Titlul II — DESPRE FAPTELE DE COMERȚ

Legea considera ca fapte de comerț:

1. Cumpărăturile de producte sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea și cumpărarea spre a se revinde, de obligațiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerț;

2. Vînzările de producte, vînzările și închirierile de mărfuri în natura sau lucrate și vînzările de obligațiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulind în comerț, cînd vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere;

3. Contractele de report asupra obligațiunilor de Stat sau altor titluri de credit circulând în comerț;

4. Cumpărările sau vînzările de părți sau de acțiuni ale societăților comerciale;

5. Orice întreprinderi de furnituri;

6. Întreprinderile de spectacole publice;

7. Întreprinderile de comisioane, agenții și oficiuri de afaceri;

8. Întreprinderile de constructiuni.

9. Întreprinderile de fabrici, de manufactura și imprimerie;

10. Întreprinderile de editura, librarie și obiecte de arta cînd altul decât autorul sau artistul vinde;

11. Operațiunile de banca și schimb;

12. Operațiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale;

13. Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;

14. Cambiile și ordinile e producte sau mărfuri;

15. Constructiunea, cumpărarea, vînzarea și revânzarea de tot felul de vase pentru navigatiunea interioară și exterioară și tot ce privește la echiparea, armarea și aprovizionarea unui vas;

16. Expeditiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime și toate contractele privitoare la comerțul de mare și la navigație;

17. Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vieții;

18. Asigurările chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunei;

19. Depozitele pentru cauza de comerț;

20. Depozitele în docuri și antrepozite, precum și toate operațiunile asupra recipiselor de depozit (warante) și asupra scrisorilor de gaj, eliberate de ele.

Se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sînt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.

Nu se poate considera ca fapt de comerț cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatiunea cumpărătorului, ori a familiei sale; de asemenea revânzarea acestor lucruri și nici vînzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pămîntul sau, sau cel cultivat de dânsul.

Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sînt obiectul comerțului și asigurările asupra vieții sînt fapte de comerț numai în ce privește pe asigurator.

Contul curent și cecul nu sînt considerate ca fapte de comerț în ce privește pe necomarcianti, afară numai dacă ele n-au o cauza comercială.