesta este obligat să suporte atât cheltuielile prevăzute la alin. (3), efectuate de unitatea administrativ- teritorială, cât și pe cele legate de acțiunile întreprinse pentru identificare.